BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărîre nr.25 din 03.11.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la administrarea şi gestionarea Planului Naţional de Numerotare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.11.2008

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la administrarea

şi gestionarea Planului Naţional de Numerotare

nr. 25  din  03.11.2008

 (în vigoare 26.12.2008) 

Monitorul Oficial nr.233-236 art.682 din 26.12.2008

* * *

Abrogat: 01.01.2011

Hotărîrea ANRCETI nr.58 din 21.12.2010

Pornind de la necesitatea ajustării Regulamentului cu privire la administrarea şi gestionarea Planului Naţional de Numerotare prevederilor Legii comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007, simplificării procedurii de atribuire a resurselor de numerotare telefonică, implementării resurselor de numerotare pentru servicii noi etc.

În temeiul:

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la administrarea şi gestionarea Planului Naţional de Numerotare conform anexei.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

Anexă

la Hotărîrea Consiliului

de Administraţie al ANRCETI

nr.25 din 03 noiembrie 2008

REGULAMENTUL

cu privire la administrarea şi gestionarea planului naţional de numerotare

1. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la administrarea şi gestionarea Planului Naţional de Numerotare (în continuare – Regulament) stabileşte regulile de administrare a resurselor de numerotare telefonică, procedurile de atribuire primară, rezervare, retragere, reînnoire şi controlul utilizării lor, condiţiile asigurării accesului în reţele de comunicaţii electronice la resursele de numerotare atribuite.

2. Prezentul Regulament are ca scop asigurarea managementului eficient al resurselor de numerotare cu respectarea principiilor de obiectivitate, proporţionalitate, transparentă şi de acces nediscriminatoriu la aceste resurse.

3. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (Agenţia) gestionează şi atribuie resurse de numerotare în conformitate cu prevederile Legii comunicaţiilor electronice, nr.241-XVI din 15.11.2007, Planul Naţional de Numerotare al Republicii Moldova (în continuare PNN) şi prezentul Regulament.

4. Utilizarea resurselor de numerotare din PNN fără licenţa de utilizare a resurselor de numerotare sau deciziei de atribuire a resurselor de numerotare eliberate de Agenţie este interzisă. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează în corespundere cu legislaţia în vigoare.

5. Numerele atribuite de către Agenţie furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice vor fi acordate abonaţilor săi cu respectarea formatului prevăzut de PNN şi prezentul Regulament.

2. NOŢIUNI

În sensul prezentului Regulament se stabilesc următoarele noţiuni:

Resurse de numerotare – orice numere, coduri, nume sau adrese care servesc pentru identificarea abonaţilor, furnizorilor reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice.

Şir de numere – set de numere consecutive avînd prima cifră comună.

Bloc de numere – succesiune de numere într-o anumită ordine consecutivă, utilizată în scopul funcţionării unei reţele de comunicaţii electronice sau pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice.

Cod de acces – una sau mai multe cifre la începutul unui număr, care identifică tipul reţelei şi/sau serviciului furnizorului.

Număr geografic – număr din cadrul PNN, în structura căruia o parte din cifre au semnificaţie geografică şi se utilizează pentru dirijarea apelurilor spre amplasarea fizică a punctului terminal al reţelei.

Număr non-geografic – număr din cadrul PNN care nu este număr geografic. Constituie numere non-geografice, printre altele, numerele atribuite telefoniei celulare mobile, numerele cu acces gratuit şi numerele cu tarif special etc.

Rezervare – hotărîre prin care se confirmă că resursele de numerotare sînt rezervate pentru furnizorul de comunicaţii electronice pentru o perioadă specificată de timp în scopul atribuirii ulterioare.

Atribuire primară – hotărîre prin care se stabileşte dreptul furnizorului de comunicaţii electronice să utilizeze resursele atribuite pentru utilizare proprie (ex. testare, rutare etc.) sau pentru abonaţii săi.

Atribuire secundară – acordarea de către furnizor a unui număr sau a unui bloc de numere abonaţilor săi din resursele de numerotare atribuite furnizorului de către Agenţie, în termene şi condiţii contractuale.

Noţiunile nedefinite de prezentul Regulament au înţelesul dat de Legea comunicaţiilor electronice.

