Hotărîre nr.259 din 25.08.2005 cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de efectuare de către Banca Naţională a Moldovei a operaţiunilor de depozit în lei moldoveneşti cu băncile autorizate
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de efectuare
de către Banca Naţională a Moldovei a operaţiunilor de depozit
în lei moldoveneşti cu băncile autorizate
nr. 259 din 25.08.2005
(în vigoare 02.09.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.117-118/395 din 02.09.2005
* * *
Abrogat: 31.10.2014
Hotărîrea BNM nr.188 din 25.09.2014
În baza articolelor 11 şi 26 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (nr.548-XIII din 21.07.1995) Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
I. Se completează Regulamentul privind modul de efectuare de către Banca Naţională a Moldovei a operaţiunilor de depozit în lei moldoveneşti cu băncile autorizate, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.424 din 28 decembrie 2000 (Monitorul Oficial nr.16-18 din 15 februarie 2001), după cum urmează:
Articolul 3. Organizarea licitaţiilor de depozit, punctul 3.5, primul alineat se substituie cu patru alineate noi, cu următorul conţinut:
"Cererea de participare la licitaţie se expediază la Banca Naţională (Departamentul operaţiuni de piaţă) în ziua desfăşurării licitaţiei, utilizînd poşta electronică a BNM cu elementele semnăturii digitale, sau, în cazuri excepţionale - suportul magnetic cu elementele semnăturii digitale, elaborate şi implementate de către BNM pentru asigurarea decontărilor interbancare.
În cazul imposibilităţii expedierii cererii prin poşta electronică poate fi utilizat:
- suportul magnetic, conform standardului, stabilit de BNM în aplicaţia "Mesaje interbancare" cu prezentarea simultană a documentului original;
- suportul de hîrtie cu semnătura conducătorului băncii participante şi amprenta ştampilei.
Cererea pentru participare la licitaţia de depozit transmisă printr-o altă modalitate decît cea prevăzută la alineatul unu al acestui punct se prezintă la BNM cu cel puţin 30 min. pînă la ora limită.
În situaţia în care banca a transmis cererile de participare la licitaţii printr-o altă modalitate decît cea prevăzută la alineatul unu al acestui punct, acesta va prezenta explicaţii în scris Băncii Naţionale, indicînd motivul.".
II. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Dumitru URSU |
| Chişinău, 25 august 2005. | |
| Nr.259. |