Hotărâri
Hotărîre nr.34/7 din 04.11.2004 privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la activitatea de estimare a valorilor mobiliare şi a activelor ce se referă la ele
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre privind modificarea şi completarea Regulamentului
cu privire la activitatea de estimare a valorilor mobiliare
şi a activelor ce se referă la ele
Nr.34/7 din 04.11.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.212-217/449 din 26.11.2004
* * *
În temeiul art.1 alin.(1), art.3 lit.b), e), art.8 lit.a) şi f) ale
Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.22-23,
art.91) şi art.40 alin.(2) al Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 cu privire
la piaţa valorilor mobiliare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1999, nr.27-28, art.123),
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
HOTĂRĂŞTE:
I. Regulamentul cu privire la activitatea de estimare a valorilor
mobiliare şi a activelor ce se referă la ele, aprobat prin Hotărîrea
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.36/9 din 27.12.2001
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.46-48, art.105), se
modifică şi se completează după cum urmează:
1.1. În pct.5.2.:
a) cuvintele "În raport se indică:" se substituie cu cuvintele
"Raportul va avea următorul conţinut şi următoarea structură:";
b) litera d) se expune în următoarea redacţie:
"d) analiza financiară a activităţii emitentului estimat reflectată
prin:
- sinteza bilanţului şi raportului cu privire la rezultatele
financiare pentru ultimii tei ani de activitate. În cazul în care
emitentul activează mai puţin de trei ani vor fi prezentate rapoartele
disponibile;
- explicaţia amănunţită a corecţiilor efectuate asupra indicatorilor
financiari;
- analiza situaţei patrimoniului (activele nete, analiza corelaţiei
dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria
netă, analiza corelaţiei creanţe - datorii, analiza indicatorilor de
lichiditate şi solvabilitate, analiza indicatorilor echilibrului
financiar), analiza indicatorilor de rentabilitate, analiza riscului
întreprinderii şi compararea indicatorilor obţinuţi cu indicatorii
emitenţilor similari şi/sau cu indicatorii medii din domeniul de
activitate;
- analiza swot (analiza punctelor tari, punctelor slabe, riscurilor
şi oportunităţilor) a situaţiei financiare a emitentului estimat;".
1.2. În pct.6.4. prima propoziţie se expune în următoarea redacţie:
"Clientul este obligat să prezinte estimatorului toată informaţia
deţinută şi necesară estimatorului pentru efectuarea estimării."
1.3. În pct.7.2. lit.a) propoziţia "În baza rezultatelor activităţii
selectate ca fiind reprezentative vor fi calculaţi indicatori agregaţi
sintetici (medii, mediane etc.)" se substituie cu propoziţia "În baza
rezultatelor activităţii selectate, dacă acestea sînt reprezentative din
punct de vedere statistic, vor fi calculaţi indicatori agregaţi sintetici
(medii, mediane etc.)."
1.4. În pct.7.2. lit.b):
a) formula
n CFi CF x (1+g)
"V = Suma (---------) + ------------ "
i=0 (1+r)i r - g
se substituie cu formula
n CFi CF x (1+g)
"V = Suma (---------) + (----------------) "
i=0 (1+r)i (r-g) x (1+r)n
b) după cuvintele "Al doilea element al formulei" expresia matematică
CF x (1+g) CF x (1+g)
"(------------)" se substituie cu expresia "(---------------)"
(r-g) (r-g) x (1+r)n
şi se exclud cuvintele "şi reprezintă fomula capitalizării, descrisă
anterior".
1.5. Pct.7.5 se expune în următoarea redacţie:
"7.5. În cazul estimării unui pachet de valori mobiliare care dă
deţinărotului posibilitatea de a influenţa deciziile luate de organele
de conducere ale emitentului, rezultatele obţinute prin metodele care
reflectă valoarea unui pachet de valori mobiliare ale emitentului
estimat care nu dă deţinătorului posibilitatea de a influenţa deciziile
luate de organele de conducere ale emitentului, vor fi corectate cu o
primă de control. Stabilirea primei de control va fi însoţită în mod
obligatoriu de explicaţii şi argumente corespunzătoare."
1.6. În pct.7.6. cuvintele "nu se efectuează corectări" se
substituie cu cuvintele ", rezultatele obţinute prin metodele care
reflectă valoarea unui pachet de valori mobiliare care dă deţinătorului
posibilitatea de a influenţa deciziile luate de organele de conducere
ale emitentului, vor fi corectate cu discountul pentru lipsa de control.
Alegerea discountului pentru lipsa de control va fi însoţită în mod
obligatoriu de explicaţii şi argumente care au dus la respectiva
alegere."
1.7. Pct.7.9. se exlude, iar pct.7.10. devine pct.7.9. şi se expune
în următoarea redacţie:
"7.9. La estimarea unui emitent, estimatorul este obligat să
utilizeze cel puţin două dintre metodele prevăzute la pct.7.1. al
prezentului Regulament, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
Rezultatul final al estimării se determină în urma analizei
credibilităţii şi relevanţei metodelor de estimare utilizate şi a
informaţiilor care au stat la baza metodelor respective, reieşind din
rezultatele obţinute prin aplicarea fiecărei dintre metodele de estimare
utilizate şi prin unificarea lor argumentată."
1.8. Pct.8.2. lit.c) după cuvintele "respectînd cerinţele stabilite"
se completează cu cuvintele "de prezentul Regulament şi de alte acte
normative" şi în continuare după text.
1.9. Pct.9.2. se expune în următoarea redacţie:
"9.2. Estimatorul poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia
în vigoare, pentru nerespectarea prevederilor prezentului Regulament şi
a altor acte normative, prezentarea rezultatelor estimării în mod eronat
şi nerespectarea principiilor de independenţă, onestitate şi
confidenţialitate a estimării. În cazul depistării încălcărilor
sus-menţionate, care au cauzat prejudicii clientului, estimatorul este
obligat să restituie despăgubirea beneficiarului, conform legislaţiei în
vigoare."
II. Controlul asupra respectării prevederilor Regulamentului cu
privire la activitatea de estimare a valorilor mobiliare şi a activelor
ce se referă la ele se pune în sarcina Departamentului activităţi
profesioniste şi monitoring pe piaţa secundară.
Preşedintele
Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare Ion ROBU
Chişinău, 4 noiembrie 2004.
Nr.34/7.