3. ADMINISTRAREA RESURSELOR DE NUMEROTARE

1. Administrarea resurselor de numerotare se efectuează de către Agenţie. Prin ordinul directorului Agenţiei se desemnează Administratorul resurselor de numerotare (Administrator), care are următoarele atribuţii:

a) examinarea cererilor de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi documentele anexate;

b) completarea şi prezentarea pentru aprobare directorului Agenţiei a formularelor licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi nota informativă privind numerele atribuite;

c) păstrarea copiilor licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare;

d) formarea şi păstrarea dosarelor solicitanţilor de resurse de numerotare;

e) consultarea solicitanţilor de resurse de numerotare;

f) corespondenţa cu solicitanţii resurselor de numerotare şi titularii licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare;

g) gestionarea "Registrului Resurse de numerotare".

2. La examinarea cererilor se respectă principiile de obiectivitate, transparenţă, proporţionalitate şi acces nediscriminatoriu la resursele de numerotare şi se iau în consideraţie următoarele criterii:

a) corespunderea resurselor de numerotare solicitate cu PNN şi cerinţele prezentului Regulament;

b) necesitatea obţinerii resurselor de numerotare;

c) natura serviciului;

d) poziţia pe piaţa a solicitantului;

e) utilizarea eficientă a resurselor de numerotare;

f) asigurarea rezervelor de resurse de numerotare libere pentru dezvoltarea ulterioară a reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice şi promovarea concurenţei;

g) după caz, amplasarea geografică.

4. ELIBERAREA LICENŢELOR DE UTILIZARE A RESURSELOR DE NUMEROTARE

4.1 Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare

1. Furnizorul reţelelor şi/sau serviciilor publice de comunicaţii electronice care solicită licenţe de utilizare a resurselor de numerotare depune la Agenţie următoarele documente:

a. cererea de eliberare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, conform Anexei 1;

b. după caz, raportul privind utilizarea resurselor de numerotare atribuite anterior;

c. după caz, nota de argumentare privind necesitatea resurselor de numerotare solicitate, modul şi condiţiile de utilizare a lor.

2. Cererea scrisă, cu respectarea formei de cerere indicată în Anexa 1, însoţită de documentele necesare pentru eliberarea licenţei, este depusă personal sau prin reprezentant la sediul Agenţiei sau expediată prin serviciul de trimitere recomandată, cu confirmare de primire.

3. Cererea se înregistrează în "Registrul de evidenţă a cererilor şi a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare" cu indicarea datei de primire a documentelor şi Administratorul formează dosarul de păstrare a documentelor depuse de solicitant, unde ulterior va fi păstrată copia licenţei de utilizare a resurselor de numerotare sau scrisoarea de respingere a atribuirii, alte documente conexe privind procesul de atribuire.

4. Licenţa de utilizare a resurselor de numerotare sau scrisoarea de respingere a cererii se remite solicitantului în termen de pînă la 15 zile calendaristice din data înregistrării cererii. Scrisoarea de respingere a cererii trebuie justificată. Termenul de adoptare a deciziei privind eliberarea licenţei sau respingerea cererii este valabil pentru toate tipurile de resurse de numerotare, cu excepţia celor prevăzute în p.6 al prezentului compartiment.

5. Licenţa de utilizare a resurselor de numerotare se eliberează pentru fiecare tip de resurse de numerotare sau, după caz, pentru fiecare bloc de numere.

6. În cazul în care licenţele de utilizare a resurselor de numerotare se eliberează prin concurs, termenul de examinare a cererii este de cel mult 6 săptămîni.

7. După adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, solicitantului i se expediază (înmînează) înştiinţarea despre decizia adoptată şi contul de achitare a plăţilor pentru resursele de numerotare atribuite sau rezervate în corespundere cu tarifele în vigoare. Plata se efectuează în termen de pînă la 30 zile calendaristice de la data eliberării contului de către Agenţie.

8. Licenţa de utilizare a resurselor de numerotare se întocmeşte pe formularul aprobat în modul stabilit, la care se anexează condiţiile de utilizare a resurselor de numerotare respective. Licenţa se semnează de directorul Agenţiei, sau persoana împuternicită, şi se autentifică prin aplicarea ştampilei Agenţiei.

9. Licenţa de utilizare a resurselor de numerotare se înregistrează în "Registrul de evidenţă a cererilor şi licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare" şi se eliberează solicitantului originalul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, copia fiind depozitată de Administrator în dosar.

