Hotărîre nr.2 din 31.01.2013 cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2012
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea
jurisdicţiei constituţionale în anul 2012
nr. 2 din 31.01.2013
(în vigoare 01.03.2013)
Monitorul Oficial nr.42-47 art.4 din 01.03.2013
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Alexandru TĂNASE – Preşedinte, judecător-raportor
Valeria ŞTERBEŢ – judecător
Victor PUŞCAŞ – judecător
Petru RAILEAN – judecător
Elena SAFALERU – judecător
cu participarea Secretarului General, Rodica Secrieru,
examinînd în şedinţă plenară Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2012,
conducîndu-se de prevederile art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) şi art.62 lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale,
în temeiul art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.5 lit.i) şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2012, potrivit anexei.
2. Raportul se remite autorităţilor competente pentru numirea judecătorilor Curţii Constituţionale.
3. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
Chişinău, 31 ianuarie 2013. |
|
| Nr.2. |
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii Constituţionale
nr.2 din 31 ianuarie 2013
RAPORT
privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2012
Titlul I
SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
A. Un sistem într-o continuă evoluţie
Într-o democraţie autentică controlul constituţional este o garanţie fundamentală a supremaţiei Constituţiei. Curtea Constituţională a Republicii Moldova, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, soluţionează problemele de constituţionalitate, care se ridică în faţa sa şi la care urmează să răspundă parcurgînd o cale de uniformizare a propriei practici, care determină soluţionarea unor situaţii de conflict cu caracter constituţional, reflectînd totodată o realitate şi necesitate a timpului.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale pentru anul 2012 reflectă în mare parte soluţia la provocările cu care s-au confruntat puterile legislativă, executivă şi judecătorească.
În anul 2012 pe agenda Curţii s-au aflat sesizări referitoare la sistemul judecătoresc, mandatul deputatului, modalitatea de alegere a Preşedintelui, exercitarea dreptului de proprietate, dreptului de protecţie socială etc.
În anul de referinţă, Curtea a reformat propriul sistem de activitate, implementînd mai multe elemente din jurisprudenţa Curţii Europene în procesul examinării sesizărilor, prin care s-a pretins încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
În scopul optimizării modalităţii de sesizare a Curţii de către subiecţii abilitaţi cu acest drept, au fost elaborate noi formulare de sesizări, însoţite de note explicative pentru persoanele care le completează. Totodată, Curtea ţine să atenţioneze publicul larg că nu dă curs petiţiilor care vin din partea cetăţenilor, deoarece ei nu deţin dreptul de sesizare a Curţii.
Activitatea Curţii Constituţionale este una organizatorică, de supraveghere, îndreptată spre a atenţiona autorităţile publice, actul cărora este supus controlului, să elimine normele ce contravin Constituţiei. În context, Curtea Constituţională se afirmă în calitate de "arbitru" suprem în materia "examinării în exclusivitate a chestiunilor de drept".
În lumina celor expuse, Curtea a expediat un şir de adrese Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova cu propunerea să opereze anumite modificări în cadrul normativ, care ar asigura claritatea, previzibilitatea şi funcţionalitatea actelor normative, în cadrul sistemului democratic al statului de drept.
B. Procedura în faţa Curţii
1. Prevederi generale
Curtea Constituţională îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor art.135 din Constituţie, art.4 al Legii cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 al Codului jurisdicţiei constituţionale:
a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
b) interpretează Constituţia;
c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova,
validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;
f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;
h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
Pentru a-şi exercita atribuţiile constituţionale, Curtea necesită a fi sesizată de subiecţii cu drept de sesizare, care, potrivit art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, sunt:
a) Preşedintele Republicii Moldova;
b) Guvernul;
c) ministrul justiţiei;
d) Curtea Supremă de Justiţie;
f) Procurorul General;
g) deputatul în Parlament;
h) fracţiunea parlamentară;
i) avocatul parlamentar;
j) Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri)
Termenul de soluţionare a sesizării este de 6 luni de la data primirii materialelor. Dacă sesizarea corespunde cerinţelor de formă şi de conţinut cuprinse la art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Preşedintele Curţii desemnează un judecător raportor şi fixează termenul de examinare a sesizării şi de prezentare a avizului asupra admisibilităţii acesteia, care nu poate fi mai mare de 60 de zile de la data înregistrării sesizării. Dacă este necesară efectuarea unui volum mare de investigaţii, acest termen poate fi prelungit cu 30 de zile.
În practica recentă Curtea pune accentul îndeosebi pe examinarea complexă şi argumentată a admisibilităţii sesizării, procedură, care vine să faciliteze pregătirea materialelor dosarului, precum şi să lichideze cazurile de sistare a procesului pe motiv că obiectul sesizării nu ţine de competenţa Curţii.
După pregătirea cauzei spre examinare, cu cel tîrziu 10 zile înainte de şedinţa Curţii, judecătorul raportor este obligat: să informeze judecătorii şi participanţii la proces despre locul, data şi ora şedinţei; să remită judecătorilor şi părţilor copia sesizării; să prezinte participanţilor la proces, la solicitarea lor, materialele dosarului. În cauzele de rezolvare a excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, care rezultă din cauze penale sau civile concrete, părţile au dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele dosarului. La hotărîrea Curţii Constituţionale, materialele dosarului pot fi expediate altor participanţi la proces, precum şi Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Procurorului General.
Şedinţa de judecată este deliberativă dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi din judecătorii constituţionali. Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate participa la examinarea cauzei şi urmează să fie recuzat dacă:
a) a participat ca factor de decizie la adoptarea actului sesizat, excepţie făcînd elaborarea şi adoptarea Constituţiei;
b) şi-a expus în public părerea despre constituţionalitatea actului contestat.
Şedinţa în plen a Curţii este condusă de Preşedintele Curţii. Indicaţiile preşedintelui şedinţei sunt obligatorii pentru participanţi la proces şi alte persoane prezente în sală. Preşedintele şedinţei elimină din proces tot ceea ce nu are legătură cu examinarea cauzei şi exercitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale. El este în drept să întrerupă, după somare, orice participant la proces, să excludă orice întrebare şi explicaţie care nu se referă la cauză, nu ţine de proces sau de competenţa Curţii; poate priva de cuvînt participantul care încalcă ordinea dezbaterilor, manifestă indisciplină, încalcă alte reguli de procedură ale jurisdicţiei constituţionale; are dreptul să dispună îndepărtarea din sală a oricărei persoane care încalcă ordinea şi nesocoteşte dispoziţiile lui.
Examinarea cauzei începe cu informarea prezentată de judecătorul-raportor asupra esenţei cauzei, temeiului în care Curtea o va examina, asupra materialelor şi pregătirii cauzei spre examinare.
Judecătorii constituţionali deliberează în camera de consiliu. Deliberarea este secretă, astfel, judecătorii nu au dreptul să divulge conţinutul deliberării.
Procedura în faţa Curţii se încheie odată cu adoptarea actului, fie acesta aviz, hotărîre sau decizie.
2. Rolul Secretariatului
Sesizările, înaintate de către subiecţii cu drept de sesizare, sunt prezentate de către Serviciul grefă, registratură şi arhivă Preşedintelui Curţii, care, printr-o rezoluţie, dispune transmiterea acestora spre examinare prealabilă Secretariatului Curţii.
Secretarul general repartizează sesizarea Secţiei de expertiză juridică şi coordonează întreaga procedură de examinare prealabilă a sesizării. La examinarea prealabilă a sesizării, Secţia de expertiză juridică întocmeşte o fişă analitică ce constituie un document de circulaţie internă. Fişa analitică se compune din următoarele elemente: obiectul sesizării, esenţa normelor contestate, prevederile constituţionale invocate, argumentele autorului sesizării, concluziile asupra obiectului sesizării, referinţe internaţionale relevante, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concluzii de fond şi procedură.
Fişa analitică întocmită se transmite împreună cu sesizarea Preşedintelui Curţii. Primind sesizarea cu fişa analitică, Preşedintele Curţii desemnează un judecător-raportor, care examinează sesizarea.
Secretariatul asistă judecătorii Curţii pe parcursul întregului proces de gestionare şi instrumentare a dosarelor.
Titlul II
COMPONENŢA CURŢII CONSTITUŢIONALE
A. Structura organizatorică
În vederea eficientizării activităţii Curţii Constituţionale, în anul 2012 a fost modificată organigrama acesteia. Astfel, prin decizia Plenului din 05.06.2012 a fost aprobată noua structură organizatorică şi funcţională a Curţii, după cum urmează:
B. Judecătorii constituţionali
Potrivit art.136 din Constituţie, în componenţa Curţii Constituţionale intră şase judecători, numiţi pentru un mandat de şase ani.
Judecătorii constituţionali pot deţine aceeaşi funcţie pe perioada a două mandate. Sistemul de numire a judecătorilor implică identificarea autorităţii competente de a desemna judecătorul constituţional, precum şi actul decizional al acesteia. Aceste acţiuni se întreprind pentru a asigura nivelul cît mai înalt de calificare al candidatului propus la funcţia de judecător, precum şi corespunderea acestuia criteriilor de imparţialitate şi independenţă. Autorităţile competente de a desemna judecătorii constituţionali sunt Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare dintre acestea desemnînd cîte doi judecători. În cazul survenirii vacanţei funcţiei, ca urmare a expirării sau ridicării mandatului, demisiei sau decesului judecătorului, Preşedintele Curţii sesizează autoritatea competentă în termen de cel mult 3 zile de la data respectivă, solicitîndu-i să numească un nou judecător. Autoritatea competentă numeşte judecătorul în termen de 15 zile de la data solicitării din partea Preşedintelui Curţii Constituţionale.
Pentru a deveni judecător al Curţii Constituţionale, candidatul trebuie să posede o pregătire juridică superioară, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţămîntul juridic sau în activitatea ştiinţifică, să fie cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul în ţară, limita de vîrstă pentru numirea în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale fiind de 70 ani. Numirea se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. Judecătorul îşi exercită funcţia de la data depunerii jurămîntului.
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
Judecătorul constituţional beneficiază de imunitate. El nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale. Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii. Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale surprins în flagrant delict trebuie să comunice imediat Curţii Constituţionale faptul respectiv.
Pe lîngă garanţiile acordate judecătorului, acesta are obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei; să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme ce ţin de competenţa Curţii Constituţionale; la adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ; să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită; să nu permită folosirea funcţiei sale în scop de propagandă de orice fel; să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător; să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate.
Actuala componenţă a Plenului Curţii Constituţionale:
1. Preşedintele Curţii Constituţionale – Alexandru TĂNASE
2. Judecător – Valeria ŞTERBEŢ
3. Judecător – Dumitru PULBERE
4. Judecător – Victor PUŞCAŞ
5. Judecător – Petru RAILEAN
6. Judecător – Elena SAFALERU
C. Judecătorii-asistenţi
Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale sunt asistaţi în activitatea lor de 6 judecători-asistenţi.
Pentru a putea candida la funcţia de judecător-asistent, persoanele interesate trebuie: să dea dovadă de o pregătire juridică superioară şi o vechime de cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţămîntul juridic superior; să deţină cetăţenia Republicii Moldova; să-şi aibă domiciliul în ţară.
Judecătorul-asistent este asimilat cu judecătorul Curţii de Apel.
Atribuţiile funcţionale ale judecătorului – asistent:
• asistă judecătorii în exercitarea jurisdicţiei la sesizările făcute de subiecţii stabiliţi de lege în condiţiile Codului jurisdicţiei constituţionale;
• propune judecătorului-raportor, plenului şi Preşedintelui Curţii măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii jurisdicţionale;
• formulează puncte de vedere la solicitarea judecătorului-raportor, plenului şi Preşedintelui Curţii;
• studiază posibilele obiecţii scrise ale celeilalte părţi asupra sesizării;
• întreprinde acţiunile necesare pentru soluţionarea cauzei, potrivit instrucţiunilor judecătorului-raportor, plenului şi Preşedintelui Curţii;
• îndeplineşte orice altă sarcină dispusă de Preşedintele sau de Plenul Curţii Constituţionale.
D. Secretariatul
Secretarul general – şeful Secretariatului Curţii pregăteşte, organizează şi coordonează lucrările ce ţin de competenţa structurilor Secretariatului; asigură controlul asupra respectării termenului stabilit pentru examinarea sesizărilor, întocmirii proiectului planului de examinare a sesizărilor, prezentării planului aprobat judecătorilor, judecătorilor-asistenţi, subunităţilor Secretariatului şi controlul asupra îndeplinirii acestuia, distribuirii ordinii de zi a şedinţelor Curţii judecătorilor şi subunităţilor Secretariatului; supraveghează comunicarea actelor Curţii Constituţionale către autorităţile publice prevăzute de lege; consemnează soluţiile adoptate de Plenul Curţii Constituţionale în materie administrativă; coordonează activitatea de rezolvare a solicitărilor de acces la informaţiile de interes public, în condiţiile legii; face recomandări şi consultă Preşedintele în probleme ce ţin de înfăptuirea jurisdicţiei constituţionale şi managementul general al Curţii; organizează agenda, întrunirile şi şedinţele de lucru ale Preşedintelui Curţii; îndeplineşte orice altă sarcină dispusă de Preşedintele sau de Plenul Curţii Constituţionale.
1. Direcţia juridică-Grefa – reprezintă o subdiviziune structurală a Secretariatului Curţii, care asigură îndeplinirea şi elaborarea actelor necesare pentru pregătirea cauzei spre examinare; coordonează şi definitivează actele care urmează a fi adoptate de Plenul Curţii sau care urmează a fi aprobate de Preşedintele Curţii; monitorizează respectarea termenelor de pregătire a dosarelor şi de examinare a sesizărilor.
În componenţa Direcţiei intră:
1.1. Secţia expertiză juridică – elaborează proiectele de hotărîri, avize şi decizii, precum şi menţine corespondenţa între Curte, autorii sesizării şi autorităţile competente; îndeplineşte procedurile de citare sau de comunicare pe dosare; verifică periodic actualizarea fişierului de jurisprudenţă; asigură documentaţia necesară judecătorului-raportor cu privire la soluţiile din jurisprudenţă şi doctrina naţională şi străină şi întocmeşte proiectul de raport; întocmeşte adresele necesare obţinerii punctelor de vedere; elaborează rezumatele hotărîrilor, deciziilor şi avizelor privind dosarele jurisdicţionale; îndeplineşte alte atribuţii.
1.2. Secţia cercetare şi analiză – analizează practica altor curţi constituţionale, informează periodic despre soluţiile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi recomandările Comisiei de la Veneţia pe un anumit segment de cercetare; asigură documentaţia necesară judecătorului-raportor cu privire la soluţiile din jurisprudenţă şi doctrina naţională şi străină; verifică fişele de jurisprudenţă internaţională, întocmite la solicitarea judecătorilor şi referenţilor desemnaţi în dosar; generalizează şi analizează informaţiile statistice privind activitatea jurisdicţională a Curţii Constituţionale şi formulează recomandări; elaborează raportul anual al Curţii Constituţionale privind exercitarea jurisdicţiei, precum şi alte publicaţii ale Curţii; îndeplineşte şi alte atribuţii legate de activitatea de cercetare şi documentare, la solicitarea judecătorilor şi a Preşedintelui Curţii Constituţionale.
1.3. Secţia editorială – perfectează actele adoptate de Curte, verifică exactitatea conţinutului juridic, asigură un limbaj precis şi adecvat al actului adoptat, utilizarea termenilor exacţi, asigură concordanţa deplină între versiunea tradusă şi textul original al actului adoptat. Secţia realizează procesul de definitivare lingvistică a actelor Curţii; coordonează şi efectuează analize de text, la solicitarea judecătorilor Curţii Constituţionale, a referenţilor sau a Secretarului General; asigură stenografierea şedinţelor publice ale Curţii, tehnoredactarea, formatarea şi stocarea actelor normative, arhivarea şi păstrarea acestora pe suport electronic.
1.4. Serviciul registratură, grefă şi arhivă – prezintă Preşedintelui sesizările parvenite la Curte în vederea desemnării judecătorului-raportor şi a referentului şi stabilirii termenului de examinare, după caz; examinează cererile, scrisorile şi petiţiile cetăţenilor, potrivit rezoluţiei Preşedintelui Curţii; coordonează activitatea de rezolvare a solicitărilor de acces la informaţiile de interes public, în condiţiile legii; asigură organizarea şi desfăşurarea şedinţelor de judecată, luînd măsuri pentru înregistrarea şi constituirea corespunzătoare a dosarelor, pentru întocmirea şi transmiterea citaţiilor; primeşte şi înregistrează scrisorile, adresele oficiale şi petiţiile şi le distribuie în funcţie de rezoluţia Preşedintelui Curţii Constituţionale; pregăteşte informaţia statistică privind activitatea jurisdicţională a Curţii; asigură arhivarea, eliberarea şi integritatea materialelor depuse la arhivă.
2. Secţia relaţii externe – reprezintă o subdiviziune a Secretariatului Curţii, care pregăteşte materialele necesare pentru delegaţiile Curţii Constituţionale ce participă la acţiuni organizate în ţară sau în străinătate, asigură expedierea corespondenţei referitoare la relaţiile externe; asigură traducerea actelor jurisdicţionale ale Curţii; asigură traducerea în limba romînă a hotărîrilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale altor curţi constituţionale, a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, a rapoartelor primite de la organizaţiile internaţionale, precum şi a oricăror materiale care prezintă interes pentru activitatea Curţii Constituţionale; organizează acţiunile de protocol ale Curţii; colaborează cu instituţiile abilitate în vederea organizării ceremonialului la acţiunile la care participă judecătorii constituţionali; asigură primirea şi însoţirea delegaţiilor străine şi din ţară; promovează interesele Curţii în cadrul cooperării internaţionale cu alte organisme internaţionale, participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor internaţionale, primirea delegaţiilor oficiale străine, coordonează elaborarea şi executarea acordurilor de cooperare internaţională, planifică, asigură şi coordonează organizarea vizitelor în ţară şi în străinătate a delegaţiilor.
