Acte judiciare
Hotărîre nr.28 din 25.05.99 pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.1067 din 21 octombrie 1998 "Cu privire la aprobarea cuantumului plăţii pentru licenţierea unor genuri de activitate în Republica Moldova"
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului
nr.1067 din 21 octombrie 1998 "Cu privire la aprobarea cuantumului
plăţii pentru licenţierea unor genuri de activitate în Republica
Moldova"*
Nr.28 din 25.05.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-58/39 din 03.06.1999
* * *
-------------------------
* M.O., 1998, nr. 100-102, art. 1032.
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Pavel BARBALAT - preşedinte
Nicolae CHISEEV - judecător
Mihai COTOROBAI - judecător
Constantin LOZOVANU - judecător
Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor
Ion VASILATI - judecător
cu participarea grefierului Aliona Balaban, deputatului în Parlament
Victor Cecan, preşedintele Comisiei pentru control şi petiţii, autorul
sesizării, în lipsa nemotivată a reprezentantului Guvernului legal
citat, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie şi art. 4
alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a
examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul
constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.1067 din 21 octombrie 1998.
Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în
Parlament Victor Cecan, depusă în conformitate cu art. 24 şi 25 din
Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 şi 39 din Codul
jurisdicţiei constituţionale.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 aprilie 1999 sesizarea a
fost acceptată spre examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi.
Audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, examinînd
materialele dosarului şi punctele de vedere solicitate Guvernului şi
Ministerului Justiţiei şi argumentele autorului sesizării expuse în
şedinţă,
Curtea Constituţională
a c o n s t a t a t :
La 21 octombrie 1998 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr. 1067 "Cu
privire la aprobarea cuantumului plăţii pentru licenţierea unor genuri
de activitate în Republica Moldova". Potrivit Hotărîrii, pînă va fi
adoptată Legea "Cu privire la licenţierea unor genuri de activitate",
Guvernul stabileşte cuantumul plăţii pentru licenţierea unor genuri de
activitate în Republica Moldova.
Autorul sesizării consideră că prin aceasta Guvernul şi-a depăşit
atribuţiile constituţionale, deoarece stabilirea cuantumului plăţii
pentru licenţierea unor genuri de activitate în Republica Moldova
înseamnă, de fapt, stabilirea unui venit al bugetului de stat. Potrivit
art. 132 din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale
bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale
bugetelor raioanelor, oraşelor şi satelor se stabilesc conform legii de
organele reprezentative respective, iar oricare alte prestări sînt
interzise.
Întrucît Guvernul nu este o autoritate publică reprezentativă,
autorul consideră că, adoptînd Hotărîrea nr. 1067, Guvernul şi-a arogat
atribuţii improprii şi astfel a încălcat prevederile art. 6, art. 130 şi
132 din Constituţie.
Curtea Constituţională consideră că este necesar a examina Hotărîrea
contestată a Guvernului prin prisma dispoziţiilor art. 6, art. 58, art.
130 şi 132 din Constituţie.
Astfel, potrivit dispoziţiilor constituţionale citate, pentru
asigurarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor, pentru justa impunere
fiscală şi garantarea dreptului fiecărui cetăţean de a-şi cunoaşte
drepturile şi obligaţiile, Legea Supremă pune în sarcina organelor
reprezentative stabilirea impozitelor, taxelor şi oricăror altor
venituri ale bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale.
Prin asigurarea legalităţii şi publicităţii sarcinilor fiscale stabilite
Constituţia garantează cetăţenilor atît cunoaşterea drepturilor şi
obligaţiilor lor, cît şi stabilirea corectă a poverilor fiscale, pe care
aceştia urmează să le suporte.
Analiza hotărîrii supuse controlului constituţionalităţii denotă că
Guvernul a stabilit că pentru licenţa acordată pe o perioadă determinată
pentru practicarea anumitor genuri de activitate (activitatea legată de
bussinesul jocurilor de noroc, activitatea în sfera aviaţiei civile,
emisiuni pentru instituţiile de teleradiodifuziune, producerea, stocarea
şi comercializarea angro a producţiei alcoolice, activitatea de
producţie, transport/dispecerat, distribuire, furnizare în sectoarele
electroenergetic, termoenergetic şi gaze) persoanele juridice şi fizice
suportă o anumită plată.
Curtea Constituţională apreciază că prin hotărîrea Guvernului a fost
stabilit un nou tip de plată, care, potrivit art. 130 şi 132 din
Constituţie, urmează să fie reglementat prin lege doar de organele
reprezentative.
Guvernul, potrivit art. 96 din Constituţie, asigură realizarea
politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală
a administraţiei publice. Actele Guvernului, prin care se asigură
exercitarea funcţiilor acestuia, potrivit art. 102 alin. (2) din
Constituţie, se emit prin organizarea executării legilor. Constituţia nu
abilitează Guvernul cu dreptul de a stabili norme primare în domeniile
relaţiilor sociale care necesită reglementări legale.
De menţionat, că Guvernul a indicat în preambulul Hotărîrii nr. 1067
că aceasta se aprobă pînă la adoptarea Legii Republicii Moldova "Cu
privire la licenţierea unor activităţi". Adoptînd această hotărîre,
Guvernul şi-a depăşit atribuţiile constituţionale.
După cum a subliniat anterior Curtea Constituţională, hotărîrile
Guvernului nu pot conţine norme juridice primare, nu pot stabili norme
generale şi obligatorii, acestea pot fi doar subsecvente legilor
adoptate anterior de Parlament.
Pentru considerentele expuse, Curtea Constituţională apreciază drept
neconstituţională Hotărîrea Guvernului nr. 1067 din 21 octombrie 1998.
În temeiul art. 135 alin. (1) lit. a), art. 140 din Constituţie,
art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 din
Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru motivele arătate,
Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E :
1. Declară neconstituţională Hotărîrea Guvernului nr. 1067 din 21
octombrie 1998 "Cu privire la aprobarea cuantumului plăţii pentru
licenţierea unor genuri de activitate în Republica Moldova".
2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei
căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDSINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT
Chişinău, 25 mai 1999.
Nr. 28.