10. Termenul de valabilitate a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare este de 10 ani de la data eliberării (incluzînd şi termenul pentru care a fost suspendată licenţa), cu excepţia:

a) licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare, eliberate titularilor de licenţe de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio în situaţia în care numărul acestora este limitat, pentru care termenul de valabilitate este de 15 ani;

b) licenţelor solicitate pe un termen mai mic de 10 ani.

11. Agenţia este în drept să refuze cererea de eliberare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare în cazul în care:

a) resursele de numerotare solicitate de furnizor nu sînt disponibile pentru a fi atribuite din cauza că ele sînt deja atribuite sau sînt prevăzute în PNN pentru alte servicii decît cele solicitate;

b) solicitantul nu este autorizat în regimul de autorizare generală pentru reţelele sau serviciile publice de comunicaţii electronice, care necesită utilizarea resurselor de numerotare solicitate;

c) resursele de numerotare atribuite anterior nu sînt utilizate eficient;

d) resursele de numerotare atribuite anterior au fost utilizate în alte scopuri decît cele indicate în licenţa de utilizare a resurselor de numerotare;

e) atribuirea resurselor de numerotare solicitate va limita concurenţa.

12. Eliberarea licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare, a copiilor şi duplicatelor de pe acestea, reperfectarea şi modificarea licenţelor se efectuează gratis.

4.2. Eliberarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare pentru testare

1. Licenţele de utilizare a resurselor de numerotare pentru testarea reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice se atribuie furnizorilor reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice, care sînt autorizaţi în cadrul regimului de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice.

2. Furnizorul reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice, care solicită resurse de numerotare pentru testare, urmează Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare.

3. Licenţa de utilizare a resurselor de numerotare se eliberează furnizorului cu remarcă "pentru testare".

4. Termenul de atribuire a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare pentru testarea reţelelor de comunicaţii electronice se stabileşte pentru fiecare caz în parte.

5. Titularul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare cu remarca "pentru testare" nu este în drept să o transmită unei terţe persoane.

4.3 Reperfectarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare

1. Temeiurile pentru reperfectarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare sînt schimbarea denumirii titularului licenţei de utilizare a resurselor de numerotare şi adresei juridice.

2. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare titularul acesteia este obligat, în termen de pînă la 10 zile lucrătoare, să depună o cerere la Agenţie pentru reperfectarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, să prezinte originalul licenţei, care necesită reperfectare, şi extrasul din Registrul de Stat al întreprinderilor şi organizaţiilor.

3. Agenţia, în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii cererii de reperfectare şi a documentelor anexate la ea, va elibera licenţa de utilizare a resurselor de numerotare reperfectată pe un formular nou, ţinînd cont de modificările indicate în cerere, fără a modifica termenul de atribuire a resurselor de numerotare indicate în licenţă. În perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, titularul acesteia poate utiliza resursele de numerotare atribuite.

4.4 Modificarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare

1. Agenţia este în drept să modifice licenţa de utilizare a resurselor de numerotare eliberată anterior în cazul:

a) modificării PNN, cadrului legal din domeniul comunicaţiilor electronice şi prezentului Regulament;

b) acordării unui alt bloc de numere sau altor resurse de numerotare similare celor atribuite anterior;

c) retragerea unei părţi din resursele de numerotare atribuite anterior.

4.5 Suspendarea şi revocarea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare

1. Dreptul de utilizare a resurselor de numerotare poate fi suspendat, în caz de nerespectare de către titularul acestora a deciziei privind remedierea încălcărilor, obligaţiilor stabilite de actele normative, condiţiile licenţei, după ce au fost întreprinse următoarele acţiuni legale: avertizarea sau aplicarea amenzii.

2. Dreptul oferit prin licenţa de utilizare a resurselor de numerotare poate fi revocat în următoarele cazuri:

a) existenţa unei cereri din partea titularului;

b) neînlăturarea în termenul stabilit a circumstanţelor ce au dus la suspendarea dreptului prevăzut în licenţa de utilizare a resurselor de numerotare.