3. Secţia finanţe şi logistică – reprezintă o subdiviziune a Secretariatului Curţii, care gestionează activitatea economico-financiară a Curţii; asigură fundamentarea şi elaborarea proiectului de buget al Curţii Constituţionale; efectuează controlul financiar periodic; asigură utilizarea resurselor financiare în limita bugetului aprobat; asigură administrarea patrimoniului Curţii; execută plăţile ordonanţate, în vederea onorării tuturor obligaţiilor asumate de Curte în raport cu terţii; întocmeşte instrumentele de plată şi le depune în termenele legale pentru efectuarea plăţii; întocmeşte bilanţul contabil, raportul anual şi rapoartele lunare privind realizarea principalelor indici economico-financiari, conform prevederilor legale în vigoare; ţine evidenţa riguroasă a documentelor contabile aferente execuţiei bugetare, clasează, îndosariază şi păstrează, potrivit legii, toate actele justificative privind plăţile efectuate; colaborează cu controlorul financiar delegat şi cu auditorul intern pentru soluţionarea în timp util a operaţiunilor financiare cu grad sporit de dificultate. În componenţa secţiei intră:
3.1. Serviciul finanţe şi contabilitate – pregăteşte şi elaborează anual prognoze de planificare a bugetului; ţine evidenţa strictă a veniturilor şi cheltuielilor; perfecţionează continuu procesul de planificare a bugetului; asigură evidenţa circulaţiei mijloacelor băneşti; efectuează în termen şi în cuantumul stabilit de lege vărsămintele către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat; elaborează planurile anual şi trimestriale de achiziţii publice; elaborează documentaţia pentru iniţierea procedurii de achiziţii; asigură evidenţa, monitorizarea şi coordonarea operaţiunilor economice ale Curţii.
3.2. Serviciul logistic – întocmeşte, modifică şi actualizează programul anual privind achiziţiile publice, în baza solicitărilor fundamentate ale compartimentelor utilizatoare; asigură realizarea programului de dotare în domeniul informaţional pentru serviciile Curţii; asigură suportul logistic necesar realizării relaţiilor externe, relaţiilor cu presa şi activităţi de protocol; asigură evidenţa tehnico-operativă a bunurilor achiziţionate pentru Curte; asigură realizarea tuturor prestaţiilor administrative necesare pentru funcţionarea adecvată a compartimentelor Curţii; asigură întreţinerile periodice şi reparaţiile curente pentru toate categoriile de dotări; asigură menţinerea ordinii pe durata desfăşurării şedinţelor Curţii; coordonează activitatea de aprovizionare a Curţii şi de administrare a patrimoniului.
4. Serviciul resurse umane – reprezintă o subdiviziune a Secretariatului Curţii, activitatea sa vizînd statul de funcţii şi statul de personal al Curţii Constituţionale; asigură organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante; întocmeşte formalităţile privind angajarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă, după caz; gestionează dosarele profesionale ale angajaţilor Curţii; primeşte, înregistrează şi transmite, potrivit legii, declaraţiile pe venit şi de interese depuse de către judecătorii Curţii, precum şi de către personalul Curţii, şi eliberează dovezile de depunere.
5. Serviciul audit intern – reprezintă o subdiviziune a Secretariatului Curţii, de competenţa căruia ţine elaborarea normelor metodologice de exercitare a activităţii de audit public intern specifice Curţii Constituţionale; elaborarea proiectului planului anual de audit public intern; efectuarea activităţii de audit public intern pentru evaluarea transparenţei şi conformităţii sistemelor de management financiar şi control ale Curţii Constituţionale cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate; elaborarea raportului anual al activităţii de audit public intern, care cuprinde principalele constatări, concluzii şi recomandări rezultate din activitatea de audit, precum şi eventualele iregularităţi sau prejudicii constatate; exercitarea altor îndatoriri prevăzute de lege şi efectuarea altor lucrări dispuse de Preşedintele Curţii Constituţionale.
Titlul III
ACTIVITATEA JURISDICŢIONALĂ
A. Aprecierea Curţii
I. Colaborarea puterilor în stat
1.1. Statul Republica Moldova. Suveranitatea şi puterea de stat
Curtea a reţinut că, în condiţiile statului de drept, puterea politică aparţine poporului. Dacă primele două elemente definitorii ale statului – teritoriul şi populaţia – au un caracter obiectiv-material, cel de-al treilea element esenţial – suveranitatea naţională – are un caracter subiectiv voliţional şi înseamnă că dreptul de comandă aparţine poporului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.20121, § 17).
____________________
1 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie, sesizarea nr.8b/2012 (vizează exercitarea mandatului de deputat, precum şi a conceptului de mandat reprezentativ).
Aşa cum se precizează în articolul 2 alin.(1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 18).
Dacă în cazul referendumului suntem în prezenţa unei forme de guvernare directă de către popor, în cazul exercitării suveranităţii naţionale prin organele reprezentative putem vorbi de o guvernare indirectă, sau reprezentativă, a poporului, ceea ce înseamnă că poporul transmite dreptul de comandament unor puteri delegate, care sunt puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 19).
Curtea a reţinut că statul de drept presupune că orînduirea socială şi de stat se bazează pe normele şi principiile fundamentale ale dreptului. O trăsătură esenţială a statului de drept este subordonarea rigidă a tuturor, inclusiv a instituţiilor statale, normelor clare, previzibile şi prestabilite ale dreptului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.20122, § 31).
____________________
2 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, sesizarea nr.1a/2012 (vizează procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova).
Curtea a observat că la baza statului de drept stă principiul legalităţii, care rezultă din prevederile art.1 alin.(3) al Constituţiei, prin care se statuează că Republica Moldova este un stat de drept şi democratic, iar temelia organizării şi funcţionării mecanismului instituţional de stat îl constituie principiul separării puterii de stat, fiind prevăzut în mod expres în art.6 din Legea Supremă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.20123, § 31).
____________________
3 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.163 din 22 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, sesizarea nr.30a/2011 (vizează instanţele judecătoreşti specializate).
În context Curtea a menţionat că respectarea principiului legalităţii asigură concomitent respectarea celorlalte principii, deoarece legalitatea este condiţia existenţei şi mijlocul realizării tuturor principiilor constituţionale. Or, realizarea practică a principiului separaţiei puterilor de stat constituie, la rîndul său, o condiţie primordială de edificare şi funcţionare a unui stat de drept (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012, § 30).
1.2. Separaţia şi colaborarea puterilor
Curtea a statuat că funcţionarea oricărei societăţi democratice presupune în permanenţă ca premisă esenţială în realizarea statului de drept necesitatea creării unui sistem instituţionalizat de control capabil să "cenzureze" activitatea autorităţilor publice la orice nivel, astfel încît puterea deţinută să nu devină o prerogativă la discreţia celor ce o exercită (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.18 din 11.12.20124, § 43).
Conţinutul şi sensul teoriei separării puterilor prezumă un echilibru al puterilor şi o independenţă relativă a acestora, un sistem de frîne, de balanţe şi contrabalanţe, care ar influenţa reciproc autorităţile, nepermiţîndu-le depăşirea limitelor stabilite de Constituţie în exercitarea atribuţiilor. În acest sens, puterea judecătorească, în sistemul organelor de stat, ocupă un loc distinct şi deţine o parte de putere, care nu poate fi nici limitată, nici înlocuită (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012, § 32).
____________________
4 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.18 din 11.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, sesizarea nr.20a/2012 (vizează dreptul judecătorului de a suspenda actele autorităţilor publice în cadrul procedurii contenciosului administrativ).
Astfel, principiul separării puterii de stat în puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească implicit instituie principiul independenţei acestora (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012, § 33).
1.3. Mandatul deputatului în Parlament
1.3.1. Conţinutul mandatului
Curtea a reţinut că mandatul parlamentar defineşte o demnitate publică obţinută prin alegerea deputatului de către electorat, în vederea reprezentării acestuia în realizarea competenţelor Parlamentului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 21).
Curtea a reţinut că, în exercitarea mandatului lor, deputaţii îndeplinesc mai multe funcţii: de reprezentare, de legiferare şi de monitorizare şi control (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 23).
În acelaşi timp, limitarea rolului unui deputat de a lucra doar pentru a fi prezent la şedinţa de votare este prea reductiv. Munca parlamentarului în procesul de legiferare este dificil de cuantificat. Nu este suficient să se poată măsura absenţa parlamentarilor de la vot, numărul întrebărilor pe care ei le formulează sau al proiectelor de lege propuse (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 26).
Avînd în vedere că sunt reprezentanţi ai poporului, desemnaţi în acest sens prin alegere, deci ai alegătorilor în ansamblu, în cadrul funcţiei de reprezentare deputaţii trebuie să interpreteze opinia publică şi să comunice punctele de vedere ale alegătorilor (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 27).
În viziunea Curţii, mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii. Astfel, sintagma "a fi în serviciul poporului" de la articolul 68 alin.(1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi pînă la încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care provine. În exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi trebuie să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 34).
În definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament. În conformitate cu articolul 2 alin.(2) din Constituţie, nicio persoană particulară, nici parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. În acest sens, principiile fundamentale ale statului de drept trebuie respectate cu sfinţenie pentru a se obstacula tentaţia pe care ar putea-o avea unul sau mai multe partide politice, devenite majoritare în Parlament, de a-şi transforma "aleşii" în "activişti ai partidului" sau structurile administraţiei publice centrale sau locale în "organe de partid", centrale sau locale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 35).
În concluzie, Curtea a reţinut că exercitarea mandatului deputatului acoperă întreaga activitate politică a deputatului, atît cea parlamentară, cît şi cea extraparlamentară, inclusiv adoptarea legilor în cadrul şedinţelor în plen ale Parlamentului, participarea la şedinţele comisiilor de specialitate ale Parlamentului, alte activităţi legate nemijlocit de procesul de creaţie legislativă sau de monitorizare a guvernării, participarea în cadrul delegaţiilor parlamentare şi la întîlnirile cu alegătorii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 36).
1.3.2. Irevocabilitatea mandatului
Astfel, deoarece nu sunt reprezentanţii unei fracţiuni a populaţiei, parlamentarii nu pot fi apărătorii unor interese particulare, ei sunt absolut liberi în exercitarea mandatului lor şi nu au obligaţia de a îndeplini angajamentele pe care şi le-ar fi putut asuma înaintea alegerii sau eventualele instrucţiuni din partea alegătorilor formulate pe parcursul mandatului. Aleşii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-l excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar. Aceasta, în mod evident, nu împiedică deputatul ca, odată ales, să îşi onoreze angajamentele şi să se conformeze disciplinei de vot a grupului parlamentar din care face parte (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 43).
Pe cale de consecinţă, Curtea a reţinut că, în logica reprezentării libere, mandatul parlamentarului este irevocabil: alegătorii nu pot să-l facă să înceteze prematur şi practica demisiilor în alb este interzisă. Alegătorii nu pot, prin urmare, să-şi exprime nemulţumirea faţă de modul în care un ales şi-a îndeplinit misiunea decît prin refuzul acordării voturilor lor atunci cînd acesta solicită realegerea (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 44).
Faptul că mandatul de parlamentar are caracter reprezentativ nu înseamnă totuşi că, odată ce alegerea a avut loc, orice legătură dintre parlamentar şi alegători dispare. Parlamentarul este supus permanent influenţei opiniei publice, pe care, la rîndul său, o influenţează. Independenţa mandatului nu presupune că parlamentarii se pot dezinteresa de aspiraţiile de ansamblu ale poporului, deoarece, per a contrario, principiul reprezentării ar fi o simplă ficţiune. Astfel, Parlamentul îşi desfăşoară activitatea sub control electiv, întrucît electoratul, la următoarele alegeri, poate să-şi schimbe opţiunile (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 45).
Curtea a observat că mandatul civil, invocat de autorii sesizării, este de drept privat, cu un conţinut rezultat din acordul de voinţă expres sau prezumat al părţilor şi cu caracter imperativ, raportat numai la voinţa mandantului. Spre deosebire de acesta, mandatul parlamentar este de drept public, care este rezultatul alegerilor parlamentare (baza electivă), cu un conţinut prestabilit şi cu caracter reprezentativ al întreg corpului electoral (popor) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 46).
Aceste caracteristici conferă deputatului un regim special de protecţie împotriva presiunilor alegătorilor şi ale partidului cu sprijinul căruia a intrat în Parlament. Astfel, odată ales, deputatul devine reprezentantul întregului popor, iar conţinutul mandatului său este determinat de interesele acestuia, pe care îl reprezintă, şi nu numai ale celor care l-au votat, deputatul fiind liber să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public, irevocabilitatea mandatului fiind un mijloc de protecţie a libertăţii şi independenţei deputatului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 47).
În lumina celor expuse, în viziunea Curţii, nulitatea mandatului imperativ şi caracterul reprezentativ al mandatului deputatului, consacrate de articolul 68 din Constituţie, implică imposibilitatea revocării de către alegători (sau partid) a mandatului încredinţat deputatului de a-i reprezenta în Parlament, chiar dacă acesta se eschivează, sub diferite pretexte, de la exercitarea puterii legislative (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 49).
1.3.3. Protestul parlamentar
Curtea a reţinut că, spre deosebire de absenţele nemotivate, protestul parlamentar constituie, eminamente, o absenţă motivată politic, fiind o metodă de luptă politică, o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sunt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 61).
Astfel, Curtea a considerat că sintagma "ridicarea mandatului" nu este aplicabilă acţiunilor de protest parlamentar în cadrul activităţii politice a deputatului care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă, dacă nu se recurge la violenţă fizică sau psihică (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 62).
În context şi ţinînd cont de principiile democraţiei şi pluralismului politic, consfinţite de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea a considerat că ar fi contrar spiritului Constituţiei dacă ar fi instituită posibilitatea ridicării mandatului de deputat pentru recurgerea la anumite forme de protest parlamentar, instrument de luptă politică ce ţine de esenţa parlamentarismului, deoarece în acest fel se exprimă diversitatea de opinii, chiar dacă aceste drepturi pot fi utilizate într-o manieră obstrucţionistă, spre a împiedica sau întîrzia luarea unei decizii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 64).
Curtea a observat că instrumentul protestului parlamentar este utilizat, în special, de grupurile parlamentare minoritare. În eventualitatea sancţionării cu ridicarea mandatului, există riscul ca libertatea politică a opoziţiei să fie obstrucţionată de majoritatea parlamentară, contrar standardelor democraţiei şi pluralismului politic ce impun protejarea opoziţiei împotriva presiunilor majorităţii (a se vedea Recomandarea APCE 1601(2008) "Liniile directorii procedurale privind drepturile şi îndatoririle opoziţiei într-un parlament democratic" şi Raportul Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2010)025 privind rolul opoziţiei într-un parlament democratic) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 65).
În orice caz, lipsirea colectivă a unui grup de deputaţi de mandatul de deputat este inadmisibilă, fiind contrară semnificaţiei mandatului reprezentativ, astfel încît urmează a fi luată o decizie individuală pentru fiecare deputat în parte (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012, § 66).
Curtea a reţinut că, potrivit articolului 16 alin.(4) din Legea despre statutul deputatului în Parlament, pentru a fi considerată întemeiată, absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi se anunţă doar de către preşedintele fracţiunii sau de către deputaţii neafiliaţi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.20125, § 62).
____________________
5 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la statutul deputatului în Parlament, sesizarea nr.7a/2012 (vizează unele prevederi referitoare la statutul deputatului în Parlament).
Prin urmare, în sensul acestei norme, deputatul dintr-o fracţiune parlamentară, atunci cînd doreşte să-şi manifeste protestul, pentru a conferi protestului său o formă legală, urmează să obţină acordul preşedintelui fracţiunii, în caz contrar absenţa sa riscă să fie considerată nemotivată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 63).
Curtea a considerat că această prevedere vine în contradicţie cu principiile mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 64).
În sensul normei constituţionale de la articolul 68, cu toate că sunt aleşi pe liste de partide, în cadrul sistemului proporţional, fiecare deputat dispune de un mandat individual, care îl obligă să se afle în serviciul întregului popor şi pentru care poartă răspundere individuală (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 65).
Prin urmare, obligaţia deputatului de a obţine acordul preşedintelui fracţiunii pentru a-şi manifesta protestul parlamentar este contrară principiilor mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie şi concluziilor statuate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 67).
1.4. Examinarea iniţiativelor legislative
- Nulitatea proiectelor de acte legislative care nu
au fost examinate în decursul unei legislaturi
Parlamentul are un dublu rol, şi anume acela de a fi organul reprezentativ suprem al poporului şi de a fi unica autoritate legislativă a ţării (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.20126, § 40).
____________________
6 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă, sesizarea nr.18a/2012 (vizează nulitatea proiectelor de acte legislative neexaminate în decursul unei legislaturi).
Dreptul la iniţiativă legislativă marchează începutul procesului legislativ, acest drept, potrivit articolului 73 din Constituţie, aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 41).
Curtea a reţinut că dreptul de iniţiativă legislativă constă în posibilitatea subiecţilor indicaţi în articolul 73 din Constituţie de a prezenta propuneri de lege ferenda, corelată cu obligaţia Parlamentului de a le examina, dezbate şi de a se pronunţa asupra acestora prin adoptare sau respingere (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 43).
Totodată, Curtea a relevat că orice iniţiativă legislativă, pentru a fi materializată într-un act final adoptat, urmează să parcurgă un anumit mecanism procedural, care determină întregul proces legislativ, în care prerogativele parlamentare intră în forţă. Astfel, procedura legislativă parlamentară cuprinde totalitatea regulilor pentru pregătirea examinării, examinarea şi votarea unui proiect de lege în Parlament (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 48).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, deşi normele articolelor 64, 66 şi 72 alin.(3) lit.c) din Legea Supremă autorizează Parlamentul să reglementeze organizarea şi funcţionarea sa, inclusiv să determine etapele procedurale ale legiferării, acesta urmează să adopte asemenea reglementări în limita permisă de normele constituţionale şi în corespundere cu acestea (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 51).
Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului, procedura legislativă este complexă, care cuprinde atît avizarea proiectului de act legislativ de către comisiile permanente, Direcţia juridică a Secretariatului Parlamentului şi, după caz, Guvern şi instituţiile interesate, cît şi etapa examinării acestuia în şedinţa plenară a Parlamentului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 57).
Avînd în vedere prerogativa Parlamentului de a fi unica autoritate legislativă, examinarea unui proiect de lege semnifică dezbaterea acestuia în cadrul şedinţelor în plen, în cursul căreia deputaţii au posibilitatea de a se pronunţa asupra conceptului proiectului respectiv (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 58).
Pentru aceste considerente şi ţinînd cont de etapele procedurii legislative, Curtea a reţinut că prevederea articolului 47 alin.(12) din Regulamentul Parlamentului, prin care se declară nule proiectele de acte legislative care nu au fost examinate în decursul unei legislaturi, este conformă prevederilor Constituţiei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 61).
Pe de altă parte, potrivit articolului 63 alin.(4) din Constituţie, proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 62).
Această normă constituţională expres obligă noul corp legislativ să supună dezbaterilor proiectele de acte legislative care au fost înscrise în ordinea de zi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 63).
Curtea a reţinut că prevederea constituţională cuprinsă la art.63 alin.(4) vizează situaţia în care proiectele actelor legislative incluse pe ordinea de zi a plenului Parlamentului au fost aprobate în prima şi, după caz, a doua lectură, dar nu au fost adoptate în lectură finală. Acesta este cazul legilor constituţionale şi al celor organice, pentru adoptarea cărora legea prevede două şi după caz, trei lecturi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 64).
De asemenea, ţinînd cont de faptul că dreptul de iniţiativă legislativă parlamentară este una dintre modalităţile de valorificare a rolului reprezentanţilor naţiunii, norma statuată în Legea Supremă asigură tranziţia între legislaturi şi preluarea proiectelor aflate la o etapă mai avansată de examinare în cadrul procesului legislativ (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 65).
Prin obligarea noului Parlament de a examina proiectele anterioare ajunse la etapa dezbaterilor în Plenul Parlamentului precedent, legea constituţională a realizat o conciliere între eficacitatea procesului legislativ şi valorificarea efortului depus de comisiile parlamentare şi Plenul Parlamentului în fazele anterioare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 66).
Astfel, în măsura în care Parlamentul anterior a parcurs toate fazele necesare de examinare prealabilă pentru ca un proiect de lege sau o propunere legislativă să fie înscrisă pe ordinea de zi, acestea au fost înscrise în ordinea de zi, dar pentru varii motive nu au fost examinate în şedinţa plenară a Parlamentului, această obligaţie revine noului Parlament. (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 67).
În context, Curtea a reţinut că nulitatea proiectelor ce nu au fost adoptate, care cuprinde şi proiectele înscrise în ordinea de zi, aprobate în prima lectură sau, după caz, în lectura a doua, dar care nu au fost adoptate în lectură finală, excedează prevederii articolului 63 alin.(4) din Constituţie. Or, pentru aceste cazuri, legiuitorul constituant a stabilit expres că aceste proiecte îşi continuă procedura legislativă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 68).
În lumina celor expuse, nulitatea proiectelor care nu au fost adoptate, deşi au fost înscrise în ordinea de zi a Plenului Parlamentului, este contrară dispoziţiei articolului 63 alin.(4) din Constituţie, norma contestată urmînd a fi aplicată doar în privinţa proiectelor de legi care nu au fost examinate, nefiind incluse în ordinea de zi a Plenului Parlamentului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 69).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că dreptul la iniţiativă legislativă este de o relevanţă practică doar dacă proiectul de lege propus este introdus în agenda Parlamentului pentru dezbateri şi votare în mod public în şedinţe plenare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 80).
În context, Curtea a ţinut să reitereze rolul opoziţiei pentru funcţionarea democraţiei, subliniat în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 81).
În acest sens, Curtea a considerat necesară instituirea de către Parlament a unor mecanisme ce ar asigura examinarea proiectelor actelor legislative prezentate de opoziţia parlamentară, precum organizarea unor şedinţe dedicate expres discutării acestora, similar practicilor altor state în domeniu, motiv pentru care a decis să menţioneze şi aceste aspecte la adresa formulată şi remisă Parlamentului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012, § 85).
1.5. Dizolvarea Parlamentului
- Termenul
Curtea a reţinut că, potrivit art.10 alin.(3) din Legea nr.1234, Preşedintele ţării nu are doar dreptul, dar are şi obligaţia de a dizolva Parlamentul într-un termen rezonabil, după un an de la ultima dizolvare. Sintagma "termen rezonabil", în contextul dat, este utilizată cu scopul de a nu impune autorităţii publice limite disproporţionate pentru desfăşurarea unor proceduri, care apriori, în unele situaţii concrete, sunt imposibil de realizat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 68).
Curtea a menţionat că "termenul rezonabil" reprezintă o perioadă de timp obiectiv necesară pentru efectuarea unei proceduri (acţiuni). Legiuitorul constituant a preferat fie să concretizeze termenul de exercitare a procedurii constituţionale (de ex., art.98 al Constituţiei), fie să lase acest drept la latitudinea legislatorului (art.86 din Constituţie). Avînd în vedere diversitatea aspectelor vieţii sociale şi multitudinea circumstanţelor, Curtea Constituţională a considerat inoportună concretizarea termenului în toate cazurile referitoare la exercitarea procedurilor constituţionale. Organul decizional trebuie să dispună de o anumită marjă de apreciere şi de flexibilitate la stabilirea termenului de exercitare a procedurilor constituţionale. Prin urmare, în situaţiile cînd sunt posibile mai multe soluţii, Curtea Constituţională a recunoscut că prevederile care conferă autorităţilor publice dreptul de a opera în actele normative cu "termenul rezonabil" pentru efectuarea unor acţiuni se plasează în cîmpul constituţional (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 69).
În context, Curtea Constituţională a reţinut că un impact asupra stabilirii termenului rezonabil îl pot avea şi situaţiile excepţionale, precum pericolul de război, catastrofele, calamităţile naturale la scară naţională ş.a., ce fac imposibilă desfăşurarea unor astfel de proceduri (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 70).
Curtea a subliniat că, atunci cînd există divergenţe cu privire la termenul rezonabil de desfăşurare a unei proceduri (acţiuni), Preşedintele Republicii Moldova (ori altă autoritate publică vizată de actul normativ) este obligat să explice raţiunile extinderii termenului respectiv. Curtea Constituţională, în virtutea atribuţiei sale de garant al realizării principiului separaţiei puterilor în stat şi al responsabilităţii statului faţă de cetăţean, va decide, în fiecare caz concret, dacă autorităţile publice centrale au respectat termenul rezonabil de exercitare a procedurilor constituţionale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 71).
Curtea a reţinut că stabilirea termenului rezonabil pentru dizolvarea Parlamentului revine Preşedintelui în exerciţiu. În sensul alin.(5) art.78 combinat cu alin.(3) art.85 din Constituţie, procedura de dizolvare a Parlamentului, precedată de o altă dizolvare, poate fi realizată de Preşedintele în exerciţiu cu condiţia că: 1) au fost desfăşurate alegerile repetate şi şeful statului n-a fost ales şi 2) a expirat un an de la ultima dizolvare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 72).
Astfel, în sensul alin.(5) art.78 combinat cu alin.(3) art.85 din Constituţie, procedura de dizolvare a Parlamentului, în cazul survenirii circumstanţelor stabilite de Constituţie, poate fi iniţiată de Preşedintele în exerciţiu şi înainte de a se împlini un an de la ultima dizolvare, deoarece această procedură necesită timp, presupune avizul obligatoriu al Curţii Constituţionale ş.a. Principala condiţie, conform rigorilor constituţionale, este că dizolvarea Parlamentului se poate produce doar după expirarea unui an de la ultima dizolvare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 73).
1.6. Alegerea Preşedintelui Republicii Moldova
1.6.1. Secretul votului
În conformitate cu dispoziţiile articolului 78 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova se alege de către Parlament prin vot secret, iar articolul 8 alin.(1) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova prevede că votarea pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se efectuează în mod secret (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.20127, § 42).
____________________
7 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012 privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.266 din 23 decembrie 2011 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, sesizarea nr.37a/2012 (vizează rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova).
Curtea a reţinut că secretul votului nu este numai un drept fundamental, dar, de asemenea, o obligaţie. Prin urmare, renunţarea la dreptul la vot secret nu exonerează deputaţii de obligaţia de a asigura secretul votului, or, la ea nu se poate renunţa. În context, funcţionarii electorali sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita orice manifestare care încalcă secretul votului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 51).
Votul secret este o metodă electorală, prin care se asigură confidenţialitatea opţiunii alegătorului, urmărindu-se scopul ca acesta să nu fie intimidat sau influenţat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 37).
Astfel, Curtea a observat că din textul Constituţiei nu rezultă posibilitatea derogării de la caracterul secret al votării în cazul alegerii Preşedintelui. O dovadă în acest sens este faptul că, dacă în alte cazuri Constituţia utilizează expresia "cu votul [...]", fără a preciza dacă acesta trebuie să fie deschis sau secret (a se vedea articolele 74, 81, 82, 89, 98, 106, 111, 141, 143 din Constituţie), în acest caz Constituţia utilizează indicativul "este ales", cu precizarea "prin vot secret", fără a prevedea excepţii sau, cel puţin, posibilitatea legiuitorului de a reglementa situaţii de exceptare. Redacţia articolului 78 indică clar voinţa legiuitorului constituant de a aplica această garanţie constituţională în cazul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii (ordinare, repetate). Această protecţie se extinde de la primirea buletinului de vot pînă la plasarea acestuia în urna de vot sigilată, astfel încît opţiunea exprimată să nu poată fi identificată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 46).
În condiţiile în care caracterul secret al votării este stabilit expres de Constituţie, Curtea consideră că acesta este o condiţie sine qua non pentru desfăşurarea şi validitatea alegerilor Preşedintelui (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 47).
Curtea reţine că aceste garanţii urmează a fi asigurate în cadrul tuturor exerciţiilor electorale prin vot secret, indiferent de tipul scrutinului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 49).
În acest context, avînd în vedere normele constituţionale şi practica sa anterioară, Curtea a reiterat imposibilitatea derogării de la caracterul secret al votului pentru alegerea Preşedintelui, deoarece acesta derivă dintr-o normă constituţională imperativă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 44).
De asemenea, Curtea a reţinut că secretul votului nu este numai un drept fundamental, dar, de asemenea, o obligaţie. Prin urmare, renunţarea la dreptul la vot secret nu exonerează deputaţii de obligaţia de a asigura secretul votului, or, la ea nu se poate renunţa. În context, funcţionarii electorali sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita orice manifestare care încalcă secretul votului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, § 51).
1.6.2. Termenul
Curtea a reţinut că termenul de 30 de zile, instituit prin lege pentru fixarea unei noi date a alegerilor ordinare la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, se înscrie în termenul general de două luni, prevăzut de alin.(4) art.90 din Constituţie pentru alegerea Preşedintelui (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 49).
Concluziile enunţate au permis Curţii Constituţionale să constate că amînarea termenului de alegere a Preşedintelui cu 30 de zile nu vine în contradicţie cu obligaţia parlamentarilor de a alege Preşedintele, ce rezultă din art.78 al Constituţiei combinat cu art.15 din Constituţie. De asemenea, norma legală, fiind adoptată cu respectarea termenului stipulat de art.90 alin.(4) din Constituţie, este o expresie a voinţei deputaţilor, care deţin mandatul reprezentativ al poporului, prin care fapt corespunde şi cu prevederile art.2 combinat cu art.68 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 50).
Curtea a reţinut că stabilirea circumstanţelor în care poate fi amînată şedinţa specială pentru alegerea Preşedintelui reprezintă dreptul discreţionar al legislatorului. În acelaşi timp, Curtea a observat că nereglementarea exhaustivă a acestor circumstanţe (impedimente) face posibilă eschivarea deputaţilor de la onorarea obligaţiei care le revine, obstrucţionarea şi amînarea procedurii de alegere a şefului statului pentru un termen nedeterminat. Curtea a considerat că Parlamentul trebuie să concretizeze care sunt impedimentele ce fac imposibilă desfăşurarea scrutinului prezidenţial. În redacţia actuală norma contestată vine în contradicţie cu cerinţele de calitate ale normei de drept, încălcînd astfel art.23 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 61).
1.6.3. Cvorumul
Reiterînd practica sa anterioară, Curtea a reţinut că norma legală, care impune participarea la scrutinul prezidenţial a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi, are ca raţiune excluderea posibilităţii provocării artificiale a alegerilor anticipate şi îi obligă pe deputaţi, care se află în serviciul poporului, să respecte normele de procedură prevăzute de art.78 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 55).
Curtea a reţinut că prevederile contestate ale art.6 alin.(2) din Legea nr.1234, care stipulează participarea a cel puţin 61 de deputaţi la şedinţa de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, sunt în concordanţă cu normele constituţionale şi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.45 din 18.12.2000 privind interpretarea alin.(3) şi alin.(5) art.78 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, § 56).
1.7. Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova
- Acordarea cetăţeniei Republicii Moldova
Prevederile lit.c) art.88 din Constituţie abilitează Preşedintele Republicii Moldova cu una din principalele atribuţii în exercitarea puterii de stat, care vizează statutul juridic al persoanei, – acordarea cetăţeniei. Astfel, conform normei constituţionale, Preşedintele "soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.20128, § 35).
____________________
8 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 28 lit.a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, sesizarea nr.16g/2012 (vizează procedura de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova).
Curtea a reţinut că termenul "soluţionează", în sensul art.88 lit.c) din Constituţie, are o semnificaţie mai largă, incluzînd întreg ansamblul de proceduri prevăzute de lege pentru acordarea cetăţeniei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 38).
În baza acestei analize cazuale exegetice, Curtea a dedus că atribuţia Preşedintelui Republicii Moldova statuată la lit.c) art.88 din Constituţie presupune examinarea tuturor problemelor legate de cetăţenie, începînd cu depunerea cererii şi terminînd cu emiterea soluţiei, care poate fi atît pozitivă, cît şi negativă. Curtea a reţinut că Preşedintele Republicii Moldova, conform prevederilor lit.c) art.88 din Constituţie, este unica autoritate, care poate emite soluţii definitive pentru fiecare etapă a procedurii legate de dobîndirea cetăţeniei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 39).
În consecinţă, Curtea a reţinut că o altă interpretare a normei constituţionale prin lege [...] referitoare la procedura reglementată la lit.a) art.28 din Legea cetăţeniei ar echivala cu limitarea atribuţiei Preşedintelui statuate la lit.c) art.88 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 40).
Curtea a reţinut că regula enunţată decurge nu numai din prevederile constituţionale, ci şi de necesitatea rezonabilă ca problemele în cauză să fie soluţionate de o instituţie competentă şi specializată. Conform reglementărilor actuale, unica structură specializată în acest domeniu este Comisia pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, care, conform Decretului nr.694-II din 28.07.98, "este constituită în scopul asigurării exercitării de către Preşedintele Republicii Moldova a atribuţiilor constituţionale în problemele cetăţeniei" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 41).
În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, numai Comisia, formată, în conformitate cu art.31 din Legea cetăţeniei, "pentru examinarea prealabilă a problemelor cetăţeniei", este în drept să verifice actele solicitantului prevăzute de lege şi să prezinte propunerile respective Preşedintelui, căruia îi aparţine dreptul decizional. Orice mecanism administrativ, care în fapt ar putea împiedica Preşedintele Republicii Moldova să soluţioneze cererile de acordare a cetăţeniei, în sensul art.88 lit.c) din Constituţie, ar însemna de fapt o limitare inadmisibilă a atribuţiilor sale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 42).
Mai mult ca atît, după cum rezultă din materialele cauzei, soluţionarea problemelor cetăţeniei a fost dată în competenţa unui agent economic – Î.S. CRIS "Registru", care în realitate este învestită cu putere decizională, deşi cererea privind acordarea cetăţeniei este adresată Preşedintelui ţării, şi nu conducătorului acesteia (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 43).
Curtea a reţinut că, potrivit principiului unităţii materiei constituţionale, normele Constituţiei urmează a fi aplicate şi interpretate cazual în coroborare cu alte norme constituţionale ce reglementează instituţii şi principii similare, ţinînd cont de aspectele funcţionale ale instituţiei reglementate de normele constituţionale invocate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 44).
Avînd în vedere cele expuse, Curtea a remarcat, cu referire la aplicarea prevederilor lit.(c) art.88 din Constituţie, că prevederile alin.(1) art.17 din Constituţie abilitează Parlamentul cu dreptul de a reglementa prin lege organică procedura dobîndirii cetăţeniei în limitele prevederilor lit.(c) art.88 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 45).
[...] Curtea Constituţională a subliniat că prevederea "În cazul întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, ministerul şi organele lui întocmesc un aviz argumentat", cuprinsă în articolul 28 lit.(a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, nu corespunde prevederilor lit.(c) art.88 din Constituţie, precum şi art.23 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012, § 52).
1.8. Instanţele judecătoreşti. Statutul judecătorului
- Dreptul Procurorului General de a intenta
proceduri disciplinare în privinţa judecătorilor
Curtea a atestat că dreptul exclusiv de a înfăptui justiţia în numele legii aparţine judecătorului, ca unicul purtător al puterii judecătoreşti şi care, după cum prevede alin.(1) art.116 din Constituţie, este independent, imparţial şi inamovibil, potrivit legii. Or, puterea judecătorească este una din cele trei puteri ale statului, care este independentă, separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are atribuţii proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi normele cuprinse în Constituţie, legi şi alte acte normative (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012, § 33).
Legiuitorul constituant a consacrat independenţa judecătorului pentru a-l apăra pe acesta de influenţa autorităţilor publice. Oricare ar fi aspectele în care poate fi abordată, independenţa judecătorului nu este reglementată ca un scop în sine şi, cu atît mai puţin, ca un privilegiu al acestuia, ci, slujind înfăptuirii justiţiei, reprezintă o garanţie oferită cetăţenilor, care trebuie să aibă certitudinea că judecătorii sunt independenţi în raport cu puterea legislativă şi cea executivă şi că, indiferent de statutul lor special, se supun numai legii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.20129, § 30).
