BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3545 din 03.07.2015 cu privire la rapoartele concurenţilor electorali privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015, conform situaţiei din data de 26 iunie 2015

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.07.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la rapoartele concurenţilor electorali privind veniturile şi cheltuielile

din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015,

conform situaţiei din data de 26 iunie 2015

nr. 3545  din  03.07.2015

 (în vigoare 03.07.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 241-246 art. 1546 din 28.08.2015

* * *

Conform pct.5 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3502 din 16 iunie 2015 "Cu privire la data desfăşurării turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarului general al municipiului Chişinău, precum şi a primarilor în unele circumscripţii electorale municipale, orăşeneşti, săteşti (comunale)" şi potrivit prevederilor art.382 alin. (1) din Codul electoral, concurenţii electorali urmau să prezinte, pînă la data de 26 iunie 2015, ora 16:00, rapoartele privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin sau să informeze Comisia despre faptul că nu au deschis/redeschis contul cu menţiunea "Fond electoral" şi nu au suportat cheltuieli financiare.

În termenul stabilit au depus la Comisia Electorală Centrală rapoarte privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală următorii concurenţi electorali:

Partidul Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova"

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Partidul Liberal

Partidul Politic "Partidul Nostru"

Blocul electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă".

Rapoartele concurenţilor electorali Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova", Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Liberal, Partidul Politic "Partidul Nostru" şi Blocul electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă" au fost întocmite şi prezentate în conformitate cu prevederile art.382 din Codul electoral şi cu Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale. Mijloacele băneşti acumulate şi cheltuielile din perioada de gestiune raportată, care au fost reflectate în aceste rapoarte, corespund cu datele prezentate de băncile unde acestor concurenţi le-au fost deschise conturile cu menţiunea "Fond electoral".

Conform art.38 alin.(2) lit.c) din Codul electoral, concurentul electoral care nu îşi deschide un cont la bancă cu menţiunea "Fond electoral" informează despre aceasta Comisia Electorală Centrală şi desfăşoară doar activităţi de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare.

Partidul Politic "Renaştere" a informat despre faptul că nu a deschis contul cu menţiunea "Fond electoral" şi nu a suportat cheltuieli în campania electorală pentru turul al doilea de scrutin.

Potrivit pct.1 al hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.3525 din 30 iunie 2015 "Cu privire la sancţionarea unor concurenţi electorali pentru neprezentarea rapoartelor financiare din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015, conform situaţiei din data de 26 iunie 2015", concurenţilor electorali Partidul Naţional Liberal, Blocul electoral "Lista Poporului", Partidul Politic "Casa Noastră – Moldova", Partidul Politic "Partidul Verde Ecologist" şi Partidul Politic "Partidul Popular din Republica Moldova" le-a fost aplicată sancţiunea sub formă de avertisment pentru încălcarea art.38 alin.(2) lit.c) şi art.382 din Codul electoral. Prin aceeaşi hotărîre, concurenţii electorali respectivi au fost somaţi să informeze Comisia, în termen de 48 de ore, despre faptul că nu îşi vor redeschide contul cu menţiunea "Fond electoral" şi nu vor suporta cheltuieli financiare în campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015 sau, după caz, vor prezenta un raport privind veniturile şi cheltuielile din această campanie.

Partidul Naţional Liberal şi Partidul Politic "Partidul Verde Ecologist" s-au conformat cerinţei Comisiei şi au informat la data de 27 şi, respectiv, 28 iunie 2015 despre faptul că nu şi-au redeschis cont bancar cu menţiunea "Fond electoral" şi nu au suportat cheltuieli financiare în campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015.

Ceilalţi concurenţi electorali vizaţi în hotărîrea nr.3525 din 30 iunie 2015, şi anume Blocul electoral "Lista Poporului", Partidul Politic "Casa Noastră – Moldova" şi Partidul Politic "Partidul Popular din Republica Moldova" nu s-au conformat cerinţelor pct.1 din hotărîrea respectivă, nu au informat Comisia că nu şi-au redeschis contul bancar şi nu vor suporta cheltuieli în campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015 şi nici nu au prezentat raportul privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală respectivă.

Potrivit art.481 din Codul contravenţional, neprezentarea de către concurenţii electorali a rapoartelor privind finanţarea campaniei electorale în termenul şi în formatul stabilite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 unităţi convenţionale. În aceste condiţii, Comisia, constatînd încălcarea art.38 alin.(2) lit.c) şi art.382 din Codul electoral de către aceşti din urmă concurenţi electorali prin faptul neprezentării rapoartelor financiare, ceea ce reprezintă contravenţie conform art.481 al Codului contravenţional, decide să încheie, în temeiul art.22 alin.(2) lit.f) din Codul electoral şi în corespundere cu cerinţele Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015, în privinţa acestor concurenţi electorali procese-verbale de constatare a contravenţiei respective.

În temeiul art.18, 382 şi art.69 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.481 şi art.4237 din Codul contravenţional nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 şi în conformitate cu Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rapoartele privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015, conform situaţiei din data de 26 iunie 2015 (se anexează), depuse de concurenţii electorali, constatîndu-se ca fiind întocmite şi prezentate în corespundere cu art.382 din Codul electoral şi cu prevederile Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015.

2. Se constată încălcarea art.38 alin.(2) lit.c) şi art.382 din Codul electoral de către Blocul electoral "Lista Poporului", Partidul Politic "Casa Noastră – Moldova" şi Partidul Politic "Partidul Popular din Republica Moldova" prin neprezentarea privind veniturile şi cheltuielile din campania electorală pentru turul al doilea de scrutin din 28 iunie 2015, conform situaţiei din data de 26 iunie 2015.

3. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale va întocmi procese-verbale cu privire la contravenţie în privinţa Blocului electoral "Lista Poporului", Partidului Politic "Casa Noastră – Moldova" şi Partidului Politic "Partidul Popular din Republica Moldova", conform cerinţelor Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale

nr.3545 din 3 iulie 2015