3. Licenţa îşi pierde valabilitatea în următoarele cazuri:

a) furnizorului de reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice i-a fost revocat dreptul de a furniza reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice corespunzătoare;

b) solicitantul licenţei, în termen de 30 zile lucrătoare de la data la care i s-a expediat (înmînat) înştiinţarea despre adoptarea hotărîrii de eliberare a licenţei, nu a prezentat documentul ce confirmă achitarea taxelor respective;

c) prin revocare;

d) la lichidarea furnizorului de reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice;

e) la data intrării în vigoare a noii licenţe eliberate titularului, care o înlocuieşte pe cea veche.

4. Agenţia suspendă sau revocă licenţa de utilizare a resurselor de numerotare cu adresarea ulterioară, în curs de 3 zile lucrătoare, în instanţa de judecată. În caz de nerespectare a acestui termen, suspendarea sau revocarea este anulată.

5. Persoanele cărora li se revocă licenţele de utilizare a resurselor de numerotare pentru serviciul sau reţeaua respectivă, nu mai pot beneficia de licenţa de utilizare a resurselor de numerotare pentru aceste reţele sau servicii pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an de la data revocării.

4.6 Reînnoirea licenţei de utilizare a resurselor de numerotare

1. Titularul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare poate solicita o nouă atribuire a resurselor de numerotare deţinute anterior. În acest scop el depune o cerere cu 30 de zile înainte de data expirării termenului atribuirii precedente şi urmează procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare prevăzută în p.4.1.

2. La expirarea perioadei de valabilitate, licenţele de utilizare a resurselor de numerotare pot fi reînnoite pentru perioade similare în condiţiile legii.

5. CONDIŢII DE ATRIBUIRE A RESURSELOR DE NUMEROTARE

5.1 Atribuirea blocurilor de numere pentru furnizorii reţelelor şi serviciilor publice de telefonie fixă şi celulară mobilă

1. Blocurile de numere pentru furnizorii reţelelor şi serviciilor publice de telefonie fixă şi celulară mobilă se atribuie în corespundere cu Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi condiţiile respective de atribuire pentru resursele de numerotare solicitate.

2. După aprobarea deciziei privind atribuirea blocurilor de numere Administratorul eliberează furnizorului contul de achitare a plăţilor pentru resursele de numerotare pentru primul an de utilizare.

3. Plăţile pentru următorul an se efectuează pînă la data expirării termenului de un an de la achitarea plăţilor pentru anul precedent.

4. În cazul cînd la sfirşitul primului an de utilizare a blocurilor de numere de telefonie fixă şi celulară mobilă atribuite furnizorul le utilizează la nivel de pînă la 60%, utilizarea lor este considerată ineficientă.

5. Atribuirea următorului bloc de numere va fi posibilă dacă numerele din blocul atribuit anterior au fost utilizate la nivel de cel puţin 60%.

6. Titularul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare nu este în drept să transmită resursele de numerotare atribuite unei terţe persoane. Numerele din blocurile de numere atribuite furnizorilor reţelelor şi serviciilor de telefonie fixă şi celulară mobilă se transmit pentru utilizare abonaţilor săi.

5.1.1 Condiţii de atribuire a blocurilor de numere pentru furnizorii de reţele şi servicii publice de telefonie fixă

1. Numerele geografice pentru reţelele de telefonie fixă se atribuie furnizorilor de reţele şi servicii publice de telefonie fixă avînd formatul ZA(B)yxxxx(x), unde ZA(B) – coduri naţionale de destinaţie (NDC), Z=2; A=2…9; B=0…9; y=2...9 şi x=0...9, în blocuri de numere de 100, 1000 sau 10000 de numere.

2. Numerele geografice cu aceleaşi coduri naţionale de destinaţie se utilizează de echipamente terminale care sînt amplasate fizic în aceeaşi zonă de numerotare. Codurile zonelor de numerotare din Republica Moldova sînt determinate în PNN şi sînt obligatorii pentru toţi furnizorii de comunicaţii electronice.

3. Numerele geografice pentru reţele de telefonie fixă locală prin WLL (Wireless Local Loop) cu formatul ZA(B) qyxxx(x), unde Z=2; A=2…9; B=0...9; q=9; y=1…9 şi x=0…9 se atribuie furnizorilor de reţele şi servicii publice de telefonie fixă în blocuri de 100 sau 1000 de numere.

4. Numerele geografice cu formatul ZA(B) yxxxx(x), unde Z=2; A=2…9; B=0...9; y=8 şi x=0…9, se atribuie furnizorilor de reţele şi servicii publice de telefonie fixă, cu excepţia S.A. "Moldtelecom", în blocuri de 100 sau 1000 de numere.