____________________
9 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012 pentru controlul constituţionalităţii sintagmei "orice membru" din alineatul (1) articolul 10 al Legii nr.950-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, sesizarea nr.6a/2012 (vizează dreptul Procurorului General de a intenta procedura disciplinară în privinţa judecătorilor).
În jurisprudenţa sa cu privire la respectarea principiului constituţional al independenţei judecătorilor (hotărîrile Curţii Constituţionale nr.10 din 4 martie 1997, nr.28 din 14 decembrie 2010, nr.12 din 7 iunie 2011) Curtea a subliniat că independenţa judecătorului este o premisă a statului de drept şi o garanţie fundamentală a unei judecăţi corecte, ceea ce presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gîndire ale unui judecător, decît prin procedurile judiciare stabilite. Într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute, dar, în acelaşi timp, angajarea responsabilităţii acestuia trebuie făcută sub rezerva unei prudenţe determinate de necesitatea garantării independenţei şi libertăţii judecătorului contra tuturor presiunilor induse (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 31).
Curtea a reţinut că prin dreptul atribuit Procurorului General, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, de a intenta proceduri disciplinare în privinţa judecătorilor nu se aduce atingere statutului şi independenţei acestora (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 33).
În cazurile răspunderii disciplinare, independenţa judecătorului se asigură prin garanţiile procedurale, în primul rînd, prin faptul că doar Consiliul Superior al Magistraturii, organul de autoadministrare judecătorească (prin membrii săi), este instituţia responsabilă pentru pornirea acţiunii disciplinare, acesta funcţionînd ca instanţă de judecată pentru abaterile disciplinare ale judecătorilor. Abaterile disciplinare şi sancţiunile sunt prevăzute de lege, iar hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii pot fi contestate la Curtea de Apel (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 34).
Independenţa judecătorului în procedurile disciplinare se asigură, de asemenea, prin mecanismele legale de examinare a abaterilor disciplinare de către un organ independent – colegiul disciplinar – cu respectarea drepturilor judecătorului de a participa la examinarea cazului său, de a fi asistat de un apărător, de a formula demersuri, de a da lămuriri, de a ataca hotărîrea colegiului disciplinar la Consiliul Superior al Magistraturii şi de a contesta hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii în instanţa de contencios administrativ. Pentru a exclude orice ingerinţă în activitatea judiciară şi a asigura independenţa judecătorilor, la validarea hotărîrilor colegiului disciplinar şi examinarea contestaţiilor împotriva acestor hotărîri, membrul Consiliului Superior al Magistraturii la propunerea căruia sau din iniţiativa căruia a fost intentată procedura disciplinară este lipsit de dreptul de a participa la deliberare […] (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 35).
Din norma enunţată rezultă fără echivoc că orice membru al Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv Procurorul General, dispune doar de dreptul de a intenta procedura disciplinară faţă de judecător, dar nu şi de a examina acţiunea disciplinară pe care a intentat-o. Examinarea acţiunii disciplinare este competenţa exclusivă a colegiului disciplinar, căruia îi revine sarcina de a emite hotărîri motivate, cu menţionarea probelor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 36).
Prevederea care reglementează calitatea Procurorului General de titular al intentării acţiunii disciplinare nu aduce atingere în niciun mod atribuţiilor constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii, fiind respectate premisele independenţei actului de justiţie adoptat în materia de răspundere disciplinară a judecătorilor (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 38).
În dezvoltarea acestei afirmaţii, Curtea a subliniat că doar existenţa unor atribuţii decizionale în sarcina unei autorităţi publice, alta decît cea constituţional sau legal desemnată, poate avea drept consecinţă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 42).
Competenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi a colegiului disciplinar, prevăzută de normele constituţionale şi legale, referitor la procedurile disciplinare intentate judecătorilor nu poate duce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 43).
Curtea a concluzionat că abilitarea Procurorului General, ca membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, cu dreptul de a intenta acţiuni disciplinare în privinţa judecătorilor nu poate fi considerată o ingerinţă în activitatea puterii judecătoreşti, fapt care ar fi putut ridica problema respectării articolului 6 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012, § 44).
II. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului
2.1 Universalitatea şi egalitatea
- Discriminarea militarilor fondată pe sex
În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat constant că orice diferenţă de tratament nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a stabili încălcarea articolului 16 din Constituţie trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de tratament preferenţial şi că această distincţie este discriminatorie [...] (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.201210, § 52).
____________________
10 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 32 alin.(4) lit.j) din Legea nr.162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor; Sesizarea nr.12a/2012 (vizează dreptul bărbatului-militar la concediu pentru îngrijirea copilului).
Astfel, o distincţie este discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 54).
Statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a justifica un tratament diferit în situaţii analoge. Domeniul de aplicare al marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţe şi de context, dar Curţii Constituţionale îi revine misiunea de a aprecia în cele din urmă respectarea exigenţelor Constituţiei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 55).
Curtea a reamintit, între altele, că progresul spre egalitatea de gen a devenit un obiectiv major în statele membre ale Consiliului Europei şi că, prin prisma textelor pertinente ale Consiliului Europei şi a jurisprudenţei Curţii Europene, numai considerente foarte puternice ar putea determina aprecierea unei diferenţe de tratament ca fiind compatibilă cu Convenţia Europeană (a se vedea hotărîrile CEDO Burghartz v. Elveţia din 22 februarie 1994, § 27, şi Schuler-Zgraggen v. Elveţia din 24 iunie 1993 etc.) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 56).
Curtea a reiterat că articolul 16 din Constituţie intră în acţiune atunci cînd situaţia la care se referă dezavantajul implică una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat, sau dacă măsurile criticate vizează exercitarea unui drept garantat. Pentru ca articolul 16 să fie operabil, este suficient ca situaţia reglementată de normele contestate să intre în domeniul de aplicare al uneia sau mai multor dispoziţii ale Constituţiei, care garantează drepturi fundamentale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 64).
Curtea a conchis că diviziunea tradiţională a rolurilor fondată pe gen în societate nu poate fi folosită pentru a justifica excluderea bărbaţilor, inclusiv a celor care lucrează în armată, de la exercitarea dreptului la concediul pentru îngrijirea copilului. Marea Cameră a Curţii Europene a considerat că stereotipurile fondate pe gen – precum faptul că femeile sunt cele ce urmează să se ocupe mai mult de copii şi că bărbaţii sunt cei care muncesc mai mult pentru a cîştiga bani – nu pot fi considerate în sine ca reprezentînd o justificare suficientă pentru un tratament diferenţiat privind concediul pentru îngrijirea copilului, nu mai mult decît stereotipuri similare fondate pe rasă, origine, culoare sau orientare sexuală (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 83).
Curtea a reţinut că într-un număr semnificativ de state membre ale Consiliului Europei militarii de ambele sexe au dreptul la concediu parental […] (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 86).
Curtea a menţionat că articolul 1 din Convenţia nr.111 a OIM privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei prevede că distincţiile, excluderile sau preferinţele, fondate pe calificările solicitate pentru un anumit loc de muncă, nu sînt considerate discriminare. Curtea nu a găsit că excluderea dreptului la concediu parental în speţă este fondată pe o calificare necesară pentru a servi în armată. De altfel, militarii de sex feminin au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului, excluderea în cauză afectînd doar militarii de sex masculin (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 87).
În acelaşi timp, Curtea a considerat că, avînd în vedere cerinţele speciale ale armatei, excluderea dreptului la concediu parental poate fi justificată în privinţa unui militar, bărbat sau femeie, care, din cauza unor factori, precum poziţia sa ierarhică, raritatea calificărilor tehnice sau participarea sa la operaţiunile militare de pe teren, nu poate fi uşor înlocuit în sarcinile sale. Or, în Republica Moldova, dreptul la concediu parental se fondează exclusiv pe sexul militarilor. Excluzînd militarii de sex masculin de la exercitarea dreptului la concediu parental, dispoziţia în cauză impune o restricţie care se aplică în mod automat tuturor militarilor de sex masculin, indiferent de poziţia lor în armată, de disponibilitatea unui înlocuitor sau de situaţia lor personală (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 88).
Curtea a considerat că o astfel de restricţie generală şi automată, impusă unui grup de persoane, fiind fondată pe sex, depăşeşte domeniul de aplicare a unei marje de apreciere a statului acceptabile, oricît de largă ar fi, şi că este incompatibilă cu articolul 16 din Constituţie, combinat cu articolele 48 şi 49 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 89).
Curtea a conchis că excluderea militarilor de sex masculin de la exercitarea dreptului la concediu parental, în timp ce militarii de sex feminin au acest drept, nu poate fi considerată ca fiind fondată pe o justificare obiectivă sau rezonabilă. Prin urmare, această diferenţă de tratament constituie o discriminare fondată pe sex (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 92).
2.2. Accesul liber la justiţie
2.2.1. Procedura prealabilă de soluţionare a litigiilor
Curtea a reţinut că art.20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.201211, § 48).
____________________
11 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003, sesizarea nr.21a/2012 (vizează obligativitatea respectării procedurii prealabile de soluţionare a litigiilor).
Prin generalitatea formulării sale, art.20 permite oricărei persoane – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid – accesul la justiţie. Totodată, el permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă aceasta rezultă din Constituţie sau din alte legi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 49).
Curtea a menţionat că principul accesului liber la justiţie urmează a fi privit nu doar ca o garanţie fundamentală pentru exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei, ci şi ca o normă imperativă chemată să dea sens noţiunii de "stat de drept". Or, conform art.1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 50).
Astfel, Legea fundamentală fortifică prevederile art.20 printr-o serie de alte drepturi şi principii instituţionale. Un principiu indispensabil al principiului accesului liber la justiţie este principiul existenţei unor instanţe independente şi imparţiale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 53).
Acest principiu se materializează prin prevederile art.114 din Constituţie, conform căruia justiţia se înfăptuieşte, în numele legii, numai de instanţele judecătoreşti, instanţe care, potrivit art.115, sînt Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătoriile. La fel, art.116 alin.(1) din Constituţie stabileşte că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 54).
De asemenea, accesul la justiţie nu poate fi realizat pe deplin în lipsa garantării dreptului la apărare (art.26 din Constituţie), care constituie o condiţie necesară pentru realizarea eficientă a justiţiei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 55).
Prin limitele permise de art.4 din Constituţie de a aplica şi interpreta dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, Curtea a reţinut că prin prisma art.6 pct.1 din Convenţia Europeană, precum şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul de acces la justiţie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural, cît timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 58).
Curtea a reţinut că, Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a statuat că, dincolo de limitele care circumscriu conţinutului acestui drept, există loc pentru restrîngeri aduse implicit (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 59).
Dreptul de acces la o instanţă de judecată impune, prin însăşi natura sa, a fi reglementat de către stat, reglementare care poate fi variabilă în timp şi spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor(Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 60).
În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a indicat că, în elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările nu trebuie să restrîngă dreptul de acces într-atît, încît să fie atinsă însăşi substanţa sa (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14, 2012, § 61).
În contextul celor elucidate, Curtea a reţinut că accesul la justiţie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi perceput în lipsa garanţiilor impuse de art.6 pct.1 din Convenţia Europeană, garanţii la care se poate renunţa numai în măsura în care să nu fie atinsă însăşi substanţa sa (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 62).
[...] Potrivit dispoziţiilor art.115 alin.(4) din Constituţie, organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică. Astfel, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a-l utiliza, în formele şi în modalităţile prevăzute de lege (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 70).
În context, Curtea a reţinut că Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a menţionat că accesul la justiţie poate fi limitat, în special prin instituirea condiţiilor de admisibilitate, domeniu în care statul se bucură de o anumită marjă de apreciere. Aceste limitări trebuie să urmărească un scop legitim, asigurîndu-se o proporţionalitate între interesul persoanei şi scopul legitim urmărit (Guerin contra Franţei, 29 iulie 1998, § 37). Totuşi, limitările nu trebuie să reducă la zero esenţa acestui drept. Regulile de procedură au scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei şi, în special, a asigura securitatea raporturilor juridice, iar cei implicaţi în proceduri trebuie să se aştepte ca aceste reguli să fie aplicate (Miragall Escolano ş.a. contra Spaniei, 25 ianuarie 2000, § 33) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 71).
Astfel, Curtea a constatat că prin instituirea procedurii prealabile de soluţionare a litigiilor nu s-a urmărit restrîngerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condiţiile legii, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional statuat de art.20 din Constituţie, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurîndu-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 75).
Curtea a notat că procedura plîngerii prealabile nu poate fi considerată ca fiind o jurisdicţie în sensul dispoziţiilor cuprinse în art.114-116 din Constituţie şi nici în sensul art.6 pct.1 din Convenţia Europeană. Or, în urma respectării procedurii prealabile şi eşuării în soluţionarea conflictului, acesta poate fi dedus de justiţiabil în faţa instanţei de judecată. De asemenea, potrivit art.115 alin.(3) din Constituţie, înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 84).
Curtea a reţinut că o "asemenea condiţie prealabilă" nu este de natură să încalce prevederile art.20 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, şi nu afectează substanţa acestui drept garantat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 98).
2.2.2. Executarea imediată a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului
Curtea a reţinut că deciziile emise privind aplicarea sancţiunilor sub formă de avertizare publică, retragere a dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă şi amendă pot fi contestate în instanţa de judecată, astfel persoana avînd la îndemînă mijloacele necesare pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.201212, § 82).
____________________
12 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17din 06.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006, sesizarea nr.25a/2012 (vizează dreptul CCA de a aplica sancţiuni radiodifuzorilor).
În această ordine de idei, Curtea a menţionat că garantarea dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti cuprinde dreptul cetăţeanului de a introduce o acţiune în instanţa judecătorească competentă şi obligaţia acesteia de a da pe marginea ei o soluţie legală, echitabilă şi motivată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 83).
Astfel, în corespundere cu prevederile Legii contenciosului administrativ, avînd în vedere că, potrivit Codului audiovizualului, radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii au dreptul de a contesta în instanţa de judecată, pentru exercitarea controlului judiciar al legalităţii, deciziile Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind aplicarea sancţiunilor: avertizare publică; retragerea dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă; amendă, aceştia pot solicita instanţei de contencios administrativ, concomitent cu înaintarea acţiunii, suspendarea executării actului administrativ contestat. Este la discreţia instanţei dispunerea suspendării actului administrativ şi din oficiu, în cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 85).
Prin urmare, legislaţia naţională asigură radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii accesul la justiţie prin posibilitatea contestării în instanţa de contencios administrativ a actelor administrative ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea unei sancţiuni ce nu influenţează continuarea activităţii, pentru a fi controlată legalitatea lor în cadrul unui proces judiciar, cu respectarea tuturor principiilor caracteristice unui proces echitabil şi asigurarea dublului grad de jurisdicţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 87).
Curtea a conchis că alin.(8) art.38 din Codul audiovizualului în partea ce ţine de executarea imediată a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind aplicarea sancţiunilor sub formă de avertizare publică, retragere a dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă, amendă, cu posibilitatea contestării ulterioare a acestora în instanţa de judecată, nu aduce atingere drepturilor privind accesul liber la justiţie, la un proces echitabil, inclusiv la apărare, şi la un recurs efectiv, fiind în concordanţă cu prevederile art.20, 53, 54 din Constituţie, precum şi cu prevederile actelor internaţionale în domeniu (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 88).
2.3. Viaţa intimă, familială şi privată
2.3.1. Confidenţialitatea datelor medicale
Curtea a menţionat că, deşi dreptul la respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private nu comportă caracter absolut, orice imixtiune trebuie să fie prevăzută de lege, care să corespundă normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să nu atingă existenţa acestui drept, aşa cum prevede articolul 54 alin.(2) şi alin.(3) din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.201213, § 38).
____________________
13 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale Republicii Moldova, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.897 din 23 iulie 2003, şi din Anexa nr.8 la Regulamentul cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.864 din 17 august 2005, sesizarea nr.17a/2012 (vizează includerea articolului Baremului medical în adeverinţa tinerilor inapţi pentru serviciul medical).
În cazul luării la evidenţă militară, al încorporării în serviciul militar în termen sau cu termen redus, al încadrării în serviciul militar prin contract, al chemării recruţilor şi rezerviştilor la centrele militare pentru clarificarea situaţiei medico-militare, cetăţenii sunt supuşi examenului medical conform cerinţelor Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.897 din 23 iulie 2003 (articolul 8 din Legea nr.1245-XV). Expertiza medico-militară se efectuează de către comisiile medico-militare în baza Baremului medical pentru stabilirea aptitudinii pentru îndeplinirea serviciului militar, prevăzut în Anexa nr.2 la Regulament, şi a cerinţelor suplimentare privind starea sănătăţii şi dezvoltării fizice. Baremul medical este structurat, expunînd în rubrica nr.2 denumirea bolilor şi defectelor fizice (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 42).
Potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus (pct.17), tinerilor inapţi pentru serviciul militar, cu excludere din evidenţa militară, li se înmînează adeverinţă de modelul stabilit (anexa nr.8), în care se indică articolul respectiv al Baremului medical, pentru diagnosticul medical, care serveşte drept temei pentru scoaterea din evidenţa militară. Astfel, diagnosticul medical este înlocuit cu articolul respectiv conform Baremului medical (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 43).
Articolul din adeverinţa medicală reprezintă o încifrare a diagnosticului stabilit de către comisia medicală abilitată, care are obligaţia de a asigura confidenţialitatea lui. Referindu-se la categorii speciale de date cu caracter personal, informaţia din adeverinţă nu poate fi divulgată persoanelor terţe, fiind eliberată candidatului supus examenului medical (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 44).
Drept urmare, avînd în vedere că Baremul medical este publicat în Monitorul Oficial, denumirea bolilor şi defectelor fizice sunt accesibile publicului larg şi, deci, practica de a înlocui diagnosticul cu codul maladiei sau cu articolul respectiv nu asigură confidenţialitatea datelor medicale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 45).
