Hotărîre nr.2 din 19.02.2004 privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.416 şi art.444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.416 şi art.444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr.2 din 19.02.2004 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-41/9 din 05.03.2004 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte, judecător-raportor Mircea IUGA - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Maia Ţurcan, avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.416 şi art.444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova*. ------------------------ * M.O., 2003, nr.111-115, art.451. Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, depusă la 14 noiembrie 2003. Prin decizia Curţii Constituţionale din 1 decembrie 2003 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Baroului Avocaţilor din Republica Moldova, Catedrei de drept procesual civil a Universităţii de Stat din Moldova, Organizaţiei obşteşti "Juriştii pentru Drepturile Omului", Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă, Curtea Constituţională a constatat: 1. Art.416 din Codul de procedură civilă se referă la explicaţiile participanţilor la proces în instanţa de examinare a recursului împotriva hotărîrilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului. Alin.(3) contestat stipulează următoarele: "Prevederile prezentului articol au incidenţă şi asupra procedurii de examinare a recursului în Curtea Supremă de Justiţie, cu excepţia faptului că în această instanţă părţile vor participa, în mod obligatoriu, prin intermediul unui avocat sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept, care îşi va argumenta poziţia prin motive de fapt şi de drept. Luările de cuvînt ale reprezentanţilor părţilor nu vor depăşi 30 minute, preşedintele şedinţei fiind în drept să limiteze pledoariile." Dispoziţii similare conţine şi art.444 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de examinare a recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel. Alin.(3) contestat are următorul cuprins: "În instanţa de recurs, părţile participă, în mod obligatoriu, prin intermediul avocatului sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept. Reprezentanţii părţilor îşi argumentează poziţia prin motive de drept, astfel încît luările de cuvînt să nu depăşească 30 de minute, preşedintele şedinţei fiind în drept să limiteze pledoariile." 2. Prin sesizarea depusă la Curtea Constituţională se contestă obligativitatea participării părţilor la examinarea recursului în Curtea Supremă de Justiţie prin intermediul avocatului sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept. În şedinţa Curţii semnatarul sesizării a extins obiectul, solicitînd controlul constituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) din Codul de procedură civilă privind durata de timp, de 30 de minute, rezervată reprezentanţilor părţilor pentru luările de cuvînt în instanţa de recurs. În sesizare se susţine că prevederile precitate din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art.4, art.15, art.20, art.26 şi art.54 din Constituţie. 3. Examinînd dispoziţiile contestate din Codul de procedură civilă prin prisma normelor constituţionale şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, Curtea reţine următoarele. Statuînd în capitolul I şi II din Constituţie drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, Republica Moldova a consacrat şi principiile generale aplicabile acestora. Fiind expuse în special în capitolul I din Constituţie, aceste principii urmează a fi aplicate în egală măsură tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare. Pentru garantarea exercitării lor eficiente, art.20 din Constituţie consacră principiul accesului liber la justiţie. Accesul liber la justiţie este un principiu complex, cuprinzînd mai multe relaţii şi drepturi fundamentale, prin care se poate garanta exercitarea lui deplină. Un drept general, care garantează persoanelor accesul liber la justiţie, este dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile legitime ale persoanelor. În vederea garantării dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecatoreşti, legislatorul constituant a consfinţit în capitolele II şi IX principiile şi drepturile constituţionale, în baza cărora în Republica Moldova se exercită justiţia. Unul dintre acestea este dreptul la apărare, reglementat de art.26 din Constituţie, conform căruia fiecărei persoane în Republica Moldova i se garantează dreptul la apărare, avînd dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Astfel, Curtea relevă că Constituţia oferă persoanei libertatea de a alege modalitatea de apărare şi posibilitatea de a se apăra prin toate mijloacele prevăzute de lege. Drepturile şi libertăţile fundamentale pot fi supuse unor restrîngeri, expres reglementate de art.54 din Constituţie. Restrîngerile aplicate de legislator trebuie însă să respecte principiul proporţionalităţii cu situaţia care le-a determinat şi să nu aducă atingere existenţei drepturilor sau libertăţilor. 