Hotărâri
Hotărîre nr.190 din 29.07.2004 privind modificarea şi completarea Planului de conturi nr.55/11-01 al evidenţei contabile în bănci şi alte instituţii financiare din Republica Moldova
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre privind modificarea şi completarea Planului
de conturi nr.55/11-01 al evidenţei contabile în bănci
şi alte instituţii financiare din Republica Moldova
Nr.190 din 29.07.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.132-137/278 din 06.08.2004
* * *
Întru executarea art.11 din Legea cu privire la Banca Naţională a
Moldovei nr.548-XIII din 21.07.95 şi în scopul perfecţionării evidenţei
contabile în sistemul bancar al Republicii Moldova, Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
I. Se modifică şi se completează Planul de conturi nr.55/11-01 al
evidenţei contabile în bănci şi alte instituţii financiare din Republica
Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al BNM
nr.15 din 26 martie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.33-34/54 din 22.05.97) după cum urmează:
1. În Planul de conturi:
În clasa 2 "Obligaţiuni":
Se exclude din grupa 2220 "Depozite la vedere fără dobîndă primite
de la clienţi" următorul cont:
2227 "Cecuri de decontare"
În clasa 5 "Cheltuieli":
Denumirea grupei 5770 "Defalcări pentru prevederi pentru alte
pierderi" va avea următorul cuprins:
5770 "Defalcări pentru alte prevederi"
În grupa 5710 "Cheltuieli aferente remunerării muncii şi
defalcărilor obligatorii" se include următorul cont:
5716 "Asigurarea medicală"
În grupa 5770 "Defalcări pentru alte prevederi" se include următorul
cont:
5772 "Vărsăminte şi contribuţii în fondul de garantare a depozitelor"
2. În Descrierea conturilor la Planul de conturi:
În clasa 5 "Cheltuieli" se expune în redacţie nouă descrierea
următoarelor grupe de conturi:
Grupa 5710 "Cheltuieli aferente remunerării muncii şi defalcărilor
obligatorii"
Conturile 5711 "Cheltuieli pentru remunerarea muncii" şi 5712
"Primele" sînt destinate pentru evidenţa cheltuielilor privind
remunerarea muncii, inclusiv primele.
La debitul conturilor se reflectă cheltuielile privind remunerarea
muncii, inclusiv primele.
La creditul conturilor se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
Contul 5714 "Asigurarea socială" este destinat pentru evidenţa
cheltuielilor privind defalcările obligatorii.
La debitul contului se reflectă cheltuielile privind defalcările
obligatorii.
La creditul contului se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
Contul 5715 "Alte plăţi de remunerare a muncii şi defalcări
obligatorii care nu pot fi reflectate în alte conturi" este destinat
pentru evidenţa cheltuielilor privind remunerarea muncii şi defalcările
obligatorii.
La debitul contului se reflectă cheltuielile privind remunerarea
muncii şi defalcările obligatorii.
La creditul contului se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
Contul 5716 "Asigurarea medicală" este destinat pentru evidenţa
cheltuielilor privind asigurarea medicală.
La debitul contului se reflectă cheltuielile privind asigurarea
medicală obligatorie.
La creditul contului se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
Grupa 5770 "Defalcări pentru alte prevederi"
Contul 5771 "Defalcările băncii pentru prevederi pentru acoperirea
altor pierderi" este destinat pentru evidenţa cheltuielilor de formare
(majorare) a rezervelor pentru eventualele pierderi (cu excepţia
creditelor).
La debitul contului se reflectă cheltuieli de formare (majorare) a
rezervelor pentru alte pierderi.
La creditul contului se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
Contul 5772 "Vărsămintele şi contribuţiile băncii în fondul de
garantare a depozitelor în sistemul bancar" este destinat pentru
evidenţa cheltuielilor ce ţin de vărsămintele obligatorii anuale,
contribuţiile iniţiale, trimestriale şi speciale în fondul de garantare
a depozitelor în sistemul bancar.
La debitul contului se reflectă cheltuieli ce ţin de vărsămintele şi
contribuţiile băncii în fondul de garantare a depozitelor.
La creditul contului se reflectă trecerea cheltuielilor la finele
anului gestionar la contul profitului nedistribuit (pierderii
neacoperite).
II. Controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărîri îl exercită
Departamentul buget, finanţe şi contabilitate.
III. Departamentele şi direcţiile BNM la necesitate vor modifica
actele normative care au tangenţă cu Planul de conturi în cauză şi vor
asigura executarea modificărilor necesare în produsele program de
prelucrare a documentelor contabile.
IV. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova şi intră în vigoare la data publicării.
Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei Leonid Talmaci
Chişinău, 29 iulie 2004.
Nr.190.