Hotărîre nr.2644 din 03.09.2019 cu privire la confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi persoanei responsabile de finanţe (trezorierul) din partea Partidului Democrat din Moldova pentru perioada campaniei electorale a alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia
Electorală Centrală şi persoanei responsabile de finanţe (trezorierul) din partea
Partidului Democrat din Moldova pentru perioada campaniei electorale
a alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019
nr. 2644 din 03.09.2019
(în vigoare 03.09.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 290-294 art. 1566 din 20.09.2019
* * *
La 30 august 2019, Partidul Democrat din Moldova a depus la Comisia Electorală Centrală un demers privind confirmarea dlui Cauia Alexandr în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ şi a dnei Scutaru Nina în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale a alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019.
La demers este anexat actul ce atestă deţinerea studiilor superioare juridice de către dl Cauia Alexandr.
În temeiul art.15, art.18 alin.(2) şi art.41 alin.(2) lit.a) din Codul electoral nr.1381/1997 şi în conformitate cu pct.2 din Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanţilor cu drept de vot consultativ ai concurenţilor electorali, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.383/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se confirmă dl Cauia Alexandr în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale a alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019.
2. Se confirmă dna Scutaru Nina în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) din partea Partidului Democrat din Moldova pentru perioada campaniei electorale a alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Dorin CIMIL |
| Secretar | Maxim Lebedinschi |
| Nr.2644. Chişinău, 3 septembrie 2019. | |