BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.36 din 03.06.2010 privind Raportul auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor şi unii beneficiari

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.06.2010

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului regularităţii utilizării finanţelor

publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009

la Ministerul Finanţelor şi unii beneficiari

nr. 36  din  03.06.2010

 (în vigoare 06.08.2010) 

Monitorul Oficial nr.138-140 art.24 din 06.08.2010

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa şefului Direcţiei finanţele economiei naţionale şi investiţii publice a Ministerului Finanţelor dl V.Bînzaru; şefului Direcţiei politici, buget şi finanţe a Ministerului Sănătăţii dl V.Sava şi şefului Secţiei contabilitate şi raportare dl V.Stasiuc; viceministrului construcţiilor şi dezvoltării regionale dl A.Zolotcov şi vicedirectorului general al Î.S. “Serviciul asistenţă beneficiari la obiectele sociale” dl A.Cerba; directorului general al Direcţiei Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului dl Şt.Ciorici; şefului Direcţiei Dezvoltare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor dl A.Cuculescu şi managerului-şef al Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor” dl V.Panurco, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor şi unii beneficiari.

____________________

1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

Misiunea de audit s-a desfăşurat în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010, avînd ca scop obţinerea probelor de audit credibile şi rezonabile pentru susţinerea constatărilor şi opiniei auditului referitor la faptul că cheltuielile alocate din bugetul de stat pentru investiţii şi reparaţii capitale au fost efectuate regulamentar, iar “Raportul privind finanţarea investiţiilor capitale la toate componentele” şi “Raportul privind finanţarea reparaţiilor capitale la toate componentele”, consolidate de către Ministerul Finanţelor pe anul 2009, potrivit cadrului legal aplicabil de raportare, nu conţin denaturări semnificative şi prezintă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale ale entităţilor.

Auditul s-a efectuat în corespundere cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2 şi cu Manualul de audit al regularităţii, cu aplicarea procedurilor de fond asupra operaţiunilor ce ţin de utilizarea finanţelor publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale, fiind folosite tehnici şi metode, cum ar fi: examinarea ordinelor ce ţin de domeniul investiţiilor şi reparaţiilor capitale, analiza rapoartelor Ministerului Finanţelor privind finanţarea investiţiilor capitale şi reparaţiilor capitale la toate componentele în anul 2009, verificarea planurilor de finanţare la unii beneficiari de investiţii şi reparaţii capitale, ordinelor de plată pentru plăţile anticipate efectuate etc.

____________________

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Auditul regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor şi unii beneficiari a relevat existenţa neregularităţilor şi a faptelor de încălcare a legislaţiei, care au fost reflectate în Rapoartele de audit la beneficiarii respectivi. Astfel,

1. La consolidarea rapoartelor privind cheltuielile de investiţii şi reparaţii capitale ale autorităţilor administraţiei publice centrale, raportate eronat Ministerului Finanţelor, a fost denaturată imaginea reală a alocaţiilor la acest capitol, cauza fiind nemonitorizarea deplină a situaţiei de către Ministerul Finanţelor şi neparticiparea acestuia, în toate cazurile, în activitatea grupurilor de lucru, ori neaplicarea dreptului de “veto”, care se exprimă prin:

- aprobarea planurilor de finanţare privind redistribuirea alocaţiilor destinate cheltuielilor curente pentru finanţarea investiţiilor capitale (4,3 mil.lei);

- nereflectarea şi neînregistrarea datoriilor şi creanţelor existente la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune pe beneficiari şi pe obiective (18,1 mil.lei);

- depăşirea de către beneficiari a limitei de 10% din suma alocaţiilor prevăzute în buget la efectuarea plăţilor anticipate pentru lucrările de reparaţii şi investiţii capitale, cu acordul Ministerului Finanţelor, în sumă de 69,3 mil.lei;

- depăşirea limitei alocaţiilor bugetare la executarea şi recepţionarea lucrărilor de către beneficiari, inclusiv: la “Investiţii capitale” – 1900 mii lei; la articolul “Transferuri capitale pentru implementarea proiectelor finanţate din surse externe” – 1400,0 mii lei; la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare, nr.154, mun.Chişinău” – 6,8 mil.lei;

- executarea lucrărilor de construcţie la etapele de contractare şi valorificare de către beneficiari în lipsa documentaţiei de proiect şi deviz, elaborată şi verificată în modul stabilit;

- admiterea de către unii beneficiari a dezafectării mijloacelor financiare publice (Procuratura Generală – 2,2 mil.lei).

2. Nerespectarea cerinţelor legale şi principiilor de transparenţă şi asigurarea concurenţei la efectuarea procedurilor de achiziţii publice de către Ministerul Sănătăţii; Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale; Cancelaria de Stat; Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”, care se exprimă prin: achiziţia de lucrări în lipsa documentaţiei de proiect şi deviz, verificată şi expertizată în modul stabilit, precum şi a mijloacelor publice aprobate pentru acest scop; admiterea la desfăşurarea achiziţiilor publice a agenţilor economici care înregistrau datorii faţă de bugetul public naţional; neparticiparea reprezentantului Ministerului Finanţelor la procedurile de achiziţii publice etc.

3. La etapele de contractare şi valorificare a mijloacelor publice alocate pe domenii, s-a constatat că Ministerul Sănătăţii, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Cancelaria de Stat, Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor” n-au monitorizat pe deplin executarea clauzelor contractelor încheiate cu antreprenorii pentru obiectivele prevăzute în legea bugetară anuală, ceea ce a determinat riscul neasigurării calităţii lucrărilor şi a durabilităţii lor.

4. Astfel, s-au recepţionat lucrări şi servicii cu unele abateri de la cerinţele stabilite de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”, Cancelaria de Stat, şi anume:

4.1. Ministerul Sănătăţii n-a monitorizat cu stricteţe alocarea şi valorificarea mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, ceea ce a dus la:

- executarea unor lucrări de reparaţii capitale din contul cheltuielilor curente în sumă de 521,1 mii lei;

- executarea lucrărilor, în unele cazuri, cu nerespectarea limitei alocaţiilor bugetare (240,5 mii lei);

- executarea şi recepţionarea neconformă a lucrărilor de construcţie a unor obiective, fapt care a determinat riscul utilizării neregulamentare a banilor publici, cu prejudicierea bugetului de stat în sumă de 3778,1 mii lei, precum şi riscul necesităţii mijloacelor suplimentare pentru repararea unor obiective;

- denaturarea unor date la înregistrarea în evidenţa contabilă a lucrărilor de construcţie a obiectivelor.

4.2. La Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale:

- acceptarea primirii-predării clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, în lipsa estimării valorii de bilanţ şi celei reziduale;

- transmiterea neregulamentară a cazangeriei din str. A.Coropceanu nr.10 şi utilizarea neîntemeiată a mijloacelor financiare publice;

- includerea neîntemeiată în procesele-verbale de executare a lucrărilor de reparaţie capitală a unor cheltuieli în sumă de 1246,7 mii lei.

4.3. La Cancelaria de Stat:

- neconstituirea garanţiei de bună execuţie a contractului pentru anul 2009 (3,7 mil.lei);

- reflectarea eronată în evidenţa contabilă a costului lucrărilor de reparaţii capitale la majorarea valorii obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr.154, mun.Chişinău” cu 3,2 mil.lei, precum şi întocmirea incorectă a rapoartelor financiare privind reparaţiile capitale.

4.4. La Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”:

- înregistrarea eronată în evidenţa contabilă a valorii lucrărilor de reparaţii şi investiţii capitale;

- neîntreprinderea măsurilor în scopul implementării recomandărilor din hotărîrile Curţii de Conturi adoptate anterior.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15, art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Rapoartele auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Cancelaria de Stat, Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”, conform Anexelor nr.1-5, care sînt parte componentă a prezentei hotărîri.

2. Se propune Ministerului Finanţelor, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Cancelariei de Stat, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor” să întreprindă măsuri în vederea implementării recomandărilor auditului, indicate în capitolele IV şi V ale Rapoartelor de audit, şi se cere:

2.1. respectarea procedurilor privind achiziţia lucrărilor de construcţie, prevăzute în Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”;

2.2. la recepţionarea lucrărilor de construcţie, respectarea limitei alocaţiilor bugetare destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, supravegherea de către operatorii economici a executării lucrărilor de construcţie şi reconstrucţie;

2.3. Ministerul Finanţelor să elaboreze metodologii pentru determinarea valorii şi perioadei capitalizării valorii lucrărilor de reparaţii şi investiţii capitale.

3. Cancelaria de Stat şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale să intensifice controlul şi să asigure definitivarea lucrărilor de construcţie, reconstrucţie şi reparaţii capitale în conformitate strictă cu documentaţia de proiect şi deviz, elaborată şi verificată în modul stabilit.

4. Inspecţia de Stat în Construcţii să finalizeze în termene optime şi să prezinte concluzia definitivă a experţilor privind corectitudinea reflectării valorii lucrărilor real executate pe subobiective la obiectivele “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni”3, “Reparaţia clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, mun.Chişinău”, precum şi la obiectivele Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

____________________

3 În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.777 din 27.11.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, denumirea spitalului a fost schimbată în Spitalul Ftiziopneumologie, satul Vorniceni”.

5. Se ia act că:

- materialele privind existenţa faptelor ce presupun fraudă, cu afectarea intereselor financiare ale statului, la subobiectivul “Staţia de epurare a apelor menajere a Spitalului Ftiziopneumologie, satul Vorniceni” şi la obiectivul “Drumul R3 Chişinău-Cimişlia-Vulcăneşti-Giurgiuleşti-frontiera cu România, sectorul Cimişlia-Comrat (km. 79-93)” au fost remise Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, pentru examinare după competenţă;

- în luna mai 2010, Ministerul Sănătăţii a transmis la balanţa Spitalului de Ftiziopneumologie, satul Vorniceni valoarea lucrărilor de proiectare (3636,4 mii lei) şi a celor de cofinanţare pentru renovarea Blocului curativ nr.2 (3797,7mii lei), care au fost reflectate în registrele contabile; IMSP Spitalul Republican al ACSR a corectat valoarea de bilanţ a obiectivului recepţionat final “Gardul spitalului, str. Drumul Viilor nr.34, mun.Chişinău” cu suma de 445,5 mii lei;

- Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului a ajustat valoarea de bilanţ a clădirii din str. Sfatul Ţării nr.49 cu suma de 2,9 mil.lei, diminuînd valoarea de bilanţ a clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154 cu aceeaşi sumă. Cheltuielile beneficiarului au fost diminuate cu valoarea majorată neîntemeiat a lucrărilor de 22,6 mii lei, ulterior recepţionate la contul trezorerial al Direcţiei;

- în rezultatul controlului intermediar al Inspecţiei de Stat în Construcţii privind verificarea normelor de utilizare a materialelor de construcţie şi resurselor la obiectivul “Reconstrucţia capitală a clădirii administrative din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău”, s-au constatat supraconsumuri de materiale de construcţie şi resurse în valoare de 1733,3 mii lei, care au fost excluse, prin corectări, din procesele-verbale de executare a lucrărilor.

6. Se informează Agenţia Achiziţii Publice despre rezultatele auditelor efectuate la entităţile menţionate în prezenta hotărîre şi se recomandă să asigure prin măsuri concrete controlul asupra legalităţii achiziţiei de lucrări şi servicii pentru investiţii şi reparaţii capitale.

7. Se informează Guvernul despre rezultatele auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Cancelaria de Stat, Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”, pentru luare de atitudine, şi, ţinîndu-se cont de faptul că investiţiile şi reparaţiile capitale constituie o prioritate majoră în bugetul de stat, iar volumul acestora este condiţionat şi de consolidarea capacităţilor şi responsabilităţilor autorităţilor publice pentru planificarea, realizarea şi monitorizarea lor, se propune:

- la elaborarea politicilor bugetare pentru investiţii şi reparaţii capitale, să prioritizeze alocarea mijloacelor pe obiective, în funcţie directă de gradul de finisare şi de importanţă social-economică a obiectivelor, asigurînd durabilitatea şi continuitatea susţinerii ramurilor economiei naţionale.

8. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţă Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului.

9. Despre măsurile întreprinse pentru executarea punctelor 2, 3, 4 şi 6 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 4 luni.

10. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Anexa nr.1

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.36 din 03.06.2010

RAPORTUL

auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii

şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor

I. INTRODUCERE

Auditul regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Finanţelor a fost efectuat în conformitate cu art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi1 şi în baza Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Scopul auditului: Oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că cheltuielile de mijloace alocate din bugetul de stat pentru investiţii şi reparaţii capitale au fost efectuate regulamentar, precum şi că “Raportul privind finanţarea investiţiilor capitale la toate componentele” şi “Raportul privind finanţarea reparaţiilor capitale la toate componentele”, întocmite de către Ministerul Finanţelor pe anul 2009, potrivit cadrului legal aplicabil de raportare, nu conţin denaturări semnificative şi prezintă o imagine reală şi fidelă.

