Hotărîre nr.35 din 21.12.95 cu privire la constituţionalitatea articolului 1 alineatul (4) din Legea nr.344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri). Opinia separată a judecătorului Curţii Constituţionale asupra dosarului cu privire la constituţionalitatea articolului 1 alineatul (4) din Legea nr.344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE Cu privire la constituţionalitatea articolului 1 alineatul (4) din Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.35 din 21.12.95 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.2-3/35 din 11.01.1996 * * * În numele Republicii Moldova Plenul Curţii Constituţionale a Republicii Moldova în componenţa: Pavel Barbalat - preşedinte Nicolae Chiseev - judecător Nicolae Osmochescu - judecător Eugen Sofroni - judecător Gheorghe Susarenco - judecător Ion Vasilati - judecător Ludmila Zadorojnîi - grefier cu participarea domnului Vasile Nedelciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor, domnilor Victor Cecan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, şi Tudor Angheli, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreşedintele Comisiei pentru politica externă a Parlamentului, reprezentanţă ai Parlamentului Republicii Moldova, în baza articolului 135 alineatul (1) litera a) din Constituţia Republicii Moldova, articolului 4 alineatul (1) litera a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 16 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă sesisarea domnului V. Nedelciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu privire la constituţionalitatea articolului 1 alineatul (4) din Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri). Sesizarea sus-numită este făcută conform articolului 251 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Curţii Constituţionale din 24 noiembrie acceptată spre examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi a Curţii Constituţionale, potrivit atribuţiilor sale constituţionale. Examinînd sesizarea în cauză, audiind argumentele părţilor, expuse în şedinţa plenară, precum şi corespunderea prevederilor atacate cu dispoziţiile constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ a c o n s t a t a t: La 23 decembrie 1994 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea organică nr. 344-XIII privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri). În articolul I alineatul (4) din Legea menţionată este prevăzut dreptul populaţiei Găgăuziei, care constituie o parte componentă a poporului Republicii Moldova, la autodeterminare externă în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent. În sesizarea sa domnul V. Nedelciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, susţine că dreptul acordat minorităţii găgăuze prin stipularea cuprinsă în articolul 1 alineatul (4) din Legea menţionată poate fi acordat doar printr-un act constituţional. El afirmă că dreptul la autodeterminare acordat minorităţii găgăuze reduce conţinutul şi aria de acţiune a suveranităţii naţionale,constituţiile altor state unitare democratice nu acordă asemenea drepturi populaţiei unor regiuni autonome. Deci, se susţine în sesizare, prevederea articolului 1 alineatul (4) din Legea sus-numită contravine articolelor 1 şi 2 din Constituţia Republicii Moldova referitoare la suverinitatea, independenţa, unitaritatea şi indivizibilitatea statului. Examinînd textul sesizării şi textul integral al Legii organice nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994, precum şi dispoziţiile constituţionale, Curtea Constituţională nu poate accepta interpretarea dată în sesizare articolului I alineatul (4) din Legea menţionată potrivit căreia dreptul la autodeterminare acordat minorităţii găgăuze reduce conţinutul şi aria de acţiune a suveranităţii naţionale. În primul rînd, acest drept este acordat prin Lege organică nu mirorităţii găgăuze, ci populaţiei Găgăuziei,unde în afară de găgăuzi locuiesc reprezentanţi ai mai multor naţionalităţi (moldoveni, ruşi, ucraineni,bulgari). În al doilea rînd interpretarea articolului a cărui neconstituţionalitate este invocată poate fi corectă numai ţinîndu-se seama şi de prevederile altor articole ale Legii nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri). În Legea numită (articolul 1 alineatul (1) se prevede că Găgăuzia, ca unitate teritorială autonomă, este parte componentă a Republicii Moldova; Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei, care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova (articolul 2); pămîntul, subsolul, apele, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale, bunurile mobile şi imobile, aflate pe teritoriul Găgăuziei, sînt proprietate a poporului Republicii Moldova şi constituie totodată baza economică a Găgăuziei (articolul 6). Înterpretarea prevederilor articolului 1 alineatul (4) din Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994, împreună cu prevederile enumerate ale aceleiaşi Legi permit să se tragă concluzia că ele nu contravin articolelor 1-3 şi 127 din Constituţia Republicii Moldova privind suveranitatea, inalienabilitatea teritoriului şi proprietatea statului Republica Moldova. De menţionat, că prevederile articolului 1 alineatul (4) se aplică numai în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent. Actualmente astfel de condiţii nu există, de aceea nu se poate afirma că ele reduc conţinutul şi aria de acţiune a suveranităţii. Curtea Constituţională consideră că acest efect nu se va produce nici în cazul în care Republica Moldova ca stat va pierde independenţa, întrucît în acest caz