Hotărîre nr.1639 din 24.12.2012 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul orăşenesc Teleneşti, raionul Teleneşti
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul orăşenesc Teleneşti, raionul Teleneşti
nr. 1639 din 24.12.2012
(în vigoare 24.12.2012)
Monitorul Oficial nr.36-40 art.211 din 22.02.2013
* * *
Consiliul orăşenesc Teleneşti, prin decizia nr.8/11 din 26 noiembrie 2012, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Vicol Victoria, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul orăşenesc Teleneşti îi revine candidatului supleant Vîrlan Natalia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 16 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul orăşenesc Teleneşti.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul orăşenesc Teleneşti, raionul Teleneşti, candidatului supleant Vîrlan Natalia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 24 decembrie 2012. |
|
| Nr.1639. |