5. Numerele independente de locaţie se atribuie din blocul de numere "38XXXXXX", unde X=0…9, pentru servicii de comunicaţii electronice, care utilizează tehnologii cu comutare de pachete IP (NGN), furnizate, în principal la puncte fixe, în blocuri de 1000 sau 10000 numere. Numerele independente de locaţie nu vor fi utilizate pentru furnizarea serviciilor pentru care există numere specifice.

5.1.2 Condiţii de atribuire a blocurilor de numere pentru furnizorii reţelelor şi serviciilor publice de telefonie celulară mobilă

1. Numerele non-geografice pentru furnizorii reţelelor şi serviciilor publice de telefonie celulară mobilă se atribuie din şirurile de numere "6" şi "7" în blocuri de 10000 sau 100000 de numere.

5.2 Atribuirea numerelor scurte şi codurilor de acces la reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice din şirul de numere "1"

5.2.1 Condiţii de atribuire a codurilor de acces din şirul de numere "1"

1. Codurile de acces la reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice se atribuie de către Agenţie furnizorilor care sînt autorizaţi să furnizeze reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, pentru a fi utilizate ca coduri de acces la furnizarea acestor reţele şi servicii.

2. Furnizorul care solicită coduri de acces la reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, urmează Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi condiţiile respective de atribuire pentru resursele de numerotare solicitate.

3. În cazul în care mai mulţi furnizori solicită aceleaşi coduri de acces, Agenţia adoptă decizia de acordate a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare în urma tragerii la sorţi între solicitanţi.

4. Furnizorii de reţele şi servicii publice de telefonie fixă şi celulară mobilă asigură accesul din reţelele proprii şi alte reţele şi din diferite zone geografice ale Republicii Moldova la codurile de acces din şirul "1" prin utilizarea prefixului "0".

5. Codurile de acces la reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice atribuite de către Agenţie nu sînt transmisibile.

6. Codurile de acces pentru furnizorii de telefonie interurbană şi internaţională se atribuie din blocul de numere "1010-1049", cîte un cod de acces pentru fiecare furnizor.

7. Pentru serviciul de IP-telefonie se atribuie codurile de acces din blocul de numere "1600-1639" cîte cel mult 2 coduri de acces pentru fiecare furnizor.

8. Codurile de acces la serviciile interurbane/internaţionale prin operatoare se atribuie din blocul de numere "1680-1699" cîte cel mult 2 coduri de acces pentru fiecare furnizor.

9. Codurile tehnologice pentru testarea reţelelor de comunicaţii electronice se atribuie furnizorilor reţelelor publice de comunicaţii electronice din blocul de numere "1800-1899" pentru utilizare în procesul tehnologic de deservire şi reparaţie a reţelei publice de telefonie fixă proprii.

10. Codurile de acces la furnizorii de reţele şi servicii transport date (Internet prin Dial-up) se atribuie din blocul de numere "1900-1949" cîte cel mult 2 coduri de acces pentru fiecare furnizor.

5.2.2 Condiţii de atribuire a numerelor scurte din şirul de numere "1"

1. Pentru serviciile de informaţii ale furnizorilor reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice se atribuie numere scurte din următoarele blocuri de numere: "1180-1181", "11820-11869" şi "1187-1189".

2. Pentru acces la serviciile non-comunicaţii electronice: reţele electrice, reţele termice, reţele de gaze naturale, servicii cu valoare adăugată ("Premium rate") se atribuie numere scurte din blocul "1500-539".

3. Pentru servicii de transport se atribuie numere din blocul de numere scurte "1400-1499". Numerele scurte "14XX", unde X=0…9, se atribuie furnizorilor de reţele şi servicii publice de telefonie fixă, care ulterior le acordă, în baza contractului de furnizare a serviciului, pentru utilizare agenţilor economici, care furnizează servicii de transport (companii aeronautice, gări auto şi feroviare, întreprinderi care furnizează servicii "taxi" etc.) pentru informare, rezervarea biletelor, comanda transportului etc.

4. Plata pentru numerele scurte din blocul de numere "14XX" se achită pe contul curent al Agenţiei de către utilizatorii de numere scurte – agenţi economici, care furnizează servicii de transport. Plăţile pentru numerele scurte din blocul de numere "14XX", se achită de către utilizatorii acestora de doua ori pe an, la primirea contului înaintat de Agenţie, în tranşe egale cu 1/2 din plata stabilită pentru un număr.