Responsabilitatea Ministerului Finanţelor (în continuare – ministerul), în domeniul bugetar-fiscal, este de a gestiona finanţele publice şi a controla utilizarea conform destinaţiei a finanţelor publice, de a întocmi şi a prezenta Guvernului Raportul anual privind executarea bugetului de stat pe anul bugetar încheiat. Totodată, ca beneficiar în construcţia şi reparaţia obiectivelor menţionate în Anexele nr.10 şi nr.11 la Legea bugetului de stat pe anul 20092, ministerul este responsabil de corectitudinea determinării volumelor de lucrări efectuate şi reflectării cheltuielilor în evidenţa contabilă, precum şi de întocmirea şi prezentarea în termen a rapoartelor financiare conforme.

____________________

2 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.244-XVI).

Responsabilitatea auditorului a constat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit referitor la rapoartele financiare privind investiţiile şi reparaţiile capitale şi regularitatea utilizării finanţelor publice în aceste scopuri. Auditorul nu poartă răspundere pentru determinarea volumelor lucrărilor real executate şi a calităţii lor.

Metodologia de audit. Auditul s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi3 şi cu Manualul de audit al regularităţii. La efectuarea auditului s-au aplicat proceduri de fond asupra operaţiunilor ce ţin de utilizarea finanţelor publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale, fiind folosite diferite tehnici şi metode, cum ar fi: examinarea ordinelor ce ţin de domeniul investiţiilor şi reparaţiilor capitale; analiza rapoartelor Ministerului Finanţelor privind finanţarea investiţiilor şi reparaţiilor la toate componentele pe anul 2009; verificarea planurilor de finanţare deschise la unii beneficiari de investiţii şi reparaţii capitale, a ordinelor de plată pentru plăţile anticipate efectuate etc.

____________________

3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

II. PREZENTARE GENERALĂ

1. Sistemul instituţional de administrare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale al Ministerului Finanţelor

Ministerul Finanţelor este organul central de specialitate al administraţiei publice care elaborează şi promovează politica unică a statului în domeniul bugetar-fiscal. Misiunea, funcţiile, atribuţiile, drepturile şi structura organizatorică sînt stabilite în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.20084, care, în domeniul investiţiilor şi reparaţiilor capitale, prevede:

____________________

4 Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008 “Cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor” (cu modificările ulterioare).

• participarea la elaborarea politicii şi la evaluarea ofertelor în domeniul investiţiilor realizate din contul tuturor surselor bugetului de stat;

• exercitarea controlului asupra corectitudinii şi eficienţei utilizării mijloacelor alocate de la bugetul de stat, precum şi asupra autenticităţii evidenţei contabile şi a rapoartelor ministerelor şi autorităţilor administrative centrale, ale instituţiilor bugetare, precum şi ale întreprinderilor şi organizaţiilor care utilizează mijloace publice sau al căror garant este statul.

Potrivit prevederilor art.22(21) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar5, în cadrul elaborării bugetului de stat, Ministerul Finanţelor are responsabilitatea să examineze fiecare investiţie, pentru a determina:

____________________

5 Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.847-XIII).

• conformitatea acesteia cu strategiile Guvernului;

• prioritatea ei în cadrul limitei totale de cheltuieli ale bugetului de stat;

• existenţa surselor de finanţare, pentru completarea în anii următori.

Conform structurii organizaţionale a ministerului, funcţiile în domeniul investiţiilor şi reparaţiilor capitale sînt atribuite Direcţiei finanţele economiei naţionale şi investiţii publice, care, potrivit propriului Regulament6, urmează să efectueze:

____________________

6 Regulamentul Direcţiei finanţele economiei naţionale şi investiţii publice, aprobat de ministrul finanţelor la 09.02.2009.

• expertiza proiectelor şi controlul prealabil al volumelor de lucrări prezentate de către beneficiarii în construcţii şi executorii de buget pe categoriile de lucrări, pentru cheltuielile de ordin economic, şi întocmirea avizelor la aceste volume de lucrări, pentru finanţarea din bugetul de stat, inclusiv din fonduri şi mijloace speciale, conform destinaţiei, devizelor şi în limitele stabilite;

• controlul curent şi ulterior al eficienţei utilizării după destinaţie a mijloacelor preconizate în buget pentru cheltuielile de reparaţii capitale şi curente;

• controale asupra utilizării eficiente a alocaţiilor bugetare pentru finanţarea investiţiilor, mijloacelor fondului rutier, volumelor şi costului lucrărilor executate la construcţia, reparaţia capitală şi curentă din contul mijloacelor bugetare, volumelor de lucrări la reconstrucţia, reparaţia şi întreţinerea drumurilor publice.

2. Sinteza alocaţiilor de mijloace bugetare destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale

Conform Legii nr.244-XVI, alocaţiile de mijloace publice au fost repartizate autorităţilor publice centrale şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, care se prezintă în Tabelul nr.1.

În anul 2009, cheltuielile pentru investiţii capitale s-au finanţat din contul cheltuielilor de bază – în sumă de 431,5 mil.lei (61,8%), mijloacelor speciale – în sumă de 48,6 mil.lei (7,0%), şi al proiectelor investiţionale – în sumă de 217,9 mil.lei (31,2%), fiind realizate pentru obiectivele:

• autorităţilor publice centrale – în sumă de 508,5 mil.lei, sau 72,9%;

• unităţilor administrativ-teritoriale – 189,4 mil.lei, sau 27,1%.

Cheltuielile pentru reparaţii capitale, finanţate din contul cheltuielilor de bază – în sumă de 243,0 mil.lei, sau 89,9%, şi al mijloacelor speciale – în sumă de 27,3 mil.lei, sau 10,1%, au fost realizate pentru obiectivele:

• autorităţilor publice centrale – 211,0 mil.lei, sau 78,1%;

• unităţilor administrativ-teritoriale – 59,2 mil.lei, sau 21,9%.

Comparativ cu anul 2008, s-a constatat o diminuare a finanţării cheltuielilor pentru investiţii capitale – cu 680,9 mil.lei, şi pentru reparaţiile capitale – cu 45,5 mil.lei, din cauza insuficienţei mijloacelor publice la componenta de bază. În acelaşi timp, se atestă o creştere a finanţării din contul proiectelor investiţionale – cu 123,0 mil.lei.

2.1. Cu privire la structura cheltuielilor pentru investiţii capitale

Pe domenii

Din alocaţiile de mijloace aferente investiţiilor capitale pe anul 2009, cota preponderentă a fost direcţionată în domeniul economic – 451,1 mil.lei, sau 64,7%, după care în domeniul social – 176,0 mil.lei, sau 25,2%, “Serviciile de stat cu destinaţie generală” – 55,5 mil.lei, sau 8,0%, şi “Apărarea naţională şi ordinea publică” – 14,8 mil.lei, sau 2,1%.

Comparativ cu anul 2008, volumul de investiţii capitale în structura totală a cheltuielilor pe anul 2009 s-a micşorat, în domeniul economic, cu 213,6 mil.lei, în domeniul social – cu 209,6 mil.lei, “Apărarea naţională şi ordinea publică” – cu 150,6 mil.lei şi “Serviciile de stat cu destinaţie generală” – cu 107,6 mil.lei.

Pe grupele principale

Din totalul cheltuielilor destinate investiţiilor capitale, sub aspect funcţional, cotele cele mai semnificative au fost direcţionate pentru grupele indicate în Diagramă:

Sursă: Rapoartele Ministerului Finanţelor pe anul 2009

Investiţiile capitale în anii 2008-2009 pentru unele domenii au fost în creştere, iar pentru altele s-au micşorat. Astfel, comparativ cu anul 2008, volumele de investiţii capitale în domeniul energeticii s-au majorat cu 50,0%, constituind 133,5 mil.lei (19,1%), iar în domeniul gospodăriei comunale – respectiv, cu 5,4%, constituind 98,7 mil.lei (14,1%).

În scopul reabilitării drumurilor naţionale, din bugetul de stat au fost alocate 213,7 mil.lei, sau 30,6% din totalul investiţiilor, cu o scădere de 245,5 mil.lei faţă de anul 2008.

Volumele de investiţii în domeniul învăţămîntului s-au micşorat cu 130,9 mil.lei şi au constituit 97,2 mil.lei; în domeniul ocrotirii sănătăţii – respectiv, cu 29,7 mil.lei, constituind 39,4 mil.lei; în domeniul culturii, artei şi sportului – cu 36,0 mil.lei, constituind 33,0 mil.lei; în domeniul ştiinţei şi inovării – cu 22,9 mil.lei, constituind 30,4 mil.lei etc.

2.2. Cu privire la structura cheltuielilor pentru reparaţii capitale

Pe domenii

În anul 2009, cota preponderentă a cheltuielilor pentru reparaţii capitale a fost alocată în domeniul serviciilor de stat cu destinaţie generală – 160,6 mil.lei (59,4%), după care urmează domeniul social – 76,6 mil.lei (28,4%), domeniul economic – 12,7 mil.lei (4,7%), domeniul apărare, menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională – 7,4 mil.lei (2,8%), domeniul justiţiei – 6,4 mil.lei (2,4%) şi domeniul ştiinţă şi inovare – 6,3 mil.lei (2,3%).

Comparativ cu anul 2008, volumul cheltuielilor pentru reparaţii capitale în domeniul serviciilor de stat cu destinaţie generală s-a majorat în anul 2009 cu 120,7 mil.lei, iar în domeniile social, economic, justiţie, ştiinţă şi inovare, apărare, menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională – s-a micşorat, respectiv, cu 95,3 mil.lei, 24,6 mil.lei, 24,4 mil.lei şi 21,7 mil.lei.

Pe grupele principale

Din totalul cheltuielilor pentru reparaţiile capitale, cotele cele mai semnificative au fost direcţionate pentru grupele indicate în Tabelul nr.2.

Mijloacele publice alocate pentru reparaţii capitale în anii 2008-2009 în unele domenii au fost majorate, iar în altele – micşorate. Astfel, comparativ cu anul 2008, volumele de reparaţii capitale pentru “Serviciile de stat cu destinaţie generală” s-au majorat cu 120,7 mil.lei şi pentru “Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe” – cu 0,3 mil.lei, pe cînd pentru celelalte grupe volumul reparaţiilor capitale a fost diminuat considerabil, şi anume: pentru “Ocrotirea sănătăţii” – cu 59,7 mil.lei, “Învăţămînt” – cu 23,3 mil.lei, “Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică” – cu 17,3 mil.lei, “Ştiinţă şi inovare” – cu 16,2 mil.lei, “Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională” – cu 13,4 mil.lei etc.

III. CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII

Rezumat

Beneficiarii de mijloace publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale şi Ministerul Finanţelor au admis nereguli, care au influenţat asupra consolidării rapoartelor. Astfel:

• executarea lucrărilor de construcţie la 4 obiective s-a efectuat în lipsa alocaţiilor prevăzute din buget şi a documentaţiei de proiect;

• finanţarea plăţilor anticipate s-a admis cu depăşirea în sumă de 54,9 mil.lei a limitei stabilite;

• nemonitorizarea confirmării plăţilor anticipate efectuate prin volumul de lucrări executate efectiv a determinat dezafectarea mijloacelor financiare publice în sumă de 2,2 mil.lei;

• s-au redistribuit alocaţii pentru finanţarea investiţiilor capitale în sumă de 4,3 mil.lei;

• nemonitorizarea executării lucrărilor de construcţie a cauzat valorificarea acestora cu depăşirea în sumă de 10,1 mil.lei a limitei anuale stabilite;

• nereflectarea datoriilor debitoare (20,3 mil.lei) şi creditoare (99,3 mil.lei) existente la începutul perioadei de gestiune, pe beneficiari şi pe obiective, precum şi a datoriilor debitoare (3,4 mil.lei) şi creditoare (15,5 mil.lei) de la sfîrşitul perioadei de gestiune a determinat raportarea incompletă a situaţiilor financiare la acest capitol.

