BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.22/2 din 17.05.2013 cu privire la înregistrarea restructurării emisiunii de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni "ROMANIŢA"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
17.05.2013

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la înregistrarea restructurării emisiunii

de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni "ROMANIŢA"

nr. 22/2  din  17.05.2013

 (în vigoare 31.05.2013) 

Monitorul Oficial nr.119-121 art.801 din 31.05.2013

* * *

Ca rezultat al reorganizării Societăţii pe acţiuni "ROMANIŢA" (IDNO 1003602012739; mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 8, ap.(of.) 1) prin dezmembrare (separare) cu reducerea capitalului social, mărimea capitalului social va constitui 12663 lei, ceea ce nu corespunde prevederilor art.40 alin.(2) din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1). În scopul conformării mărimii capitalului social al societăţii cu prevederile legislaţiei în vigoare, la adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 08.08.2012 s-a aprobat decizia de restructurare a emisiunii anterioare de acţiuni.

În temeiul Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.183-185, art.655), Legii nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art.8 lit.m) şi lit.o), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează în Registrul de stat al valorilor mobiliare:

1.1 Reducerea capitalului social al Societăţii pe acţiuni "ROMANIŢA" cu 105036 lei prin anularea a 105036 acţiuni de tezaur. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 12663 lei divizat în 12663 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 1 leu.

1.2 Restructurarea emisiunii anterioare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni "ROMANIŢA" prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1 leu la 2 lei. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 25326 lei divizat în 12663 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 2 lei.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.