Hotărîre nr.2243 din 06.03.2009 cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Uniunii Muncii "Patria-Rodina", a simbolului electoral şi confirmarea membrului reprezentant în Comisia Electorală Centrală
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în
Parlamentul Republicii Moldova din partea Uniunii Muncii
"Patria-Рoдина", a simbolului electoral şi confirmarea
membrului reprezentant în Comisia Electorală Centrală
nr. 2243 din 06.03.2009
(în vigoare 06.03.2009)
Monitorul Oficial nr.55-56 art.229 din 17.03.2009
* * *
La 3 martie 2009 Uniunea Muncii "Patria-Рoдина", conform prevederilor art.15, 41, 44 şi 79 din Codul electoral, a depus la Comisia Electorală Centrală procesul-verbal din 15 ianuarie 2009 cu privire la desemnarea a 53 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile din 5 aprilie 2009, datele biografice ale candidaţilor, declaraţiile privind consimţămîntul lor de a candida la funcţia de deputat şi declaraţiile privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii. În lista candidaţilor au fost incluse opt persoane fără apartenenţă politică.
Uniunea Muncii "Patria-Рoдина" a înaintat Comisiei simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot care reprezintă tricolorul, pe fîşia centrală de culoare albă este imprimată steaua cu cinci colţuri. Deasupra stelei sînt înscrise cuvintele "UNIUNEA MUNCII", iar la baza stelei cuvintele "PATRIA-РOДИНА". Concomitent, dl Ursu Mihail a fost desemnat în calitate de membru reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală.
Materialele prezentate au fost verificate şi s-a constatat că ele corespund prevederilor Codului electoral.
În conformitate cu art.15, 18, 41, 44, 48 alin.(4) şi 79 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează lista a 53 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Uniunii Muncii "Patria-Рoдина" pentru alegerile din 5 aprilie 2009.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot – tricolorul, pe fîşia centrală de culoare albă este imprimată steaua cu cinci colţuri. Deasupra stelei sînt înscrise cuvintele "UNIUNEA MUNCII", iar la baza stelei cuvintele "PATRIA-РOДИНА".
3. Se confirmă în calitate de membru reprezentant cu drept de vot consultativ în componenţa Comisiei Electorale Centrale dl Ursu Mihail.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Eugeniu ŞTIRBU |
Secretarul Comisiei |
|
| Electorale Centrale | Iurie Ciocan |
Chişinău, 6 martie 2009. |
|
| Nr.2243. |