Conform prevederilor în vigoare, atribuţiile de efectuare a controlului expertizării proiectelor şi de întocmire a avizelor asupra utilizării conform destinaţiei a alocaţiilor publice regulamentar revin ministerului. Totodată, în opinia ministerului, aceste atribuţii urmează a fi exercitate de către beneficiarii de investiţii şi reparaţii capitale şi organele specializate în construcţii, din ce reiese că ultimelor le revin şi aceste funcţii. Auditul n-a avut posibilitatea să evalueze eficienţa valorificării finanţelor publice, deoarece beneficiarii n-au prezentat aceste informaţii, în legătură cu ce ministerul dispune doar de date privind executarea de casă a cheltuielilor la acest compartiment, dar nu şi de informaţia privind realizarea scopurilor stabilite la aprobarea şi utilizarea mijloacelor publice pe domenii.

3.1. Cu privire la regularitatea finanţării investiţiilor şi reparaţiilor capitale şi efectuarea plăţilor anticipate

Reprezentanţii ministerului nu în toate cazurile au folosit dreptul de “veto” asupra deciziilor grupurilor de lucru, adoptate contrar prevederilor Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări7, admiţînd desfăşurarea licitaţiilor publice şi încheierea contractelor de antrepriză pentru executarea lucrărilor în lipsa alocaţiilor prevăzute din buget şi a documentaţiei de proiect elaborată şi expertizată în modul stabilit. În această situaţie, ministerul a finanţat 4 obiective: “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău”, “Sediul din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr.105, mun.Chişinău”, “Reconstrucţia garajului Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat din str.Mitropolit Dosoftei, nr.99, mun.Chişinău”, “Sediul Procuraturii Generale, str. Alexandru cel Bun 100, mun.Chişinău”.

____________________

7 Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări”.

La obiectivul “Reconstrucţia garajului din str.Mitropolit Dosoftei, nr.99, mun.Chişinău”, ministerul a finanţat lucrările de investiţii capitale cu 3,5 mil.lei, admiţînd divizarea valorii lucrărilor în 3 contracte, din care 2 n-au fost înregistrate la Agenţia Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare. Divizarea valorii lucrărilor la acest obiectiv duce la nerespectarea procedurii de achiziţionare a lucrărilor de reconstrucţie prin licitaţia publică.

La executarea lucrărilor de reparaţii şi investiţii capitale s-au constatat cazuri de achitare a plăţilor anticipate cu depăşirea limitei de 10% din suma alocaţiilor prevăzute în buget, nemonitorizîndu-se confirmarea lor ulterioară, prin ce s-a admis finanţarea unor obiective neprevăzute în bugetul de stat. În contextul celor menţionate, exemplificăm următoarele fapte:

♦ Au fost achitate plăţi anticipate cu depăşirea limitei de 10% din suma alocaţiilor prevăzute în buget la momentul finanţării beneficiarilor: Aparatul Guvernului (Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor), pentru executarea lucrărilor la obiectivul “Clădirea din bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău” – în sumă de 17,6 mil.lei; fostul Minister al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, pentru obiectivul “Sediul din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, mun.Chişinău” – 36,5 mil.lei; fostul Minister al Culturii şi Turismului, pentru obiectivul “Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Arte, str.31 August 1989 nr.115 (1350)” – 0,8 mil.lei. Pentru executarea lucrărilor la obiectivele “Sediul din bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, mun.Chişinău” şi “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău”, achitarea plăţilor anticipate a fost efectuată în baza Hotărîrilor Guvernului cu titlu secret, care ulterior au fost desecretizate.

♦ Iniţial, potrivit Anexei nr.10 la Legea bugetului de stat pe anul 2009, Ministerului Afacerilor Interne (în continuare – MAI), pentru finanţarea obiectivului “Clădirile Brigăzii nr.1 – operative, str.Doina nr.102, mun.Chişinău”, nu i-au fost aprobate mijloace bugetare. În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor a alocat MAI mijloace publice în sumă de 4,3 mil.lei, în baza modificărilor operate de către Ministerul Finanţelor, prin redistribuirea mijloacelor de la cheltuielile pentru alimentaţie la finanţarea investiţiilor capitale. Astfel, Ministerul Finanţelor nu a respectat prevederile art.11 din Legea nr.244-XVI, care nu permite redistribuirea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale.

♦ Nemonitorizarea confirmării plăţilor anticipate efectuate prin volumul de lucrări executate efectiv la obiectivul “Clădirea din bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău” a determinat utilizarea de către antreprenor a mijloacelor publice în sumă de 1,5 mil.lei pentru plata datoriilor faţă de subantreprenorii de la alte obiective şi pentru achitarea cheltuielilor sale curente. La obiectivul “Renovarea blocului nefinalizat pentru sediul Procuraturii Generale, str. Alexandru cel Bun 100, mun.Chişinău”, ministerul a efectuat plăţi anticipate în sumă de 2,2 mil.lei, pentru organizarea proceselor tehnologice, fără confirmarea sumei plătite prin volumul de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune, ceea ce a determinat dezafectarea mijloacelor financiare publice pe o perioadă mai mare de un an, astfel nerespectîndu-se prevederile art.15 lit.a) din Legea nr.244-XVI şi ale art.55(53) din Legea nr.847-XIII. Achiziţionarea lucrărilor de reconstrucţie a clădirii nefinalizate s-a efectuat în lipsa documentaţiei de proiect şi deviz, cu încălcarea legislaţiei, fapt menţionat anterior şi în Hotărîrea Curţii de Conturi nr.57 din 22.06.20078.

____________________

8 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.57 din 22.06.2007 “Privind Raportul asupra corectitudinii cheltuielilor pentru investiţiile capitale alocate din bugetul de stat în anul 2006”.

3.2. Cu privire la executarea lucrărilor cu depăşirea limitei alocaţiilor bugetare stabilite

Ministerul n-a monitorizat efectuarea lucrărilor de construcţie, ceea ce a determinat valorificarea acestora cu depăşirea în sumă de 3,3 mil.lei a limitei anuale stabilite, inclusiv la art.241 “Investiţii capitale” – cu 1,9 mil.lei, din care cele mai semnificative: Liceul Academic Republican de tip internat, str.Sprîncenoaia nr.1, mun.Chişinău – 791,7 mii lei; Infrastructura postului vamal Sculeni – 304,1 mii lei; Clădirea Judecătoriei Basarabeasca – 137,2 mii lei, Reconstrucţia clădirii Judecătoriei Cahul – 120,8 mii lei; Căminul Şcolii profesionale din or.Nisporeni – 114,2 mii lei, precum şi la art.291 “Transferuri capitale pentru implementarea proiectelor finanţate din surse externe” – 1,4 mil.lei. În acelaşi timp, ministerul n-a monitorizat efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale, ceea ce a determinat valorificarea acestora cu depăşirea în sumă de 6,8 mil.lei a limitei anuale stabilite (obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău).

3.3. Cu privire la regularitatea formării şi înregistrării datoriilor

În rapoartele anuale privind finanţarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale la toate componentele, întocmite de către minister, nu sînt prevăzute datoriile debitoare şi creditoare existente la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune, pe beneficiari şi pe obiective. Potrivit informaţiilor prezentate de către minister la solicitarea auditului, datoriile creditoare înregistrate faţă de beneficiarii de mijloace publice la capitolul investiţii şi reparaţii capitale au constituit, la 31.12.2009, suma de 15,5 mil.lei, iar datoriile debitoare – 3,4 mil.lei, acestea fiind în descreştere, comparativ cu cele înregistrate la finele anului 2008, cu 83,8 mil.lei şi, respectiv, cu 16,9 mil.lei. Datele ce reflectă situaţia dată sînt prezentate în Tabelul nr.3.

3.4. Cu privire la regularitatea utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 de către Ministerul Finanţelor

3.4.1. Sinteza alocaţiilor de mijloace bugetare destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale

Conform Informaţiei privind repartizarea alocaţiilor destinate autorităţilor administraţiei publice pentru finanţarea investiţiilor capitale la Legea bugetului de stat pe anul 2009, datoria debitoare a Ministerului Finanţelor la 01.01.2009 constituie 572,7 mii lei, inclusiv pentru reconstrucţia obiectivului “Anexa la clădirea Î.S. “Fintehinform”, str.Cosmonauţilor nr.7, mun.Chişinău” – 286,6 mii lei (avansul achitat în decembrie 2008) şi pentru Infrastructura postului vamal Sculeni – 286,1 mii lei.

Potrivit Anexei nr.10 la Legea nr.244-XVI, Ministerului Finanţelor, ca beneficiar, i-au fost precizate de la componenta de bază mijloace financiare destinate investiţiilor capitale în sumă de 10212,9 mii lei, dar s-au executat în sumă de 10210,0 mii lei. Suma valorificată în anul 2009 a constituit 11078,4 mii lei, din care 304,1 mii lei – valorificate cu depăşirea limitei stabilite. Datoria debitoare la 31.12.2009 a constituit 8,3 mii lei. Alocaţiile privind investiţiile capitale au fost repartizate pentru următoarele obiective ale ministerului:

Conform Informaţiei privind repartizarea alocaţiilor destinate autorităţilor administraţiei publice pentru finanţarea reparaţiilor capitale la Legea bugetului de stat pe anul 2009, datoria debitoare a Ministerului Finanţelor la 01.01.2009 constituia 647,6 mii lei, inclusiv Infrastructura postului vamal Sculeni – 386,6 mii lei şi Clădirea Centrului specializat “Tezaur” al Vistieriei de Stat, str.A.Puşkin nr.44, mun.Chişinău – 261,0 mii lei, fapt care a fost cauzat de efectuarea plăţilor în avans pentru lucrările contractate.

Potrivit Anexei nr.11 la Legea nr.244-XVI, Ministerului Finanţelor i s-au precizat mijloace financiare destinate reparaţiilor capitale în sumă de 1978,9 mii lei, inclusiv de la componenta de bază – 898,0 mii lei, şi din contul mijloacelor speciale – 1080,9 mii lei, care au fost executate în sumă de 1794,0 mii lei. Suma valorificată în anul 2009 a constituit 2444,4 mii lei. Datoria creditoare privind reparaţiile capitale la 31.12.2009 a constituit 2,8 mii lei. Alocaţiile pentru reparaţiile capitale au fost repartizate la următoarele obiective ale ministerului:

3.4.2. Cu privire la executarea lucrărilor pentru reconstrucţia obiectivului “Anexa la clădirea Î.S. “Fintehinform”, str. Cosmonauţilor nr.7, mun.Chişinău”

În anul 2009, Ministerului Finanţelor, pentru construcţia obiectivului “Anexa la clădirea Î.S. “Fintehinform”, str.Cosmonauţilor nr.7, mun.Chişinău”, i s-au aprobat investiţii capitale în sumă de 2000,0 mii lei, fiind precizate şi executate în sumă de 4700,0 mii lei. Conform Raportului de verificare din 12.11.2008 la proiectul de execuţie a acestui obiectiv, valoarea devizului constituia 10389,3 mii lei.

În rezultatul examinării, evaluării şi comparării ofertelor, în baza hotărîrii grupului de lucru al ministerului (procesul-verbal din 10.12.2008), a fost desemnată ca cîştigătoare S.A. “Verilarproiect”, cu oferta de 9380,8 mii lei.

Ministerul a încheiat cu S.A. “Verilarproiect” contractul de antrepriză din 10.12.2008 privind executarea lucrărilor de construcţie la obiectivul “Anexa la clădirea Î.S. “Fintehinform”, str.Cosmonauţilor nr.7, mun.Chişinău”, în valoare de 9380,8 mii lei, cu termenul de executare – 15 luni calendaristice de la data semnării contractului. Contractul a fost înregistrat de către ARMAPAU la 15.12.2008.

Lucrările de construcţie a obiectivului menţionat au fost executate în baza documentaţiei de proiect, însoţită de deviz, în valoare de 10389,3 mii lei, aprobate şi verificate în modul stabilit. Valoarea contractului privind verificarea documentaţiei de proiect constituie 44,8 mii lei. În anul 2009 s-au valorificat lucrări în valoare de 4978,3 mii lei, fiind transferate antreprenorului mijloace financiare în sumă de 4640,5 mii lei.

Conform dării de seamă pe anul 2009 (Formularul nr.2) a Ministerului Finanţelor, planul precizat la art.241.04 “Investiţii capitale în construcţia clădirilor administrative” a constituit 4700,0 mii lei. Au fost finanţate din buget 4700,0 mii lei, iar cheltuielile efective au constituit 4978,3 mii lei. Datoria debitoare la 31.12.2009 alcătuia 8,3 mii lei.

Concluzii: În rezultatul auditării acestui obiectiv privind regularitatea condiţiilor de finanţare, organizarea procedurilor de achiziţii publice, existenţa documentaţiei de proiect, nu s-au stabilit abateri. Valorificarea mijloacelor financiare alocate este confirmată documentar prin prezentarea proceselor-verbale.

