BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1914 din 11.12.2018 cu privire la responsabilităţile suplimentare ale unor autorităţi ale administraţiei publice centrale, ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale unor instituţii, ce ţin de asigurarea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.12.2018

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

cu privire la responsabilităţile suplimentare ale unor autorităţi ale administraţiei

publice centrale, ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale

 unor instituţii, ce ţin de asigurarea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor

parlamentare din 24 februarie 2019

nr. 1914  din  11.12.2018

 (în vigoare 11.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 504-511 art. 1832 din 22.12.2018

* * *

În scopul asigurării condiţiilor pentru buna desfăşurare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 şi potrivit prevederilor art.18 alin.(2), 22 alin.(1) lit.g) şi art.26 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabilesc, pentru unele autorităţi ale administraţiei publice centrale şi pentru autorităţile administraţiei publice locale, precum şi pentru unele instituţii, responsabilităţi suplimentare în perioada electorală a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, conform domeniului de activitate al acestora, după cum urmează:

Ministerul Economiei şi Infrastructurii:

a) asigurarea alimentării fără întrerupere cu energie electrică a tuturor sediilor organelor electorale;

b) asigurarea la nivel naţional a căilor de acces către secţiile de votare;

c) acordarea în caz de necesitate, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi/sau organelor electorale, a asistenţei informaţionale privind antrenarea agenţilor transportatori din teritoriu la efectuarea transporturilor;

Ministerul Afacerilor Interne:

a) asigurarea securităţii, în egală măsură, a tuturor persoanelor care participă la alegeri;

b) asigurarea securităţii şi ordinii publice în locurile şi localurile de desfăşurare a întîlnirilor în teritoriu ale concurenţilor electorali cu alegătorii;

c) acordarea asistenţei organelor electorale şi autorităţilor administraţiei publice locale în vederea organizării păstrării bunurilor materiale la consiliile şi birourile electorale, escortarea transportării buletinelor de vot şi asigurarea integrităţii acestora şi a altei documentaţii electorale;

d) prevenirea, contracararea şi constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor în procesul electoral;

e) acordarea asistenţei preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare la asigurarea ordinii publice în ziua alegerilor, în localul de votare şi pe o rază de 100 de metri de localul votării;

f) desfăşurarea instructajelor cu funcţionarii electorali privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse în caz de izbucnire a incendiilor;

g) asigurarea menţinerii capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor din subordine pentru reacţionare operativă în caz de incendii şi/sau alte situaţii de urgenţă;

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene:

a) acordarea asistenţei necesare, în limitele competenţei şi a cadrului legal corespunzător, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor în secţiile de votare constituite în străinătate;

b) asigurarea cu personalul necesar şi acordarea asistenţei logistice în procesul de constituire şi funcţionare a organelor electorale din străinătate;

c) coordonarea procesului de organizare şi funcţionare a birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate;

d) colaborarea în vederea acreditării mass-media din străinătate pentru reflectarea procesului electoral din Republica Moldova;

e) coordonarea procesului de transportare, transmitere şi returnare de la birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate a buletinelor de vot, precum şi a tuturor materialelor electorale ce ţin de organizarea şi desfăşurarea alegerilor;

Serviciul de Informaţii şi Securitate:

a) asigurarea securităţii acţiunilor ce ţin de confecţionarea matriţei buletinelor de vot, tipărirea şi distribuirea buletinelor de vot, precum şi lichidarea matriţei;

b) neadmiterea accesului neautorizat la mijloacele tehnice, inclusiv la tipărirea buletinelor de vot şi a altei documentaţii electorale;

c) în limita competenţei şi cadrului legal existent, asigurarea securităţii informaţionale a conexiunilor în cadrul Sistemului informaţional automatizat de stat "Alegeri" (SIAS "Alegeri"), inclusiv securitatea cibernetică a activităţii Comisiei Electorale Centrale de organizare şi desfăşurare a alegerilor;

Agenţia Servicii Publice:

a) actualizarea datelor despre cetăţeni din Registrul de Stat al Populaţiei;

b) la solicitarea cetăţenilor Republicii Moldova, eliberarea, în termen rezonabil, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor, a actelor de identitate necesare votării;

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei: supravegherea funcţionării reţelelor de comunicaţii mobile şi fixe în perimetrul sediilor consiliilor electorale şi birourilor electorale ale secţiilor de votare;

Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică:

a) asigurarea conexiunii securizate în cadrul reţelei informaţionale, parte componentă a SIAS "Alegeri";

b) asigurarea securităţii cibernetice a sistemului informaţional în sediul Comisiei Electorale Centrale în limitele sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice;

Î.S. "Radiocomunicaţii": asigurarea pe întreg teritoriul ţării a difuzării neîntrerupte a programelor radio şi de televiziune naţionale conform legislaţiei în vigoare;

SA "Moldtelecom":

a) pe întreg teritoriul ţării asigurarea funcţionării fără întrerupere a reţelelor telefonice fixe, în special în sediile consiliilor electorale şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare;

b) la solicitare, acordarea accesului funcţionarilor electorali la serviciile reţelei Internet;

Autorităţile administraţiei publice locale:

a) asigurarea actualizării dispoziţiilor privind desemnarea persoanelor responsabile de listele electorale din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale;

b) asigurarea actualizării listelor electorale de către persoanele desemnate în acest scop;

c) adoptarea deciziilor privind stabilirea şi garantarea unui minim de locuri speciale de afişaj electoral şi asigurarea unui minim de localuri pentru desfăşurarea întîlnirilor cu alegătorii, cu punerea lor la dispoziţie începînd cu data de 24 ianuarie 2019;

d) asigurarea respectării principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în procesul de desemnare a persoanelor în componenţa organelor electorale;

e) în limita competenţei, asigurarea accesului în localurile destinate secţiilor de votare pentru persoanele cu dizabilităţi;

f) asigurarea la nivel local a căilor de acces către secţiile de votare;

g) examinarea în comun cu reprezentanţii Agenţiei pentru Supravegherea Tehnică a stării de apărare împotriva incendiilor la obiectivele unde vor fi amplasate secţiile de votare şi desfăşurate întîlnirile cu alegătorii, cu asigurarea respectării cerinţelor legale de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

2. Consiliilor electorale de circumscripţie, birourilor electorale ale secţiilor de votare şi concurenţilor electorali, în scopul executării prevederilor sus-menţionate, li se recomandă să conlucreze cu persoanele responsabile din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi instituţiilor nominalizate, conform anexei.

3. Despre executarea prezentei hotărîri, organele numite la punctul 1, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice locale, vor informa Comisia Electorală Centrală o dată în 10 zile, pe tot parcursul perioadei electorale.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina-web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale

nr.1914 din 11 decembrie 2018

Lista persoanelor responsabile

de conlucrarea cu Comisia Electorală Centrală din cadrul autorităţilor

publice centrale şi al altor instituţii în cadrul alegerilor parlamentare

din 24 februarie 2019