Hotărîre nr.1972 din 15.05.2013 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Cogîlniceni, raionul Rezina
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Cogîlniceni, raionul Rezina
nr. 1972 din 15.05.2013
(în vigoare 15.05.2013)
Monitorul Oficial nr.136-139 art.972 din 28.06.2013
* * *
Consiliul sătesc Cogîlniceni, prin decizia nr.2/1 din 22 martie 2013, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Morari Zinaida, aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Cogîlniceni îi revine candidatului supleant Graur Simion de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 14 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Zagorodniuc Aliona de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, prin care aceasta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Cogîlniceni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Cogîlniceni, raionul Rezina, candidatului supleant Graur Simion de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Chişinău, 15 mai 2013. | |
| Nr.1972. |