Hotărîre nr.2039 din 02.01.2019 pentru modificarea punctului 2 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1984 din 21 decembrie 2018 "Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50, la vest de Republica Moldova"
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
pentru modificarea punctului 2 din hotărîrea Comisiei Electorale
Centrale nr.1984 din 21 decembrie 2018 "Cu privire la constituirea
Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50,
la vest de Republica Moldova"
nr. 2039 din 02.01.2019
(în vigoare 02.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 30-37 art. 252 din 01.02.2019
* * *
Prin demersul înregistrat la Comisia Electorală Centrală în data de 28 decembrie 2018, secretarul interimar al Consiliului municipal Chişinău solicită Comisiei înlocuirea doamnei Raţoi Natalia înaintată din partea Consiliului municipal Chişinău, pentru constituirea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50, la vest de Republica Moldova, în legătură cu depunerea cererii de demisie de către aceasta şi suplinirea componenţei consiliului din Registrul funcţionarilor electorali.
Ulterior, pe data de 29 decembrie 2018, la Comisie a fost înregistrată cererea de demisie a doamnei Vremere Larisa din cadrul aceluiaşi consiliu electoral.
În temeiul art.18 alin.(2), art.26 alin.(1) lit.c) şi art.36 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Punctul 2 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1984 din 21 decembrie 2018 "Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50, la vest de Republica Moldova" se modifică, după cum urmează:
- se exclud din componenţa Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50, la vest de Republica Moldova, dna Raţoi Natalia, din partea Consiliului municipal Chişinău, şi dna Vremere Larisa, din Registrul funcţionarilor electorali;
- se include în componenţa Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.50, la vest de Republica Moldova, dna Nicolaev Irina – politolog, din Registrul funcţionarilor electorali.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2039. Chişinău, 2 ianuarie 2019. | |