BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3 din 16.10.2015 cu privire la punerea în circulaţie ca mijloc de plată şi în scop numismatic a unor monede comemorative

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.10.2015

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

H O T Ă R Î R E

cu privire la punerea în circulaţie ca mijloc de plată şi

 în scop numismatic a unor monede comemorative

nr. 3  din  16.10.2015

 (în vigoare 23.10.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 291-295 art. 2176 din 23.10.2015

* * *

În temeiul art.5 lit g), 11, 26 lit.g) şi 57 din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.178 din 16 aprilie 2015 cu privire la emiterea monedelor comemorative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.98-101, art.204), Consiliul de supraveghere al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se pun în circulaţie, la data de 2 noiembrie 2015, ca mijloc de plată şi în scop numismatic opt monede comemorative, conform Anexei, cu următoarele tematici:

1) Seria “Personalităţi”:

Grigore Vieru - 80 de ani de la naştere

Constantin Constantinov – 100 de ani de la naştere

2) Seria “Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din mun. Chişinău”:

Constantin Stere

3) Seria “Locaşuri sfinte”:

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul Satului, Chişinău

4) Seria “Conace boiereşti”:

Conacul Pommer din satul Ţaul, raionul Donduşeni

5) Seria “Femei celebre”:

Maria Bieşu – 80 de ani de la naştere

6) Seria “Cartea Roşie a Republicii Moldova”:

Broasca – ţestoasă - de – baltă.

2. Comercializarea monedelor comemorative se va efectua prin intermediul Băncii Naţionale a Moldovei şi băncilor licenţiate.

3. Băncile licenţiate stabilesc independent preţul de vânzare al monedelor comemorative, care nu va depăşi cu trei la sută preţul stabilit de Banca Naţională a Moldovei.

4. Monedele comemorative sunt acceptate ca mijloc de plată în economia naţională, la valoarea lor nominală.

5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.