Hotărîre nr.273/2018 din 28.09.2018 cu privire la modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea şi aprobarea, în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.180/2016 din 10 iunie 2016
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea şi aprobarea,
în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic şi a pierderilor
de apă în sistemele publice de alimentare cu apă, aprobat
prin Hotărârea ANRE nr. 180/2016 din 10 iunie 2016
nr. 273/2018 din 28.09.2018
(în vigoare 02.11.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 410-415 art. 1611 din 02.11.2018
* * *
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
al Republicii Moldova
nr.1378 din 22 octombrie 2018
Ministru _______ Victoria Iftodi
În temeiul articolului 7 alineatul (2) lit.i) din Legea nr.303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.60-65, art.123), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică,
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul cu privire la stabilirea şi aprobarea, în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.180/2016 din 10 iunie 2016, înregistrată la Ministerul Justiţiei cu nr.1122 din 6 iulie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.206-214, art.1185), se modifică şi se completează după cum urmează:
Punctele 36-39 vor fi expuse în următoarea redacţie:
"36. Anual, până la finele lunii ianuarie, operatorii care furnizează serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, titulari de licenţe eliberate de Agenţie, vor prezenta Agenţiei calculele consumului tehnologic şi a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare actualizate pentru anul precedent în baza parametrilor efectiv înregistraţi şi a celor planificate pentru anul de gestiune. Aceste calcule vor fi efectuate în conformitate cu prezentul Regulament.
37. În cazul în care valoarea actualizată a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă este mai mare decât valoarea efectiv înregistrată de operator în anul precedent, valoarea consumului tehnologic şi a pierderilor de apă, acceptată în scopuri tarifare, nu va depăşi valoarea efectiv înregistrată de operator în anul precedent.
În cazul în care valoarea actualizată a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă este mai mică decât valoarea efectiv înregistrată de operator în anul precedent, valoarea consumului tehnologic şi a pierderilor de apă, acceptată în scopuri tarifare, nu va depăşi nivelul valorii actualizate a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă.
38. Agenţia, în procesul examinării calculelor consumului tehnologic şi a pierderilor de apă, este în drept să solicite de la titularul de licenţă informaţii suplimentare necesare pentru actualizarea, reglementarea şi aprobarea consumului tehnologic şi a pierderilor de apă din sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare.
39. Agenţia anual va aproba valoarea actualizată a consumului tehnologic şi a pierderilor de apă pentru anul precedent şi valoarea prognozată pentru anul de gestiune a titularului de licenţă care furnizează serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.
| Tudor COPACI, | |
| director general | |
| Sergiu CIOBANU, | Octavian LUNGU, |
| director | director |
| Iurie ONICA, | Ghenadie PÂRŢU, |
| director | director |
| Nr.273/2018. Chişinău, 28 septembrie 2018. | |