3.4.3. Cu privire la investiţiile şi reparaţiile capitale la obiectivul “Infrastructura postului vamal Sculeni”

În anul 2008, Serviciului Vamal, pentru reconstrucţia şi reparaţia capitală a obiectivului “Infrastructura postului vamal Sculeni”, i-au fost alocate 8963,3 mii lei, inclusiv la investiţii capitale – 5900,8 mii lei şi la reparaţii capitale – 3062,5 mii lei.

Conform Raportului de verificare din 23.06.2008 la proiectul de execuţie a obiectivului nominalizat, valoarea devizului a constituit 17509,8 mii lei, inclusiv 15245,7 mii lei – costul lucrărilor de construcţie şi montaj.

În rezultatul examinării evaluării şi comparării ofertelor şi în baza hotărîrii grupului de lucru al Serviciului Vamal (procesul-verbal nr.33 PV din 09.07.2008), a fost desemnată ca cîştigătoare S.R.L. “Moldsercon” (c/f 1002600047068), cu oferta de 16017,7 mii lei. Serviciul Vamal a încheiat cu S.R.L. “Moldsercon” contractul de antrepriză din iulie 2008 privind executarea lucrărilor în valoare de 16017,7 mii lei, cu termenul de execuţie – 11 luni calendaristice de la data semnării contractului. În baza hotărîrii grupului de lucru al Serviciului Vamal (procesul-verbal nr.04 PV din 27.03.2009), a fost semnat acordul adiţional la contractul din 15.10.2008, încheiat între Serviciul Vamal şi S.R.L. “Moldsercon”, privind modificarea termenului de executare a lucrărilor de 15 luni de la data înregistrării contractului la ARMAPAU.

Lucrările au fost executate în sumă de 4035,4 mii lei, inclusiv investiţii capitale – 3575,6 mii lei. Datoria debitoare la 01.01.2009 constituia 672,7 mii lei, inclusiv la investiţii capitale – 286,1 mii lei, şi la reparaţii capitale – 386,6 mii lei.

În anul 2009, pentru reconstrucţia şi reparaţia obiectivului nominalizat, ministerului i-au fost preconizate mijloace bugetare în sumă de 6126,4 mii lei, inclusiv investiţii capitale – 5228,4 mii lei, iar cheltuielile efective au constituit 7103,1 mii lei, sau cu 304,1 mii lei mai mult.

Concluzii: La reconstrucţia obiectivului “Infrastructura postului vamal Sculeni”, la începutul anului 2009 au fost înregistrate datorii debitoare în sumă de 672,7 mil.lei, fiind executate lucrări în această perioadă cu depăşirea în sumă de 304,1 mii lei a limitei anuale.

3.5. Regularitatea raportării investiţiilor şi reparaţiilor capitale

Auditul efectuat asupra utilizării mijloacelor destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale a relevat unele neregularităţi referitoare la aspectul raportării financiare de către beneficiari Ministerului Finanţelor:

1. Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale9

____________________

9 Pînă la 22.09.2009 – Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, care în temeiul Legii 21-XVIII din 19.09.2009  “Pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31.05.1990” a fost reorganizat în Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.

Raportul financiar pe anul 2009 al ministerului a fost denaturat ca urmare a înregistrării cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 1246,7 mii lei şi neestimării valorii obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, mun.Chişinău” la transmiterea din gestiunea Direcţiei pentru administrarea clădirilor Parlamentului.

2. Cancelaria de Stat10

____________________

10 Pînă la 29.09.2009 – Aparatul Guvernului, care, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.574 din 28.09.2009, a fost reorganizat în Cancelaria de Stat.

Raportul financiar pe anul 2009 al Cancelariei de Stat la unele componente a fost denaturat cu 3,2 mil.lei, în urma reflectării eronate în evidenţa contabilă a costului lucrărilor de reparaţii capitale la majorarea valorii obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău”.

3. Întreprinderea de Stat “Administraţia de Stat a Drumurilor”

Raportul financiar pe anul 2009 al întreprinderii a fost denaturat prin înregistrarea eronată la articolul 243 “Reparaţii capitale” a datoriilor pentru investiţii capitale, formate în anii precedenţi şi achitate în sumă de 10,3 mil.lei.

4. Ministerul Sănătăţii

Raportul financiar pe anul 2009 al ministerului a fost denaturat prin: neînregistrarea în raportul financiar anual a valorii lucrărilor de 3,8 mil.lei, efectuate din alocaţiile Unităţii de Coordonare, Implementare şi Monitorizarea Proiectelor de Restructurare a Sistemului Sănătăţii, valorii serviciilor de proiectare de 3,6 mil.lei, valorii lucrărilor executate de 0,5 mil.lei; înregistrarea eronată în raportul anual a unor lucrări în valoare de 0,9 mil.lei.

Concluzii: Autorităţile administraţiei publice centrale – beneficiari de investiţii şi reparaţii capitale din contul bugetului de stat, în contextul responsabilităţilor de reflectare a cheltuielilor în evidenţa contabilă, au raportat eronat unele cheltuieli, ceea ce a influenţat imaginea reală a lor, în rezultatul consolidării acestor cheltuieli de către Ministerul Finanţelor, şi prezintă un risc pentru finanţarea veridică.

IV. RECOMANDĂRI

Întru remedierea neregularităţilor constatate în cadrul auditului, se recomandă Ministerului Finanţelor:

4.1. Ţinînd cont de deficienţele şi unele probleme identificate de audit la gestionarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în vederea redresării situaţiei în domeniu, conducerea ministerului să analizeze modul de raportare şi consolidare a cheltuielilor la acest capitol, luînd în consideraţie datoriile şi creanţele existente, şi să se determine asupra necesităţii unei misiuni de audit intern al sistemului respectiv.

4.2. Să asigurare elaborarea, aprobarea planurilor de finanţare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale în strictă conformitate cu limitele de alocaţii stabilite.

4.3. Să asigure respectarea volumelor alocărilor din buget pentru investiţii şi reparaţii capitale, pe beneficiari şi obiective, în conformitate cu Anexele la legea bugetară anuală;

4.4. Să respecte condiţiile unice stabilite de actele normative în vigoare pentru beneficiari în procesul finanţării investiţiilor şi reparaţiilor capitale din bugetul de stat (documentaţia de proiect, contracte semnate de către beneficiari etc.).

V. OPINIE DE AUDIT

Opinie cu rezerve privind rapoartele financiare:

În opinia auditului, Rapoartele privind finanţarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale: formularul nr.10 “Raportul privind finanţarea investiţiilor capitale la toate componentele” şi formularul nr.11 “Raportul privind finanţarea reparaţiilor capitale la toate componentele” oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiilor finanţării investiţiilor şi reparaţiilor capitale, cu excepţia efectelor denaturărilor, condiţionate de: reflectarea eronată a costului lucrărilor de reparaţii capitale (3,2 mil.lei); înregistrarea cheltuielilor neîntemeiate aferente lucrărilor de reparaţii capitale (1,3 mil.lei); înregistrarea eronată a datoriilor formate în anii precedenţi pentru reparaţii capitale şi achitate pentru investiţii capitale în domeniul drumurilor (10,3 mil.lei); neînregistrarea valorii lucrărilor efectuate din alocaţiile Unităţii de Coordonare, Implementare şi Monitorizarea Proiectelor de Restructurare a Sistemului Sănătăţii, valorii serviciilor de proiectare şi valorii lucrărilor executate (7,9 mil.lei); înregistrarea eronată a unor lucrări în raportul anual (0,9 mil.lei) şi neînregistrarea datoriilor, ceea ce a determinat raportarea incompletă a situaţiilor financiare la acest capitol.

Opinie cu rezerve privind regularitatea:

În opinia auditului, finanţarea mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale s-a efectuat regulamentar, cu excepţia efectelor denaturărilor condiţionate de finanţarea executării lucrărilor de construcţie în lipsa alocaţiilor prevăzute din buget şi a documentaţiei de proiect; efectuarea plăţilor anticipate cu depăşirea limitei stabilite; nemonitorizarea confirmării plăţilor anticipate, ceea ce a determinat dezafectarea mijloacelor financiare publice; redistribuirea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale; nemonitorizarea executării lucrărilor de construcţie, care a cauzat valorificarea acestora cu depăşirea limitei anuale stabilite; nereflectarea datoriilor şi creanţelor existente la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune, pe beneficiari şi pe obiective.

Anexa nr.2

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.36 din 03.06.2010

RAPORTUL

auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii

şi reparaţii capitale pe anul 2009 la Ministerul Sănătăţii

I. INTRODUCERE

Auditul a fost efectuat în baza art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi1 şi conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare privind investiţiile şi reparaţiile capitale, întocmite de către Ministerul Sănătăţii, nu conţin denaturări semnificative şi prezintă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale, precum şi că finanţele publice alocate pentru investiţiile şi reparaţiile capitale sînt utilizate în conformitate cu cerinţele legale.

Ministerul Sănătăţii, ca beneficiar în construcţia şi reparaţia obiectivelor menţionate în Anexele nr.10 şi nr.11 la Legea bugetului de stat pe anul 20092, este responsabil de corectitudinea determinării volumelor de lucrări efectuate şi reflectării cheltuielilor în evidenţa contabilă, de întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare în conformitate cu cadrul legal de raportare financiară, precum şi de elaborarea şi implementarea unui sistem de management financiar şi control eficient, cu prevenirea şi depistarea erorilor şi fraudelor.

____________________

2 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.244-XVI).

Responsabilitatea auditorului a constat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit privind rapoartele financiare şi regularitatea utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale. Totodată, auditorul nu poartă răspundere pentru faptele ce presupun fraudă şi eroare.

Metodologia de audit. Auditul s-a desfăşurat în corespundere cu Standardele aprobate prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.583, bazate pe Standardele Internaţionale de Audit, şi cu Manualul de audit al regularităţii. Probele de audit au fost colectate la Ministerul Sănătăţii, prin analiza documentelor, verificarea unor conturi din bilanţurile şi rapoartele financiare pe perioada anului 2009, ale căror date au fost confruntate cu datele din registrele contabile, cărţile mari. S-au verificat documente ce ţin de desfăşurarea licitaţiilor publice în cadrul achiziţiilor de lucrări şi servicii, procesele-verbale de recepţie a lucrărilor, precum şi de recepţie finală. De asemenea, Curtea de Conturi a solicitat Inspecţiei de Stat în Construcţii efectuarea verificărilor de specialitate ale volumelor de lucrări executate la obiectivul “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni”4.

____________________

3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

4 În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.777 din 27.11.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, denumirea spitalului a fost schimbată în Spitalul Ftiziopneumologie, satul Vorniceni”.

II. PREZENTARE GENERALĂ

Ministerul Sănătăţii (în continuare – ministerul) este organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii, misiunea, funcţiile, atribuţiile, drepturile şi structura organizatorică fiind prevăzute în Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.777 din 27.11.20095.

____________________

5 Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.326 din 21.03.2007; din 01.12.2009 pînă în prezent – Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.777 din 27.11.2009.

Conform prevederilor Regulamentului sus-menţionat, din atribuţiile ministerului face parte şi asigurarea achiziţiilor, inclusiv de lucrări de investiţii şi reparaţii capitale, în limitele mijloacelor prevăzute în buget, exercitarea controlului asupra folosirii eficiente şi raţionale a mijloacelor bugetare şi a patrimoniului de stat aflat în gestiunea instituţiilor medico-sanitare publice în subordine.

Structura organizaţională a ministerului include Direcţia politici buget şi finanţe, care, prin intermediul unor secţii (Secţia investiţii capitale şi administrare a proprietăţii de stat şi Secţia contabilitate şi raportare), are delegate funcţiile ce ţin de managementul investiţiilor capitale, după cum urmează:

• Secţia investiţii capitale şi administrare a proprietăţii de stat (în continuare – Secţia) este responsabilă de elaborarea planurilor în construcţia capitală, reconstrucţia şi lucrările de proiectare, întru consolidarea bazei tehnico-materiale a ocrotirii sănătăţii şi instituţiilor de învăţămînt medical, exercitarea funcţiilor de supraveghere tehnică în construcţii şi reconstrucţii. De asemenea, Secţia organizează şi efectuează controlul calităţii şi volumului lucrărilor de construcţie-montaj, verifică actele de recepţie a lucrărilor îndeplinite, participă în comisiile de recepţie a obiectelor finalizate, precum şi urmăreşte exploatarea resurselor termoenergetice şi reparaţiilor clădirilor şi edificiilor în instituţiile subordonate. Activităţile menţionate, potrivit prevederilor Legii privind calitatea în construcţii6 şi Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23.04.20097, trebuie să fie exercitate de către specialişti ce dispun de atestare tehnico-profesională, efectuată de Organul naţional de dirijare în construcţii. Verificările documentelor ce atestă calificările personalului cu activităţi în construcţii din cadrul Secţiei a relevat că cerinţele funcţiei faţă de persoanele angajate conform fişei postului nu specifică această necesitate. Aceeaşi situaţie s-a confirmat şi pentru personalul din cadrul Secţiei care a activat în perioada anului 2009.