În context, Curtea a relevat că, potrivit articolului 1 alin.(2) al Legii nr.263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, informaţiile confidenţiale despre diagnosticul, starea sănătăţii, viaţa privată a pacientului, obţinute în urma examinării, tratamentului, profilaxiei, reabilitării sau cercetării biomedicale (studiului clinic), constituie secret medical. Aceste informaţii nu pot fi divulgate persoanelor terţe, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Or, potrivit prevederilor articolului 12 al legii menţionate, confidenţialitatea acestor informaţii trebuie să fie asigurată de medicul curant şi specialişti implicate în acordarea serviciilor de sănătate sau în cercetarea biomedicală (studiul clinic), precum şi de alte persoane, cărora aceste informaţii le-au devenit cunoscute datorită exercitării obligaţiilor profesionale şi de serviciu (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 46).
Avînd în vedere că dreptul de opţiune privind păstrarea confidenţialităţii datelor cu privire la starea de sănătate aparţine pacientului, obligaţia păstrării secretului medical se extinde şi asupra conţinutului concluziei Comisiei medico-militare, ce trebuie expusă în adeverinţa model prin indicarea articolului respectiv al Baremului medical, în temeiul ordinului ministrului apărării al Republicii Moldova, cu specificarea numărului şi datei de emitere (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 47).
În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reţinut că legislaţia naţională prevede obligativitatea prezentării documentelor de evidenţă militară în cazul perfectării actelor de identitate, actelor de stare civilă, la încheierea contractului individual de muncă, precum şi în alte cazuri, la solicitarea autorităţilor publice, ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici, fapt ce duce la divulgarea diagnosticului medical către persoane terţe (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 48).
Din cele menţionate, Curtea a conchis că indicarea expresă în modelul adeverinţei a articolului Baremului medical, cu referire la ordinul ministrului apărării al Republicii Moldova, specificîndu-se numărul şi data de emitere a acestuia, drept temei pentru scoaterea din evidenţa militară, constituie o limitare nejustificată a dreptului la viaţa privată, prin accesibilitatea sa pentru persoane terţe, încălcînd astfel articolul 28 din Constituţia Republicii Moldova. Curtea apreciază acest fapt drept o ingerinţă disproporţională în exercitarea dreptului la viaţa privată, garantat de articolul 28 din Constituţie în corelare cu prevederile articolului 54 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 50).
Astfel, prevederile modelului adeverinţei din Anexa nr.8 la Regulamentul cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.864 din 17 august 2005, în latura specificării exprese a articolului Baremului medical, cu referire la ordinul ministrului apărării al Republicii Moldova şi specificarea numărului şi datei emiterii acestuia, intră în contradicţie cu articolele 28 şi 54 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012, § 51).
2.3.2. Acordarea concediului parental
Curtea a observat că, în comparaţie cu militarii de sex feminin, militarii de sex masculin nu au dreptul legal la un concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de trei ani [...] (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 67).
Fără a ignora diferenţele care pot exista între tată şi mamă, în relaţia lor cu copilul, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte creşterea copilului în timpul concediului pentru îngrijirea copilului, bărbaţii şi femeile se află în "situaţii similare" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 69).
Curtea a reţinut că, în mai multe ocazii, Curtea Europeană a recunoscut că drepturile militarilor garantate de articolele 5, 9, 10 şi 11 din Convenţia Europeană, în unele cazuri, ar putea fi supuse unor restricţii mai mari decît cele autorizate pentru civili (a se vedea hotărîrea CEDO Engel şi alţii v. Ţările de Jos, precitată, § 73). Curtea Europeană a reţinut că, prin îmbrăţişarea carierei militare, membrii forţelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară şi unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor pe care acest sistem le implică (hotărîrile CEDO Kalac v. Turcia din 1 iulie 1997, § 28, şi Larissis şi alţii v. Grecia din 24 februarie 1998, §§ 50-51, despre prozelitism în armată). În mod similar, atunci cînd a analizat situaţii prin prisma articolului 10 din Convenţia Europeană, Curtea Europeană a subliniat că este necesar să se ia în considerare particularităţile vieţii militare şi "drepturile" şi "responsabilităţile" specifice militarilor, membrii forţelor armate fiind supuşi unei obligaţii de rezervă referitor la exercitarea funcţiilor lor (hotărîrile CEDO Hadjianastassiou v. Grecia din 16 decembrie 1992, §§ 39 şi 46, Pasko v. Rusia din 22 octombrie 2009, § 86, care implică divulgarea de secrete militare de către un membru al forţelor armate) […] (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 73).
În aceeaşi ordine de idei, Curtea Europeană a subliniat faptul că Convenţia Europeană nu se opreşte la porţile cazărmilor şi că militarii, la fel ca toate celelalte persoane aflate sub jurisdicţia unui stat contractant, au dreptul de a se bucura de protecţia Convenţiei Europene. Autorităţile naţionale nu pot invoca statutul special al forţelor armate, pentru a justifica privarea militarilor de drepturile lor. Pentru a fi justificată, o restricţie privind drepturile garantate de Convenţie trebuie să fie necesară într-o societate democratică (a se vedea, hotărîrile Grigoriades v. Grecia din 25 noiembrie 1997, §§ 45-48, şi Vereinigung demokratischer Soldaten Цsterreichs şi Gubi v. Austria din 19 decembrie 1994, §§ 36-40) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 74).
În ceea ce priveşte restricţiile privind viaţa privată şi de familie a militarilor, mai ales atunci cînd restricţiile afectează "un aspect mai intim al vieţii private", trebuie să existe, de asemenea, "motive deosebit de grave" pentru ca aceste interferenţe să satisfacă cerinţele de la articolul 8 § 2 din Convenţia Europeană. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între restricţiile impuse şi scopul legitim de a proteja securitatea naţională. Aceste restricţii sunt acceptabile numai în cazul în care există o ameninţare reală pentru eficienţa operaţională a forţelor armate, iar afirmaţiile cu privire la existenţa acestui risc trebuie să fie "susţinute de exemple" (Smith şi Grady, § 89, şi Lustig-Prean şi Beckett, § 82, precitate) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 75).
Curtea a admis că, avînd în vedere importanţa armatei pentru protejarea securităţii naţionale, restricţiile privind dreptul la concediu parental ar putea fi justificate, cu condiţia că acestea nu sunt discriminatorii. Pentru Curte, este posibil să se realizeze scopul legitim de protecţie a securităţii naţionale în alt mod decît prin limitarea dreptului la concediu pentru îngrijirea copilului pentru militarii de sex feminin şi excluderea militarilor de sex masculin de la exercitarea aceluiaşi drept (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 85).
În acelaşi timp, Curtea a considerat că, avînd în vedere cerinţele speciale ale armatei, excluderea dreptului la concediu parental poate fi justificată în privinţa unui militar, bărbat sau femeie, care, din cauza unor factori, precum poziţia sa ierarhică, raritatea calificărilor tehnice sau participarea sa la operaţiunile militare de pe teren, nu poate fi uşor înlocuit în sarcinile sale. Or, în Republica Moldova, dreptul la concediu parental se fondează exclusiv pe sexul militarilor. Excluzînd militarii de sex masculin de la exercitarea dreptului la concediul parental, dispoziţia în cauză impune o restricţie care se aplică în mod automat tuturor militarilor de sex masculin, indiferent de poziţia lor în armată, de disponibilitatea unui înlocuitor sau de situaţia lor personală (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012, § 88).
2.4. Dreptul la învăţătură
- Cotele de înmatriculare la studii
Potrivit art.35 alin.(5) din Constituţie, dreptul la învăţătură poate fi realizat atît prin instituţiile de învăţămînt statale, cît şi prin cele private (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.201214, § 34).
____________________
14 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii alineatului 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I, sesizarea nr.35a/2011 (vizează cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract).
Curtea a reţinut că marja de apreciere a statului şi dreptul său de intervenţie în procesul de învăţămînt este mai mare decît în alte domenii şi poate fi realizat prin diverse instrumente de reglementare (licenţiere, acreditare ş.a) (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 36).
Studiile superioare reprezintă o investiţie în viitorul individului, care trebuie să producă rezultate cuantificabile şi tangibile: garanţia unui loc de muncă şi oportunităţi de dezvoltare profesională. Prin urmare, este justificată reglementarea de către stat a cotelor de înmatriculare, pentru a se asigura că întreg sistemul educaţional serveşte interesele societăţii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 37).
Cotele de înmatriculare constituie pentru stat, de asemenea, un instrument important de reglementare a modului de distribuire a resurselor limitate de care dispune. Pentru că formarea anumitor specialişti este mai costisitoare, luînd în considerare natura resurselor disponibile, statul este în drept să încurajeze în unele perioade de timp admiterea la anumite specialităţi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 38).
Curtea a reţinut că prevederile referitoare la cotele de înmatriculare nu încalcă dreptul la învăţătură în substanţa sa, ci doar impune anumite limite pe criterii numerice, legate de cererea pieţei muncii, pentru satisfacerea necesităţilor societăţii în specialişti de înaltă calificare, care ulterior să se poată angaja în cîmpul muncii fără dificultate, în funcţie de capacităţile profesionale obţinute (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 39).
Curtea a reiterat că autonomia universitară constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice, religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe, obligaţii şi responsabilităţi în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale de dezvoltare a învăţămîntului superior, cu progresul ştiinţei şi tehnicii, al civilizaţiei regionale şi universale. Autonomia universitară se materializează în autonomia organizatorică şi funcţională, în autonomia administrativă şi financiară (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 40).
Astfel, Curtea a apreciat că stabilirea de către Guvern a cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I, nu aduce atingere principiului autonomiei universitare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 42).
2.5. Dreptul la muncă
1.1.1. Cotele de înmatriculare la studii
Fiind membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Republica Moldova dezvoltă programele de orientare şi pregătire profesională strîns legate de utilizarea forţei de muncă, îndeosebi prin intermediul serviciilor specializate de stat. Aceste programe permit persoanelor să-şi dezvolte şi să-şi aplice capacităţile de muncă în interesele proprii şi în conformitate cu aspiraţiile lor, luînd în considerare necesităţile societăţii. Astfel, persoana poate alege o profesie sau meserie, sau orice loc de muncă, avînd calificarea corespunzătoare, dovedită printr-un act oficial, eliberat de autoritatea competentă în condiţiile legii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 48).
O modalitate de realizare a dreptului la muncă într-un domeniu concret constituie studiile universitare. În acest context Curtea a reţinut că stabilirea cotelor de înmatriculare (conform principiului "Numerus clausus") este o pîrghie de reglementare a pregătirii cadrelor necesare societăţii, pentru a se evita surplusul de specialişti în anumite domenii şi, drept consecinţă, creşterea şomajului, fenomene care sunt de fapt de natură să afecteze realizarea dreptului la muncă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 49).
În acest sens, cotele de înmatriculare reprezintă o măsură justificată, prin care pot fi sincronizate oferta şi cererea pieţei muncii. Statul nu numai că este în drept, dar şi are obligaţia de a se asigura că tinerii specialişti au şanse reale de a-şi găsi un loc de muncă după absolvirea studiilor (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 50).
Punînd în concordanţă oferta şi cererea pieţei muncii, statul creează condiţii pentru exercitarea dreptului la muncă şi combaterea şomajului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012, § 51).
2.5.2. Efectuarea reţinerilor din salariu
Curtea a reţinut că, în conformitate cu articolul 26 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, deputatul are dreptul la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, pentru exercitarea eficientă a mandatului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 51).
În context, Curtea a subliniat că nu există nici o normă în Constituţie care ar interzice efectuarea reţinerilor din salariul deputaţilor în cazul în care aceştia lipsesc nemotivat de la şedinţele Parlamentului sau de la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 55).
Curtea a reţinut că privarea deputatului de plăţile salariale în cazul absenţei nemotivate de la şedinţele în plen ale Parlamentului şi de la şedinţele comisiilor de specialitate nu constituie o sancţiune a sa ca parte componentă a exercitării mandatului de deputat sub aspectul său politic, ci este o componentă a relaţiilor de muncă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 56).
În context, Curtea a reţinut că lipsa motivată politic a deputatului nu trebuie să permită majorităţii să-l lipsească de mandat, dar aceasta nu înseamnă că această lipsă nu poate genera salarizarea diferenţiată a deputaţilor în funcţie de timpul efectiv dedicat activităţii de legiferare. În aceeaşi logică se încadrează şi norma contestată de la articolul 129 alin.(3) din Regulamentul Parlamentului, potrivit căreia Biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care fac parte (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 59).
Prin urmare, Curtea a reţinut că Parlamentul dispune de o marjă largă de apreciere în privinţa soluţiilor legislative de salarizare a deputaţilor, iar prevederile contestate ale articolului 131 din Regulamentul Parlamentului constituie chestiuni de oportunitate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012, § 60).
2.6. Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
2.6.1. Suspendarea/retragerea licenţei radiodifuzorilor
Curtea a considerat că interesele asociate exploatării unei licenţe constituie interese patrimoniale protejate de articolul 46 din Constituţie şi articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 37).
În lumina acestor constatări, Curtea a reţinut că "speranţa legitimă" a radiodifuzorilor, fiind legată de interese patrimoniale, cum ar fi emisia prin reţeaua de televiziune sau radio în temeiul licenţei, este suficient de întemeiată ca să constituie un interes material şi, prin urmare, un "bun" în sensul articolului 46 din Constituţie şi primei fraze de la articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 39).
În context, Curtea a reţinut că retragerea licenţei radiodifuzorilor reprezintă un caz de "privare de proprietate" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 41).
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, în cazul suspendării licenţei, interesul material al radiodifuzorului de a exploata o reţea de televiziune sau radio nu este atins, în măsura în care această suspendare nu durează o perioadă excesivă de timp, iar radiodifuzorul este capabil de a difuza programe de televiziune sau radio, după expirarea acestei perioade. În viziunea Curţii, aceasta este o măsură de reglementare a folosinţei bunurilor, ce intră în domeniul de aplicare al alin.2 al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 42).
Curtea, în această situaţie particulară, a considerat că executarea imediată a sancţiunii în forma suspendării sau a retragerii licenţei nu este justificată în raport cu un interes major al societăţii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 60).
Din motivele expuse, Curtea a considerat că prevederile articolului 38 alin.(8) din Codul audiovizualului, în partea ce ţin de aplicarea sancţiunilor sub forma suspendării sau retragerii licenţei, nu asigură un just echilibru între interesele comunităţii şi cele ale radiodifuzorilor, impunîndu-le acestora o povară individuală excesivă. Prin urmare, aceste prevederi nu sunt compatibile cu protecţia proprietăţii garantată de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană şi, implicit, de articolul 46 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 61).
Prin prisma celor expuse, Curtea a concluzionat că prevederile alin.(8) al art.38 din Codul audiovizualului referitoare la executarea imediată, pînă la adresarea în instanţă, a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind suspendarea şi retragerea licenţei contravin nu numai principiilor de bază referitoare la activitatea de întreprinzător, dar şi garanţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate al fondatorilor instituţiilor audiovizualului şi protecţia acesteia, consacrate în art.46 din Constituţie, reprezentînd "o interferenţă în dreptul de a se bucura de proprietate", avînd în vedere efectul imediat al acestor decizii şi, drept urmare, împiedicarea titularului de a-şi continua afacerea, precum şi faptul că deţinătorul licenţei, reieşind din jurisprudenţa CEDO, are o "speranţă rezonabilă şi legitimă în privinţa valabilităţii în timp a licenţei şi a posibilităţii de a continua să obţină beneficii din exercitarea unei activităţi în baza acestei licenţe", pentru care considerente Curtea a apreciat prevederile contestate ca fiind neconstituţionale în această parte (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012, § 62).
2.6.2. Suspendarea licenţei executorului judecătoresc
În context, Curtea a reiterat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că licenţa eliberată pentru desfăşurarea unei activităţi liberale poate fi considerată un "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, atunci cînd punerea ei în valoare a condus la formarea unei clientele. Astfel, Curtea Europeană a recunoscut valoarea economică a clientelei rezultate din exerciţiul unei activităţi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.201215, § 74).
____________________
15Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 18 din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, sesizarea nr.34a/2012 (vizează dreptul ministrului justiţiei de a suspenda licenţa executorilor judecătoreşti pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare).
Aplicînd mutatis mutandis raţionamentele Curţii Europene, [...] Curtea a considerat că dreptul pe care îl implică deţinerea licenţei pentru executorul judecătoresc de a-şi forma propria clientelă în procesul exercitării atribuţiilor sale statuate de lege poate fi asimilat dreptului de proprietate, consacrat de articolul 46 din Constituţie şi articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 80).
Curtea a reţinut că, în pofida faptului că potrivit legii activitatea executorului judecătoresc nu constituie o activitate de întreprinzător, deţinerea licenţei dă naştere pentru executorul judecătoresc la o "speranţă legitimă şi rezonabilă" cu privire la caracterul ei de durată şi la posibilitatea obţinerii avantajelor ce rezultă din exerciţiul activităţii care-i face obiectul în mod continuu (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 81).
Prin urmare, suspendarea activităţii executorului judecătoresc are drept consecinţă pierderea acelei părţi din clientela sa care era interesată de capacitatea sa de a furniza întreaga gamă de servicii pe care o oferă un executor judecătoresc în procesul de executare a hotărîrilor judecătoreşti şi, prin urmare, o pierdere a venitului. În acelaşi context, suspendarea activităţii executorului judecătoresc poate afecta imaginea acestuia şi încrederea potenţialilor clienţi în capacităţile sale profesionale. În consecinţă, există o ingerinţă în dreptul executorului judecătoresc la respectarea bunurilor sale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 86).
Concomitent, Curtea a reţinut că temeiul din lege, stipulat de articolul 18 alin.(1) lit.c1), de suspendare a activităţii pentru "încălcarea gravă a legislaţiei", pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, nu permite determinarea cu exactitate a situaţiilor în care poate avea loc suspendarea activităţii executorului judecătoresc (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 101).
