Hotărîre nr.27 din 21.09.2010 privind aprobarea Procedurii de eliberare, modificare, retragere şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Procedurii de eliberare, modificare, retragere
şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice
[Denumirea modificată prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
nr. 27 din 21.09.2010
(în vigoare 28.09.2010)
Monitorul Oficial nr.182-189 art.648 din 28.09.2010
* * *
Abrogat: 01.01.2026
Hotărîrea ANRCETI nr.45 din 17.11.2025
Notă: În denumirea şi în textul Hotărârii şi al Anexei, textul "Procedura de administrare a resurselor tehnice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Procedura de eliberare, modificare, retragere şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot. ANRCETI nr.3 din 22.01.2020, în vigoare 13.07.2020
În temeiul art.82 alin.(17) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.679), Consiliul de Administraţie
[Clauza de adoptare în redacţia Hot. ANRCETI nr.3 din 22.01.2020, în vigoare 13.07.2020]
[Clauza de emitere modificată prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Procedura de eliberare, modificare, retragere şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice, conform Anexei.
[Pct.1 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
2. S.A. "Moldtelecom", în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, va transmite Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (în continuare – Agenţie) baza de date care include codurile punctelor de semnalizare atribuite de către aceasta furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice cît şi informaţia aferentă acestora.
[Pct.2 modificat prin Hot. ANRCETI nr.3 din 22.01.2020, în vigoare 13.07.2020]
3. Titularii dreptului de utilizare a codurilor punctelor de semnalizare îşi păstrează dreptul de utilizare a codurilor punctelor de semnalizare internaţionale şi a codurilor reţelelor mobile atribuite anterior intrării în vigoare a prezentei hotărîri.
4. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, care beneficiază de dreptul de a utiliza coduri a punctelor de semnalizare naţionale, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, au obligaţia de a depune la Agenţie, pentru legalizare şi includere în Registrul resurselor tehnice, o cerere de utilizare a acestora, în conformitate cu prevederile procedurii anexate.
[Pct.4 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
5. Cererile de utilizare a codurilor punctelor de semnalizare, altele decît cele prevăzute la pct.4, se pot depune la Agenţie după expirarea termenului de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.
6. Resurse tehnice se atribuie de către Agenţie gratuit.
[Pct.6 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
8. Se abrogă, la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică nr.25 din 19.07.2004 privind administrarea şi atribuirea codurilor punctelor de semnalizare naţionale şi internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.125-129, 2004, art. 271).
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI ANRCETI | Sergiu SÎTNIC |
| Membrii Consiliului | Ion Pochin Iurie Ursu |
Chişinău, 21 septembrie 2010. |
|
| Nr.27. |
Anexă
la Hotărîrea Consiliului de Administraţie
al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare
în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei
nr.27 din 21.09.2010
Notă: În denumirea procedurii şi a capitolelor, în Anexa 1 secţiunea A, în Anexa 2 cu excepţia alin.1 şi 2 din pct.2; în Anexele 3 şi 4 sintagma: "codurilor punctelor de semnalizare" se substituie cu sintagma: "resurselor tehnice"; pe întreg conţinutul textului cu excepţia pct.4, subpct.2), abrevierea "SPC" se substituie cu sintagma: "resurselor tehnice" conform Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014
PROCEDURA
de eliberare, modificare, retragere şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, în continuare Agenţia, atribuie resurse tehnice, pentru identificarea reţelelor publice de comunicaţii electronice sau a unor elemente ale reţelelor publice de comunicaţii electronice la operarea reţelelor sau furnizarea serviciilor publice de comunicaţii electronice.
[Pct.1 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
2. Resursele tehnice pot fi solicitate numai de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice autorizaţi conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare şi în condiţiile prezentei proceduri.
[Pct.2 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
3. Prezenta procedură stabileşte structura, destinaţia, condiţiile de atribuire, utilizare, cesionare, modificare, suspendare şi retragere ale codurilor punctelor de semnalizare.
