Hotărîre nr.2504 din 21.05.2019 cu privire la delegarea reprezentantului Comisiei Electorale Centrale la Nur-Sultan, Republica Kazahstan
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la delegarea reprezentantului Comisiei Electorale
Centrale la Nur-Sultan, Republica Kazahstan
nr. 2504 din 21.05.2019
(în vigoare 21.05.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 209-216 art. 1130 din 28.06.2019
* * *
În temeiul art.18 alin.(2) din Codul electoral nr.1381–XIII din 21 noiembrie 1997 şi al Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.10 din 5 ianuarie 2012, precum şi acceptînd invitaţia Comisiei Electorale Centrale a Republicii Kazahstan de a observa alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 9 iunie 2019 în Republica Kazahstan, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se deleagă, pentru perioada 7-11 iunie 2019, doamna Valentina Morozan, consultant principal, Serviciul resurse umane din cadrul Aparatului Comisiei, să participe la observarea alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc la 9 iunie 2019 în Republica Kazahstan.
2. Direcţia financiar-economică va achita cheltuielile de transport internaţional şi diurnă, iar cheltuielile de cazare şi transport local vor fi acoperite de către organizatori.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare conform legislaţiei.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.2504. Chişinău, 21 mai 2019. | |