BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2652 din 09.09.2014 pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la particularităţile înregistrării blocurilor electorale pentru alegerile parlamentare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.09.2014

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la particularităţile înregistrării

blocurilor electorale pentru alegerile parlamentare

nr. 2652  din  09.09.2014

 (în vigoare 15.09.2014) 

Monitorul Oficial nr.297-309 art.1419 din 10.10.2014

* * *

Abrogat: 07.10.2018

Hotărîrea CEC nr.1731 din 03.07.2018

În scopul uniformizării procedurii de înregistrare a blocurilor electorale şi în temeiul art.18, 22 lit.a) şi c), 26 alin.(1) lit.b) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la particularităţile înregistrării blocurilor electorale pentru alegerile parlamentare, conform anexei.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 15 septembrie 2014, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la hotărîrea Comisiei

Electorale Centrale

nr.2652 din 9 septembrie 2014

INSTRUCŢIUNE

cu privire la particularităţile înregistrării blocurilor

electorale pentru alegerile parlamentare

1. Partidele şi alte organizaţii social-politice pot conveni asupra formării unui bloc electoral, consemnînd decizia de participare a formaţiunii politice respective printr-un proces-verbal, aprobat conform statutelor (regulamentelor) acestora.

2. Blocurile electorale se formează în baza acordului de constituire, aprobat de către partidele, alte organizaţii social-politice care au decis să participe la crearea unui bloc electoral, conform pct.1 din prezenta instrucţiune.

3. Acordul de constituire a blocului electoral urmează să cuprindă:

a) părţile constituante ale blocului electoral;

b) denumirea integrală, denumirea prescurtată şi simbolul electoral;

c) persoana/organul cu drept de reprezentare (organul de conducere);

d) procedura de aprobare a listei candidaţilor;

e) procedura de modificare a listei candidaţilor;

f) procedura de lichidare (încetare a funcţionării) a blocului electoral;

g) alte prevederi.

4. Blocul electoral se înregistrează la Comisia Electorală Centrală în baza următoarelor documente:

a) cererea de înregistrare a blocului electoral semnată de către persoana/organul cu drept de reprezentare;

b) procesele-verbale ale formaţiunilor politice prin care acestea au decis să participe la formarea unui bloc electoral;

c) acordul de constituire a blocului electoral, semnat de părţile constituante ale blocului electoral;

d) documentele stabilite la art.44 alin.(1) din Codul electoral.

5. Documentele prevăzute la pct.4 lit.d) din prezenta instrucţiune se vor depune concomitent cu înregistrarea blocului electoral, numai în perioada de desemnare a candidaţilor stabilită la art.41 alin.(1) din Codul electoral în coroborare cu art.44 alin.(2) din Codul electoral.

6. Denumirea blocului electoral nu poate fi identică cu denumirea altor concurenţi electorali, cu denumirea partidelor politice, altor organizaţii social-politice. În cazul în care se vor depune documente pentru a fi înregistrate blocuri electorale cu denumiri identice, prioritate va avea persoana care prima a înaintat setul complet de documente spre înregistrare, celorlalte persoane documentele le vor fi restituite pentru a fi schimbată denumirea blocului. Dacă documentele se depun concomitent (în aceeaşi zi), se aplică procedura de tragere la sorţi, conform Regulamentului cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1811 din 5 august 2008.

7. Părăsirea blocului de către un membru, după încheierea perioadei de desemnare a candidaţilor, nu influenţează pragul electoral de reprezentare pentru accedere în Parlament stabilit de lege în funcţie de numărul de constituanţi la momentul înregistrării.

8. Asocierea la blocul electoral înregistrat se efectuează în perioada de desemnare a candidaţilor şi influenţează pragul electoral de reprezentare pentru accedere în Parlament în funcţie de numărul final al părţilor constituante.