5. În cazul neachitării plăţii conform prevederilor alineatului precedent furnizorul titular al licenţei de utilizare a resurselor de numerotare sau deţinătorului deciziei de atribuire, la cererea Agenţiei, va deconecta liniile telefonice utilizate la furnizarea serviciilor prin numerele scurte din blocul de numere "14XX".

6. În cazul rezilierii contractului de furnizare a serviciului de telefonie fixă sau refuzului din partea utilizatorilor de numere din blocul "14XX" de a utiliza numărul scurt, furnizorul de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice va solicita de la Agenţie retragerea numărului respectiv.

7. În cazul trecerii unui număr scurt "14XX" de la un furnizor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice la un alt furnizor, fără schimbarea utilizatorului numărului, reconectarea la reţea a utilizatorului de numere "14XX" se va efectua simultan, întru evitarea problemelor tehnice posibile şi întreruperii furnizării serviciilor de către utilizatorul numărului scurt "14XX". Contul de plată va fi înaintat utilizatorului ţinîndu-se cont de perioada precedentă de achitare pentru utilizarea acestui număr.

8. La cererea de eliberare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare furnizorul solicitant de numere scurte din blocul de numere "14XX" va anexa informaţia privind adresa juridică a întreprinderii, codul IDNO, telefoanele de contact şi numărul de fax a utilizatorului de numere scurte.

9. În cazul solicitării din partea titularului licenţei de utilizare a resurselor de numerotare de a trece numărul scurt "14XX" atribuit de la un utilizator la altul, cu acordul acestuia din urmă, titularul licenţei va solicita de la Agenţie modificarea condiţiilor licenţei. La cerere va fi anexată scrisoarea de refuz a utilizatorului acestui număr. Cererea va fi acceptată cu condiţia că utilizatorul numerelor scurte nu are datorii pentru numărul scurt respectiv.

10. Accesul la numerele scurte locale din blocul "14XX", din alte reţele de comunicaţii electronice, se efectuează prin utilizarea următoarelor formate de numere: "14XX" – în cazul accesului din reţelele de telefonie fixă în aria unei zone geografice, "0ZA(B) 14XX" – în cazul accesului din reţelele de telefonie celulară mobilă, unde "0" – prefix naţional interurban, ZA(B) – NDC ale zonelor geografice din Republica Moldova. În mun.Chişinău, accesul la numerele scurte "14XX" din reţelele de telefonie celulară mobilă poate fi efectuat şi prin utilizarea formatului "14XX".

5.3 Atribuirea resurselor de numerotare din şirurile de numere "8" şi "9"

5.3.1 Condiţii de atribuire a resurselor de numerotare din şirurile de numere "8" şi "9"

1. Blocurile de numere din şirurile de numere "8" şi "9" se atribuie de către Agenţie furnizorilor de reţele publice de telefonie fixă sau transport date, în corespundere cu Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi condiţiile respective de atribuire pentru resursele de numerotare solicitate.

2. Resursele de numerotare din şirurile "8" şi "9", cu excepţia blocului de numere "821XXXXX", unde: X=0…9, se atribuie în blocuri de 100 sau 1000 numere. Atribuirea următorului bloc de numere va fi posibilă dacă numerele din blocul atribuit anterior au fost utilizate la nivel de cel puţin 60%.

3. Accesul la numerele din şirurile "8" şi "9", din diferite reţele şi zone geografice ale Republicii Moldova se efectuează cu utilizare a prefixului "0".

5.3.2 Condiţii de atribuire a resurselor de numerotare din şirul de numere "8"

1. Numerele pentru serviciul "Freephone" destinate serviciilor publice comerciale şi informaţionale se atribuie de către Agenţie furnizorilor de reţele publice de telefonie fixă din blocul de numere "800xxxxx", unde: x=0…9, iar după epuizarea acestuia – din blocul de numere "801xxxxx" unde: x=0…9.

2. Numerele pentru serviciul "Freephone" atribuite de către Agenţie pot fi utilizate de către furnizor pentru necesităţi proprii sau acordate altor întreprinderi sau persoane fizice din Republica Moldova pentru utilizare.