4. Pentru realizarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, legislatorul a reglementat în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova principiile înfăptuirii justiţiei în cauzele civile, precum şi modul de exercitare a dreptului la apărare în astfel de cauze. Potrivit art.8 din acest Cod, părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în judecată de către un avocat ales, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, avocatul poate fi numit de orice instanţă de judecată. Persoanele pot beneficia de asistenţă judiciară în orice fază a procesului. În contextul cauzei examinate de Curte este relevant şi principiul dreptului procesual civil al disponibilităţii, conform căruia în procesul civil părţile dispun de dreptul subiectiv material sau interesul legitim supus judecăţii şi de mijloacele procesuale acordate de lege. Acest principiu, reglementat de art.27 alin.(1) din Codul de procedură civilă şi sprijinit de alte dispoziţii ale Codului, acordă părţii dreptul de a alege modalitatea şi mijloacele de apărare. Art.27 alin.(2) din Codul de procedură civilă obligă instanţa de a nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei. Din normele constituţionale şi prevederile art.8 din Cod, interpretate în coroborare cu art.27 alin.(2) precitat, rezultă obligaţia expresă a statului şi a instanţei de judecată de a asigura persoanei asistenţă judiciară eficientă. Constituţia, precum şi Codul de procedură civilă, oferă părţilor dreptul de a iniţia personal acte procesuale şi de a se apăra printr-o modalitate opţională în toate fazele procesului, atît în instanţa de fond, cît şi în instanţele de apel şi de recurs. Legislatorul a stipulat excepţii de la aceste reglementări numai pentru faza procesului civil de examinare a recursului atît împotriva hotărîrilor şi încheierilor instanţelor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului, în cazul examinării recursului în Curtea Supremă de Justiţie, cît şi împotriva deciziilor instanţelor de apel. Astfel, art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) restrîng dreptul la apărare al părţii prin obligativitatea participării la examinarea recursului în Curtea Supremă de Justiţie prin intermediul avocatului sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept. Curtea relevă că dreptul la reprezentare în procesul civil face parte şi este subsidiar dreptului la apărare. În procesul exercitării dreptului la apărare, persoana, în baza acestui drept, pe lîngă alte mijloace de apărare, are dreptul să apeleze la un reprezentant pentru protecţia drepturilor şi intereselor sale legitime. Prin urmare, dreptul la apărare nu poate fi substituit prin dreptul la reprezentare şi cu atît mai puţin nu poate fi transformat într-o obligaţie pentru exercitarea dreptului la apărare. Această concluzie derivă din art.26 alin.(3) din Constituţie, art.8 alin.(1) şi art.75 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Astfel, conform art.75 alin.(1) din Cod, în procesul civil persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal sau prin reprezentanţi. 5. Curtea nu poate reţine argumentele invocate în şedinţă de către reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, care a arătat că Curtea Supremă de Justiţie examinează numai probleme de drept şi de aceea este necesară participarea exclusivă a specialiştilor în drept, părţile avînd posibilitatea să-şi expună obiecţiile în scris prin intermediul recursului. Curtea consideră că, lipsind părţile de posibilitatea de a pleda în faţa Curţii Supreme de Justiţie, art.416 alin.(3) din Codul de procedură civilă restrînge dreptul lor la apărare. Or, în soluţionarea recursurilor împotriva hotărîrilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului, Curtea Supremă de Justiţie examinează nu numai probleme de drept, ci şi de fapt. În context Curtea observă de asemenea că prin normele contestate se ignoră dreptul la apărare al unor categorii de persoane, care, în virtutea calificaţiei profesionale, nu necesită asistenţă judiciară. Or, în sensul normelor contestate, un specialist în drept - parte în proces - nu poate pleda în faţa Curţii Supreme de Justiţie, legislatorul obligîndu-l să apeleze la un avocat sau un alt reprezentant licenţiat în drept. 6. Pentru aprecierea constituţionalităţii normelor contestate Curtea consideră relevant art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului*, conform căruia orice persoană are dreptul, în deplină egalitate să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei. ------------------------- * Tratate internaţionale, vol.1, pag.14. În aceeaşi ordine de idei se înscriu prevederile art.6 alin.3 lit.c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale*, conform cărora orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei o cer. ------------------------- * Tratate internaţionale, vol.1, pag.345. Aceste prevederi urmează a fi aplicate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia dispoziţiile art.6 din Convenţie se aplică în aceeaşi măsură şi pentru cauzele civile*. ------------------------- * Cazul Airey c.Irlandei din 9 octombrie 1979. Normele tratatelor internaţionale precitate, fiind aplicate prin prisma art.4, 20, 26 din Constituţie, impun reglementarea dreptului la apărare în procesul civil pentru toate persoanele în aşa mod, încît partea în proces să se poată apăra ea însăşi, să fie ascultată personal, avînd dreptul, şi nu obligaţia, de a fi asistată de un avocat ales, iar cînd interesele justiţiei o cer, dacă nu dispune de mijloacele necesare, numit din oficiu, creîndu-se pentru aceasta un mecanism eficient. 