4. În înţelesul prezentei proceduri, următorii termeni se definesc astfel:
1) activare – punerea în funcţiune a resurselor tehnice în vederea operării unei reţele de comunicaţii electronice sau furnizării unor servicii de comunicaţii electronice;
2) cod al punctului de semnalizare (Signalling Point Code – SPC) – cod care identifică în mod univoc un punct de semnalizare din cadrul unei reţele de semnalizare pe canal comun nr.7 (SS7);
3) cod mobil de ţară (Mobile Country Code – MCC) – parte componentă a IMSI care identifică o anumită ţară. MCC alocat Republicii Moldova de către Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este 259;
4) cod de reţea mobilă (Mobile Network Code – MNC) – partea componentă a IMSI care, împreună cu MCC, identifică în mod univoc reţeaua publică mobilă (Home network) de care aparţine un terminal sau un abonat mobil. MNC poate identifica şi o reţea publică fixă sau un grup de reţele publice fixe care oferă servicii de mobilitate sau realizează compatibilitatea cu reţelele care oferă servicii la puncte mobile;
5) cod al punctului de semnalizare naţional (National Signalling Point Code – NSPC) – cod care identifică un punct de semnalizare naţional;
6) cod al punctului de semnalizare internaţional (International Signalling Point Code – ISPC) – cod care identifică un punct de semnalizare internaţional;
7) identitate internaţională a abonatului mobil (International Mobile Subscriber Identity – IMSI) – secvenţă de cifre grupate în trei cîmpuri (cod mobil de ţară, cod de reţea mobilă, număr de identificare a abonatului mobil MSIN) care identifică în mod unic la nivel internaţional un terminal sau un abonat mobil. IMSI poate fi, de asemenea, utilizat pentru identificarea unui terminal sau a unui abonat din cadrul unei reţele publice fixe sau a unui grup de reţele fixe care oferă servicii de mobilitate sau pentru asigurarea compatibilităţii cu reţelele care oferă servicii la puncte mobile;
8) p unct de semnalizare (Signalling Point – SP) – nod dintr-o reţea de semnalizare care generează şi recepţionează mesaje de semnalizare, sau transferă mesaje de semnalizare de la o linie de semnalizare către alta, sau îndeplineşte ambele funcţii menţionate;
9) punct de semnalizare naţional (National Signalling Point – NSP – punct de semnalizare aparţinînd reţelei de semnalizare la nivel naţional utilizat pentru rutarea mesajelor de semnalizare la nivel naţional;
10) punct de semnalizare internaţional (International Signalling Point – ISP) – punct de semnalizare aparţinînd reţelei de semnalizare la nivel internaţional, utilizat pentru rutarea mesajelor de semnalizare la nivel internaţional;
[Subpct.11) abrogat prin Hot. ANRCETI nr.3 din 22.01.2020, în vigoare 13.07.2020]
12) număr de rutare (Routing Number – RN) – număr specific suplimentar utilizat în cadrul reţelelor publice de telefonie în scopul rutării corecte a apelurilor către un număr portat.
În cuprinsul prezentei Proceduri sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile stabilite în Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15 noiembrie 2007, Planul Naţional de Numerotare, aprobat prin Ordinul ministrului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor nr.15 din 4 martie 2010 şi Hotărîrea Consiliului de Administraţie al Agenţiei cu privire la aprobarea Regulamentului privind portabilitatea numerelor nr.34 din 1 decembrie 2011.
[Pct.4 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
5. Prezenta procedură se aplică la administrarea următoarelor categorii de coduri:
1) coduri ale punctelor de semnalizare naţionale, (denumite în continuare NSPC);
2) coduri ale punctelor de semnalizare internaţionale, (denumite în continuare ISPC);
3) coduri pentru reţele mobile, (denumite în continuare MNC);
4) numere de rutare, (denumite în continuare RN).
[Pct.5 completat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
51. Categoriile de resurse tehnice prevăzute la punctul 5, sunt definite în conformitate cu reglementările specifice ale Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor sau a Institutului European de Standardizare în Telecomunicaţii, după caz.
[Pct.51 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
II. STRUCTURA ŞI DESTINAŢIA RESURSELOR TEHNICE
6. NSPC sînt secvenţe binare de 14 biţi, grupaţi în 3 cîmpuri distincte (3 biţi – 8 biţi – 3 biţi), a căror reprezentare zecimală este de forma z-xxx-y, unde y şi z pot lua valori între 0 şi 7, iar xxx poate lua valori între 000 şi 255.
7. Un NSPC identifică în mod univoc un punct de semnalizare din cadrul unei reţele care utilizează sistemul de semnalizare pe canal comun nr.7, denumit în continuare SS7, la nivel naţional.
8. ISPC sînt secvenţe binare de 14 biţi, grupaţi în 3 cîmpuri distincte (3 biţi – 8 biţi – 3 biţi), a căror reprezentare zecimală este de forma 2-224-y, unde y poate lua valori între 0 şi 7.
9. Un ISPC identifică în mod univoc un punct de semnalizare din cadrul unei reţele de semnalizare care utilizează SS7, la nivel internaţional.
