Hotărîre nr.2071 din 10.01.2019 privind demersul de înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru circumscripţia naţională din partea Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
privind demersul de înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul
Republicii Moldova pentru circumscripţia naţională din partea Partidului politic
Mişcarea Populară Antimafie, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului
cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a
persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)
nr. 2071 din 10.01.2019
(în vigoare 10.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 49-58 art. 336 din 15.02.2019
* * *
La 3 ianuarie 2019, Preşedintele Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care solicită înregistrarea listei de candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripţia naţională din partea Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie (în continuare – lista de candidaţi), cu următoarele documente anexate:
1. Procesul-verbal al şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie din 3 ianuarie 2019, în cadrul căreia au fost desemnaţi 36 de candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru circumscripţia naţională la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019;
2. Lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlament pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, inclusiv versiunea electronică a listei;
3. Datele biografice ale candidaţilor;
4. Declaraţiile de avere şi interese personale ale candidaţilor pentru ultimii 2 ani anteriori anului în care se desfăşoară alegerile;
5. Certificatele de integritate eliberate de către Autoritatea Naţională de Integritate;
6. Copiile de pe actele de identitate ale candidaţilor;
7. Demersul privind confirmarea domnului Nicolae Raileanu în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada electorală. La demers este anexat actul ce atestă deţinerea studiilor juridice;
8. Demersul privind confirmarea doamnei Ludmila Zagorodniuc în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier).
Totodată, a fost prezentat simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot – un cerc intersectat de raza acestuia, peste care sînt aplicate cuvintele "NU MAFIEI!".
În aceeaşi zi, persoanele incluse în lista de candidaţi au depus, personal, declaraţiile privind consimţămîntul de a candida la funcţia de deputat în Parlament, confirmînd acest fapt prin semnătura aplicată în lista de evidenţă întocmită de Comisia de recepţionare şi verificare a documentelor din cadrul Comisiei Electorale Centrale.
Ulterior, la 8 ianuarie 2019, Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie a depus procesul-verbal nr.2 al şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie din 6 ianuarie 2019, prin care a solicitat modificarea listei de candidaţi prin excluderea a 4 persoane.
La examinarea materialelor prezentate, s-a constatat că documentele depuse corespund prevederilor Codului electoral şi ale Regulamentului privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1731 din 3 iulie 2018. Lista de candidaţi a fost întocmită cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.(3), art.15, art.18 alin.(2), art.26, art.41 alin.(2) lit.a), art.46, art.49, art.53 alin.(4), art.84 şi art.85 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, pct.43 şi pct.46 din Regulamentul privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1731 din 3 iulie 2018, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează 32 de candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în circumscripţia naţională, conform anexei.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 - un cerc intersectat de raza acestuia, peste care sunt aplicate cuvintele "NU MAFIEI".
3. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, pe durata perioadei electorale, domnul Nicolae Raileanu.
4. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) doamna Ludmila Zagorodniuc.
5. Candidaţii înregistraţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidenţa prevederilor art.13 alin.(3) din Codul electoral, îşi vor suspenda activitatea din funcţia pe care o deţin din momentul înregistrării.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2071. Chişinău, 10 ianuarie 2019. | |
Anexă
la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale
nr.2071 din 10 ianuarie 2019
LISTA*
candidaţilor în circumscripţia naţională la funcţia de deputat în