____________________

6 Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 “Privind calitatea în construcţii” (cu modificările ulterioare).

7 Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23.04.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii” (cu modificările ulterioare; în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23.04.2009).

• Secţia contabilitate şi raportare (anterior Secţia evidenţă contabilă şi gestiune) este responsabilă de executarea bugetului aparatului central, primirea, analiza şi prezentarea către Ministerul Finanţelor a dărilor de seamă contabile ale instituţiilor din subordine, evidenţa contabilă a cheltuielilor pentru investiţii capitale.

• Secţia management financiar şi control este o secţie nou-creată din 27.11.2009, al cărei Regulament la momentul actual nu este aprobat.

• Secţia politici bugetare şi management (anterior Secţia economico-financiară şi planificare) este responsabilă de elaborarea proiectului bugetului de stat al ocrotirii sănătăţii şi învăţămîntului.

Planificarea şi evidenţa contabilă în cadrul ministerului este reglementată de Legea contabilităţii8.

____________________

8 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (în continuare – Legea nr.113-XVI).

În perioada auditată, conform Legii nr.244-XVI, ministerului i-au fost precizate mijloace financiare pentru investiţii şi reparaţii capitale în sumă de 45115,8 mii lei, din care 31065,8 mii lei – de la componenta de bază, şi 14050,0 mii lei – din contul mijloacelor speciale.

Conform Anexei nr.10 la Legea nr.244-XVI, ministerului i s-au precizat alocaţii bugetare destinate investiţiilor capitale pentru 17 obiective în sumă de 35993,1 mii lei, dar s-au finanţat 35233,0 mii lei, cheltuielile efective constituind 34042,2 mii lei. Alocaţiile la grupele principale (învăţămînt – 3,76% şi ocrotirea sănătăţii – 96,24%) sînt prezentate în Tabelul nr.1.

Conform Anexei nr.11 la Legea nr.244-XVI, au fost precizate alocaţii bugetare destinate finanţării reparaţiilor capitale în sumă de 9122,7 mii lei la grupele principale: învăţămînt – 53,27% şi ocrotirea sănătăţii – 46,73%, care se prezintă în Tabelul nr.2

Lucrările executate au fost finanţate în sumă de 8429,2 mii lei, iar cheltuielile efective au constituit 8314,1 mii lei.

III. CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII

Au fost supuse auditului obiectivele finanţate prioritar şi de importanţă majoră.

3.1. Respectarea cerinţelor stabilite la executarea lucrărilor de investiţii capitale privind următoarele obiective şi subobiective:

3.1.1. “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni”

În scopul stabilizării situaţiei epidemice privind tuberculoza în ţară, creării condiţiilor optime de spitalizare şi acordării asistenţei medicale spitaliceşti pacienţilor cu tuberculoză, prin Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.20069, a fost aprobat Planul de măsuri privind reconstrucţia spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni. Pentru realizarea Programului de investiţii capitale destinate executării lucrărilor de proiectare şi reconstrucţie a clădirilor spitalului de boli tuberculoase din s.Vorniceni, a fost prevăzută alocarea mijloacelor financiare din mijloacele bugetare pentru investiţiile capitale, iar pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi de punere în funcţiune a Staţiei de epurare a apelor menajere şi a două fîntîni arteziene urmau a fi alocate mijloace financiare din sursele Fondului Ecologic Naţional. Conform Planului de măsuri aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.2006, lucrările de reconstrucţie a clădirilor spitalului au demarat în anul 2006 şi urmau a fi finisate în anul 2008, iar Ministerul Sănătăţii trebuia să exercite controlul asupra executării lucrărilor de construcţie prevăzute, cu informarea trimestrială a Guvernului. Astfel, potrivit Planului de măsuri, în perioada anului 2006 urmau a fi executate lucrările de proiectare a complexului spitalicesc din s.Vorniceni, care au fost finanţate pe parcursul anilor 2006-2007 cu suma de 3636,4 mii lei.

____________________

9 Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.2006 “Cu privire la fortificarea bazei tehnico-materiale a Clinicii nr.2 a Institutului de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” (cu modificările ulterioare; în continuare – Planul de măsuri aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.2006).

În rezultatul analizei valorii lucrărilor prognozate şi efectuate la acest obiectiv în baza informaţiilor prezentate oficial de Ministerul Sănătăţii, auditul a relevat că acestea au fost aprobate şi precizate în legile bugetare pe anii 2006-2009 în sumă totală de 92932,7 mii lei, real fiind valorificate în sumă de 105607,3 mii lei, inclusiv: de la bugetul de stat – 92906,6 mii lei; din sursele financiare ale Unităţii de Coordonare, Implementare şi Monitorizarea Proiectelor de Restructurare a Sistemului Sănătăţii – 10600,7 mii lei; de la Ministerul Sănătăţii, prin intermediul IMSP Institutul de Ftiziopneumologie “C.Draganiuc” – 1500,0 mii lei, precum şi de la Fondul Ecologic Naţional – 600,0 mii lei.

Auditul a constatat că în anii 2008-2009 ministerul a recepţionat final, prin procese-verbale, lucrări în sumă de 76644,5 mii lei, ceea ce a determinat unele riscuri privind valoarea subobiectivelor, fiind necesare şi unele verificări ale alocaţiilor efectuate în perioadele anilor precedenţi pentru obiectivele finisate, finanţate integral din contul mijloacelor bugetului de stat şi altor surse suplimentare.

În anul 2009, pentru obiectivul “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni” au fost alocate de la componenta de bază a bugetului de stat mijloace în sumă de 16591,2 mii lei, dar s-au finanţat 16578,7 mii lei, din care suma de 1363,4 mii lei a fost redirecţionată pentru achitarea datoriilor creditoare existente la 01.01.2009.

Pe parcursul anului 2009, conform proceselor-verbale, au fost executate lucrări de construcţie şi montaj în sumă de 15215,3 mii lei, inclusiv:

Conform Planului de măsuri aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.2006, lucrările de construcţie la aceste subobiective urmau a fi executate şi recepţionate final în perioada anilor 2007-2008.

“Staţia de epurare a apelor menajere”, ca subobiectiv separat şi ca obiectiv strategic social, a fost finanţată prioritar cu suma de 3778,1 mii lei şi urma a fi finalizată, conform deciziilor de proiect, în anul 2007. În cadrul auditului s-a constatat că pînă în prezent staţia nu este pusă în funcţiune.

Este necesar de menţionat că costul proiectului la acest subobiectiv a constituit 3236,8 mii lei, la 24.04.2007 fiind încheiat cu S.R.L. “Galeria de piatră” contractul de antrepriză în valoare de 3378,7 mii lei. În scopul excluderii poluării mediului înconjurător prin reconstrucţia Staţiei de epurare existente, în anul 2007 spitalul a beneficiat suplimentar de mijloace financiare în sumă de 600,0 mii lei din sursele Fondului Ecologic Naţional.

Nefuncţionarea Staţiei de epurare a apelor menajere pînă în aprilie 2010 creează impedimente serioase în asigurarea procesului de funcţionare a spitalului la nivel acceptabil din punct de vedere sanitaro-ecologic, precum şi determină riscul utilizării neconforme a banilor publici, cu prejudicierea bugetului de stat în suma utilizată (3778,1 mii lei). Starea de lucruri creată a servit ca temei pentru echipa de audit de a verifica situaţia reală la acest subobiectiv.

În urma observaţiilor directe prin vizualizarea şantierului la faţa locului în perioada auditată, la 21.04.2010, de către reprezentanţii Curţii de Conturi, ai Ministerului Sănătăţii şi specialistului Inspecţiei de Stat în Construcţii şi prin confruntarea situaţiei cu proiectul subobiectivului, s-au identificat încălcări grave şi neconformităţi referitor la lucrările de construcţie real efectuate şi achitate în anii 2007-2009, iar calitatea lor nu corespunde cerinţelor şi normelor în construcţii şi angajamentelor contractuale. Astfel, situaţia la şantier este deplorabilă, ţevile care au fost confecţionate şi achitate sînt răvăşite pe tot şantierul staţiei. Principalele neconformităţi se referă la tancurile biologice (biotenci) montate, demontate şi din nou montate, ceea ce a dus la deformarea considerabilă a protecţiei executate din tablă zincată. Nodul de îmbinare a biotencilor cu plita de fundaţie nu este executat conform cerinţelor normative (vata minerală s-a îmbibat deja cu apă şi a desprins tabla zincată de pe tubul principal). Toate construcţiile metalice nu sînt prelucrate cu soluţie anticorozivă, în multe locuri tabla zincată nu este prinsă, pe alocuri s-au desprins nodurile de îmbinare între foile de tablă. Lucrările executate la decantoarele primare sînt de calitate foarte joasă şi toate apele acumulate se revarsă pe tot spaţiul verde din împrejurime, alături de traseele din beton executate. S-a constatat că a fost construită o fîntînă fără capac, fără îndeplinirea lucrărilor de protecţie a ţevilor, prin ce nu se asigură securitatea lor.

Pereul în jurul clădirii staţiei de pompare este executat necalitativ şi, ca rezultat, s-a produs tasarea unui segment al acestuia cu depărtarea de la perete. Lucrările de finisare exterioare sînt necalitative.

Cu toate că lucrările terasiere la rezervoarele de acumulare a apei subterane au fost achitate, comisia, în cadrul observaţiilor directe pe teren, a constatat că malurile acestor gropi sînt surpate, ceea ce denotă calitatea joasă a lucrului efectuat.

De menţionat faptul că, la momentul vizualizării de către comisie, la acest subobiectiv nu se executa nici o lucrare. Situaţia creată denotă că mijloacele financiare publice alocate au fost irosite şi nu s-a atins efectul aşteptat (Anexele 1-3).

Reieşind din cele constatate, auditul relevă că lucrările la acest subobiectiv în valoare de 3778,1 mii lei au fost efectuate necorespunzător, ceea ce denotă existenţa faptelor ce presupun fraudă, cu afectarea intereselor financiare ale statului prin prejudicierea bugetului de stat cu suma respectivă. Totodată, ţinîndu-se cont de faptul că acest subobiectiv a fost finanţat prioritar, ca obiectiv strategic social, în situaţia creată, circumstanţele existente prezintă un pericol major pentru mediul înconjurător, sănătatea personalului şi pacienţilor spitalului, precum şi a locuitorilor satului Vorniceni.

Acest fapt a fost confirmat şi prin Nota informativă din 31.03.2010 a specialiştilor Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, în care se atestă starea antisanitară a întregului teritoriu din jurul staţiei, deoarece deşeurile se scurg parţial prin staţia de epurare veche, majoritatea revărsîndu-se pe landşaftul spitalului în apropierea satului, ceea ce reprezintă un risc sporit pentru mediu şi societate.

Mai mult decît atît, conform informaţiilor ministerului, în perioada mai-iunie 2008, reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii, în prezenţa proiectantului şi a antreprenorului, au efectuat un control la şantier, în urma căruia au fost depistate neconformităţi referitor la calitatea lucrărilor de construcţie executate la fundaţie sub tancurile biologice, precum şi la calitatea documentaţiei de proiect. Aceleaşi neconformităţi au fost menţionate şi în raportul de expertiză tehnică din 26.11.2008 al Serviciului de Verificare şi Expertizare a Proiectelor de Construcţie, fiind recomandată construirea unei noi fundaţii alături de cea existentă, potrivit soluţiilor de proiect corectat conform sarcinilor tehnologice, necesitîndu-se mijloace financiare suplimentare. Ca urmare, în anul 2009, antreprenorul a executat lucrări de construcţie a unei fundaţii noi, în baza unui proiect, conform sarcinilor tehnologice, în sumă de 182,3 mii lei, excluzînd valoarea lucrărilor executate, recepţionate şi achitate în anul 2007 în sumă de 81,0 mii lei.

În acelaşi timp, sub pretextul rezilierii contractului de antrepriză cu S.R.L. “Galeria de piatră”, ministerul, prin scrisoarea din 17.11.2008, a solicitat de la un agent economic îndeplinirea lucrărilor de demontare a utilajului tehnologic de pe fundamente şi din interiorul tancurilor biologice, care, conform proceselor-verbale din decembrie 2008, au fost acceptate în sumă de 70,1 mii lei.

