BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2244 din 06.03.2009 cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Republican din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea membrului reprezentant în Comisia Electorală Centrală

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.03.2009

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul

Republicii Moldova din partea Partidului Republican din Moldova, a

simbolului electoral şi confirmarea membrului reprezentant

în Comisia Electorală Centrală

nr. 2244  din  06.03.2009

 (în vigoare 06.03.2009) 

Monitorul Oficial nr.55-56 art.230 din 17.03.2009

* * *

La 4 martie 2009 Partidul Republican din Moldova, conform prevederilor art.15, 41, 44, şi 79 din Codul electoral, a depus la Comisia Electorală Centrală procesul-verbal din 27 februarie 2009 al şedinţei Consiliului Coordonator al Partidului Republican din Moldova cu privire la desemnarea a 61 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile din 5 aprilie 2009, datele biografice ale candidaţilor, declaraţiile privind consimţămîntul lor de a candida la funcţia de deputat şi declaraţiile privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii. În lista candidaţilor au fost incluse douăzeci şi opt persoane fără apartenenţă politică.

Conform procesului-verbal din 15 ianuarie 2009 al Congresului Partidului Republican din Moldova, s-a înaintat Comisiei simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot care reprezintă o torţă aprinsă pe conturul hărţii Republicii Moldova. Imaginea este încadrată de cuvintele "Partidul Republican din Moldova". Concomitent, dl Guzun Vladimir a fost desemnat în calitate de membru reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală.

Materialele prezentate au fost verificate şi s-a constatat că ele corespund prevederilor Codului electoral.

În conformitate cu art.15, 18, 41, 44, 48 alin.(4) şi 79 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează lista a 61 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Republican din Moldova pentru alegerile din 5 aprilie 2009.

2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot – o torţă aprinsă pe conturul hărţii Republicii Moldova. Imaginea este încadrată de cuvintele "Partidul Republican din Moldova".

3. Se confirmă în calitate de membru reprezentant cu drept de vot consultativ în componenţa Comisiei Electorale Centrale dl Guzun Vladimir.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.