De asemenea, Curtea a subliniat că legiuitorul nu specifică încălcările care urmează a fi considerate "grave" din punct de vedere juridic (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 102).
La fel, Curtea a observat că, în maniera în care sunt redactate prevederile contestate, nu este cert dacă ministrul justiţiei dispune suspendarea licenţei pentru încălcarea gravă a legislaţiei şi apoi sesizează Colegiul disciplinar în virtutea dreptului consacrat la articolul 22 alin.(1) din Legea nr.113, sau suspendarea este dispusă după intentarea procedurii disciplinare de către Colegiul disciplinar (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 107).
Mai mult, nu este stabilit în ce termen ministrul justiţiei este obligat să sesizeze Colegiul disciplinar (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 108).
Prin urmare, normele supuse controlului constituţionalităţii încalcă exigenţa previzibilităţii, astfel cum aceasta a fost definită în jurisprudenţa Curţii Europene (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 113).
Astfel, Curtea a constatat că, în partea ce ţine de accesibilitatea, claritatea şi previzibilitatea legii, normele criticate de autorul sesizării determină apariţia unor situaţii de incertitudine, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor articolului 23 alin.(2) din Constituţie, în coroborare cu articolul 46 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 115).
În context, Curtea a considerat că suspendarea licenţei executorului judecătoresc pentru încălcarea gravă a legislaţiei, care are ca efect imediat împiedicarea exercitării activităţii, constituie o măsură disproporţionat de severă în raport cu scopul urmărit, fiind aplicată de ministrul justiţiei în lipsa unei examinări ample din partea organului profesional mandatat prin lege cu respectiva atribuţie, care este un organ colegial, ce asigură prezenţa profesioniştilor în domeniu, lăsînd loc pentru posibile acţiuni arbitrare din partea ministrului justiţiei, factor politic, responsabil de promovarea politicilor în domeniu, şi nu de detaliile uneori tehnice ale procedurilor de executare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 133).
Curtea a reţinut că, ţinînd cont de incertitudinea şi imprecizia prevederii "încălcarea gravă a legislaţiei", în pofida marjei de apreciere de care statul se bucură în reglementarea activităţii executorului judecătoresc, din moment ce examinarea abaterilor disciplinare comise de executorul judecătoresc este dată în competenţa unui Colegiu disciplinar mandatat prin lege cu respectiva atribuţie, iar actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc pot fi contestate în instanţa de judecată, suspendarea activităţii executorului judecătoresc din oficiu de către ministrul justiţiei pentru încălcarea gravă a legislaţiei, fără examinarea prealabilă a încălcării, reieşind din activitatea de interes public desfăşurată de către acesta şi pe care statul i-a delegat-o, nu asigură un just echilibru între scopul urmărit şi povara individuală, modul în care este expusă prevederea lăsînd loc pentru aplicare abuzivă, care nu este necesară într-o societate democratică, fiind contrară articolului 46 combinat cu articolul 54 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012, § 134).
2.7. Dreptul la asistenţă şi protecţie socială
- Plata primelor de asigurare socială în caz de boală
Curtea a reţinut că particularitatea drepturilor sociale este că ele depind, în principal, de situaţia economică a statului. Nivelul la care acestea sunt furnizate reflectă nu numai dezvoltarea economică şi socială, dar şi relaţia dintre stat şi cetăţean, bazată pe responsabilitate reciprocă şi pe recunoaşterea principiului solidarităţii. Gradul în care principiile responsabilităţii şi solidarităţii îşi găsesc expresie în ordinea juridică a statului determină, de asemenea, caracterul social al statului. Ponderea pe care o dobîndeşte principiul solidarităţii depinde de nivelul de apreciere etică a coexistenţei în societate, de cultura societăţii, dar, de asemenea, de perceperea de către individ a sensului justiţiei şi a sentimentului de unitate cu ceilalţi şi de împărtăşire a sorţii lor într-o anumită perioadă de timp şi loc (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.201216, § 26).
____________________
16 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolelor 4 alin.(2) lit.a) şi b), 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, sesizarea nr.39a/2011 (vizează indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă).
Prestaţiile oferite în cadrul sistemului de protecţie socială provin de la bugetul de stat, iar responsabilitatea pentru aceste prestaţii aparţine în întregime statului. Deoarece responsabilitatea pentru acordarea prestaţiilor aparţine statului, acesta trebuie să aibă posibilitatea de a stabili condiţiile specifice pentru astfel de prestaţii. În acest sens, statul nu îşi poate permite iresponsabilitatea de a deveni un debitor incapabil de a-şi onora angajamentele. Aceste circumstanţe însă nu pot, totuşi, să aducă atingere existenţei însăşi a drepturilor sociale specifice sau, în consecinţă, împiedica exercitarea lor. Cu respectarea acestor limite, legiuitorul se bucură de o marjă destul de largă de apreciere în stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica. În acelaşi timp, sistemul de asigurări sociale pentru menţinerea sănătăţii nu ar trebui să servească pentru a acoperi deficitul bugetului de stat. Curtea a reţinut că articolul 47 alin.(2) din Constituţie garantează cetăţenilor dreptul la asigurare în caz de boală. În acelaşi timp, alin.(1) al aceluiaşi articol dispune că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 27, § 29).
În ceea ce priveşte reglementările specifice constituţionale, Curtea a conchis că, astfel, Constituţia a rezervat legiuitorului nu numai implementarea dreptului constituţional menţionat şi stabilirea condiţiilor în acest sens, dar, în acelaşi timp, a delimitat contextul constituţional pentru ca persoana să poată beneficia de acest drept prin termenii "nivel de trai decent", "care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare". Avînd în vedere faptul că Legea Supremă nu dezvăluie mai amănunţit conţinutul acestor termeni, este evident faptul că delimitarea acestora, la fel ca şi stabilirea detaliilor suplimentare, este lăsată pentru domeniul de reglementare legislativă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 30).
În viziunea Curţii, abrogarea acordării prestaţiilor de asigurare socială în prima zi de incapacitate temporară de muncă cauzată de boală este în conflict cu articolul 47 din Constituţie, în special cu dreptul la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de muncă. Articolul 4 alin.(2) lit.a) din lege, astfel cum a fost modificat ulterior, retrage angajaţilor dreptul de a revendica prestaţii de asigurare socială pentru prima zi de incapacitate de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Astfel statul, pe seama unui număr nedeterminat de persoane ce abuzează (în opinia părţilor), operează o sancţiune "în alb" împotriva celorlalţi angajaţi aflaţi în incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Rezultatul este o stare de lucruri în care majoritatea predominantă a salariaţilor rămîne fără fonduri în prima zi de incapacitate de muncă, deşi, în acelaşi timp, obligaţia de a plăti primele de asigurare socială se menţine. Curtea a considerat că este inadmisibil pentru stat de a cere angajaţilor executarea unei obligaţii (în cazul respectiv, plata primelor de asigurare socială), dar, în acelaşi timp, să nu ţină seama de protecţia intereselor lor atunci cînd aceştia sunt afectaţi de evenimente independente de voinţa lor, care cauzează incapacitate de muncă şi care sunt asigurate prin plata primelor de asigurare socială (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 31).
Curtea a reţinut că boala constituie un eveniment asigurat, iar existenţa bolii trebuie să fie demonstrată în mod adecvat (prin examinarea de către un medic). În acest context, Curtea a reţinut că, pentru a exclude abuzurile, statul dispune de mecanisme pentru supravegherea procedurii de eliberare a certificatelor medicale, precum şi a respectării regimului concediului de boală din partea asiguraţilor, în loc să plaseze pe umerii majorităţii angajaţilor oneşti consecinţele lipsei sau ineficienţei acestor mecanisme (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 32).
Curtea a considerat că abrogarea acordării prestaţiilor de asigurare socială pentru cazurile de boală în prima zi de incapacitate temporară de muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de muncă, articolul 4 alin.(2) lit.a) din lege fiind în conflict cu articolul 47 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 33).
Curtea a reţinut că dreptul la asigurare socială, garantat de articolul 47 din Constituţie, presupune posibilitatea persoanei asigurate de a beneficia de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada în care riscul asigurat produs îi cauzează prejudicii, astfel încît protecţia instituită de norma constituţională invocată este inoperantă în privinţa angajatorului. De asemenea, această normă nu limitează dreptul statului de a reglementa participarea angajatorului la plata indemnizaţiilor de asigurare socială (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 35).
Curtea a considerat că prevederile contestate nu introduc nimic neconstituţional în partea ce ţine de contribuţia suplimentară a angajatorului în cazul survenirii incapacităţii temporare de muncă a angajatului său (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 36).
Curtea a reiterat că Legea Supremă nu garantează un cuantum determinat al prestaţiei sociale, astfel încît legiuitorul se bucură în domeniul drepturilor sociale de o marjă destul de largă de apreciere în stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 46).
Pe de altă parte, Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că diminuarea cuantumului procentual al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă urmăreşte scopul de a asigura echitatea între angajaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă şi angajaţii care muncesc, deoarece salariatul contribuie din mijloacele salariale la plata impozitului pe venit şi a altor contribuţii de asigurări sociale, în timp ce indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă sunt neimpozabile (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 47).
În context, Curtea a reţinut că persoanele care cad sub incidenţa normelor contestate nu au fost private integral de prestaţiile sociale litigioase, ci vor suporta o diminuare a cuantumului acestora, deşi nu ca o consecinţă a schimbării situaţiei lor personale, ci în rezultatul unor amendamente legislative. Prin urmare, normele menţionate nu au ca efect suprimarea acestor drepturi (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 48).
Curtea a subliniat că, deşi nu există nici o îndoială că, în domeniul drepturilor sociale, Constituţia obligă statul să ia măsuri pozitive pentru a asigura protecţia acestor drepturi, conţinutul obligaţiei statului este de a asigura beneficiarilor de aceste drepturi un standard minim de protecţie socială, şi nu un nivel de trai suficient, în armonie cu aspiraţiile lor, aşa cum este adesea interpretat eronat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 50).
În viziunea Curţii, în ciuda unei anumite limitări în domeniul protecţiei sociale în cazul incapacităţii temporare de muncă, această limitare nu atinge o asemenea intensitate, încît să fie în conflict cu sistemul constituţional, şi nici nu aduce atingere substanţei însăşi a drepturilor afectate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012, § 51).
2.8. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
- Procedura prealabilă în cadrul contenciosului administrativ
Art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ stipulează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.18 din 11.12.2012, § 45).
Curtea a observat că prevederile cuprinse în art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ derivă din dispoziţia art.53 alin.(1) din Constituţie, potrivit căreia: "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.18 din 11.12.2012, § 46).
Curtea a menţionat că în materia contenciosului administrativ procedura prealabilă este o procedură graţioasă, care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 89).
În cazul manifestării dezacordului cu actul emis în urma acestei proceduri, acesta poate fi supus unui control judecătoresc, cu stabilirea tuturor garanţiilor procesuale pentru justiţiabil (asigurarea principiului contradictorialităţii, egalităţii, disponibilităţii în drepturi) şi a remediilor juridice efective împotriva actului administrativ contestat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 90).
Astfel, Curtea a notat că dreptul de a cere anularea pe cale judiciară a unui act poate fi supus unor condiţii de formă în cazul în care urmăresc un scop legitim, sunt necesare într-o societate democratică şi sunt proporţionale cu scopul urmărit. În această situaţie, scopul legitim urmărit de legiuitor a fost de a acorda posibilitate organului emitent al actului sau organului ierarhic superior al acestuia de a verifica şi dispune asupra actului atacat (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 96).
De asemenea, prin prisma celor expuse, anume asigurarea unui control judecătoresc deplin asupra actelor administrative vine să garanteze aplicarea prevederilor art.53 alin.(1) combinat cu art.20 din Constituţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012, § 97).
B. Concluziile Curţii
I. Prevederi recunoscute constituţionale
Curtea a recunoscut constituţionale:
• Hotărîrea Parlamentului nr.38 din 7 martie 2012 privind stabilirea datei pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, Hotărîrea Parlamentului nr.39 din 7 martie 2012 privind comisia specială de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărîrea Parlamentului nr.46 din 16 martie 2012 cu privire la confirmarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova;
• alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 16 martie 2012, validînd alegerea dlui Nicolae Timofti în această funcţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.4 din 19.03.2012);
• prevederile articolelor 4 alin.(2) lit.b), 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale în redacţia Legii nr.3 din 15 ianuarie 2012 şi, respectiv, a Legii nr.56 din 9 iunie 2011 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012);
• alineatul 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.6 din 03.05.2012);
• prevederile articolului 5 alineatul (6), articolului 6 alineatele (2), (3) şi (4) şi articolului 10 alineatul (3) din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012);
• sintagma "orice membru" din alineatul (1) articolul 10 al Legii nr.950-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la Colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor", cu modificările şi completările ulterioare, în partea în care Procurorului General, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, i se atribuie dreptul de a intenta proceduri disciplinare în privinţa judecătorilor (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012);
• alineatele (3) şi (4) din articolul 16 al Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, cu excepţia sintagmelor "preşedintele fracţiunii sau de către" şi "neafiliaţi" de la alineatul (4);
• ultima propoziţie din alineatul (2) şi alineatul (3) ale articolului 129 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012);
• rubrica nr.2, prin care se specifică denumirea bolilor şi defectelor fizice, a Baremului medical din Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.897 din 23 iulie 2003 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012);
• prevederile articolelor 166 alin.(2) lit.h), 167 alin.(1) lit.d), 170 alin.(1) lit.a), 267 lit.a), 347 alin.(3), 348 alin.(2) lit.e) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.14 din 15.11.2012);
• articolul 47 alin.(12) din Regulamentul Parlamentului, în redacţia art.I din Legea nr.115 din 18 mai 2012 pentru completarea articolului 47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, cu excepţia sintagmei "şi adoptat" (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012);
• prevederile alin.(8) al art.38 din Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006, în redacţia Legii de modificare nr.84 din 13 aprilie 2012, în partea referitoare la devenirea executorie a deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea sancţiunilor avertizare publică, retragere a dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă, amendă de la data adoptării şi aducerii la cunoştinţa radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii vizaţi, prin scrisoare recomandată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012).
II. Prevederi declarate neconstituţionale
Curtea a declarat neconstituţionale:
• Hotărîrea Parlamentului nr.266 din 23 decembrie 2011 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărîrea Parlamentului nr.287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui Republicii Moldova (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012);
• prevederile articolelor III-XV din Legea nr.163 din 22 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012);
• prevederile articolului 4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în redacţia Legii nr.56 din 9 iunie 2011 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012);
• sintagma "precum şi în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova" din articolul 9 alineatul (7) al Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012);
• sintagmele "preşedintele fracţiunii sau de către" şi "neafiliaţi" de la alineatul (4) articolul 16 al Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012);
• sintagma "În cazul întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, ministerul şi organele lui întocmesc un aviz argumentat", cuprinsă în articolul 28 lit.(a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul examinării excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Curtea Supremă de Justiţie (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012);
• cuvîntul "femeii-" din cuvîntul compus "femeii-militar" din articolul 32 alin.(4) lit.d) şi lit.j) din Legea nr.162- XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012);
• cuvîntul "femeii-" din cuvîntul compus "femeii-militar" din punctele 67 lit.j), 88 alin.5 lit.b), 108 lit.i), 116 lit.e) şi 131 din Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.941 din 17 august 2006 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012);
• sintagma "Temei: Articolul___ al baremului medical (ordinul ministrului apărării al Republicii Moldova nr.___ din _________)" din modelul adeverinţei din Anexa nr.8 la Regulamentul cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.864 din 17 august 2005 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 06.11.2012);
• sintagma "şi adoptat" cuprinsă la art.47 alin.(12) din Regulamentul Parlamentului, în redacţia art.I din Legea nr.115 din 18 mai 2012 pentru completarea articolului 47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012);
• prevederea art.II al Legii nr.115 din 18 mai 2012 pentru completarea articolului 47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012);
• prevederile alin.(8) al art.38 din Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006, în redacţia Legii de modificare nr.84 din 13 aprilie 2012, în partea referitoare la devenirea executorie a deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea sancţiunilor de suspendare a licenţei de emisie pentru o anumită perioadă sau de retragere a licenţei de emisie de la data adoptării şi aducerii la cunoştinţa radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii vizaţi prin scrisoare recomandată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 06.12.2012);
• prevederile articolului 21 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.18 din 11.12.2012);
• prevederile articolului 18 alineatul (1) litera c1) şi alineatul (51) din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012).
III. Interpretarea prevederilor constituţionale
Curtea a reţinut că, în sensul alineatului (1) al articolului 68 din Constituţie, exercitarea mandatului acoperă întreaga activitate politică a deputatului, atît cea parlamentară, cît şi cea extraparlamentară, inclusiv adoptarea legilor în cadrul şedinţelor în plen ale Parlamentului, participarea la şedinţele comisiilor de specialitate ale Parlamentului, alte activităţi legate nemijlocit de procesul de creaţie legislativă sau de monitorizare a guvernării, participarea în cadrul delegaţiilor parlamentare şi la întîlnirile cu alegătorii.
Curtea a conchis că, în sensul prevederilor "în exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului", "orice mandat imperativ este nul" de la alineatele (1) şi (2) ale articolului 68 din Constituţie:
- mandatul reprezentativ semnifică dreptul delegat de poporul Republicii Moldova, ca titular al suveranităţii naţionale, deputaţilor în Parlament pentru exercitarea puterii legislative ca parte componentă a puterii de stat, în baza şi în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale;
- deputaţii în Parlament îşi exercită mandatul în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor.
În sensul alineatului (2) al articolului 69 din Constituţie, încetarea calităţii de deputat prin "ridicarea mandatului" poate avea loc în condiţiile expres prevăzute de Constituţie, de legile care reglementează organizarea şi funcţionarea Parlamentului şi care definesc statutul deputatului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 19.06.2012).
