Hotărîre nr.318 din 27.06.2011 cu privire la dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie
şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare
nr. 318 din 27.06.2011
(în vigoare 27.06.2011)
Monitorul Oficial nr.113 art.887 din 12.07.2011
* * *
Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărîrea nr.51 din 31 martie 2011, a stabilit data de 5 iunie 2011 pentru desfăşurarea alegerilor locale generale.
În vederea organizării şi desfăşurării alegerilor locale generale au fost constituite 35 consilii electorale în circumscripţiile electorale de nivelul al doilea, 896 consilii electorale în circumscripţiile electorale de nivelul întîi şi 1955 birouri electorale ale secţiilor de votare.
În baza proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor la alegerile locale generale din 5 iunie 2011, întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare şi a proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării, întocmite de consiliile electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală a totalizat şi a adus la cunoştinţa publică rezultatele finale.
În conformitate cu art.18, 26 şi 34 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Consiliile electorale de circumscripţie de nivelul al doilea, constituite în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor locale generale din 5 iunie 2011, vor dizolva consiliile electorale de circumscripţie de nivelul întîi, birourile electorale ale secţiilor de votare, cu excepţia circumscripţiilor în care instanţa de judecată nu a confirmat legalitatea alegerilor.
2. După dizolvarea birourilor electorale ale secţiilor de votare şi consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul întîi, consiliile electorale de circumscripţie de nivelul al doilea, cu excepţia circumscripţiilor în care instanţa de judecată nu a confirmat legalitatea alegerilor, îşi încetează activitatea şi se consideră dizolvate.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretarul Comisiei | |
| Electorale Centrale | Andrei Volentir |
Chişinău, 27 iunie 2011. |
|
| Nr.318. |