Hotărîre nr.31 din 22.10.2010 privind stabilirea cuantumului plăţii de reglementare şi monitorizare pentru anul 2011
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
H O T Ă R Î R E
privind stabilirea cuantumului plăţii de reglementare
şi monitorizare pentru anul 2011
nr. 31 din 22.10.2010
(în vigoare 29.10.2010)
Monitorul Oficial nr.211-212 art.749 din 29.10.2010
* * *
În temeiul art.8 alin.(2), art.12 alin.(1) lit.a) şi alin.(3)-(4) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15 noiembrie 2007;
pct.15 lit.e) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.905 din 28.07.2008,
Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI)
HOTĂRĂŞTE:
1. A stabili cuantumul plăţii de reglementare şi monitorizare pentru anul 2011 la nivel de 0,2 la sută din volumul venitului provenit din activităţile practicate în domeniul comunicaţiilor electronice de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice.
2. Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice vor transfera pe contul curent al ANRCETI plăţile de reglementare şi monitorizare trimestrial, pînă la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI ANRCETI | Sergiu SÎTNIC |
| Membrii Consiliului ANRCETI | Ion Pochin Iurie Ursu |
Chişinău, 22 octombrie 2010. |
|
| Nr.31. |