10. MNC sînt secvenţe de două cifre de forma xy, unde x şi y pot lua valori între 0 şi 9.
101. RN sunt secvenţe de 4 cifre de forma 17xx, unde x poate lua valori cuprinse între 0 şi 9. Grupul xx identifică reţeaua sau comutatorul din reţeaua publică de comunicaţii electronice prin care se oferă servicii prin intermediul unor resurse de numerotare ori reţeaua acceptoare sau un comutator din reţeaua acceptoare.
[Pct.101 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
III. CONDIŢII DE ATRIBUIRE ŞI UTILIZARE A
RESURSELOR TEHNICE
11. NSPC se atribuie de Agenţie furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice care utilizează sistemul de semnalizare SS7 pentru interconectarea cu alte reţele publice de comunicaţii electronice de pe teritoriul Republicii Moldova.
12. NSPC se atribuie, de regulă consecutiv, prin particularizarea valorilor x, y şi z, în număr proporţional cu numărul punctelor de interconectare cu alte reţele publice de comunicaţii electronice ce urmează a fi stabilite.
13. NSPC sînt utilizate la nivel naţional pentru rutarea mesajelor de semnalizare şi identificarea punctelor de semnalizare din cadrul reţelei de semnalizare.
14. ISPC se atribuie de către Agenţie, cîte unul, furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice care utilizează SS7 pentru interconectarea cu cel puţin o reţea publică de comunicaţii electronice din afara Republicii Moldova.
15. Un furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice poate beneficia de dreptul de a utiliza, de regulă, un singur ISPC.
16. ISPC se utilizează de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice la puncte de semnalizare internaţionale aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
17. ISPC sînt utilizate pentru rutarea mesajelor de semnalizare şi identificarea punctelor de semnalizare internaţionale.
18. MNC se atribuie de către Agenţie furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice mobile sau furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice fixe.
19. Un furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice poate beneficia de dreptul de a utiliza, de regulă, un singur MNC.
20. MNC sînt utilizate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile în vederea stabilirii identităţii internaţionale a abonaţilor mobili, împreună cu MCC alocat Republicii Moldova. MNC poate fi utilizat şi de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice fixe, pentru a simula identitatea internaţională a abonaţilor mobili în vederea furnizării unor servicii de mobilitate sau asigurării compatibilităţii cu reţelele care oferă servicii la puncte mobile.
201. RN se atribuie furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice cărora li s-au atribuit numere prin licenţa de utilizare a resurselor de numerotare.
[Pct.201 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
202. Un furnizor de servicii de comunicaţii electronice poate beneficia de dreptul de a utiliza, de regulă, un singur număr de rutare. În cazul în care unui furnizor i s-au atribuit prin licenţă mai multe categorii de resurse de numerotare sau în cazul în care numărul de rutare identifică un comutator de reţea, acestuia i se poate acorda dreptul de a utiliza mai multe RN, în condiţiile punctului 27.
[Pct.202 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
IV. ACORDAREA DREPTULUI DE UTILIZARE A
RESURSELOR TEHNICE
21. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a resurselor tehnice, furnizorul – solicitant va depune o cerere la Agenţie, prin completarea în mod obligatoriu a secţiunilor relevante din formularul–tip prevăzut în anexa nr.1, în funcţie de categoria de coduri solicitate.
22. Formularul-tip poate fi însoţit de informaţii sau documente considerate de solicitant relevante pentru examinarea cererii şi poate fi obţinut de la sediul Agenţiei sau de pe pagina de internet a acesteia.
221. Solicitantul nu este în drept de a preciza în cererea de eliberare a resurselor tehnice un anumit format al acestor resurse.
[Pct.221 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
23. Cererea, semnată de persoana care depune cererea, se depune la sediul Agenţiei în unul dintre următoarele moduri:
1) prin depunere, personal sau de către un reprezentant legal al solicitantului, sub luare de semnătură;
2) sau printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire;
3) sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală).
24. Este considerată dată a depunerii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieşire a corespondenţei al Agenţiei, data confirmării primirii cererii la sediul Agenţiei printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în formă electronică.
25. Analizarea cererilor de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice se realizează de către Agenţie, conform principiilor obiectivităţii, transparenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii.
26. Agenţia verifică îndeplinirea cerinţelor legale privind depunerea, forma şi conţinutul cererii. În cazul în care consideră că informaţiile prezentate sînt insuficiente, poate solicita informaţii suplimentare.