IV. Validarea mandatelor de deputat
În şedinţa plenară nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului de deputat în Parlament atribuit de Comisia Electorală Centrală domnului Anatolie Arhire, a.n. 1956, domiciliat în or.Ungheni, inginer, candidat supleant pe lista Partidului Liberal.
În conformitate cu prevederile articolelor 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.e) şi 62 lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, dl Anatolie Arhire a fost declarat ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe lista Partidului Liberal, cu validarea mandatului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.16 din 04.12.2012).
V. Procese sistate
Curtea a sistat procesele:
• pentru interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova (DCC nr.1 din 15.03.2012, sesizarea nr.34b/2011);
• pentru controlul constituţionalităţii sintagmelor "Departamentul Situaţii Excepţionale, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat" din pct.1) şi "persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare" din pct.2) ale articolului 37 din Codul de procedură penală (DCC nr.2 din 23.10.2012, sesizarea nr.9a/2012);
• asupra sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului II din Legea nr.42 din 17 martie 2011 cu privire la modificarea anexei la Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător (DCC nr.3 din 01.11.2012, sesizările nr.13g/2012, nr.14g/2012 şi nr.15g/2012);
• pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 15 alin.(2), cu excepţia ultimei propoziţii, articolului 17, cu excepţia alin.(4), articolului 18 alin.(2) lit.g) şi articolului 18 alin.(4) lit.c) din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, autorul sesizării fiind informat că el este în drept să înainteze o nouă sesizare pentru controlul constituţionalităţii ultimei propoziţii din art.15 alin.(2) şi a prevederilor art.17 alin.(4) din această lege (DCC nr.4 din 04.12.2012, sesizarea nr.22a/2012).
VI. Sesizări respinse
Nu au fost acceptate spre examinare în fond:
• sesizarea avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu pentru controlul constituţionalităţii sintagmei "orice membru" din alin.(1) articolul 10 al Legii nr.950-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Colegiul disciplinar şi răspunderea disciplinară a judecătorilor (DCC din 03.04.2012, sesizarea nr.3a/2012);
• sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament privind controlul constituţionalităţii prevederii "asiguratul [deputatul] ... are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale deputatului în exerciţiu în funcţia (funcţiile) respectivă deţinută în Parlament" din alin.(1) articolul 43 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (DCC din 10.07.2012, sesizarea nr.10a/2012);
• sesizarea ministrului justiţiei privind interpretarea articolului 41 alin.(4) din Constituţie (scrisoarea nr.PCC-01/2b din 23.07.2012, sesizarea nr.2b/2012);
• sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.191 din 12 iulie 2012 privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (DCC din 04.10.2012, sesizarea nr.30a/2012);
• sesizarea pentru controlul constituţionalităţii prevederilor alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995 (DCC din 10.09.2012, sesizarea nr.24a/2012).
C. Adrese
Adresa nr.PCC-01/39a din 10.04.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012. Curtea a relevat că abrogarea acordării prestaţiei sociale pentru prima zi de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor la securitate materială adecvată, articolul 4 alin.(2) lit.a) din lege fiind în conflict cu articolul 47 din Constituţie. În context, Curtea a observat că, fiind declarată neconstituţională această prevedere legală, s-a creat un vid legislativ privind sursa de finanţare a primei zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă, deoarece, potrivit normelor în vigoare, recunoscute constituţionale de către Curte, a doua, a treia şi a patra zi de incapacitate temporară de muncă sunt plătite salariatului din contul angajatorului şi abia din a cincea zi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă este plătită de la bugetul asigurărilor sociale de stat (art.4 alin.(2) lit.b) şi c) din Legea nr.289-XV).
Adresa nr.PCC-01/6a din 28.06.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 28.06.2012. Curtea a constatat existenţa unor lacune în Legea cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor legate de procedura de intentare a acţiunilor disciplinare în privinţa judecătorilor de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, specificaţi în alin.(1) art.10 din lege. Din lege nu rezultă dacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt în drept să se autosesizeze sau dacă iniţierea procedurii disciplinare poate avea loc numai la plîngerea unuia din litigianţi. Legea nu stipulează dacă, în cazul comiterii unei erori judecătoreşti sau manifestării de către judecător în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a unei atitudini nedemne faţă de participanţii la proces, poate fi intentată procedura disciplinară în privinţa judecătorului la iniţiativa părţilor în proces pînă la adoptarea unei hotărîri irevocabile în dosarul aflat pe rol în instanţa de judecată. În lege nu sunt specificate cerinţele cărora trebuie să corespundă dispoziţiile privind iniţierea procedurilor disciplinare.
Adresa nr.PCC-01/7a din 12.07.2012. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012. Curtea a reamintit că prin Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 a constatat un vid legislativ privind procedurile de protest parlamentar, fiind necesară reglementarea legală exhaustivă a procedurilor de protest parlamentar, a condiţiilor şi temeiurilor cînd protestul parlamentar poate fi declarat, astfel încît să nu existe niciun dubiu sau confuzie între protest şi lipsa nemotivată de la şedinţele Parlamentului. În context, Curtea a menţionat că protestul parlamentar trebuie să fie notificat public de către deputatul vizat sau de către preşedintele fracţiunii parlamentare, cu anunţarea situaţiei care l-a determinat şi a cerinţelor pentru sistare. În egală măsură, Curtea a constatat că limitarea protestului parlamentar doar la proiectele incluse pe ordinea de zi contravine interpretării statuate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, potrivit căreia acţiunile de protest parlamentar pot fi desfăşurate şi în cadrul activităţii politice a deputatului care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă.
Adresa nr.JCC-03/16c din 30.10.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012. Curtea Constituţională a constatat că prevederile legale referitoare la procedura de soluţionare a cererilor de dobîndire a cetăţeniei conţin mai multe incoerenţe şi neclarităţi. Astfel, Legea cetăţeniei nu reglementează exact competenţa autorităţilor obligate să răspundă solicitărilor de acordare a cetăţeniei. Această neclaritate vizează în special procedura de refuz de a transmite instituţiei prezidenţiale solicitările de acordare a cetăţeniei, care îi sunt adresate. De asemenea, Curtea a constatat o lipsă de claritate în aplicarea prevederii "a domicilia legal şi obişnuit" pe teritoriul Republicii Moldova, determinarea datei de la care începe a curge termenul de naturalizare, precum şi în ceea ce priveşte corespunderea acestei prevederi cu art.6 din Convenţia europeană cu privire la cetăţenie, conform căruia calitatea de cetăţean prin naturalizare se acordă celor ce "locuiesc cu titlu legal" pe teritoriul statului. În contextul cauzei examinate, Curtea a reţinut că nu este corelată Legea privind azilul din 18.12.2008, care prevede 4 forme de protecţie a persoanelor străine, cu Legea cetăţeniei, care recunoaşte posibilitatea dobîndirii preferenţiale a cetăţeniei prin naturalizare doar pentru o formă de protecţie – cea de refugiat, observînd că doar declararea neconstituţională a normei contestate nu este de natură să soluţioneze aceste inadvertenţe din legislaţie. Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova trebuie să opereze modificări în cadrul normativ, care ar asigura claritatea, previzibilitatea şi funcţionalitatea procedurii de soluţionare a cererilor de dobîndire a cetăţeniei.
Adresa nr.PCC-01/12a din 01.11.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 01.11.2012. Curtea a constatat că, fiind declarat neconstituţional cuvîntul "femeii-" din cuvîntul compus "femeii-militar", normele juridice afectate necesită a fi supuse revizuirii redacţionale, pentru a corespunde normelor limbii literare. În acelaşi timp, Curtea a observat că s-a creat un vid legislativ privind acordarea concediului pentru îngrijirea copilului militarilor, fiind necesară reglementarea legală exhaustivă a condiţiilor şi modalităţilor în care acest drept poate fi exercitat. Curtea a statuat că o astfel de restricţie generală şi automată, impusă unui grup de persoane, fiind fondată pe sex, depăşeşte domeniul de aplicare a unei marje de apreciere a statului acceptabile, oricît de largă ar fi, şi că este incompatibilă cu normele constituţionale.
Adresa nr.PCC-01/18a din 04.12.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 04.12.2012. Curtea a observat că în norma articolului 47 alin.(12) din Regulamentul Parlamentului legiuitorul a utilizat termeni improprii. Prin urmare, pentru garantarea executării normei constituţionale, este necesar ca în Regulamentul Parlamentului să fie stipulate prevederi clare, cu respectarea regulilor tehnicii legislative, referitoare la situaţiile, în care iniţiativele legislative care nu au parcurs toate etapele procedurii legislative urmează a fi declarate nule, şi proiectele care vor fi preluate în noul legislativ, ţinînd cont de argumentele expuse în Hotărîrea nr.15 din 4 decembrie 2012. De asemenea, urmează a fi instituite norme care vor stabili într-o formulă clară modalitatea în care îşi vor continua procedura în noul Parlament proiectele de acte legislative care au fost adoptate în legislatura anterioară în prima şi, după caz, în a doua lectură. În context, Curtea a reiterat rolul opoziţiei pentru funcţionarea democraţiei. Curtea a subliniat necesitatea instituirii de către Parlament a unor mecanisme ce ar asigura examinarea proiectelor legislative prezentate de opoziţia parlamentară, precum organizarea unor şedinţe speciale ale plenului Parlamentului dedicate expres discutării acestora, similar practicilor altor state în domeniu, menţionate în hotărîre.
Adresa nr.PCC-01/34a din 18.12.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.19 din 18.12.2012. Curtea a observat că prevederea "încălcarea gravă a legislaţiei" se cuprinde şi la art.21 alin.(2) lit.b1) din Legea privind executorii judecătoreşti. Analizînd toate temeiurile prevăzute de acest articol, temeiuri ce pot constitui abateri disciplinare, Curtea a reţinut că, avînd în vedere generalitatea expunerii literei b1), aceste temeiuri ar putea fi atribuite la "încălcarea gravă a legislaţiei". Curtea a observat că legea nu cuprinde criteriile, în funcţie de care Colegiul disciplinar apreciază încălcarea gravă a legislaţiei. Or, din art.21 alin.(2) lit.b1) din lege rezultă că prin încălcarea legislaţiei urmează a se înţelege orice acţiune contrară legii întreprinsă de executorul judecătoresc sau orice omisiune a acestuia de a aplica legea atunci cînd aceasta o cere. Concomitent, Curtea a menţionat că, pentru examinare, Colegiului disciplinar nu-i poate fi dedusă orice încălcare a legii comisă de către executorul judecătoresc (încălcare care poate cădea inclusiv sub incidenţa normei penale, contravenţionale, sau încălcare a legislaţiei la întocmirea actelor în cadrul procedurii de executare, acte ce pot fi contestate în instanţa de judecată). Curtea a considerat oportună determinarea de către legiuitor în mod expres şi cu exactitate a situaţiilor care pot fi calificate ca "încălcare gravă a legislaţiei" şi care urmează a fi deduse pentru examinare Colegiului disciplinar.
D. Opinii separate
Au expus opinii separate judecătorii:
- Alexandru Tănase, la Hotărîrea nr.7 din 24.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (sesizarea nr.1a/2012);
- Victor Puşcaş, la Hotărîrea nr.3 din 09.02.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.163 din 22 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (sesizarea nr.30a/2011); şi
- Hotărîrea nr.6 din 03.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii alineatului 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I (sesizarea nr.35a/2011);
- Elena Safaleru, la Hotarîrea nr.1 din 12.01.2012 privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.266 din 23 decembrie 2011 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova (sesizarea nr.37a/2011); şi
- Hotărîrea nr.11 din 30.01.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 28 lit.(a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, cu modificările şi completările ulterioare (sesizarea nr.16g/2012).
E. Date statistice
Pe parcursul anului 2012 la Curte au fost depuse 41 de sesizări, alte 5 sesizări au fost preluate din anul 2011. Astfel, pe parcursul anului 2012 Curtea a avut pe rol în total 46 de sesizări (vezi inclusiv diagramele nr.1, nr.3 şi nr.5).
Din totalul de 46 de sesizări aflate pe rol, în anul 2012 au fost examinate 34 de sesizări, şi anume: 19 sesizări cu adoptarea a 18 hotărîri (2 dosare fiind conexate); 6 sesizări prin adoptarea a 4 decizii de sistare (3 dosare fiind conexate); 4 sesizări au fost respinse prin decizii şi 5 sesizări au fost restituite autorilor prin scrisori. Astfel, pentru anul 2013 au fost transferate 12 sesizări (vezi inclusiv diagrama nr.2).
Clasamentul autorilor sesizărilor depuse la Curte (vezi inclusiv diagramele nr.4, nr.7 şi nr.8):
- deputaţi şi fracţiuni parlamentare – 30 de sesizări (2 sesizări au fost preluate din anul 2011, 28 de sesizări au fost depuse în 2012, dintre care 9 sesizări au fost transferate pentru anul 2013). Din numărul total de sesizări depuse în 2012 de către deputaţi şi fracţiunile parlamentare, 23 de sesizări provin de la opoziţia parlamentară, iar 5 sesizări de la coaliţia de guvernare;
- ministrul justiţiei – 2 sesizări (1 sesizare a fost preluată din 2011 şi 1 sesizare a fost depusă în 2012);
- avocatul parlamentar – 7 sesizări (2 sesizări au fost preluate din 2011, 5 sesizări au fost depuse în 2012, dintre care 1 sesizare a fost transferată în 2013);
- Curtea Supremă de Justiţie – 5 sesizări (1 sesizare transferată pentru 2013);
- Comisia Electorală Centrală – 1 sesizare;
- Procurorul General – 1 sesizare (transferată pentru 2013);
Din cele 19 hotărîri pronunţate de Curte: 1 hotărîre a fost pentru interpretarea unor prevederi din Constituţie; 14 hotărîri pentru controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, una din hotărîri conţinînd şi prevederi de confirmare a rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova; 1 hotărîre privind controlul constituţionalităţii unei hotărîri de Guvern; 1 hotărîre privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate; 1 hotărîre privind validarea unui mandat de deputat; 1 hotărîre privind aprobarea Raportului pentru anul 2011 (vezi inclusiv diagramele nr.9 şi nr.10).
În urma soluţionării sesizărilor aflate pe rol în 2012, în 16 hotărîri Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unor prevederi legale, după cum urmează (vezi inclusiv diagrama nr.11):
- în 10 hotărîri cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost recunoscută constituţională;
- în 12 hotărîri cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost declarată neconstituţională.
Din cele 16 hotărîri, în 6 hotărîri, Curtea concomitent a recunoscut constituţionale unele prevederi legale şi a declarat neconstituţionale alte prevederi legale.
|
Diagrama nr.1 |
|
Diagrama nr.2 |
|
Diagrama nr.3 |
|
Diagrama nr.4 |
|
Diagrama nr.5 |
|
Diagrama nr.6 |
|
Diagrama nr.7 |
|
Diagrama nr.8 |
|
Diagrama nr.9 |
|
Diagrama nr.10 |
|
Diagrama nr.11 |
Titlul IV
EXECUTAREA ACTELOR CURŢII CONSTITUŢIONALE
Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii, pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărîrii respective a Curţii Constituţionale.
Hotărîrile şi avizele Curţii Constituţionale sunt expediate părţilor, autorităţilor publice şi factorilor de decizie ale căror acte au fost examinate de Curtea Constituţională, hotărîrile şi avizele se expediază de asemenea Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Procurorului General şi ministrului justiţiei.
Autorităţile publice sunt obligate să execute actele Curţii Constituţionale: Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv va fi examinat de Parlament în mod prioritar; Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul, în termen de 2 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, modifică şi completează sau abrogă actul sau unele părţi ale acestuia declarate neconstituţionale şi, după caz, emite sau adoptă un act nou.
Dacă la examinarea cauzei, Curtea Constituţională a constatat existenţa unor lacune în legislaţie, ea atrage atenţia organelor respective, printr-o adresă, asupra lichidării acestor lacune. Adresa urmează să fie examinată de autoritatea vizată, care în termen de cel mult 3 luni urmează să informeze Curtea Constituţională despre rezultatele examinării.
Curtea Constituţională reprezintă unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, care garantează supremaţia Constituţiei şi realizarea principiului separaţiei puterilor în stat, acest fapt impunînd un deosebit respect faţă de această autoritate şi determinînd executarea actelor emise de Curte în termenele stabilite de lege.
Reieşind din cele invocate supra, este de menţionat că din cele 12 hotărîri pronunţate în 2012, în care cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost declarată neconstituţională, pînă la data adoptării prezentului Raport, a expirat termenul de executare a 6 hotărîri. Din aceste 6 hotărîri, 2 hotărîri au fost executate în termen (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.1 din 12.01.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012 şi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012), 1 hotărîre a fost executată cu încălcarea termenului stabilit de lege (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 10.04.2012), iar alte 3 hotărîri au rămas neexecutate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 24.05.2012, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 12.07.2012 şi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.11 din 30.10.2012).
Examinînd datele statistice, în anul 2012 nu se atestă un progres semnificativ în executarea hotărîrilor Curţii, în raport cu anul 2011.
Astfel, din cele 5 hotărîri pronunţate în 2011, în care cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost declarată neconstituţională, 2 hotărîri au fost executate în termen (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.5 din 18.02.2011, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.28 din 22.12.2011), 2 hotărîri au fost executate cu încălcarea termenului stabilit de lege (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 07.06.2011, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 13.09.2011), iar 1 hotărîre a rămas neexecutată (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.27 din 20.12.2011).
La fel, în anul 2012 au fost expediate Parlamentului 7 adrese, iar Curtea Constituţională nu a fost informată despre executarea nici uneia dintre acestea.
Titlul V
RELAŢII EXTERNE
A. Colaborări
În anul 2012, în contextul relaţiilor externe ale Curţii Constituţionale, au avut loc mai multe evenimente semnificative.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a continuat activitatea de consolidare şi extindere a relaţiilor de cooperare cu instituţii similare la nivel european şi mondial în calitate de membru cu drepturi depline a 4 structuri internaţionale: Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), Asociaţia Curţilor Constituţionale care utilizează parţial limba franceză (ACCPUF), Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene (CCCE) şi Conferinţa Mondială a Justiţiei Constituţionale.
