Hotărîre nr.2262 din 08.02.2019 cu privire la contestaţia nr.CEC-10AP/47 din 3 februarie 2019 a domnului Victor Bogatico, pretendent la calitatea de candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic "Partidul Nostru" în circumscripţia uninominală nr.4, or. Rîşcani
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţia nr.CEC-10AP/47 din 3 februarie 2019 a domnului
Victor Bogatico, pretendent la calitatea de candidat pentru funcţia de
deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic
"Partidul Nostru" în circumscripţia uninominală nr.4, or. Rîşcani
nr. 2262 din 08.02.2019
(în vigoare 08.02.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 171-177 art. 860 din 24.05.2019
* * *
La data de 3 februarie 2019, domnul Victor Bogatico, pretendent la calitatea de candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic "Partidul Nostru" în circumscripţia uninominală nr.4, or. Rîşcani, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestaţie, înregistrată sub nr.CEC-10AP/47, prin care solicită:
1) admiterea integrală a contestaţiei;
2) abrogarea integrală a hotărîrii nr.71 din 31 ianuarie 2019 emisă de Consiliul electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr.4, or. Rîşcani (în continuare – CECEU nr.4), prin care domnului Victor Bogatico i-a fost refuzată înregistrarea în calitate de candidat la funcţia de deputat în circumscripţie electorală nr.4, or. Rîşcani din partea Partidului Politic "Partidul Nostru" pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019;
3) emiterea unei hotărîri, prin care CECEU nr.4 să fie obligat să înlăture încălcările şi greşelile comise la adoptarea hotărîrii şi să adopte o hotărîre legală şi întemeiată cu privire la demersul de înregistrare a domnului Victor Bogatico în calitate de candidat la funcţia de deputat în circumscripţia electorală uninominală nr.4, or. Rîşcani din partea Partidului Politic "Partidul Nostru" pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Contestatarul, în motivarea contestaţiei, arată că, prin hotărîrea nr.71 din 31 ianuarie 2019, CECEU nr.4 a refuzat să-l înregistreze pe domnul Victor Bogatico în calitate de candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe circumscripţia electorală uninominală nr.4, or. Rîşcani din partea Partidului Politic "Partidul Nostru".
Conform hotărîrii, drept temei principal de refuz este necorespunderea materialelor cu rigorile Codului electoral.
Astfel, potrivit hotărîrii CECEU nr.4, din cei 609 de susţinători, datele a 151 de susţinători sînt eronate, care anume însă şi ce constituie erori pentru organul electoral în hotărîre nu este indicat.
În nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripţie, organul electoral a menţionat faptul că au fost excluse semnături completate de aceeaşi mînă, însă nu a indicat o cifră concretă a semnăturilor declarate nule potrivit acestui criteriu.
Totodată, CECEU nr.4 a indicat în nota informativă 61 de persoane care nu locuiesc în localitatea respectivă.
În acest sens, contestatarul menţionează că faptul respectiv nu este o eroare a colectorului şi nici a pretendentului la funcţia de deputat, ci o eroare a oficiului cadastral teritorial sau a oficiului de eliberare a actelor de stare civilă care au stabilit în buletinele de identitate ale persoanelor din satul Nihoreni, raionul Rîşcani, viza de domiciliu în oraşul Rîşcani.
Avînd în vedere prevederile pct.19 din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea CEC nr.1730 din 3 iulie 2018, care prevede că domiciliul candidatului se înscrie în baza actului de identitate valabil, membrul grupului de iniţiativă nu putea să indice o altă adresă decît cea din actul de identitate.
CECEU nr.4, în referinţa depusă la Comisie pe data de 3 februarie 2019 şi înregistrată sub nr.CEC-10AP/47/R, relevă următoarele.
La data de 24 ianuarie 2019, domnul Victor Bogatico a depus la CECEU nr.4 un demers, prin care a solicitat înregistrarea sa în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, anexînd documentele necesare pentru înregistrare şi listele de subscripţie în număr de 34, care conţin 604 semnături ale susţinătorilor.
În urma verificării listelor de subscripţie, atît sub aspect cantitativ cît şi calitativ, a fost întocmită o Notă informativă, conform pct.44 din regulament, cu următoarele rezultate:
1) în unele liste de subscripţie au fost depistate 38 de persoane, susţinători de pe listă cu acte de identitate incorecte;
2) în listele de subscripţie examinate au fost stabilite 61 de persoane, susţinători de pe liste cu circumscripţia de domiciliu incorectă, iar la 7 susţinători de pe listele de subscripţie a fost înscrisă eronat data semnării;
3) din listele de subscripţie examinate au fost excluşi 45 de susţinători, deoarece datele au fost înscrise cu greşeli (date eronate, efectuate multiple corectări).
Prin urmare, din totalul de 34 de liste de subscripţie ce conţin un număr de 609 de semnături, CECEU nr.4 a declarat valabile 458 de semnături, iar nule şi neavenite – 151.
Astfel, CECEU nr.4 a constatat că numărul semnăturilor valabile nu permite înregistrarea domnului Victor Bogatico în calitate de candidat pentru funcţia de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
În asemenea circumstanţe, CECEU nr.4 solicită respingerea contestaţiei nr.CEC-10AP/47 din 3 februarie 2019, ca fiind neîntemeiată şi nefondată, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii contestate.
Examinînd materialele prezentate, Comisia constată următoarele.