Pe parcursul anului 2009, la subobiectivul “Staţia de epurare a apelor menajere”, din volumul total al lucrărilor de construcţie de 507,9 mii lei, au fost executate lucrări de demontare şi edificare a fundaţiei noi în valoare de 171,4 mii lei, acestea constituind cheltuielile suplimentare la cele iniţiale.

Cu toate că au fost efectuate lucrări şi cheltuieli suplimentare, auditul consideră că există riscul că în această stare subobiectivul nu va avea capacitatea punerii în funcţiune în lipsa altor alocaţii suplimentare, ceea ce determină utilizarea neconformă a mijloacelor financiare publice, cu prejudicierea bugetului de stat.

La subobiectivul “Blocul patomorfologic”, conform Planului de măsuri aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.939 din 17.08.2006, lucrările urmau a fi finisate în anul 2008, dar şi pînă în prezent blocul nu este pus în funcţiune. În perioada anilor 2008-2009, lucrările de investiţii capitale la Blocul patomorfologic au fost valorificate şi achitate în sumă de 5898,1 mii lei.

În urma vizualizării şantierului la faţa locului de către comisia mixtă, s-a constatat că lucrările de construcţie la subobiectivul “Blocul patomorfologic” au fost finalizate şi acesta urmează a fi prezentat la recepţia terminării lucrărilor. Totodată, au fost constatate unele defecţiuni, elemente necalitative ale lucrărilor, şi anume: acoperişul este deteriorat şi, ca urmare, apele pluviale pătrund în interiorul încăperilor, ceea ce a afectat pereţii finisaţi. O parte din suprafaţa pereţilor interiori are multiple fisuri. Sistemul exterior de scurgere a apelor este executat cu abateri de la normele în construcţii şi, ca rezultat, plăcile de pavaj ale pereului pe alocuri s-au desprins.

Totodată, au fost depistate neconformităţi ale lucrărilor executate la subobiectivele: “Blocul curativ nr.1”, “Spălătoria”, “Blocul alimentar, ospătăria pentru colaboratori”, “Edificii adiacente” şi “Cazangerii şi gazoductul”.

La subobiectivul “Blocul curativ nr.1”, lucrările au fost complet terminate şi recepţionate final în anul 2008. Comisia a stabilit că plăcile de finisare de pe soclu pe alocuri sînt desprinse. Pereţii interiori din subsolul blocului sînt umezi, pe alocuri s-a desprins teracota. Nu funcţionează sistemul de ventilare şi, ca urmare, umiditatea în încăperi este înaltă şi porţiuni mari de tencuială şi teracotă deja au căzut.

La subobiectivul “Spălătoria”, lucrările au fost definitiv terminate în anul 2007, dar recepţionate final de Ministerul Sănătăţii în anul 2008. Comisia a constatat că în interiorul clădirii, la nivelul uşilor interioare, nu sînt instalate plintele şi, ca rezultat, în unele locuri linoleumul s-a desprins şi s-a încovoiat. Elementele de ventilaţie sînt instalate necorespunzător normelor. Lucrările de finisare a tavanului s-au executat necalitativ.

La subobiectivul “Blocul alimentar, ospătăria pentru colaboratori”, lucrările au fost complet terminate şi recepţionate în anul 2009. În cadrul vizualizării s-au constatat un şir de deficienţe. Astfel, la toată ventilaţia în jurul ţevilor nu este executată izolaţia termică, nu sînt efectuate lucrările de hidroizolare a pereţilor exteriori şi, în rezultat, s-a format ciupercă în toate colţurile din interiorul încăperilor şi a căzut finisajul pereţilor. În colţurile de îmbinare a pereţilor cu tavanul au apărut fisuri, pe alocuri s-a desprins stratul de amestec uscat. În sala de festivităţi şi în sala de servire, pe alocuri s-au desprins plintele de la pod. Tencuiala glafurilor în jurul geamurilor este fisurată. În unele locuri linoleumul nu este prins cu plinte, astfel acesta descleindu-se şi încovoindu-se.

Subobiectivul “Edificii adiacente” a fost recepţionat de Ministerul Sănătăţii în anul 2008. Comisia a constatat că de pe peretele de sprijin în jurul Blocului curativ nr.1 pe alocuri se desprind plăcile de finisare. La examinarea vizuală, s-a determinat umezirea unor sectoare ale peretelui de sprijin. Din explicaţiile verbale ale responsabilului tehnic reiese că nu au fost executate lucrările de izolaţie hidrofugă a suprafeţelor în contact cu solul şi nu s-a executat drenajul conform proiectului, precum şi nu s-au instalat ulucele de scurgere a apelor pluviale.

La subobiectivul “Cazangerii şi gazoduct”, lucrările au fost complet terminate în anul 2007 şi recepţionate final în anul 2008. În timpul examinării de către comisie s-a constatat că tavanele din jurul coşurilor de fum sînt umede şi straturile de tencuială au căzut, nu s-a executat izolaţia termică a ţevilor. Pe alocuri acoperişurile sînt deteriorate, pereţii interiori sînt umezi şi apa ajunge la panoul electric. Nu s-au izolat ţevile care iese prin pereţi.

La subobiectivul “Fîntînile arteziene şi captajul de apă” s-a constatat că s-au executat lucrări la construcţia a 7 fîntîni şi a fost reconstruită o fîntînă arteziană. Nu s-au executat lucrările de amenajare în jurul fîntînilor conform cerinţelor proiectului, fapt ce a dus la tasarea solului în jurul acestor fîntîni. În timpul vizualizării, la subobiectivul nominalizat nu se executau lucrări de reconstrucţie, însă pentru punerea în funcţiune şi aprovizionarea integrală cu apă potabilă a întregului complex spitalicesc este necesar de finalizat urgent lucrările de reconstrucţie la a doua fîntînă arteziană şi captajul de apă.

În scopul minimizării riscului de nedetectare a unor erori semnificative la capitolul corectitudinea reflectării valorii lucrărilor real executate la acest obiectiv, s-a solicitat repetat, pe parcursul anului 2009, concluzia Inspecţiei de Stat în Construcţii, care a constatat exagerări în sumă de 23,1 mii lei.

Examinarea utilizării alocaţiilor bugetare pentru investiţii capitale a relevat existenţa unor neconformităţi şi abateri de la cadrul legal, care au fost condiţionate de nivelul scăzut al responsabilităţii manageriale a ministerului şi spitalului.

Verificarea lucrărilor incluse în procesele-verbale denotă că au fost executate lucrări suplimentare, fără întocmirea acordurilor adiţionale.

În lipsa deciziei grupului de lucru şi fără operarea modificărilor în documentaţia de proiect, au fost înaintate spre plată ministerului lucrări în sumă totală de 2180,9 mii lei, efectuate la Blocul patomorfologic, Staţia de epurare a apelor menajere (utilaj tehnologic) şi la Blocul curativ nr.2, astfel nerespectîndu-se prevederile art.53 alin.(4) din Legea privind achiziţiile publice10.

____________________

10 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” (în continuare – Legea nr.96-XVI).

Examinarea respectării modului de recepţie finală a relevat abateri de la normele regulamentare privind instituirea comisiei de recepţie.

Potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23.05.199611, la darea în exploatare a obiectivelor se întocmesc procese-verbale de recepţie finală a lucrărilor, semnate de comisie, compusă din reprezentanţii investitorului, organului administraţiei publice locale pe teritoriul căreia este situată construcţia, specialişti notorii din domeniul vizat, proiectant şi executant. Astfel, conform procesului-verbal de recepţie finală din 27.09.2009, a fost efectuată recepţia finală a subobiectivului “Blocul alimentar, ospătăria pentru colaboratori” cu valoarea de 21136,4 mii lei, în lipsa reprezentantului organului administraţiei publice locale pe teritoriul căreia este situată construcţia.

____________________

11 Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23.05.1996 “Cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente” (cu modificările ulterioare).

La respectarea modului de evidenţă a investiţiilor capitale efectuate din diferite surse de finanţare şi de raportare a lor la majorarea costului mijloacelor fixe s-au constatat abateri de la cadrul normativ.

Ministerul, în calitatea sa de beneficiar al investiţiilor capitale la obiectivul “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase satul Vorniceni, raionul Străşeni”, pe parcursul anului 2009, a înregistrat neregulamentar în evidenţa contabilă recepţia lucrărilor de la antreprenor, achitarea şi transmiterea la balanţa Spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni a volumului de lucrări executate în sumă de 15215,3 mii lei.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii din 24.09.2008 către Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizarea Proiectelor de Restructurare a Sistemului Sănătăţii, pentru reconstrucţia Blocului curativ nr.2 s-a alocat şi utilizat suma de 3797,7 mii lei. Auditul a constatat că pe parcursul anului 2009 valoarea acestor lucrări nu a fost transmisă la balanţa Spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni şi, ca urmare, valoarea lucrărilor de 3797,7 mii lei nu a fost reflectată în raportul anual al entităţii şi al ministerului. Pe parcursul auditului, Ministerul Sănătăţii a transmis la balanţa Spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni volumul lucrărilor cofinanţate pentru renovarea Blocului curativ nr.2, care au fost reflectate în registrele contabile.

Auditul a constatat neregularităţi şi în evidenţa contabilă a spitalului, la reflectarea lucrărilor de investiţii capitale efectuate. Astfel, lucrările de recepţie finală din anul 2008 în valoare de 55508,2 mii lei au fost înregistrate la majorarea activelor materiale pe termen lung, în bilanţul contabil al spitalului din 31.12.2008, doar în sumă de 42369,8 mii lei, iar diferenţa valorii lucrărilor de 13138,4 mii lei s-a înregistrat în anul 2009 (9502,0 mii lei), în timp ce suma de 3636,4 mii lei, care constituie lucrările de proiectare, pînă la 20.05.2010, nu era înregistrată. Pînă la finele auditului, Spitalul de boli tuberculoase din satul Vorniceni a înregistrat în evidenţa contabilă costul lucrărilor de proiectare.

Reflectarea neconformă a acestor operaţiuni economico-financiare contravine prevederilor regulamentare şi, ca urmare, a fost denaturată valoarea elementelor bilanţului contabil la situaţia din 31.12.2009.

În scopul evaluării situaţiei financiare şi celei patrimoniale la obiectivul “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni”, echipa de audit a solicitat de la responsabilii spitalului prezentarea informaţiei privind valoarea reziduală a obiectivelor, fişele de inventar al mijloacelor fixe supuse investiţiilor capitale, precum şi confirmarea înregistrării dreptului statului asupra proprietăţii publice aflate în gestiune, care n-a fost prezentată.

În acest context, auditul nu se poate expune asupra veridicităţii înregistrărilor activelor materiale pe termen lung (110584,0 mii lei) la situaţia din 31.12.2009.

Concluzii:

Reieşind din situaţia constatată, se relevă că la efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a obiectivului “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni” au fost alocate mijloace publice semnificative (105607,3 mii lei), unele lucrări nefiind efectuate corespunzător cerinţelor normelor în construcţii şi angajamentelor contractuale, ceea ce denotă calitatea joasă a lucrărilor şi riscul că spitalul nu va avea posibilitatea să activeze eficient, conform scopurilor stabilite de stat, iar după o scurtă perioadă de timp va apărea necesitatea alocării unor mijloace financiare publice pentru reparaţii. Toate acestea sînt cauzate de exercitarea necorespunzătoare a responsabilităţilor de către autorităţile implicate. Drept rezultat, lucrările executate au fost raportate eronat în evidenţa contabilă a ministerului şi a spitalului.

În acelaşi timp, unele subobiective, cum ar fi Staţia de epurare a apelor menagere, pentru care în anii precedenţi (2007 şi 2009) s-au alocat mijloace financiare publice în sumă de 3778,1 mii lei (3178,1 mii lei – din bugetul de stat şi 600,0 mii lei – din Fondul Ecologic Naţional), pînă în prezent nu funcţionează şi prezintă un pericol ecologic major pentru mediul înconjurător şi sănătatea personalului şi pacienţilor spitalului, precum şi a locuitorilor satului Vorniceni. Aceasta indică existenţa faptelor ce presupun fraudă, cu afectarea intereselor financiare ale statului prin prejudicierea bugetului de stat cu suma respectivă.

Auditul nu poate exprima opinia asupra veridicităţii înregistrărilor activelor materiale pe termen lung (110584,0 mii lei), din cauza neprezentării documentelor analitice, menţionînd că valoarea lucrărilor de 3797,7 mii lei nu a fost reflectată în raportul anual al ministerului şi, respectiv, 7434,1 mii lei – în raportul anual al spitalului.

