BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3251 din 04.06.2010 cu privire la înregistrarea grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.06.2010

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la înregistrarea grupului de iniţiativă pentru

desfăşurarea referendumului republican legislativ

nr. 3251  din  04.06.2010

 (în vigoare 04.06.2010) 

Monitorul Oficial nr.94-97 art.355 din 11.06.2010

* * *

Pe data de 24 mai 2010, preşedintele Biroului executiv al grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ dl Valeriu Pasat a depus la Comisia Electorală Centrală, în vederea înregistrării grupului de iniţiativă, următoarele documente: procesul-verbal al adunării de constituire a grupului de iniţiativă, lista participanţilor înregistraţi la adunarea cetăţenilor, proiectul legii cu privire la predarea disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în învăţămîntul preuniversitar din Republica Moldova, lista membrilor grupului de iniţiativă constituit din – 3467 persoane, toate autentificate de Consiliul municipal Chişinău, precum şi declaraţiile acestor membri privind consimţămîntul lor de a participa la colectarea de semnături ale susţinătorilor referendumului şi cererea privind înregistrarea grupului de iniţiativă.

În urma examinării documentelor prezentate, s-a constatat că la data de 25 martie 2010 în sala Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova a avut loc adunarea cetăţenilor pentru iniţierea referendumului republican, la care s-au înregistrat 562 de participanţi din toate raioanele ţării, din municipiile Chişinău, Bălţi şi din UTA Găgăuzia.

În cadrul adunării a fost aprobată în unanimitate chestiunea cu privire la oportunitatea efectuării referendumului republican şi formularea întrebării preconizate a fi supusă referendumului.

De asemenea, participanţii la adunare au supus discuţiei proiectul legii cu privire la predarea disciplinei "Bazele Ortodoxiei" în învăţămîntul preuniversitar din Republica Moldova preconizat a fi supus referendumului, care a fost aprobat în ansamblu cu votul a 550 din cei prezenţi.

În conformitate cu art.152 din Codul electoral, la adunare a fost ales un grup de iniţiativă care va colecta semnăturile susţinătorilor referendumului.

La adunarea generală a grupului de iniţiativă din 8 mai 2010, membrii grupului au ales din rîndul lor un birou executiv, compus din preşedinte – dl Valeriu Pasat, vicepreşedinte – PS episcop Anatolie de Cahul şi Comrat şi secretar – dl Iurie Filip.

Examinînd documentele prezentate, Comisia Electorală Centrală a constatat unele erori la completarea listei membrilor grupului de iniţiativă şi a declaraţiilor membrilor lui, şi anume:

- în lista grupului de iniţiativă au fost incluse 3490 persoane;

- total depuse declaraţii – 3492;

- 146 persoane nu au depus declaraţii;

- la 162 persoane datele de identitate din listă nu corespund cu cele din buletinul de identitate;

- 5 persoane au depus cîte 2 declaraţii;

- la 219 persoane s-au depistat erori în nume, prenume şi anul naşterii.

Totodată, menţionăm că 170 declaraţii au fost depuse de persoane care nu se regăsesc în lista grupului de iniţiativă.

Astfel, 532 de semnatari ai declaraţiilor nu pot fi admişi spre înregistrare în calitate de membri ai grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului, iar 2958 persoane urmează a fi înregistraţi în această calitate.

În conformitate cu art.18 şi 153 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează grupul de iniţiativă în număr de 2958 persoane cu drept de vot pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ.

2. Se stabileşte termenul pentru colectarea semnăturilor susţinătorilor referendumului republican legislativ începînd cu 14 iunie şi pînă la 14 septembrie 2010.

3. Prin intermediul mijloacelor de informare în masă se va aduce la cunoştinţă publică hotărîrea Comisiei Electorale Centrale cu privire la înregistrarea grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.