nici suveranitatea nu va mai exista. Deci, nu se poate reduce ceea ce nu există de fapt. Argumentul din sesizare conform căruia constituţiile altor state unitare democratice nu acordă populaţiei unor regiuni autonome dreptul la autodeterminare externă de asemenea nu poate fi reţinut. Într-adevăr, legile fundamentale ale altor state unitare democratice nu prevăd asemenea drepturi, însă în aceste state există alte realităţi. Conform articolului 111 alineatul (1) din Constituţia Republicii Moldova localităţilor din stînga Nistrului , precum şi unor localităţi din sudul republicii le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale de autonomie după statute speciale adoptate prin legi organice. Aşadar, organul suprem legislativ al statului,adoptînd Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Găgăuz-Yeri), a procedat în deplină conformitate cu prevederile Constituţiei. În articolul III alineatul (1) din Constituţie formele şi condiţiile speciale de autonomie, atribuite unor localităţi din republică, nu sînt specificate. Constituţia statului reglementează relaţiile sociale fundamentale, care sînt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii. Condiţiile speciale de autonomie, inclusiv pentru populaţia Găgăuziei, parte componentă a poporului Republicii Moldova, la autodeterminare sînt detaliate în Legea organică nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994, care a fost adoptată după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova. Avînd în vedere cele expuse mai sus, Curtea Constituţională nu poate reţine nici argumentul invocat în sesizare, potrivit căruia dreptul populaţiei Găgăuziei la autodeterminare ecternă putea fi acordat doar printr-un act constituţional. Este de remarcat că în articolul 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova la 28 iulie 1990, se prevede că toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele deci acordarea populaţiei Găgăuziei, parte componentă a poporului Republicii Moldova, a dreptului la autodeterminare externă, prin Lege organică, nu contravine nici normelor internaţionale. Avînd în vedere considerentele expuse şi în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Prevederile articolului 1 alineatul (4) din Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nu contravin Constituţiei Republicii Moldova. 2. Hotărîrea se comunică Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintelui Adunării Populare a Găgăuziei şi domnului Vasile Nedelciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 3. Hotărîrea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel Barbalat Opinia separată a judecătorului Curţii Constituţionale asupra dosarului cu privire la constituţionalitatea articolului 1 alineatul (4) din Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Examinînd dosarul în cauză, Curtea Constituţională avea obligaţiunea să constate, dacă alineatul (4) al articolului 1 din Legea privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în redacţia: "În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă", nu contravine prevederilor Constituţiei, care stipulează că "Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil". În procesul examinării acestui caz este necesar să se ţină cont de următoarele prevederi ale Constituţiei: alineatul (1) al articolului 1 care stipulează, că Republica Moldova este un stat suveran şi independent unitar şi indivizibil; articolul 2 potrivit căruia suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie, şi că nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic, sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în numele propriu; alineatul (1) al articolului 3 care prevede că teritoriul Republicii Moldova este inalientabil; alineatul (1) al articolului 8 potrivit căruia Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte; alineatul (1) al articolului 10 în baza căruia statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, iar Republica Moldova este Patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. În sesizare se menţionează corect, că problemă privind schimbarea statutului ţării şi, ca urmare, cedarea parţială sau totală a suveranităţii de stat, inclusiv asupra întregului teritoriu sau asupra unei părţi a acestuia, sînt în exclusivitate probleme de ordin constituţional, iar alineatul (4) al articolului 1 din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) reduce conţinutul şi aria de acţiune a suveranităţii naţionale, care este exercitată de poporul fiecărui stat în orice moment asupra propriului său teritoriu. Analiza comparativă a textului Legii menţionate şi prevederilor Constituţiei referitoare la noţiunea de "popor al Republicii Moldova", denotă a descrepanţă dintre aceste două acte normative. Poporul - ca formă superioară de comunitate umană,inconfundabilă cu alte colectivităţi - nu este un fenomen exclusiv etnic sau biologic. El este o realitate complexă şi este totodată produsul unui indelungat proces istoric, avînd la baza comunitatea de origine etnică, de limba, de cultura, de religie, de factură psihică, de viaţă, de tradiţii şi de idealuri, dar mai ales trecutul istoric şi voinţa de a fi împreună a celor ce au convieţuit pe un anumit teritoriu. Aceste premise sînt consfinţite în mod explicit în articolul 10 al Constituţiei: statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este Patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Cu alte cuvinte, Constituţia ţării recunoaşte că acest teritoriu este populat numai de un singur popor - poporul Republicii