27. Criteriile generale de analizare a cererilor privind resurselor tehnice sînt următoarele:
1) necesitatea obţinerii resurselor tehnice respective;
2) structura reţelei şi caracteristicile serviciilor furnizate de solicitant;
3) asigurarea unei utilizări eficiente şi raţionale a resurselor tehnice.
[Pct.27 completat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
271. RN se atribuie furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice după cum urmează:
1) un singur RN, se va acorda furnizorilor de servicii publice de comunicaţii electronice furnizate prin intermediul reţelelor publice fixe care utilizează tehnologia IP, precum şi altor furnizori de servicii publice de comunicaţii electronice, cărora li s-au atribuit numere geografice sau numere independente de locaţie din şirurile de numere "2" şi "3";
2) unul sau mai multe RN, se vor acorda furnizorilor de servicii publice de comunicaţii electronice furnizate prin intermediul reţelelor publice fixe care utilizează tehnologia PSTN sau ISDN, cărora li s-au atribuit numere geografice sau numere independente de locaţie din şirurile de numere "2" şi "3";
3) un singur RN pentru toate categoriile de numere portabile, fie cîte un RN pentru fiecare categorie de numere portabile, se vor acorda furnizorilor de servicii publice de comunicaţii electronice cărora le-au fost atribuite resurse de numerotare din mai multe categorii de numere portabile, aplicîndu-se în mod corespunzător.
[Pct.271 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
28. În baza informaţiilor furnizate în cuprinsul cererii şi a eventualelor informaţii suplimentare depuse, Agenţia acordă resursele tehnice sau respinge cererea.
29. Agenţia poate respinge o cerere de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice, total sau parţial în următoarele cazuri:
1) solicitantul nu are calitatea de furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice;
2) nu este respectată procedura de solicitare;
3) data la care se estimează că resursele tehnice vor fi activate depăşeşte termenul prevăzut pentru activarea acestora;
4) nu sunt îndeplinite condiţiile de atribuire sau de utilizare prevăzute în prezenta procedură.
[Pct.29 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
30. Agenţia va informa solicitantul în cazul în care intenţionează să respingă total sau parţial cererea de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice. Solicitantul îşi poate modifica sau, după caz, retrage cererea.
[Pct.30 completat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
31. Respingerea cererii de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice va fi justificată şi se va comunica solicitantului.
32. Dreptul de utilizare a resurselor tehnice se acordă prin decizia Consiliului de Administraţie al Agenţiei, pentru fiecare categorie solicitată.
33. Agenţia acordă dreptul de utilizare a resurselor tehnice solicitate sau comunică respingerea cererii în termen de cel mult 7 zile de la data depunerii cererii şi, după caz, a tuturor informaţiilor suplimentare solicitate de către Agenţie, cu excepţia ISPC, care se atribuie sau pentru care se respinge cererea de atribuire în termen de 30 de zile de data transmiterii cererii sau, după caz, a tuturor informaţiilor suplimentare solicitate.
331. În vederea atribuirii unor resurse tehnice suplimentare din aceeaşi categorie, solicitantul va depune o cerere de acordare a resurselor tehnice în condiţiile punctelor 21-24, prevederile prezentului capitol aplicîndu-se în mod corespunzător. În acest sens, Agenţia va elibera o licenţă conţinînd resursele tehnice atribuite suplimentar, în condiţiile prevăzute la punctele 27 şi 271.
[Pct.331 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
34. Decizia de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice cuprinde datele de identificare ale furnizorului-solicitant, codurile pe care furnizorul are dreptul să le utilizeze şi obligaţia de respectare a condiţiilor de utilizare a resurselor tehnice prevăzute de prezenta procedură.
35. Dreptul de utilizare a resurselor tehnice se acordă pentru un termen nelimitat.
36. Prin derogare de la prevederile p.35, la cererea justificată a furnizorului de reţele sau de servicii publice de comunicaţii electronice Agenţia poate atribui resursele tehnice pentru testare, pentru termenul solicitat de furnizor, dar care nu va depăşi 6 luni din data atribuirii.
