Hotărîre nr.25/3 din 07.06.2013 cu privire la prescrierea Companiei de Asigurări "EUROASIG-GRUP" S.A. de a prezenta rapoartele specializate
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la prescrierea Companiei de Asigurări "EUROASIG-GRUP" S.A.
de a prezenta rapoartele specializate
nr. 25/3 din 07.06.2013
(în vigoare 14.06.2013)
Monitorul Oficial nr.125-129 art.872 din 14.06.2013
* * *
În cadrul supravegherii modului de respectare a legislaţiei cu privire la asigurări s-a constatat că Compania de Asigurări "EUROASIG-GRUP" S.A. nu a prezentat în termenele stabilite Raportul privind activitatea de bază a asigurătorului (reasigurătorului), Raportul privind rezervele tehnice ale asigurătorului (reasigurătorului) şi Raportul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului), prevăzute în anexele 1, 2 şi 3 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.26/15 din 07.07.2011 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului rapoartelor specializate ale asigurătorilor (reasigurătorilor)"1 pentru trim.I 2013, Raportul privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane, prevăzut în anexa nr.3 la Ordinul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii nr.112 din 24.11.2004 "Despre aprobarea rapoartelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane şi asigurarea internaţională "CARTE VERDE"2, pentru luna martie 2013.
________________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.135-138, art.1147
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.226-232, art.486
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.31 alin.(3) lit.c)-e), art.55 alin.(1), alin.(2) şi alin.(3) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări"3, art.8 alin.(1) lit.c) pct.34), art.19 alin.(1) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător"4, art.3, art.8 lit.b), lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), lit.e) şi lit.r), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"5, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
________________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213
4 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2005, nr.26-28, art.95
5 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se prescrie persoanelor cu funcţii de răspundere ale Companiei de Asigurări "EUROASIG-GRUP" S.A., în termen de 3 zile lucrătoare din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, să asigure prezentarea Raportului privind activitatea de bază a asigurătorului (reasigurătorului), Raportului privind rezervele tehnice ale asigurătorului (reasigurătorului) şi Raportului privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului) pentru trim.I 2013, Raportului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane pentru luna martie 2013, solicitate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare în cadrul supravegherii.
2. Se avertizează Compania de asigurare "EUROASIG-GRUP" S.A. cu sancţionare prin retragerea licenţei pentru dreptul de a desfăşura activitate de asigurare, în cazul nerespectării prevederilor pct.1 al prezentei hotărîri.
3. Se ia act de tragerea la răspundere contravenţională a administratorului Companiei de asigurare "EUROASIG-GRUP" S.A. conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Artur GHERMAN |
Chişinău, 7 iunie 2013. |
|
| Nr.25/3. |