Moldova. Statul moldovenesc recunoaşte şi garantează persoanelor de diferite naţionalităţi dreptul la identitate. În spiritul democraţiei autentice - ca formă de guvernamînt unică şi ireversibilă - articolul 10 alineatul (2) din Constituţie proclamă că statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Acest drept, recunoscut de stat şi garantat prin Constituţie, nu trebuie să degenereze în privilegii. Iată de ce e necesar să se precizeze că măsurile de protecţie, luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor, aparţinînd altor etnii decît cea majoritară, trebuie să fie conformare cu principiile egalităţii şi nediscriminării lor în raport cu ceilalţi cetăţeni ai statutului. Lansarea în preambului Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) a noţiunii de "popor găgăuz", noţiune care, fiind dezvoltată ulterior în alineatul (4) al articolului 1 din aceeaşi Lege în noţiunea de "poporul Găgăuziei" cu drept de autoadministrare externă în cazul schimbării statutului Republicii Moldova, aduce, în opinia mea, prejudecii suveranităţii statutului unitar moldovenesc şi este neconstituţională. Un alt argument în favoarea declarării prevederilor articolului 1 alineatul (4) din Legea amintită drept necomstituţionale îl constituie şi faptul că stipularea "în cazul schimbării statutului Republicii Moldova" condiţionează existenţa stabilităţii şi duce la abandonarea unor atribute ale suveranităţii statului. Alineatul (1) al articolului 1 din Constituţie, precizînd structura statului moldovenesc arată că aceasta este "unitar şi indivizibil". El este unitar în sensul că, fiind organizat pe baza principiului unităţii, are un singur centru de impulsuri, un ansamblu unic de instituţii cu putere de decizie publică şi juridică; există, cu alte cuvinte, un singur organ legislativ, un singur executiv şi o singură autoritate judecătorească. El este indivizibil, în sensul că nu poate fi segmentat, nu poate face obiectul unei divizări, totale sau parţiale. Principiile enunţate nu fac parte din arsenalul retorismului propagandistic, mai condamnabil decît lipsa principiilor. Aceste dimensiuni politice şi juridice sînt detaliate şi adunate într-un sistem de garanţii constituţionale,care asigură funcţionalitatea lor: a) consacrarea egalităţii cetăţenilor fără nici o discriminare în faţa legii şi autorităţilor publice (articolul 16 alineatul (2); b) statuarea principiului descentralizării serviciilor publice (articolul 109) în administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale; c) recunoaşterea dreptului la cultivarea limbii materne şi la folosirea acesteia în faţa organelor de urmărire penală şi a justiţiei (articolul 118 alineatul (2); d) garantarea dreptului de asociere, inclusiv:în partide politice fără nici un fel de restricţii de factură etnică (articolul 41); e) consacrarea ca drept fundamental a libertăţii conştiinţei, a autonomiei cultelor religioase faţă de stat (articolul 31); consfinţirea obligativităţii de a interpreta şi aplica dispoziţiile constituţionale privitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele la care Republica Moldova este parte, precum şi stipularea primatului reglementărilor internaţionale faţă de cele interne, dacă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte şi legile interne există neconcordanţe. Articolul III din Constituţie, care stipulează că "localităţilor din stînga Nistrului, precum şi unor localităţi din sudul Republicii Moldova, le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale de autonomie după statute speciale adoptate prin legi organice" nu poate fi folosit de nimeni, inclusiv de Parlament, ca instrument de subminare a statalităţii Republicii Moldova. Suveranitatea este inalienabilă, deoarece ceea ce se transmite organelor reprezentative, inclusiv unor forme speciale de autonomie, nu este decît o formă de exercitare a acesteia. Suveranitatea este indivizibilă, deoarece nu poate fi fragmentată şi distribuită atît unor grupuri, cît şi unei persoane. Suveranitatea nu este un cuvînt magic, ea exprimă dreptul statului de a decide. Suveranitatea nu poate fi însă nici un pretext de arbitrariu, de voluntarism, de aroganţă sau de autoconsolare. Nu rezistă nici referinţele hotărîrii Curţii Constituţionale în problema dată la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1996, precum că acordarea poporului Găgăuziei a dreptului la autodeterminare externă nu ar contraveni normelor internaţionale, deoarece, după cum s-a menţionat, Constituţia recunoaşte unitatea poporului Republicii Moldova, care nu poate fi divizat în mai multe popoare, inclusiv în "poporul Găgăuziei". Acest pact, precum şi alte documente internaţionale necesită a fi corelate cu obligaţia ce revine statelor în privinţa apărării drepturilor omului. Cînd însă se vorbeşte la dreptul de autodeterminare, el este apreciat ca drept individual. De altfel, într-o strictă logică juridică, orice drept sau libertate colectivă este un drept sau libertate individuală, numai că el nu se poate exercita decît prin asociere. Avînd în vedere cele expuse, consider, că sesizarea deputatului în Parlament, domnul Vasile Nedelciuc, este intemeiată iar prevederile alineatului (4) din articolul 1 al Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) din 23 decembrie 1994 nr. 344-XIII sînt neconstituţionale, deoarece contravin articolului 1 alineatul (1), articolului 2, articolului 3 alineatul (1), articolului 8 şi articolului 10 alineatul (1) din Constituţia Republicii Moldova. Judecătorul Curţii Constituţionale Gheorghe Susarenco