Hotărîre nr.2007 din 28.12.2018 privind cererea de înregistrare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în calitate de participant la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
privind cererea de înregistrare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova
în calitate de participant la referendumul republican consultativ
din 24 februarie 2019
nr. 2007 din 28.12.2018
(în vigoare 28.12.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 13-21 art. 159 din 18.01.2019
* * *
La 26 decembrie 2018, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a depus la Comisia Electorală Centrală demersul însoţit de setul de acte privind înregistrarea în calitate de participant la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019.
Setul de acte prezentat conţine:
1) procesul-verbal nr.IX din 26 decembrie 2018 al şedinţei Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova la care s-a decis participarea la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019;
2) declaraţia de participare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova cu opţiunea "CONTRA" la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019;
3) demersul privind desemnarea dnei Vizir Irina în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, cu dreptul de a exercita în numele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova toate actele procedurale conform legislaţiei procesual-civile, inclusiv dreptul de a reprezenta în instanţele de judecată, de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a ataca hotărîrea judecătorească. La demers este anexat actul ce atestă deţinerea licenţei în drept de către dna Vizir Irina;
4) demersul privind desemnarea dnei Caraman Aliona în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier);
5) versiunea tipografică a statutului partidului politic.
Examinînd documentele depuse, Comisia constată corespunderea acestora cu prevederile pct.2 şi 3 din Instrucţiunea privind modul de participare a partidelor politice şi altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru referendumul republican, aprobată prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1025 din 18 iulie 2017, şi ale pct.2 din Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanţilor cu drept de vot consultativ ai concurenţilor electorali, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.383 din 12 decembrie 2006.
În temeiul art.15, art.18 alin.(2), art.26 alin (1), art.41, art.43 şi art.173 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.4 din Instrucţiunea privind modul de participare a partidelor politice şi altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru referendumul republican, aprobată prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1025 din 18 iulie 2017, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează Partidul Comuniştilor din Republica Moldova în calitate de participant la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, cu opţiunea "CONTRA".
2. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pe durata perioadei electorale dna Vizir Irina, cu drepturile precizate supra.
3. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) dna Caraman Aliona.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2007. Chişinău, 28 decembrie 2018. | |