3. Numerele din blocul "821XXXXX", unde: x=0…9, se atribuie furnizorilor reţelelor şi serviciilor publice transport date (Internet) pentru asigurarea accesului la serviciile Internet (Dial-Up).

4. Numerele pentru serviciul cu cost partajat se atribuie de către Agenţie din blocul de numere "808xxxxx", unde: x=0…9, furnizorilor de reţele şi servicii publice de telefonie fixă, care pot fi utilizate pentru necesităţi proprii sau acordate de către titularul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare, altor persoane juridice din Republica Moldova.

5.3.3 Condiţii de atribuire a numerelor din şirul de numere "9"

1. Numerele pentru accesul la serviciile cu valoare adăugată ("Premium rate") se atribuie de către Agenţie, din blocul de numere "900xxxxx", unde: x=0…9, furnizorilor de reţele publice de telefonie fixă.

2. Numerele pentru serviciul cu valoare adăugată atribuite de către Agenţie vor fi utilizate de furnizorul serviciilor de comunicaţii electronice pentru furnizarea propriilor servicii sau de ale atribui în mod direct furnizorilor serviciilor de conţinut.

6. ATRIBUIREA RESURSELOR DE NUMEROTARE RETRASE

1. Resursele de numerotare retrase, care au fost utilizate anterior pot fi atribuite altui furnizor după o perioadă de 6 luni, cu excepţia numerelor scurte din blocul "14XX". Atribuirea resurselor de numerotare retrase se efectuează în corespundere cu Procedura generală de eliberare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare prevăzută în p.4.1.

7. REZERVAREA RESURSELOR DE NUMEROTARE

1. Procedurii de rezervare sînt supuse blocurile de numere libere pentru telefonia fixă şi celulară mobilă. Resursele de numerotare se rezervează pe un termen de pînă la un an de zile, pentru furnizorii reţelelor şi serviciilor de telefonie fixă şi celulară mobilă, autorizaţi să furnizeze reţele şi servicii publice de telefonie fixă şi celulară mobilă, care deţin resurse de numerotare de acelaşi tip atribuite anterior.

2. Furnizorii au dreptul să rezerveze un număr rezonabil de resurse de numerotare, în funcţie de ritmurile de dezvoltare a reţelelor şi serviciilor furnizate de ei.

3. Furnizorul reţelelor şi serviciilor publice de telefonie fixă şi celulară mobilă, care solicită rezervarea blocurilor de numere, urmează Procedura generală de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare, însă în acest caz nu se eliberează o licenţă de utilizare a resurselor de numerotare. În cazul adoptării deciziei privind acceptarea rezervării, Administratorul înregistrează resursele de numerotare rezervate în "Registrul Resurse de numerotare", cu remarca "Rezervat", indică denumirea, adresa furnizorului şi perioada de rezervare, după care informează solicitantul în scris.

4. Plăţile pentru următorul an se efectuează pînă la data expirării termenului de un an de la achitarea plăţilor pentru anul precedent.

5. Rezervarea poate fi anulată în următoarele cazuri:

a) la cererea solicitantului rezervării;

b) dacă solicitantul nu depune o cerere de eliberare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare rezervate la expirarea termenului de rezervare.

8. ASIGURAREA ACCESULUI LA RESURSELE DE NUMEROTARE

1. Furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice vor asigura, la cerere, accesul din/spre reţeaua proprie la resursele de numerotare ale altor furnizori, care sînt titulari de licenţe de utilizare a resurselor de numerotare şi au încheiat acorduri de interconectare directe sau indirecte în corespundere cu Regulamentul cu privire la interconectare.

9. PLATA PENTRU RESURSELE DE NUMEROTARE

1. Resursele de numerotare se atribuie/rezervează de către Agenţie contra plată.

2. Plăţile pentru resursele de numerotare atribuite/rezervate se stabilesc prin hotărîrile Consiliului de Administraţie al Agenţiei.

3. Plata pentru resursele de numerotare atribuite pentru testare se percepe conform tarifelor în vigoare, racordate la termenul şi numărul resurselor de numerotare atribuite.

4. Titularul licenţei de utilizare a resurselor de numerotare – furnizorul reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice sau, după caz, utilizatorul numerelor scurte – este obligat să achite plăţile pentru resursele de numerotare atribuite conform plăţilor în vigoare şi condiţiilor stabilite în prezentul Regulament şi în hotărîrile Consiliului de Administraţie al Agenţiei.