V. OBLIGAŢII CE REVIN FURNIZORILOR LA UTILIZAREA
RESURSELOR TEHNICE
37. Titularul dreptului de utilizare a resurselor tehnice (furnizorul care a obţinut dreptul de utilizare a resurselor tehnice) are următoarele obligaţii:
1) de a utiliza resursele tehnice pe teritoriul Republicii Moldova, conform destinaţiei şi în formatul stabilit prin prezenta procedură;
2) de a activa toate resursele tehnice atribuite (NSPC, ISPC şi MNC) în cel mult 6 luni de la data atribuirii şi de a utiliza efectiv un număr semnificativ de NSPC dintr-un bloc;
21) de a activa RN atribuite, în cel mult 3 luni de la data atribuirii;
3) de a notifica Agenţia în termen de o lună de la activarea fiecărui resurs tehnic atribuit, prin completarea obligatorie şi depunerea la Agenţie a formularului prevăzut în anexa nr.2;
4) de a notifica Agenţia în termen de o lună de la data încetării utilizării fiecărui resurs tehnic atribuit;
5) de a nu reatribui/transmite, în mod direct, terţilor resursele tehnice atribuite de către Agenţie;
6) de a notifica Agenţia în situaţia reorganizării, în cazul în care dreptul de utilizare este preluat de o persoană care are calitatea de furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice în vederea reatribuirii resurselor tehnice;
7) în cazuri excepţionale, cu cel puţin 30 de zile înaintea împlinirii termenelor prevăzute la subpunctele 2) sau 21), titularul dreptului de utilizare a resurselor tehnice poate solicita prelungirea acestor termene cu cel mult 3 luni, justificînd în mod temeinic situaţia care determină imposibilitatea respectării termenelor de activare.
8) în cazul prevăzut la subpunctul 7), dacă consideră cererea justificată, Agenţia poate prelungi termenul de activare a resurselor tehnice, o singură dată, cu cel mult 3 luni.
[Pct.37 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
VI. CESIONAREA DREPTULUI DE UTILIZARE A
RESURSELOR TEHNICE
38. Dreptul de utilizare a resurselor tehnice poate fi cedat către un alt furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice autorizat în condiţiile legislaţiei şi reglementărilor în vigoare, numai cu acordul Agenţiei şi cu asumarea de către cesionar a tuturor condiţiilor şi obligaţiilor de utilizare a resurselor tehnice stabilite prin prezenta procedură.
39. Cesionarea resurselor tehnice poate avea loc numai în cazul în care cesionarul preia integral sau parţial reţeaua cedentului, indiferent de modalitatea juridică de preluare.
40. Resursele tehnice pot fi cedate cîte unul sau integral.
41. În vederea cesionării dreptului de utilizare a resurselor tehnice, titularul dreptului de utilizare va depune la Agenţie o cerere, prin completarea în mod obligatoriu a formularului–tip prevăzut în anexa nr.4, şi însoţită de proiectul contractului de cesiune ce urmează a fi încheiat între cedent şi cesionar.
411. Dacă informaţiile furnizate nu sunt suficiente, Agenţia poate solicita cedentului sau cesionarului informaţii suplimentare.
[Pct.411 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
42. Agenţia va analiza dacă cesionarul îndeplineşte condiţiile de solicitare a resurselor tehnice ce urmează a fi cedate, dacă se păstrează destinaţia şi se respectă condiţiile de utilizare a resurselor tehnice cedate.
43. Agenţia emite acordul cu privire la cedarea resurselor tehnice în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii sau, după caz, a tuturor informaţiilor suplimentare solicitate de Agenţie.
44. Agenţia poate refuza emiterea acordului în următoarele cazuri:
1) cesionarul nu are calitatea de furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice;
2) cesionarul nu preia integral sau parţial reţeaua cedentului, în cazul cedării resurselor tehnice;
3) în urma cedării se intenţionează schimbarea destinaţiei sau condiţiilor de utilizare a resurselor tehnice prevăzute în prezenta procedură.
[Pct.44 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
45. După încheierea contractului de cesiune, pe baza acordului Agenţiei, cesionarul va transmite o cerere la Agenţie, prin completarea în mod obligatoriu a secţiunilor relevante din formularul–tip prevăzut în anexa nr.1, în funcţie de categoria de resurse tehnice cedate, însoţită de o copie a contractului de cesiune.
46. În termen de cel mult 7 zile de la data depunerii cererii, Agenţia va emite o decizie de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice în favoarea cesionarului, incluzînd resursele tehnice cedate, în cazul în care contractul de cesiune a fost încheiat cu respectarea condiţiilor stabilite de Agenţie, şi o decizie de revocare a dreptului cedentului de utilizare a resurselor tehnice cedate.
47. Codurile cedate pot fi utilizate de către cesionar, în baza deciziei de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice emise de Agenţie din data convenită între părţile contractului de cesiune şi cu respectarea prezentei proceduri.