7. Supunînd controlului constituţionalităţii dispoziţiile art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) din Codul de procedură civilă privind limitarea în timp, pînă la 30 de minute, a pledoariilor reprezentanţilor părţilor în faţa Curţii Supreme de Justiţie, Curtea invocă art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil. În opinia Curţii, art.6 din Convenţie urmează a fi aplicat şi pentru dispoziţiile contestate din Cod privind pledoariile reprezentanţilor părţilor în faţa instanţei. Curtea apreciază ca fiind nejustificată restricţionarea temporală a pledoariilor reprezentanţilor părţilor în proces. În cazul unor procese civile complexe, dacă interesele justiţiei o cer, luările de cuvînt ale reprezentantului părţii nu pot fi limitate în timp fără a se lua în considerare circumstanţele cauzei. Or, instanţa sau preşedintele şedinţei, care, aşa cum prevăd dispoziţiile codului, are dreptul să limiteze pledoariile, în funcţie de complexitatea cauzei, pot decide cît timp să acorde părţilor pentru a pleda în faţa Curţii Supreme de Justiţie. 8. Pentru considerentele expuse, Curtea Constituţională apreciază că restrîngerea prin art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) din Codul de procedură civilă a dreptului la apărare nu se înscrie în limitele art.54 alin.(2) din Constituţie, nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, şi anume procedura de exercitare a recursului în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Pentru motivele arătate, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Declară drept neconstituţionale: - sintagma "cu excepţia faptului că în această instanţă părţile vor participa, în mod obligatoriu, prin intermediul unui avocat sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept, care îşi va argumenta poziţia prin motive de fapt şi de drept. Luările de cuvînt ale reprezentanţilor părţilor nu vor depăşi 30 de minute" din art.416 alin.(3) din Codul de procedură civilă; - sintagma "în mod obligatoriu, prin intermediul avocatului sau al unui alt reprezentant licenţiat în drept. Reprezentanţii părţilor îşi argumentează poziţia prin motive de drept, astfel încît luările de cuvînt să nu depăşească 30 de minute" din art.444 alin.(3) din Codul de procedură civilă. 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 19 februarie 2004. Nr.2. ADRESĂ În cadrul examinării sesizării avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, asupra căreia Curtea s-a pronunţat la 19 februarie 2004, s-a constatat că la adoptarea art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Parlamentul nu a ţinut cont de necesitatea asigurării dreptului la apărare pentru toate categoriile de persoane în toate fazele procesului civil. Art.20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Dreptul la apărare este statuat în art.26 din Constituţie, conform căruia fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Dezvoltînd normele constituţionale, art.8 din Codul de procedură civilă asigură părţilor şi altor participanţi la proces dreptul de a fi asistaţi în judecată de către un avocat ales, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, numit de instanţă. Asistenţa judiciară poate fi acordată în orice fază a procesului. La elaborarea normelor privind acordarea asistenţei judiciare prin decizia instanţei de judecată este necesar să se soluţioneze problema aprecierii circumstanţelor care au determinat partea să pretindă acest drept, a posibilităţilor părţii de a suporta cheltuielile de judecată, serviciile avocatului şi a necesităţii acordării asistenţei judiciare din oficiu. Necesitatea instituirii procedurii în cauză este dictată şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că "în pofida absenţei unor prevederi similare (acordarea asistenţei juridice din oficiu pentru cauzele penale - nota Curţii Constituţionale) pentru cauzele civile, articolul 6 poate institui uneori obligaţia statului de a pune la dispoziţie asistenţa unui avocat atunci cînd aceasta este indispensabilă pentru accesul efectiv la justiţie sau cînd reprezentarea legală este obligatorie, aşa cum se prevede în legislaţia unor state contractante pentru anumite cauze, sau datorită complexităţii procedurilor ori a cazului"*. Recomandări similare conţin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.(78) 8 cu privire la asistenţa juridică şi consultanţa juridică, Recomandarea Comitetului de Miniştri nr.R(93) 1 din 8 ianuarie 1993 cu privire la accesul efectiv la drept şi la justiţie a persoanelor extrem de sărace. Conform acestor recomandări, nu trebuie să existe nici un impediment în revendicarea şi apărarea drepturilor persoanelor în faţa instanţei de judecată care examinează cauze civile, comerciale, administrative, sociale şi fiscale. ------------------------ * Cazul Airey c.Irlandei din 9 octombrie 1979. Mecanismul de acordare a asistenţei judiciare prin decizia instanţei de judecată este reglementat în codurile de procedură civilă sau în legi speciale în unele ţări ca Republica Cehă, Lituania, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Ungaria ş.a. Pentru motivele arătate, în temeiul art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră oportună soluţionarea acestor probleme. Conform art.28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Parlamentul va examina prezenta adresă şi, în termen de 3 luni, va informa Curtea asupra rezultatelor examinării acesteia. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Parlamentului Republicii Moldova 19 februarie 2004