Ca şi în anii precedenţi, Curtea Constituţională a transmis Comisiei de la Veneţia pentru publicare în Buletinul de jurisprudenţă constituţională rezumatele celor mai importante hotărîri ale sale şi a solicitat opinia experţilor-membri ai Comisiei în anumite chestiuni. Astfel, la 15 noiembrie 2012 Curtea a solicitat Comisiei de la Veneţia să se pronunţe asupra sesizărilor privind interzicerea utilizării de către partidele politice a simbolurilor regimului totalitar comunist şi limitarea imunităţii judecătorilor în cazul infracţiunilor de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Avizele amicus curiae urmează să fie adoptate în cadrul celei de-a 94-a Sesiuni plenare a Comisiei, la 8-9 martie 2013.
Dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi internaţionale constituie una dintre priorităţile instituţiei. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a primit în vizită, în perioada 21-24 noiembrie 2012, o delegaţie a Tribunalului Constituţional al Poloniei. Delegaţia a fost condusă de preşedintele Andrzej Rzeplinski, însoţit de judecătorii Mirosław Granat şi Wojciech Hermeliński, şi de directorul cabinetului preşedintelui, Adam Jankiewicz. Aceasta a fost prima vizită în Republica Moldova a reprezentanţilor Tribunalului Constituţional al Poloniei, în cadrul formatului de cooperare bilaterală.
Programul vizitei a inclus o serie de întrevederi la nivel înalt şi participarea la evenimente ce vizează consolidarea relaţiilor moldo-poloneze. Membrii delegaţiei s-au întîlnit cu Prim-ministrul Vlad Filat, cu Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, cu Secretarul General al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, şi cu Preşedintele Asociaţiei Judecătorilor, Ion Druţă.
În cadrul întrevederilor la nivel înalt au fost abordate acţiunile întreprinse de Republica Moldova în realizarea obiectivelor de integrare europeană, în special în domeniile juridic, politic şi economic, precum şi experienţa Poloniei în calea spre integrare europeană. Totodată, oficialii au făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale, fiind dată o apreciere înaltă calităţii şi consistenţei dialogului politic între Republica Moldova şi Polonia, inclusiv sprijinului deplin acordat ţării noastre de Polonia în procesul integrării europene. Delegaţia a reconfirmat disponibilitatea Poloniei de a susţine şi în continuare Republica Moldova în realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus.
În context, la 22 septembrie 2012 la Batumi, a fost semnat Memorandumul de cooperare între Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi Curtea Constituţională a Georgiei, acesta fiind al cincilea acord bilateral, semnat de Curte cu autorităţile de jurisdicţie constituţională din alte state. Celelalte patru acorduri au fost semnate cu Curtea Constituţională a Romîniei, Ucrainei, Federaţiei Ruse şi Azerbaidjan.
În scopul continuării şi dezvoltării relaţiilor şi acţiunilor comune cu partenerii Curţii, la 18 septembrie 2012 a fost semnat Acordul de colaborare cu Institutul pentru cooperare Internaţională al Fundaţiei germane "Hanns Seidel" cu sediul la Mϋnchen, avînd ca obiect promovarea democraţiei în Republica Moldova şi susţinerea în domeniul reformelor constituţionale. La aceeaşi dată a avut loc lansarea volumului "Constituţia Republicii Moldova. Comentariu", editat cu sprijinul financiar al Fundaţiei, lucrarea fiind rezultatul proiectului comun al celor două instituţii.
Pe parcursul anului 2012 au avut loc întrevederi şi întîlniri de lucru ale Preşedintelui Curţii Constituţionale şi judecătorilor constituţionali cu delegaţia Comisiei Comune pentru Integrare Europeană a Parlamentului Romîniei şi Parlamentului Republicii Moldova, în frunte cu Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă, dl Titus Corlăţean; cu membrii delegaţiei Consiliului Naţional al Barourilor italiene (Consiglio Nazionale Forense), aflaţi la Chişinău cu ocazia semnării Acordului de colaborare între Uniunea Avocaţilor a RM şi Consiglio Nazionale Forense din Italia; cu coraportorii Comisiei de monitorizare a obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei, APCE.
B. Participări
| Participări la conferinţe, seminare, vizite de lucru ale judecătorilor Curţii Constituţionale în 2012 | ||||
| Data | Numele persoanei | Tipul întrunirii | Locul întrunirii | Genericul |
| 27 ianuarie | Dna V.Şterbeţ, judecător al CC | Inaugurarea noului an judiciar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şedinţă solemnă şi seminar tematic | Strasbourg Franţa | "Asigurarea unei mai mari implicări a jurisdicţiilor naţionale în sistemul Convenţiei" |
| 31 ianuarie | Judecătorii CC | Donarea colecţiei de 128 de volume, cuprinzând hotărârile Curţii Constituţionale Federale a Germaniei, de către Fundaţia germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (Fundaţia IRZ) | Chişinău, RM | Consolidarea relaţiilor de colaborare cu Fundaţia IRZ |
| 23-24 martie | Dl V.Zaporojan, judecător-asistent la CC, dna R.Secrieru, Secretar General, dl R.Plămădeală, specialist în Secţia relaţii externe | Congresul 14 Internaţional dedicat dreptului constituţional comparat şi european | Regensburg, Germania | "Curţile constituţionale şi politicul" |
| 13-14 aprilie | Dna R.Secrieru, Secretar General al CC, dna M.Beschieru, şef al Secţiei relaţii externe | Conferinţa a 5-a a secretarilor generali ai curţilor constituţionale şi instanţelor echivalente | Erevan, Armenia | "1. Termene procedurale. 2. Reacţii la criticile aduse hotărârilor Curţii" |
| 20 aprilie | Dna V.Şterbeţ, judecător al CC, şi dna R.Secrieru, Secretar General | Masă rotundă, organizată de Biroul local al Asociaţiei avocaţilor americani "Iniţiativa pentru supremaţia legii" (ABA ROLLI Moldova) | Chişinău, RM | "Unificarea practicii judecătoreşti. Fortificarea rolului precedentului judiciar" |
| 25-28 aprilie | Dna E.Safaleru şi dl V.Puşcaş, judecători ai CC | Festivităţi şi simpozion internaţional, consacrate celei de-a 50-a aniversări a Curţii Constituţionale a Republicii Turcia | Ankara şi Istanbul | "Evoluţia drepturilor şi libertăţilor în secolul XXI şi rolul curţilor constituţionale" |
| 12 mai | Dl A.Tănase, Preşedintele CC | Colocviu internaţional, organizat de Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice | Bucureşti, România | "Excepţia de neconstituţionalitate în România – 100 de ani" |
| 21-22 mai | Dna R.Secrieru, Secretar General al CC | Seminarul internaţional UniDem, organizat de Comisia de la Veneţia, Universitatea din Helsinki şi Asociaţia internaţională de drept constituţional | Helsinki, Finlanda | "Designul constituţional" |
| 31 mai-2 iunie | Dna V.Şterbeţ, judecător al CC | Reuniunea a 11-a a Consiliului mixt al justiţiei constituţionale, Comisia de la Veneţia | Brno, Cehia | Cooperarea curţilor constituţionale cu Forumul de la Veneţia, avize şi opinii ale Comisiei de la Veneţia, activităţi de cooperare, baza de date CODICES, miniconferinţa "Statul de drept" |
| 7-8 iunie | Dna E.Safaleru şi dl P.Railean, judecători ai CC | Conferinţă internaţională consacrată aniversării a 20-a a Curţii Constituţionale a Republicii Albania | Tirana, Albania | "Separarea şi echilibrul puterilor – rolul controlului constituţional" |
| 21-22 iunie | Judecătorii V.Şterbeţ, E.Safaleru, V.Puşcaş şi P.Railean, R.Secrieru, Secretar General, şi M.Beschieru, şefa Secţiei relaţii externe | Manifestări dedicate celei de-a 20-a aniversări a Curţii Constituţionale a României şi împlinirii a 100 de ani de la afirmarea controlului de constituţionalitate în România, conferinţă internaţională | Bucureşti, România | "Controlul de constituţionalitate – tradiţie şi perspective" |
| 4-6 iulie | Dna R.Secrieru, Secretar General al CC | Congresul 6 al ACCPUF, găzduit de Consiliul Constituţional din Maroc | Marrakech, Regatul Maroc | "Cetăţeanul şi justiţia constituţională" |
| 6-7 iulie | Dnii V.Puşcaş şi P.Railean, judecători ai CC | Conferinţă regională a curţilor constituţionale din regiunea Mării Negre, organizată de Comisia de la Veneţia | Batumi, Georgia | "Dreptul la egalitate: domeniul de aplicare a protecţiei constituţionale" |
| 29 august-1 septembrie | Dl A.Tănase, Preşedintele CC, dna R.Secrieru, Secretar General, M.Beschieru, şefa Secţiei relaţii externe | Conferinţă internaţională şi festivităţi prilejuite de Ziua Constituţiei Republicii Kazahstan, la invitaţia Consiliului Constituţional | Astana şi Alma-Ata, Kazahstan | "Constituţia - baza modernizării societăţii şi a statului" |
| 9-11 septembrie | Dl A.Tănase, Preşedintele CC, dna R.Secrieru, Secretar General | Reuniunea pregătitoare (Cercul Preşedinţilor) a celui de-al XVI-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, a cărui preşedinţie este deţinută pentru o perioadă de 3 ani de Curtea Constituţională a Austriei | Viena, Austria | Adoptarea unor rezoluţii privind organizarea Congresului XVI al CCCE, care se va desfăşura în 2014 |
| 20-22 septembrie | Dl A.Tănase, Preşedintele CC, dnele R.Secrieru, Secretar General, L.Rusu, şef al Secţiei expertiză juridică | Seminar internaţional cu participarea Curţilor Constituţionale din statele Parteneriatului Estic, organizat de Curtea Constituţională a Georgiei | Batumi, Georgia | "Rolul curţilor constituţionale din statele Parteneriatului Estic în procesul armonizării legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar" |
| 5-6 octombrie | Dna V.Şterbeţ, judecător al CC, dna T.Berladean, referent al judecătorului | Cea de-a XVII-a Conferinţă internaţională, cu participarea curţilor constituţionale ale noilor democraţii | Erevan, Armenia | "Interacţiunea curţilor constituţionale şi a altor instituţii în asigurarea executării hotărârilor instanţelor constituţionale" |
| 10 octombrie | Dna V.Şterbeţ, judecător al CC | Eveniment festiv dedicat aniversării a 20-a de la înfiinţarea Fundaţiei "Hanns Seidel" în Romînia | Bucureşti, România | "Pace, securitate şi dezvoltare – responsabilitate pentru Europa" |
| 5-9 noiembrie | Dl A.Tănase, Preşedintele CC, dna R.Secrieru, Secretar General | Întâlniri cu înalţi oficiali ai Curţii Europene a Drepturilor Omului, Consiliului Europei, Comisiei de la Veneţia, Curţii Europene de Justiţie, Comisiei Europene şi Parlamentului European, organizate de Fundaţia "Konrad Adenauer" în cadrul Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est | Strasbourg, Luxembourg, Bruxelles | Întâlniri de dialog |
Titlul VI
ASIGURAREA TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA
CURŢII CONSTITUŢIONALE. PUBLICAŢII
A. Pagina-web. Baza de date
Punctul de contact în politica de comunicare a Curţii îl reprezintă noua pagină-web www.constcourt.md. Aceasta pagină este actualizată în mod regulat, în special cu ştiri privind deciziile Curţii în cazuri importante, iar utilizatorii se pot abona la o selecţie de feed-uri RSS de ştiri pentru actualizări.
Pagina-web oferă o gamă largă de informaţii cu privire la activitatea Curţii. Vizitatorii site-ului vor găsi: detalii despre rolul şi atribuţiile, componenţa şi structura Curţii, activitatea jurisdicţională; comunicatele de presă cu privire la hotărîrile adoptate, precum şi cele ce vizează relaţiile externe ale Curţii, rapoarte statistice şi de altă natură, precum şi informaţii generale, galerii foto şi prezentări video despre activitatea Curţii.
Informaţia despre sesizările depuse la Curte, precum şi deciziile emise în baza acestora, poate fi găsită în meniul "activitatea jurisdicţională" sau prin intermediul comunicatelor de presă ale Curţii, în timp ce audierile pot fi vizualizate prin intermediul webcast-urilor.
Pagina-web conţine, de asemenea, baza de date CCDOC, care sistematizează întreaga jurisprudenţă a Curţii, cu posibilitatea de descărcare a documentului căutat (pentru moment este parţial în proces de elaborare).
Baza de date CCDOC a noii pagini-web reprezintă o noutate, ce vine să ofere o mai bună şi eficientă posibilitate de căutare a informaţiei prin intermediul interfeţei, care conţine o serie de funcţionalităţi de artă concepute pentru a facilita căutarea. Utilizatorii vor putea executa căutări complexe utilizînd gruparea după ani, după tipul documentului, în funcţie de limba aleasă, precum şi prin intermediul filtrelor suplimentare. Totodată, baza de date posedă un sistem avansat de căutare, într-o varietate de tipuri de documente, folosind diferiţi termeni. Astfel, prin lansarea bazei de date, căutarea informaţiei în jurisprudenţa Curţii devine mai rapidă şi eficientă.
B. Lansarea Comentariului la Constituţia Republicii Moldova
Orice stat are nevoie de Constituţie în calitate de instrument al integrării sociale, care să funcţioneze realmente, prin spiritul şi fiece literă a sa. Consacrînd valorile politice, ideologice şi morale, sub semnul cărora este organizat şi funcţionează sistemul politic, Constituţia reprezintă garanţia esenţială a ordinii de drept şi urmăreşte instituirea unui echilibru politic şi a armoniei sociale.
Pornind de la ideea că Constituţia nu reprezintă un privilegiu al statului, ci aparţine fiecărui om, ordonînd viaţa lui socială, iar rolul justiţiei constituţionale constă în asigurarea respectului pentru Constituţie, pentru principiile democratice şi drepturile fundamentale, în consolidarea democraţiei şi progresului social, s-a decis elaborarea Comentariului la Constituţie.
Comentariul la Constituţia Republicii Moldova este o lucrare originală şi complexă, prima de acest gen în Republica Moldova. În lucrare normele constituţionale sunt analizate prin prisma teoriei generale a dreptului, a doctrinei constituţionale şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pornind de la faptul că Legea Supremă este izvorul principal al tuturor ramurilor de drept, Comentariul are drept scop afirmarea şi consolidarea constituţionalismului în Republica Moldova.
Comentariul urmează să contribuie la eficientizarea justiţiei constituţionale, avînd în vedere că rolul Curţii Constituţionale rezidă în garantarea supremaţiei Constituţiei, asigurarea realizării principiului separării puterii de stat în puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească şi garantarea responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.
La realizarea acestui comentariu au contribuit judecătorii Curţii, precum şi jurişti de vază (teoreticieni şi practicieni) din Republica Moldova. Comentariul la Constituţia Republicii Moldova a fost editat de Curtea Constituţională cu sprijinul financiar al Fundaţiei "Hanns Seidel" din Germania.
Anexă
Hotărârile pronunţate de Curtea Constituţională în anul 2012
| Nr. d/o |
Nr. hotărârii | Nr. sesizării |
| 1. | Hotărârea nr.1 din 12.01.2012 privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.266 din 23 decembrie 2011 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova | Sesizarea nr.37a/2011 |
| 2. | Hotărârea nr.2 din 24.01.2012 cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2011 | |
| 3. | Hotărârea nr.3 din 09.02.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.163 din 22 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative | Sesizarea nr.30a/2011 |
| 4. | Hotărârea nr.4 din 19.03.2012 cu privire la controlul constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului şi confirmarea rezultatelor alegerii Preşedintelui Republicii Moldova | Sesizările nr.4e/2012 şi nr.5a/2012 |
| 5. | Hotărârea nr.5 din 10.04.2012 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolelor 4 alin.(2) lit.a) şi b), 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare | Sesizarea nr.39a/2011 |
| 6. | Hotărârea nr.6 din 03.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii alineatului 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I | Sesizarea nr.35a/2011 |
| 7. | Hotărârea nr.7 din 24.05.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova | Sesizarea nr.1a/2012 |
| 8. | Hotărârea nr.8 din 19.06.2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie | Sesizarea nr.8b/2012 |
| 9. | Hotărârea nr.9 din 28.06.2012 pentru controlul constituţionalităţii sintagmei "orice membru" din alineatul (1) articolul 10 al Legii nr.950-XIII din 19 iulie 1996 "Cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor", cu modificările şi completările ulterioare, în partea în care Procurorului General, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, i se atribuie dreptul de a intenta proceduri disciplinare în privinţa judecătorilor | Sesizarea nr.6a/2012 |
| 10. | Hotărârea nr.10 din 12.07.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la statutul deputatului în Parlament | Sesizarea nr.7a/2012 |
| 11. | Hotărârea nr.11 din 30.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 28 lit.(a) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000, cu modificările şi completările ulterioare | Sesizarea nr.16g/2012 |
| 12. | Hotărârea nr.12 din 01.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 32 alin.(4) lit.j) din Legea nr.162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor | Sesizarea nr.12a/2012 |
| 13. | Hotărârea nr.13 din 06.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.897 din 23 iulie 2003, şi din Anexa nr.8 la Regulamentul cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.864 din 17 august 2005 | Sesizarea nr.17a/2012 |
| 14. | Hotărârea nr.14 din 15.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 | Sesizarea nr.21a/2012 |
| 15. | Hotărârea nr.15 din 04.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă | Sesizarea nr.18a/2012 |
| 16. | Hotărârea nr.16 din 04.12.2012 privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova | Sesizarea nr.40e/2012 |
| 17. | Hotărârea nr.17 din 06.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006 | Sesizarea nr.25a/2012 |
| 18. | Hotărârea nr.18 din 11.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 | Sesizarea nr.20a/2012 |
| 19. | Hotărârea nr.19 din 18.12.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 18 din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti | Sesizarea nr.34a/2012 |