VII. MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI
DE UTILIZARE A RESURSELOR TEHNICE
48. Decizia Agenţiei de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice poate fi modificată, din oficiu sau la cererea titularului resurselor tehnice, atunci cînd modificarea:
1) este necesară pentru respectarea recomandărilor şi obligaţiilor Republicii Moldova ce decurg din acorduri internaţionale sau din calitatea de membru a organismelor internaţionale;
2) este necesară pentru asigurarea securităţii sau apărării naţionale;
3) s-a schimbat cadrul legislativ în care a fost acordat dreptul de utilizare a resurselor tehnice;
4) s-au modificat datele de identificare ale titularului resurselor tehnice.
49. În vederea modificării dreptului de utilizare a resurselor tehnice, titularul resurselor tehnice va depune la Agenţie o cerere în acest sens, însoţită de actele doveditoare.
50. Dreptul de a utiliza codurile punctelor de semnalizare încetează în următoarele cazuri:
1) ca urmare a anulării înregistrării de stat a titularului dreptului de utilizare a resurselor tehnice;
2) ca urmare a retragerii dreptului de a furniza reţele sau servicii publice de comunicaţii electronice;
3) la cererea titularului dreptului de utilizare a resurselor tehnice;
4) ca urmare a cedării dreptului de utilizare a resurselor tehnice atribuite;
5) în cazul retragerii, în condiţiile legislaţiei în vigoare, a acestui drept;
6) ca urmare a încetării dreptului de utilizare a resurselor de numerotare pentru rutarea cărora este utilizat RN-ul respectiv;
7) dacă în urma divizării sau fuziunii dreptul de utilizare a resurselor tehnice este preluat de o persoană care nu are calitatea de furnizor de reţele sau servicii publice de comunicaţii electronice şi în termen de 30 zile nu transmite Agenţiei o notificare pentru a beneficia de regimul de autorizare generală.
[Pct.50 modificat prin Hot. ANRCETI nr.3 din 22.01.2020, în vigoare 13.07.2020]
[Pct.50 completat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
51. Notificarea privind renunţarea parţială sau totală la dreptul de utilizare a resurselor tehnice va fi transmisă Agenţiei de către titularul dreptului de utilizare prin completarea obligatorie a formularului – tip prevăzut în Anexa nr.3.
52. Dreptul de a utiliza anumite resurse tehnice poate fi suspendat sau retras, total sau parţial, prin decizia Agenţiei în condiţiile legislaţiei în vigoare.
53. Dreptul de utilizare a resurselor tehnice poate fi suspendat în următoarele cazuri::
1) nerespectarea condiţiilor sau obligaţiilor de utilizarea a resurselor tehnice;
2) ca urmare a suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii publice de comunicaţii electronice;
3) neactivarea, în termenele stabilite, a resurselor tehnice atribuite (vor fi retrase doar resursele tehnice neactivate);
4) resursele tehnice atribuite nu sunt utilizate mai mult de 6 luni;
5) resursele tehnice sunt utilizate de altă persoană decât titularul dreptului de utilizare a resurselor tehnice;
6) ca urmare a suspendării sau retragerii dreptului de utilizare a resurselor de numerotare pentru care au fost acordate RN;
7) pentru asigurarea securităţii statului sau apărării naţionale, a ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau pentru eliminarea ameninţării creării unor probleme grave de natură economică sau operaţională altor furnizori de reţele sau de servicii publice de comunicaţii electronice.
[Pct.53 modificat prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
54. Perioada de suspendare nu poate depăşi mai mult de 6 luni. Suspendarea încetează de drept în situaţia eliminării cauzelor care au determinat luarea acestei măsuri.
55. Dacă pe perioada suspendării dreptului de utilizare nu sunt eliminate cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, Agenţia poate dispune, în condiţiile legislaţiei în vigoare, retragerea resurselor tehnice atribuite.
56. Resursel tehnice pot fi retrase ca urmare a retragerii dreptului de a furniza reţele sau servicii publice de comunicaţii electronice
561. Decizia de atribuire, modificare, suspendare sau retragere a dreptului de utilizare a RN se comunică, în ziua adoptării, fiecărui furnizor de reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice prin intermediul bazei de date centralizate pentru implementarea şi realizarea portabilităţii numerelor.
[Pct.561 introdus prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
57. În cazul încetării dreptului de a utiliza anumite resurse tehnice, codurile pentru care dreptul de utilizare a încetat pot fi atribuite după o perioadă de 6 luni de la data încetării dreptului de a utiliza anumite resurse tehnice.