5. Plăţile pentru resursele de numerotare atribuite de Agenţie, cu excepţia plăţilor pentru numerele scurte din blocul de numere "14XX", se achită anual de către titularii licenţei de utilizare a resurselor de numerotare pe contul curent al Agenţiei. Achitarea plăţilor pentru resursele de numerotare se efectuează în corespundere cu condiţiile respective de atribuire pentru resursele de numerotare menţionate în Capitolul 5.

6. În cazul neachitării plăţii pentru resursele de numerotare, în termen de 30 de zile din data înaintării contului, licenţa pentru utilizarea resurselor de numerotare îşi pierde valabilitatea.

7. În cazul retragerii resurselor de numerotare utilizate ineficient sau neutilizate, plăţile pentru aceste resurse nu se restituie.

10. CONTROLUL UTILIZĂRII RESURSELOR DE NUMEROTARE

1. Agenţia are dreptul de a controla corectitudinea utilizării resurselor de numerotare atribuite furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice în vederea respectării legislaţiei, actelor normative şi reglementarilor în vigoare privind atribuirea resurselor de numerotare.

2. Furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, cărora le-au fost atribuite resurse de numerotare sînt obligaţi să permită accesul specialiştilor Agenţiei, în conformitate cu art.10 alin.(1) al Legii comunicaţiilor electronice, pentru efectuarea controlului utilizării resurselor de numerotare.

3. Controlul privind utilizarea resurselor de numerotare se efectuează conform "Regulamentului cu privire la procedura de control în domeniul comunicaţiilor electronice".

4. În cazul utilizării neautorizate a resurselor de numerotare de către furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice sau alte persoane, Agenţia este în drept să aplice sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare.

11. RAPORTUL PRIVIND UTILIZAREA RESURSELOR DE NUMEROTARE

1. Furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice vor prezenta, pînă la data de 31 ianuarie a fiecărui an, raportul privind utilizarea resurselor de numerotare pentru anul precedent, care va conţine:

a) resursele de numerotare atribuite abonaţilor săi;

b) detalii cu privire la numerele prevăzute în planurile de dezvoltare, rezervările făcute pentru abonaţii săi.

12. ASIGURAREA TRANSPARENŢEI

1. Pentru asigurarea transparenţei procesului de atribuire primară, rezervare, retragere, reînnoire a resurselor de numerotare, Agenţia va publica pe pagina web a Agenţiei:

a) Planul Naţional de Numerotare;

b) prezentul Regulament, alte reguli şi condiţii de atribuire primară, rezervare, retragere, reînnoire a resurselor de numerotare;

c) resursele de numerotare rezervate, atribuite şi libere.

13. DISPOZIŢII FINALE

1. Pînă la implementarea "Serviciului de Urgentă Naţional "112", în reţelele publice de comunicaţii electronice din Republica Moldova vor fi menţinute numerele scurte de acces la serviciile de urgenţă prevăzute în vechiul Plan de Numerotare: pompieri "901", poliţie "902", serviciul de salvare medicală "903" şi urgenţă – gaz "904".

2. Pînă la data de 31.12.2011 va fi implementat accesul din reţelele publice de telefonie fixă şi din zonele geografice ale Republicii Moldova la codurile şi numerele scurte din şirul "1" şi la blocul de numere "821XXXXX", prin utilizarea prefixului "0". Furnizorii de reţele publice de telefonie fixă vor efectua în reţele proprii modificările tehnice necesare pentru realizarea acestei prevederi.

3. Pînă la data de 31.12.2011 accesul din reţelele de telefonie fixă locală la resursele de numerotare din şirul "1" şi la serviciile Internet (Dial-Up) prin numere din blocul "821XXXXX", ale furnizorilor reţelele cărora sînt interconectate cu reţeaua publică de telefonie fixă, în aria mun.Chişinău se efectuează fără formarea prefixului "0". Din alte zone geografice ale Republicii Moldova, accesul la numerele din blocul "821XXXXX" se efectuează prin prefixul "0".

4. Resursele de numerotare atribuite prin condiţii de licenţă şi deciziile de atribuire a resurselor de numerotare eliberate anterior, se consideră valabile pînă la data expirării termenului de valabilitate a acestora.