Parlament pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019
din partea Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie
| Nr. d/o |
Numele | Prenumele | Sexul** | Anul naşterii *** | Domiciliul/ reşedinţa**** | Aparte- nenţa politică |
Profesia | Funcţia | Locul de muncă |
| 1. | Mocanu | Sergiu | M | 1961 | mun. Chişinău | MPA | Profesor | Preşedinte | Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie |
| 2. | Bodrug | Daniela | F | 1978 | mun. Chişinău | MPA | Profesor | Vicepreşedinte | Partidului politic Mişcarea Populară Antimafie |
| 3. | Colin | Vitalie | M | 1971 | mun. Chişinău | MPA | Inginer | Inginer | SRL Ericsson |
| 4. | Velişca | Carolin | M | 1978 | s. Văratic, r. Rîşcani | MPA | Jurist | Manager | Companie privată în străinătate |
| 5. | Agreci | Ivan | M | 1978 | mun. Chişinău | MPA | Sudor | Lăcătuş auto | SRL "Bus Centru" |
| 6. | Laşco | Aliona | F | 1975 | s. Bardar, r. Ialoveni | MPA | Secretar-dactilograf | - | - |
| 7. | Zagareanu | Vladimir | M | 1964 | mun. Chişinău | MPA | Merceolog | Director | SRL "L-Edi Cosmetic" |
| 8. | Vicol | Olga | F | 1953 | mun. Chişinău | MPA | Bibliotecar | Pensionară | - |
| 9. | Popescu | Victor | M | 1976 | mun. Chişinău | MPA | Doctor în ştiinţe biologice | Cercetător ştiinţific | Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "N. Testemiţanu" |
| 10. | Stratan | Lilia | F | 1985 | mun. Chişinău | MPA | Jurist | - | - |
| 11. | Echim | Ion | M | 1962 | or. Nisporeni | MPA | Jurist | Administrator | SRL "EmioSport" |
| 12. | Stoica | Valeriu | M | 1964 | or. Nisporeni | MPA | Jurist, profesor | Şef Serviciul Resurse Umane | Centrul de sănătate Nisporeni |
| 13. | Percic | Ion | M | 1980 | s. Costuleni, r. Ungheni | MPA | Strungar | - | - |
| 14. | Florenţa | Alexandru | M | 1962 | or. Cantemir | MPA | Profesor | - | - |
| 15. | Ciorba | Mihail | M | 1960 | s. Peresecina, r. Orhei | MPA | Jurist | Pensionar/gardian | SRL "Vitasanmax" |
| 16. | Gîrlă | Viorel | M | 1972 | s. Ghidighici, mun. Chişinău | MPA | Arhitect | Administrator | AO "ARH-Evolutio" |
| 17. | Stratan | Mihail | M | 1984 | mun. Chişinău | MPA | Liber profesionist | - | - |
| 18. | Axenti | Ana | F | 1987 | com. Chioselia, r. Cantemir | MPA | Licenţiat în relaţii internaţionale | Educator, redactor ştiri | Instituţia de Educaţie Timpurie nr.149 |
| 19. | Olan | Valentina | F | 1974 | or. Durleşti, mun. Chişinău | MPA | Laborant | Laborant | Centrul Republican de Diagnostic Veterinar |
| 20. | Goşman | Nelea | F | 1968 | mun. Chişinău | - | Profesor | - | - |
| 21. | Crigan | Victoria | F | 1965 | mun. Chişinău | - | Merceolog | - | - |
| 22. | Sorocovici | Aurel | M | 1949 | mun. Chişinău | MPA | Doctor în ştiinţe, profesor | Profesor | Colegiul de Ecologie |
| 23. | Alexa | Zinaida | F | 1985 | s. Floreni, r. Anenii Noi | MPA | Învăţător | Administrator | SRL "Clubul Ciufulică" |
| 24. | Agreci | Inga | F | 1989 | mun. Chişinău | MPA | Contabil | Operator | Î.S. "Poşta Moldovei" |
| 25. | Zagareanu | Lucia | F | 1978 | mun. Chişinău | MPA | Beauty specialist | Beauty specialist | SRL Salon "Lucia" |
| 26. | Rabaca | Dina | F | 1997 | mun. Chişinău | MPA | Studentă | - | - |
| 27. | Percic | Argentina | F | 1986 | s. Costuleni, r. Ungheni | - | Filolog | Profesor | Liceul "M. Eminescu", or. Ungheni |
| 28. | Ilescu | Ion | M | 1983 | localitatea Mihalaşa Nouă, or. Teleneşti | MPA | Şofer | Şofer | Companie de taxi "UJ Taxi" |
| 29. | Butnaru | Vladimir | M | 1971 | com. Goteşti, r. Cantemir | MPA | Şofer | Şofer | SAMU Cantemir |
| 30. | Florenţa | Simion | M | 1957 | or. Cantemir | MPA | Inginer constructor | Administrator | SRL "Gazoterm" |
| 31. | Dihore | Victor | M | 1979 | s. Bulboaca, r. Anenii Noi | MPA | Inginer metrolog | - | - |
| 32. | Ciobanu | Igor | M | 1965 | mun. Chişinău | MPA | Bucătar | Bucătar | Liber profesionist |
|
Lista a fost întocmită cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40% pentru ambele sexe: 40,62% sau 13 femei şi 59,38% sau 19 bărbaţi. __________________ *Lista de candidaţi pentru circumscripţia naţională, care nu va fi mai mică de 30 şi nu va depăşi numărul de 55 de persoane **Se va indica cu majuscule corespunzător literele F (feminin) sau M (masculin) *** Persoanele care împlinesc vîrsta de 18 ani în anul în care candidează, indică ziua, luna şi anul naşterii ****Se indică doar localitatea (municipiul/ raionul, oraşul/ comuna/ satul). Candidaţii, care au înregistrare la domiciliu şi la reşedinţă, înscriu adresa de la reşedinţa valabilă. |
|||||||||