58. Perioada prevăzută nu se aplică în cazul reatribuirii resurselor tehnice către acelaşi furnizor, la cererea justificată a acestuia.
|
Anexa 1 Formular tip CERERE de atribuire a resurselor tehnice Nr. şi data înregistrării ____________________ (se completează de ANRCETI) Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei A. Date necesare identificării solicitantului şi comunicării eficiente cu acesta: Denumirea/numele solicitantului: _____________________________________________________________ Sediul/domiciliul solicitantului: _______________________________________________________________ Strada: _________________________ Nr. __________________ Bl. ___________ Apt. ____________________ Localitatea: ___________________________ Municipiu/Raion: ______________________ Telefon: __________ Fax: _____________________ E-mail: __________________________ Pagina de Internet: _________________ Solicitantul este înregistrat cu adresă: Municipiu/raion: ______________________ Număr de identificare de stat/cod fiscal: _______________________ Reprezentantul legal al solicitantului – date de identificare şi date de contact Nume: _______________________ Prenume: _______________________ IDNP: _________________________ Strada: ______________________ Nr. __________________ Bl. _______________ Apt. ___________________ Localitatea: _____________________________________ Municipiu/raion: _______________________________ Telefon: ______________________ Fax: ________________________ E-mail: ___________________________ CERERE prin prezenta se solicită atribuirea resurselor tehnice: Tipul resurselor tehnice: ISPC, NSPC, MNC, RN pentru reţeaua (serviciul) ________________________________________________________________________ Localitatea (localităţile) unde se vor utiliza resursele tehnice: _____________________________________________________________________________________________ |
|
|
Locul ştampilei |
Data şi semnătura reprezentantului legal solicitantului |
|
B. Coduri ale punctelor de semnalizare naţionale 1. Numărul codurile punctelor de semnalizare pentru care se solicită acordarea dreptului de utilizare: _____________________________________________________________________________________________ 2. Informaţii referitoare la utilizarea codurilor punctelor de semnalizare naţionale |
|
|
Informaţii cu privire la: |
Se indică informaţia |
| 1) tipul/producătorul centralei/centralelor în care vor fi utilizate codurile punctelor de semnalizare naţionale (AXE, EWSD etc.) | |
| 2) locaţia fizică a punctelor de semnalizare identificate cu codurile punctelor de semnalizare naţionale solicitate | |
| 3) data estimativă de activare a codurilor punctelor de semnalizare naţionale (lună/an) | |
| 4) identificarea relaţiilor de semnalizare preconizate a fi realizate prin intermediul codurilor punctelor de semnalizare naţionale solicitate: - denumirea/numele furnizorilor cu reţelele cărora se realizează relaţii de semnalizare; - locaţia punctelor de semnalizare distante corespondente; - codurile punctelor de semnalizare naţionale distante corespondente (în cazul în care se cunosc) |
|
|
C. Coduri ale punctelor de semnalizare internaţionale 1. Numărul codurilor punctelor de semnalizare internaţionale pentru care se solicită acordarea dreptului de utilizare: __________________________________________________________________________________________ 2. Informaţii referitoare la utilizarea codurilor punctelor de semnalizare internaţionale |
|
|
Informaţii cu privire la: |
Se indică informaţia |
| 1) Codul companiei (în conformitate cu Recomandarea ITU-T M.1400) | |
| 2) Date de contact: - numele şi prenumele persoanei de contact - telefon - fax |
|
| 3) tipul/producătorul centralei la care va fi implementat codul punctului de semnalizare internaţional (AXE, EWSD etc.) | |
| 4) locaţia fizică a punctului de semnalizare identificat cu codul punctului de semnalizare internaţional solicitat | |
| 5) data estimativă de activare a codurilor punctelor de semnalizare internaţionale (lună/an) | |
| 6) identificarea relaţiilor de semnalizare preconizate a fi realizate prin intermediul codului punctului de semnalizare solicitat: - denumirea/numele furnizorilor cu care se realizează relaţii de semnalizare - locaţia punctelor de semnalizare |
|
|
D. Coduri pentru reţele mobile 1. Numărul codurilor pentru reţele mobile pentru care se solicită acordarea dreptului de utilizare: _____________________________________________________________________________________________ 2. Informaţii referitoare la utilizarea codului pentru reţele mobile: |
|
|
Informaţii cu privire la: |
Se indică informaţia |
| 1) Tipul reţelei | - reţea publică mobilă - reţea publică mobilă virtuală - reţea publică fixă |
| 2) Tehnologie | - GSM - CDMA 450 - IMT 2000 - WCDMA - CDMA 2000 - alte tehnologii |
| 3) Infrastructura proprie a furnizorului de reţele mobile virtuale (MVNO) | Descriere |
| 4) Justificarea necesităţii utilizării codului pentru reţele mobile (pentru reţele, altele decât cele mobile) | Descrierea serviciilor furnizate prin intermediul reţelei |
| 5) Data estimativă a activării codului pentru reţele mobile | |
|