3.1.2. “Sediul Centrului pentru Copii cu Handicap Sever al Aparatului Locomotor, str.Grenoble nr.147, municipiul Chişinău”

Centrul de Reabilitare pentru Copii cu Handicap Sever al Aparatului Locomotor a fost fondat în vederea reabilitării medico-psiho-pedagogice şi sociale a copiilor cu dizabilităţi neuromotorii.

Reconstrucţia acestui obiectiv a fost gestionată de către Centrul de Reabilitare pentru Copii cu Handicap Sever al Aparatului Locomotor, fără reglementarea şi transmiterea funcţiei de beneficiar de către Ministerul Sănătăţii.

În anul 2009, pentru reconstrucţia sediului acestui Centru, au fost precizate mijloace bugetare în sumă de 5573,5 mii lei, care s-au finanţat, inclusiv datoria creditoare existentă la 01.01.2009 în sumă de 13,8 mii lei. În total, la acest obiectiv s-au executat lucrări de construcţie şi montaj în valoare de 5800,2 mii lei, fiind depăşită limita stabilită cu suma de 240,5 mii lei, prin ce nu s-au respectat prevederile art.9 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar12.

____________________

12 Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.847-XIII).

La încheierea acordului adiţional din 24.06.2009 de majorare cu 1608,3 mii lei (12,57%) a valorii contractului în valoare de 12790,5 mii lei, documentaţia de proiect a fost elaborată doar pentru 813,6 mii lei, ce nu a fost supusă verificării de către Serviciul de Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor şi Construcţiilor.

Concluzii:

Lucrările de construcţie a obiectivului s-au executat de către entitate fără transmiterea funcţiei de beneficiar de către minister, fiind depăşită limita alocaţiilor bugetare cu suma de 240,5 mii lei, iar unele lucrări suplimentare contractate – în lipsa documentaţiei de proiect expertizată în modul stabilit.

3.1.3. Reconstrucţia obiectivelor aflate la balanţa spitalului Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare

În baza Legii bugetului de stat pe anul 2009, pentru reconstrucţia spălătoriei, gardului şi a Secţiei morfopatologie a spitalului Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare (în continuare – ACSR), au fost aprobate mijloace financiare publice de la componenta de bază în sumă de 2243,0 mii lei. Ministerul Sănătăţii nu şi-a exercitat funcţiile de beneficiar al lucrărilor de construcţie la obiectivele menţionate, acestea fiind executate de către spitalul ACSR şi de ACSR, fără reglementarea şi transmiterea funcţiei de beneficiar. Astfel, spitalul ACSR a efectuat achiziţia de lucrări, contractarea şi recepţia lucrărilor executate, iar ACSR a achitat lucrările.

Achiziţiile publice au fost organizate şi efectuate de către grupul de lucru al spitalului ACSR, care a aprobat rezultatele examinării, evaluării şi comparării ofertelor în lipsa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor şi ai Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, prin ce nu s-au respectat prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr.413, precum şi pct.69 şi pct.125 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.200314.

____________________

13 Ordinul ministrului finanţelor nr.4 din 16.01.2009 “Cu privire la aprobarea Modului de finanţare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale prevăzute în bugetul de stat pe anul 2009” (în continuare – Ordinul ministrului finanţelor nr.4).

14 Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări” (cu modificările ulterioare; în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003).

Din valoarea totală a lucrărilor executate de 2277,3 mii lei, suma de 10,8 mii lei a fost achitată din sursele proprii ale spitalului ACSR. Pe parcursul anului 2009, ACSR a înregistrat în evidenţa contabilă doar 2236,8 mii lei, nefiind reflectate lucrări executate în sumă de 29,7 mii lei, care, de asemenea, n-au fost înregistrate ca datorii creditoare la 31.12.2009, ceea ce contravine prevederilor Legii nr.113-XVI.

Verificarea corectitudinii întocmirii de către spitalul ACSR a proceselor-verbale de recepţie finală a obiectivelor aferente reconstrucţiei spălătoriei şi gardului spitalului din str. Drumul Viilor nr.34, mun.Chişinău, în valoare totală de 2223,5 mii lei, a relevat că în acestea n-au fost reflectate cheltuielile pentru investiţiile capitale, valorificate şi finanţate în anul 2007, în sumă de 434,7 mii lei, precum şi cheltuielile din sursele proprii ale spitalului efectuate în anul 2009 în sumă de 10,8 mii lei. Ca urmare, investiţiile capitale valorificate în sumă de 445,5 mii lei nu s-au regăsit în valoarea mijloacelor fixe ale spitalului, prin ce s-au denaturat datele bilanţului contabil la situaţia din 31.12.2009. IMSP Spitalul Republican al ACSR a corectat valoarea de bilanţ a obiectivului recepţionat final “Gardul spitalului str. Drumul Viilor nr.34, mun.Chişinău” cu suma de 445,5 mii lei.

Concluzii:

Neînregistrarea corespunzătoare în procesele-verbale de recepţie finală a lucrărilor de investiţii capitale executate în perioadele anterioare condiţionează denaturarea valorii reale a activelor materiale şi a elementelor bilanţului contabil cu suma de 445,5 mii lei.

3.1.4. “Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului, str.V.Korolenko nr.2/1, municipiul Chişinău”

Ministerului Sănătăţii, pentru investiţia capitală la obiectivul “Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului, str.V.Korolenko nr.2/1, mun.Chişinău”, i-a fost aprobată suma de 6300,0 mii lei. Funcţiile de beneficiar al acestui obiectiv au fost executate de Agenţia Medicamentului.

La momentul auditării compartimentului investiţii şi reparaţii capitale la Ministerul Sănătăţii, Agenţia Medicamentului era supusă reviziei economico-financiare tematice de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova.

3.1.5. Investiţiile capitale destinate obiectivelor aflate la balanţa Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu” (în continuare – USMF “N.Testemiţanu”)

Conform Anexei nr.10 la Legea nr.244-XVI, au fost precizate alocaţii de la bugetul de stat pentru executarea lucrărilor de reconstrucţie în sumă de 1352,6 mii lei, care s-au repartizat pentru următoarele obiective:

• Centrul de cultivare a plantelor medicinale al USMF “N.Testemiţanu”, s.Bardar, r-nul Ialoveni – 1265,0 mii lei;

• Reconstrucţia lăzii de aprovizionare cu gaze naturale a Centralei Termice nr.7, str.V.Korolenko 61/3, mun.Chişinău – 50,1 mii lei;

• Reconstrucţia Blocului B în Centrul de instruire şi testare a abilităţilor practice, str. 31 August 1989 nr.137A – 35,0 mii lei;

• Reconstrucţia complexului, str.31 August 1989 nr.137A în Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară, tranşa II, mun.Chişinău – 2,5 mii lei.

În baza ordinelor din 18.09.2008 şi 19.11.2008, Ministerul Sănătăţii a transmis funcţia de beneficiar USMF “N.Testemiţanu”, la balanţa căreia se află obiectivele în cauză. Pe parcursul anului 2009, la aceste obiective au fost executate lucrări în valoare de 1302,3 mii lei.

Verificarea corectitudinii organizării şi efectuării achiziţiilor publice în anul 2009 a relevat că grupul de lucru a aprobat rezultatele examinării, evaluării şi comparării ofertelor în lipsa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor şi Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, prin ce nu s-au respectat prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr.4, precum şi pct.69 şi pct.125 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003.

USMF “N.Testemiţanu”, în lipsa alocaţiilor destinate construcţiei platformei pentru containerele de deşeuri menajere solide, în campusul studenţesc din str. Malina Mică, mun.Chişinău, a efectuat cheltuieli investiţionale în sumă de 108,1 mii lei din contul cheltuielilor curente, prin ce nu s-au respectat prevederile art.36(35) din Legea nr.847-XIII. Ca rezultat, au fost denaturate datele raportului financiar pe anul 2009.

Concluzii:

La gestionarea investiţiilor capitale de către USMF “N.Testemiţanu” au fost identificate unele abateri şi neregularităţi ce ţin de organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor publice. Totodată, executarea lucrărilor de construcţie neprevăzute în Legea nr.244-XVI a cauzat reflectarea incorectă în evidenţa contabilă a valorii lucrărilor, precum şi denaturarea cu suma de 108,1 mii lei a raportului financiar prezentat Ministerului Sănătăţii pentru consolidare.

3.2. Respectarea cerinţelor stabilite la executarea lucrărilor de reparaţii capitale

3.2.1. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu”

Conform Anexei nr.11 la Legea bugetului de stat pe anul 2009, Ministerului Sănătăţii, ca beneficiar, i-au fost precizate alocaţii de la bugetul de stat pentru executarea lucrărilor de reparaţie capitală în sumă de 4059,7 mii lei, inclusiv din contul cheltuielilor de bază – 405,3 mii lei şi al mijloacelor speciale – 3654,4 mii lei. Pe parcursul anului 2009, USMF “N.Testemiţanu” a recepţionat lucrări executate în sumă de 3859,6 mii lei.

În rezultatul verificării executării lucrărilor de reparaţie capitală la USMF “N.Testemiţanu”, s-a constatat că grupul de lucru, prin vot unanim, a decis că achiziţionarea lucrărilor de reparaţie la obiectivul “Căminul nr.6” în valoare de 726,5 mii lei să nu fie publicată în Buletinul achiziţiilor publice şi pe pagina web a Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare, prin ce a fost admisă nerespectarea prevederilor art.54 alin.(5) din Legea nr.96-XVI. De asemenea, s-a stabilit că grupul de lucru a aprobat rezultatele examinării, evaluării şi comparării unor oferte în lipsa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor şi Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, astfel nerespectîndu-se prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr.4 şi ale pct.69 şi pct.125 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003.

La obiectivele “Căminul nr.10”, “Cantina blocului central”, “Căminul nr.6”, “Blocul de studii nr.2”, “Amenajarea terenului adiacent blocului de studii nr.6”, “Căminul nr.17” şi “Blocul de studii nr.3” au fost executate reparaţii capitale în sumă de 521,1 mii lei din contul cheltuielilor curente, prin ce n-au fost respectate prevederile art.36(35) din Legea nr.847-XIII. Ca rezultat, s-au denaturat datele raportului financiar pe anul 2009.

Contrar normelor regulamentare, lucrările de reparaţie capitală la obiectivul “Centrala termică la căminul nr.6” în sumă de 248,2 mii au fost reflectate eronat în evidenţa contabilă la subcontul 013 “Maşini şi utilaje”, deşi urmau a fi înregistrate la construcţii speciale, în scopul majorării valorii iniţiale. Pe parcursul auditului, contabilitatea USMF “N.Testemiţanu” a întocmit şi prezentat auditorului nota contabilă, cu corectarea sumei respective.

Concluzii:

Lucrările de reparaţie capitală a unor obiective au fost executate cu nerespectarea procedurii de achiziţii şi cu reflectarea incorectă în evidenţa contabilă a valorii lucrărilor executate, ca urmare fiind denaturate cu suma de 769,3 mii lei rapoartele anuale ale USMF “N.Testemiţanu”, prezentate Ministerului Sănătăţii pentru consolidare.

3.2.2. Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui

Pentru reparaţia capitală a clădirii Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui a fost precizată suma de 1661,2 mii lei de la componenta de bază, cheltuielile de casă şi cele efective constituind aceeaşi sumă.

În rezultatul verificării executării lucrărilor de reparaţie capitală înregistrate la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, s-a stabilit că la obiectivul “Secţia Producere Preparate Sanguine Stabile şi Spălătorie” au fost efectuate lucrări suplimentare în valoare de 368,4 mii lei, care nu s-au expertizat în modul stabilit. Totodată, pentru lucrările executate la obiectivele “Clădirea Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui” şi “Secţia Producere Preparate Sanguine Stabile şi Spălătorie” nu au fost întocmite procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, iar pentru obiectivul finalizat “Clădirea Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui” nu s-a întocmit procesul-verbal de recepţie finală. Pe parcursul efectuării auditului, Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui a întocmit şi prezentat auditorului procesele-verbale în cauză, dar care nu corespund normelor regulamentare.

Concluzii:

Lucrările de reparaţie capitală la obiectivul “Secţia Producere Preparate Sanguine Stabile şi Spălătorie” s-au executat fără expertizarea în modul stabilit a proiectului pentru lucrările suplimentare executate. Recepţia lucrărilor nu a fost documentată regulamentar.

