Hotărîre nr.153 din 29.07.2010 cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative ale Băncii Naţionale a Moldovei
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea unor acte
normative ale Băncii Naţionale a Moldovei
nr. 153 din 29.07.2010
(în vigoare 01.11.2010)
Monitorul Oficial nr.163-165 art.610 din 10.09.2010
* * *
|
ÎNREGISTRAT: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova Ministru _______ Alexandru TĂNASE nr.771 din 03.09.2010 |
În temeiul art.5 lit.f) şi art.11 din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.53 din 2 martie 2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.39-42, art.144), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) La subpunctul 2.5, cuvîntul “participă” se substituie cu cuvintele “pot participa”, iar la sfîrşit se completează cu o poziţie nouă:
“e) Băncile în proces de lichidare, în condiţiile stabilite de prezentul Regulament.”;
2) La subpunctul 2.53, lit.b), după cuvîntul “actele” se introduc cuvintele “legislative şi”;
3) La subpunctul 2.6, cuvintele “de decontări” se substituie cu cuvintele “şi decontări”;
4) Subpunctul 2.12 se completează cu următorul text:
“În cazul participării la SAPI a băncii în proces de lichidare, codul de identificare se atribuie conform procedurilor interne ale Băncii Naţionale a Moldovei, care după atribuire se aduce la cunoştinţa tuturor participanţilor.”;
5) La subpunctul 2.18, după cuvîntul “Banca” se introduce cuvîntul “licenţiată”, litera a) şi textul “în alte cazuri decît cel prevăzut la lit.a)” din litera b) se exclud, iar la litera c) cuvintele “cele menţionate” se substituie cu cuvintele “cel menţionat”;
6) Subpunctul 2.19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“2.19. În ziua încetării activităţii băncii în SAPI în cazul stipulat la subpunctul 2.18. lit.b), Banca Naţională a Moldovei asigură procesarea tuturor documentelor de plată transmise de către bancă în sistem pînă la momentul retragerii licenţei băncii şi transferă la sfîrşitul zilei operaţionale respective a SAPI soldul din contul de decontare al băncii într-un cont special deschis în sistemul de evidenţă contabilă al Băncii Naţionale a Moldovei.”;
7) Din subpunctul 2.21, cuvintele “sau insolvabilitate” se exclud;
8) După subpunctul 2.21, se introduce următorul text:
“2.22. Băncile în proces de lichidare pot participa la SAPI în cazul necesităţii achitării urgente a datoriilor faţă de un număr mare de deponenţi sau în alte circumstanţe care necesită transferarea urgentă a unui număr mare de plăţi. Participarea băncii în proces de lichidare în sistem nu poate depăşi perioada de 6 luni din momentul încheierii contractului privind participarea la SAPI. La solicitarea lichidatorului băncii în proces de lichidare, Banca Naţională a Moldovei (în cazul în care există motive obiective) poate prelungi participarea la SAPI a băncii în proces de lichidare după expirarea perioadei menţionate.” ;
9) La subpunctul 10.1, textul “cu 2 zile lucrătoare înainte de data finalizării plăţii indicată în cererile de plată şi” se exclude.
2. Regulamentul cu privire la supravegherea sistemului automatizat de plăţi interbancare, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.154 din 28 iunie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.131-135, art.514), se modifică şi se completează după cum urmează:
1) La subpunctul 1.3, alineatul doi, după cuvîntul “interbancare” se introduce textul “, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.53 din 02.03.2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.39-42, art.144), cu modificările şi completările ulterioare”;
2) La subpunctul 3.1, litera c), cuvintele “plăţilor în” se substituie cu cuvintele “plăţilor la unul sau mai mulţi participanţi la”;
3) Subpunctul 3.5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“3.5. Banca Naţională a Moldovei iniţiază mecanismul deblocării plăţilor la nivel de participant, în cazul în care timp de 2 ore acesta nu a întreprins acţiuni menite să deblocheze coada de aşteptare în care s-au acumulat două sau mai multe plăţi, cu excepţia cazului în care la contul participantului de către organele abilitate prin lege sînt înaintate documente de suspendare/executorii sau ordine incaso care nu pot fi executate din motivul insuficienţei mijloacelor băneşti. Acest mecanism permite deblocarea plăţilor, indiferent de prioritatea acestora, conform principiului “by-pass FIFO” (primul disponibil – primul executat).
Mecanismul de deblocare bazat pe principiul “by-pass FIFO” se aplică de către Banca Naţională şi în cazul în care are loc blocarea concomitentă a plăţilor între doi sau mai mulţi participanţi la sistem.”;
4) La subpunctul 3.8, după cuvîntul “rezonabile” se introduce textul “, cel puţin o dată pe parcursul etapei “Transmiterea documentelor de plată” a sesiunii de compensare respective (dar nu mai tîrziu de 30 de minute pînă la finalizarea etapei în cauză)”;
5) Subpunctul 4.2, litera c) se completează cu următorul text:
“- conectarea la SAPI pînă la începutul etapei “Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI;
- efectuarea lucrărilor de administrare/menţinere a mijloacelor software/hardware în afara zilei operaţionale a SAPI, în cazul în care aceste lucrări ar putea avea impact asupra continuităţii interacţiunii cu SAPI;
- transmiterea pachetelor cu documente de plată în sistemul CDN evitînd acumularea acestora (iniţierea transmiterii pachetelor cu documente de plată acumulate trebuie să fie efectuată cel puţin cu o oră înainte de finalizarea etapei “Transmiterea documentelor de plată” a sesiunii de compensare respective);”;
6) După subpunctul 6.3 se introduce următorul text:
“6.3.1 Participantul trebuie să asigure monitorizarea continuităţii interacţiunii cu SAPI şi gestiunea incidentelor care pot avea impact asupra continuităţii SAPI.
6.3.2 Incidentele produse în cadrul activităţii participantului la SAPI trebuie înregistrate, iar măsurile întreprinse pentru soluţionarea acestora trebuie evaluate din punctul de vedere al suficienţei şi eficienţei, pentru a asigura evitarea apariţiei incidentelor similare pe viitor şi asigurarea continuităţii participării la SAPI. Incidentele semnificative (de ex. cele care au afectat disponibilitatea serviciului pentru mai mult de 30 minute) se raportează în mod obligatoriu conducerii participantului.”.
3. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2010.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Dorin DRĂGUŢANU |
Chişinău, 29 iulie 2010. |
|
| Nr.153. |