E. Numere de rutare 1. Resurse tehnice pentru care se solicită acordarea dreptului de utilizare: □ Numere de rutare care identifică furnizorul acceptor Data estimativă la care vor fi activate: ……………….. □ Numere de rutare care identifică un comutator în reţeaua furnizorului acceptor Data estimativă la care vor fi activate: ……………….. 2. Informaţii referitoare la utilizarea numerelor de rutare 2.1. Categoria de resurse de numerotare portabile pentru care se solicită numerele de rutare: □ numere geografice pentru servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte fixe, din şirurile "2", "3" şi "5" □ numere independente de locaţie din şirul "3" □ numere naţionale nongeografice pentru servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte mobile din şirurile "6" şi "7" □ numere naţionale nongeografice pentru servicii din şirul "8" □ numere naţionale nongeografice pentru servicii din şirul "9". 2.2. Tipul reţelei de comunicaţii electronice prin intermediul căreia se furnizează serviciile pentru care se solicită numerele de rutare: |
|
| Tipul reţelei | □ reţea publică fixă
□ reţea publică mobilă |
| Tehnologia (numai pentru reţele publice fixe) | □ PSTN/ISDN
□ internet/IP |
[Anexa nr.1 modificată prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
|
Anexa 2 Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei Formular tip NOTIFICARE privind activarea resurselor tehnice 1 . Date necesare identificării solicitantului Denumirea/Numele solicitantului: _________________________________________________________________ Număr de identificare de stat/cod fiscal: ___________________________________________________________ 2. Coduri ale punctelor de semnalizare pentru care se realizează notificarea: - coduri ale punctelor de semnalizare naţionale, - coduri ale punctelor de semnalizare internaţionale - coduri pentru reţele mobile - numere de rutare 3. Resursele tehnice activate, în formatul prevăzut în decizia Consiliului de Administraţie al ANRCETI prin care s-a acordat dreptul de utilizare: 4. Data activării (pentru fiecare cod activat): _____________________________________________________________________________________________ |
|
|
Locul ştampilei |
Data şi semnătura reprezentantului legal al solicitantului |
[Anexa nr.2 completată prin Hot. ANRCETI nr.15 din 29.05.2014, în vigoare 06.06.2014]
|
Anexa 3 Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei Formularul tip NOTIFICARE privind renunţarea la dreptul de utilizare a resurselor tehnice Solicitantul _______________, titular al dreptului de utilizare a resurselor tehnice, în conformitate cu Decizia Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.__________din ___________, cu sediul în ___________________ Număr de identificare de stat/cod fiscal _____________________________________________________ reprezentatul legal ________________________________________, IDNP ______________________________ renunţ, începând cu data de _________________, la dreptul de a utiliza următoarele resurse tehnice atribuite: _____________________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________ |
|
|
Locul ştampilei |
Data şi semnătura reprezentantului legal al solicitantului |
|
Anexa 4 Formular tip CERERE de cesionare a resurselor tehnice Nr. şi data înregistrării ____________________ (se completează de ANRCETI) Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei CERERE de cesionare a resurselor tehnice Cesionarul (solicitantul) Denumirea __________________________________________________________________________________ Date de identificare a cesionarului: număr de identificare de stat/Cod fiscal: ________________________ Adresa oficiului ______________________________________________________________________________ Telefon, fax, e-mail __________________________________________________________________________ Prin reprezentantul legal _____________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________ (numele, prenumele, număr de identificare personal (IDNP) _____________________________________________________________________________________________ (date de contact: tel., fax, e-mail) Solicită acordul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) în vederea cesionării resurselor tehnice _____________________________________________________________________________________________ Atribuite Cedentului Denumirea __________________________________________________________________________________ Date de identificare a cedentului: număr de identificare de stat/Cod fiscal: ________________________________________________________ Adresa oficiului ______________________________________________________________________________ Telefon, fax, e-mail __________________________________________________________________________ Reprezentantul legal _________________________________________________________________________ (numele, prenumele, număr de identificare personal (IDNP) _____________________________________________________________________________________________ (date de contact: tel., fax, e-mail) NOTĂ: Se anexează următoarele documentele prevăzute în Procedura de eliberare, modificare, retragere şi cesionare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice: 1. 2. 3. |
|
|
Locul ştampilei Locul ştampilei |
Data şi semnătura reprezentantului legal al cesionarului Data şi semnătura reprezentantului legal al cedentului |