BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.31/11 din 06.06.2014 cu privire la retragerea licenţelor unor asociaţii de economii şi împrumut

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.06.2014

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la retragerea licenţelor unor asociaţii de economii şi împrumut

nr. 31/11  din  06.06.2014

 (în vigoare 20.06.2014) 

Monitorul Oficial nr.160-166 art.872 din 20.06.2014

* * *

Ca rezultat al neexecutării, în mod repetat, de către administratorii unor asociaţii de economii şi împrumut a prescripţiilor stabilite prin hotărîrile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.11/4 din 06.02.2014 "Cu privire la prescrierea unor asociaţii de economii şi împrumut de a întreprinde măsuri în vederea respectării prevederilor legislaţiei" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.35-41, art.173) şi nr.21/10 din 04.04.2014 "Cu privire la prescrierea repetată unor asociaţii de economii şi împrumut de a întreprinde măsuri în vederea respectării prevederilor legislaţiei" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.87-91, art.456), în temeiul art.1, art.3, art.8 lit.b), lit.c) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.r) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.9 alin.(2) lit.e), art.32 alin.(1), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.48 alin.(2) lit.a) şi art.49 alin.(1) lit.e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506), art.8 alin.(1) lit.c) pct.36), art.21 alin.(2) lit.f) şi alin.(6) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se retrag licenţele pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, enumerate în anexă, cu prescrierea întreprinderii următoarelor măsuri:

- depunerea la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, a licenţelor retrase;

- iniţierea, în decurs de 30 de zile lucrătoare din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, a procedurii de lichidare benevolă.

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.