Hotărîre nr.1776 din 26.02.2013 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Hînceşti
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Hînceşti
nr. 1776 din 26.02.2013
(în vigoare 26.02.2013)
Monitorul Oficial nr.104-108 art.597 din 10.05.2013
* * *
Consiliul raional Hînceşti, prin decizia nr.07/16 din 12 decembrie 2012, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Ciubotaru Petru, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Hînceşti îi revine candidatului supleant Simion Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 17 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţiile candidaţilor supleanţi Păsat Iurie şi Buruian Eugenia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care aceştia refuză mandatul de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul raional Hînceşti.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Hînceşti candidatului supleant Simion Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 26 februarie 2013. |
|
| Nr.1776. |