Hotărîre nr.1990 din 21.12.2018 cu privire la stabilirea plafonului general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul "Fond electoral" al participanţilor la referendumul republican consultativ din data de 24 februarie 2019
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la stabilirea plafonului general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate
pe contul "Fond electoral" al participanţilor la referendumul republican consultativ
din data de 24 februarie 2019
nr. 1990 din 21.12.2018
(în vigoare 21.12.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 13-21 art. 144 din 18.01.2019
* * *
În conformitate cu prevederile art.41 alin.(2) lit.d) din Codul electoral şi ale pct.8 din Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a referendumului republican consultativ din data de 24 februarie 2019, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1930 din 18 decembrie 2018, plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul "Fond electoral" al participantului la referendum se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală, luînd ca bază de calcul un coeficient înmulţit cu numărul de alegători din circumscripţia electorală în care are loc referendumul. Participanţii la referendum sînt partidele politice, organizaţiile social-politice şi blocurile electorale înregistrate de Comisia Electorală Centrală.
Numărul de alegători din circumscripţia naţională la data de 21 decembrie 2018 constituie 2 825 101.
Ca bază de raportare pentru stabilirea coeficientului s-a luat salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2018, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.54 din 17.01.2018, în sumă de 6150,0 lei, mărimea coeficientului fiind 0,25% din salariul mediu respectiv, astfel coeficientul constituind în expresie bănească 15,38 lei.
În temeiul art.18 alin.(2) şi art.41 alin.(2) lit.d) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se stabileşte plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul "Fond electoral" al participanţilor la referendumul republican consultativ din data de 24 februarie 2019, în mărime de 43 450 053,38 lei.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.1990. Chişinău, 21 decembrie 2018. | |