Conform art.72 alin.(1) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripţie pot fi atacate la organul electoral ierarhic superior în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii. Comisia atestă că termenul legal de depunere a contestaţiei a fost respectat de contestatar, iar contestaţia corespunde tuturor cerinţelor de formă şi de fond.
Potrivit art.71 alin.(5) din Codul electoral, în cazul contestării hotărîrii organului electoral, sarcina probării legalităţii revine acestui organ.
Din materialele prezentate de către CECEU nr.4, rezultă că pe 24 ianuarie 2019 la organul electoral au fost depuse 34 de liste de subscripţie pentru susţinerea domnului Victor Bogatico în calitate de candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe circumscripţia electorală uninominală nr.4, or. Rîşcani din partea Partidului Politic "Partidul Nostru", ce conţineau un număr de 609 de semnături.
În conformitate cu prevederile art.48 alin.(1) din Codul electoral, după primirea listelor de subscripţie, organul electoral respectiv începe verificarea: dacă semnăturile de pe liste sînt autentice, dacă persoanele semnatare au drept de vot, precum şi adresa de domiciliu a acestora. Verificarea se efectuează în decursul a 5 zile de la data primirii listelor.
Conform art.86 alin.(1) din Codul electoral, pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripţie, candidatul pentru circumscripţia uninominală prezintă, în condiţiile art.47 şi art.48, liste de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 500 şi cel mult 1000 de susţinători cu drept de vot din circumscripţia uninominală unde intenţionează să candideze.
Astfel, în urma verificării listelor de subscripţie prezentate de domnul Victor Bogatico, pretendent la calitatea de candidat pentru funcţia de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, CECEU nr.4 a invalidat 61 de semnături ale susţinătorilor pe motiv că aceştia nu locuiesc în localitatea unde au fost colectate semnături.
Analizînd contestaţia, precum şi audiind contestatarul în şedinţă, Comisia admite existenţa unui conflict de adrese în cadrul programelor automatizate, de vreme ce în actul de identitate al susţinătorului figurează în calitate de domiciliu oraşul Rîşcani şi, respectiv, susţinătorul în lista de subscripţie a indicat domiciliul potrivit actului de identitate, pe cînd sistemul automat arondează susţinătorul cu domiciliul în oraşul Rîşcani la satul Nihoreni.
În context, contestatarul aduce drept exemplu adresa de pe str. O. Coşevoi din or. Rîşcani, care se găseşte la hotarul dintre oraşul Rîşcani şi satul Nihoreni şi aceasta în baza de date este atribuită satului Nihoreni, r. Rîşcani.
În acest sens, la data de 6 februarie 2019, în şedinţa publică a Comisiei Electorale Centrale, în cadrul căreia s-a examinat contestaţia în cauză, domnul Victor Bogatico a recunoscut faptul că dumnealui personal, în momentul colectării semnăturilor, cunoştea despre existenţa acestui conflict de adrese.
Mai mult, exercitînd funcţia de primar al oraşului Rîşcani, domnul Victor Bogatico nu a întreprins măsuri în vederea soluţionării acestui conflict de adrese.
Din aceste considerente, Comisa conchide că domnul Victor Bogatico, în procesul de colectare a semnăturilor, urma să ţină cont de acest fapt şi să evite colectarea semnăturilor de la susţinători cu domiciliul pe una din aceste adrese.
În aceeaşi ordine de idei, art.48 alin.(3) prevede că persoanele care colectează semnăturile în listele de subscripţie sînt responsabile de asigurarea autenticităţii datelor din acestea.
Totodată, CECEU nr.4 a exclus 45 de semnături, deoarece datele semnatarilor au fost completate cu diferite încălcări. Examinînd modul de întocmire a listelor de subscripţie, se constată că în listele cu nr.001912 (poziţiile 3 şi 7), nr.001913 (poziţiile 4 şi 6), nr.001914 (poziţia 4), nr.001915 (poziţiile 14 şi 15), nr.001924 (poziţiile 19, 23-25, 28), nr.001925 (poziţia 5), nr.001933 (poziţiile 2, 7 şi 13), nr.001937 (poziţia 5), nr.001941 (poziţia 3 şi 9), nr.001943 (poziţia 23), nr.001949 (poziţiile 8 şi 9), în total 22 de semnături, au fost declarate nule şi neavenite pe motiv că datele susţinătorilor au fost scrise cu multiple corectări nesemnificative.
În acest sens Comisia reţine că, deşi CECEU nr.4 nemotivat nu a supus verificării poziţiile sus-enumerate, totuşi aceste 22 de semnături nu ar schimba situaţia de jure, întrucît nu sînt suficiente pentru a permite domnului Victor Bogatico să obţină pragul minim necesar prevăzut la art.86 alin.(1) din Codul electoral.
Pentru motivele arătate şi în temeiul art.18 alin.(2), art.47-48, art.71 alin.(1), art.72 alin.(1), art.86 alin.(3) din Codul electoral, al Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea CEC nr.1730 din 3 iulie 2018 şi pct.26 lit.b) din Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge contestaţia nr.CEC-10AP/47 din 3 februarie 2019 a domnului Victor Bogatico, pretendent la calitatea de candidat pentru funcţia de deputat în circumscripţia uninominală nr.4, or. Rîşcani din partea Partidului Politic "Partidul Nostru" la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2262. Chişinău, 8 februarie 2019. | |