Hotărîre nr.32/5 din 06.08.2010 cu privire la reperfectarea licenţei Companiei de Asigurări "IDEEA ASIGURĂRI" S.A.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la reperfectarea licenţei Companiei
de Asigurări "IDEEA ASIGURĂRI" S.A.
nr. 32/5 din 06.08.2010
(în vigoare 17.08.2010)
Monitorul Oficial nr.148-149 art.533 din 17.08.2010
* * *
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Companiei de Asigurări "IDEEA ASIGURĂRI" S.A. (mun.Chişinău, str.Şciusev A. 29, IDNO 1002600049947) privind schimbarea denumirii şi adresei juridice, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.c), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.15 şi art.18 alin.(6) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa eliberată Întreprinderii Mixte Companiei de Asigurări "NOBIL ASIGURĂRI GENERALE" S.A. seria CNPF nr.000334 pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), eliberată la 31.12.2007, pe termen nelimitat, privind:
a) schimbarea denumirii din Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări "NOBIL ASIGURĂRI GENERALE" S.A. în Compania de Asigurări "IDEEA ASIGURĂRI" S.A.;
b) schimbarea adresei juridice din mun. Chişinău, str. Maria Cibotari 55, în mun.Chişinău, str.Şciusev A. 29.
2. Se recunoaşte nevalabil formularul de licenţă seria CNPF nr.000334, eliberat anterior Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări "NOBIL ASIGURĂRI GENERALE" S.A.
3. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 450 lei şi taxa pentru 3 copii de pe licenţă în mărime de 1350 lei (3 × 450) se varsă la bugetul de stat.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului supraveghere asigurări.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Aurica DOINA |
Chişinău, 6 august 2010. |
|
| Nr.32/5. |