Concluzii generale:

Ca urmare a verificării executării mijloacelor bugetului de stat la capitolul investiţii şi reparaţii capitale la Ministerul Sănătăţii, auditul s-a expus asupra cheltuielilor efectuate şi reflectate în rapoartele financiare întocmite de către contabilitatea instituţiilor din subordine şi de contabilitatea centralizată a ministerului, precum şi asupra gestionării patrimoniului public, fiind constatate unele neregularităţi şi probleme ce ţin de organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice; efectuarea cheltuielilor cu depăşirea limitei alocaţiilor bugetare; executarea lucrărilor de reparaţie capitală din contul cheltuielilor curente; recepţia necorespunzătoare a lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale; înregistrarea neregulamentară şi neintegrală în evidenţa contabilă a volumului lucrărilor executate şi achitate; netransmiterea la finele anului bugetar în exerciţiu a volumului de lucrări efectuate instituţiei la balanţa căreia se află obiectul de construcţie; neconformităţi şi încălcări grave referitor la executarea reală a lucrărilor de construcţie şi la calitatea lor, la respectarea normativelor şi cerinţelor în construcţii.

IV. EXECUTAREA DE CĂTRE MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

A CERINŢELOR DIN HOTĂRÎREA CURŢII DE CONTURI

Întru executarea Hotărîrii Curţii de Conturi nr.22 din 10.06.200915, Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de plan de acţiuni privind lichidarea neajunsurilor constatate, care nu a fost aprobat la şedinţa Colegiului ministerului, fiind remis spre executare persoanelor responsabile.

____________________

15 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.22 din 10.06.2009 “Privind Raportul auditului regularităţii gestionării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale de către Ministerul Finanţelor şi Rapoartele auditului regularităţii utilizării acestora de către unii beneficiari în anul 2008”.

Ministerul a întocmit procesul-verbal nr.1 pentru lucrările suplimentare în sumă de 49,6 mii lei. Concomitent, cheltuielile în sumă de 19,9 mii lei, atribuite incorect la Blocul de studii nr.3, s-au reflectat corespunzător. În evidenţa contabilă a fost micşorată valoarea mijloacelor fixe cu 260,6 mii lei şi valoarea obiectivului “Căminul nr.11” cu 54,6 mii lei (recomandările 4.4.; 4.6.; 4.7.).

Cu toate că, anterior, a fost recomandată respectarea procedurilor de achiziţii publice ale lucrărilor de construcţie şi de reparaţie capitală, prevăzute în Legea privind achiziţiile publice, precum şi respectarea limitelor alocaţiilor bugetare destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, auditul a constatat că pînă la momentul actual se menţin divergenţe şi neconformităţi la aceste capitole (recomandările 4.1.; 4.3.).

Concluzii:

Conducerea Ministerului Sănătăţii n-a ţinut cont de unele cerinţe din Hotărîrea Curţii de Conturi nr.22 din 10.06.2009.

V. RECOMANDĂRI

Întru remedierea deficienţelor constatate în cadrul auditului, se recomandă Ministerului Sănătăţii:

5.1. Să elaboreze şi să implementeze un sistem de management financiar şi control, care va determina administrarea regulamentară şi eficientă a mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, cu delimitarea strictă a competenţelor şi responsabilităţilor pentru toate structurile (persoane cu funcţii de răspundere) delegate cu atribuţii respective în procesul activităţii ministerului la toate etapele: determinarea necesităţilor de mijloace la acest capitol; planificarea lor; organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor publice; contractarea; finanţarea; recepţionarea lucrărilor executate, cu evaluarea reală a lor; raportarea şi înregistrarea conformă.

5.2. Să asigure pentru specialiştii angajaţi în Secţia investiţii capitale şi administrare a proprietăţii de stat a ministerului atestarea tehnico-profesională conform prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23.04.2009.

5.3. În scopul ameliorării situaţiei epidemiologice create la Spitalul Ftiziopneumologie, satul Vorniceni, să întreprindă măsuri urgente întru înlăturarea erorilor şi neregularităţilor stabilite, precum şi pentru finisarea lucrărilor la reconstrucţia Staţiei de epurare a apelor menajere şi fîntînilor arteziene din cadrul complexului spitalicesc.

5.4. Ţinînd cont de admiterea sistematică a erorilor la gestionarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în vederea identificării cauzelor şi motivelor, precum şi redresării situaţiei în domeniu, conducerea ministerului să examineze oportunitatea iniţierii unei misiuni de audit intern al sistemului respectiv.

5.5. Ministerul Sănătăţii şi entităţile din subordine care au beneficiat de mijloace publice pentru investiţii şi reparaţii capitale să elaboreze un plan de acţiuni privind:

1. Ministerul Sănătăţii:

• asigurarea întocmirii acordurilor adiţionale pentru lucrările suplimentare efectuate la obiectivul “Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni”, Blocul patomorfologic, Blocul curativ nr.2 şi la Staţia de epurare a apelor menajere (utilaj tehnologic);

• întreprinderea măsurilor, conform legislaţiei, de încasare a sumelor exagerate în mărime de 23,1 mii lei şi corectarea costului mijloacelor fixe cu suma respectivă.

2. Centrul de Reabilitare pentru Copii cu Handicap Sever al Aparatului Locomotor:

• efectuarea cheltuielilor cu respectarea limitelor alocaţiilor aprobate şi expertizarea documentaţiei de proiect pentru lucrările suplimentare contractate.

3. Spitalul Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare:

• asigurarea înregistrării datoriei creditoare în sumă de 29,7 mii lei, aferentă reconstrucţiei spălătoriei şi gardului spitalului din str. Drumul Viilor nr.34, mun.Chişinău.

4. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu”:

• asigurarea organizării şi desfăşurării achiziţiilor publice în modul stabilit;

• executarea lucrărilor de construcţie pentru obiectivele stabilite regulamentar, cu precizarea alocaţiilor pe articole, după caz;

• asigurarea atribuirii şi reflectării corecte în evidenţa contabilă a valorii lucrărilor executate.

5. Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui:

• întreprinderea măsurilor întru elaborarea şi expertizarea documentaţiei de proiect pentru lucrările suplimentare executate;

• întocmirea proceselor-verbale de recepţie în conformitate cu cadrul legal.

VI. OPINIE DE AUDIT

Opinie contrară privind rapoartele financiare:

În opinia auditului, ţinîndu-se cont de efectele denaturărilor semnificative, condiţionate de neînregistrarea în raportul financiar anual a volumului lucrărilor de 3797,7 mii lei, efectuate din alocaţiile Unităţii de Coordonare, Implementare şi Monitorizarea Proiectelor de Restructurare a Sistemului Sănătăţii; valorii serviciilor de proiectare de 3636,4 mii lei; valorii lucrărilor executate de 475,2 mii lei; înregistrarea eronată în raportul anual a unor lucrări în valoare de 877,4 mii lei, precum şi din motivul neprezentării documentelor analitice referitor la înregistrările activelor materiale pe termen lung (110584,0 mii lei), Raportul privind încasarea şi utilizarea mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale pe anul 2009 nu oferă o imagine reală şi fidelă.

Opinie contrară privind regularitatea:

În opinia auditului, cît priveşte aspectele regularităţii, în baza activităţilor de audit efectuate, se relevă unele neregularităţi la achiziţia lucrărilor de construcţie şi de reparaţie capitală; la executarea condiţiilor contractuale, ceea ce a determinat existenţa faptelor ce presupun fraudă, cu afectarea intereselor financiare ale statului prin prejudicierea bugetului de stat cu suma de 3778,1 mii lei, şi a cheltuielilor suplimentare în sumă de 2282,2 mii lei; la admiterea cheltuielilor legate de investiţiile şi reparaţiile capitale în lipsa expertizării proiectelor pentru unele lucrări în valoare de 1976,7 mii lei; depăşirea cu suma de 240,5 mii lei a limitelor stabilite pentru investiţii capitale.

Anexa nr.3

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.36 din 03.06.2010

RAPORTUL

auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii

şi reparaţii capitale în anul 2009 la Ministerul Construcţiilor

şi Dezvoltării Regionale1

____________________

1 Pînă la 22.09.2009 – Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, care în temeiul Legii 21-XVIII din 19.09.2009 “Pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31.05.1990” a fost reorganizat în Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.

I. INTRODUCERE

Auditul s-a efectuat în conformitate cu art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20082, în temeiul Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010.

____________________

2 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Scopul auditului constă în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale, întocmite de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, nu prezintă denaturări semnificative şi oferă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi a celei patrimoniale, iar utilizarea finanţelor publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale au fost efectuate regulamentar.

Responsabilitatea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, ca beneficiar al obiectivelor menţionate în Anexa nr.11 la Legea bugetului de stat pe anul 20093 constă în determinarea corectă a volumelor de lucrări efectuate şi în reflectarea cheltuielilor în evidenţa contabilă, în întocmirea şi prezentarea în termen a rapoartelor financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale în conformitate cu normele stabilite.

____________________

3 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.244-XVI).

Responsabilitatea auditorului constă în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit privind rapoartele financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale şi regularitatea utilizării finanţelor publice pentru reparaţii capitale.

Metodologia de audit. Auditul s-a desfăşurat potrivit Standardelor de audit ale Curţii de Conturi4, precum şi în conformitate cu Manualul de audit al regularităţii. La efectuarea auditului s-au aplicat proceduri de fond asupra operaţiunilor ce ţin de utilizarea finanţelor publice pentru reparaţiile capitale, fiind folosite diferite tehnici şi proceduri, cum ar fi metoda testării, examinării documentelor primare, registrelor contabile, rapoartelor financiare pe anul 2009, contractelor de antrepriză încheiate, proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate, actelor de verificare a decontărilor cu antreprenorii. De asemenea, în cadrul misiunii de audit s-a solicitat asistenţa Inspecţiei de Stat în Construcţii pentru efectuarea verificărilor de specialitate ale volumelor lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale.

____________________

4 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

II. PREZENTARE GENERALĂ

În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.321 din 23.04.20095, clădirea Parlamentului, situată în mun.Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, a fost transmisă din gestiunea Direcţiei pentru administrarea clădirilor Parlamentului în gestiunea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, pentru perioada efectuării reparaţiilor capitale.

____________________

5 Hotărîrea Guvernului nr.321 din 23.04.2009 “Privind transmiterea şi reparaţia capitală a unui imobil” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.321 din 23.04.2009).

Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale (în continuare – Ministerul), organ central de specialitate al administraţiei publice, elaborează şi promovează politica statului, inclusiv în domeniul construcţiei şi exercită atribuţiile de monitorizare a controlului efectuat de către serviciile din subordine, de efectuare a expertizării proiectelor elaborate în conformitate cu prevederile legale, precum şi de organizare şi coordonare a funcţionării sistemului calităţii în construcţii în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.662 din 10.11.20096.

____________________

6 Hotărîrea Guvernului nr.662 din 10.11.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale”.

Supravegherea tehnică a lucrărilor executate la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105” a fost efectuată de către Î.S. “Serviciul asistenţă beneficiari la obiectele sociale” (în continuare – Î.S. “SABOS”), fondată şi monitorizată de Minister.

Pentru acest obiectiv, conform Legii nr.244-XVI, au fost precizate mijloace publice de la componenta de bază în sumă de 75836,8 mii lei, inclusiv: Ministerului – 75808,5 mii lei şi Parlamentului – 28,3 mii lei.

III. CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII

3.1. Cu privire la organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice la achiziţionarea lucrărilor de reparaţii capitale

3.1.1. Licitaţia publică de achiziţionare a lucrărilor de reparaţii capitale şi contractarea lor au fost efectuate în lipsa documentaţiei de proiect, însoţită de deviz, aprobată şi verificată în modul stabilit.

Urmare verificării regularităţii achiziţionării lucrărilor de reparaţii capitale la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, mun.Chişinău”, s-a constatat că Aparatul Parlamentului a iniţiat organizarea procedurilor de achiziţii publice pentru realizarea reparaţiilor capitale ale clădirii nominalizate în lipsa documentaţiei de proiect, însoţită de deviz, aprobată şi verificată în modul stabilit.

Cîştigătorul ofertei, în rezultatul licitaţiei din 24.04.2009, a fost desemnat de către grupul de lucru SC “Consfirmgrup” S.R.L., cu valoarea de 250574,4 mii lei, inclusiv TVA, fiind anexată lista subantreprenorilor care au acceptat în scris participarea la licitaţia publică pentru adjudecarea execuţiei obiectivului de investiţie menţionat, precum şi a categoriilor de lucrări care li se încredinţează, cu valoarea acestora.

Auditul relevă că reprezentantul Ministerului Finanţelor (membru al grupului de lucru) nu a aplicat dreptul de “veto” asupra deciziei grupului de lucru luată contrar prevederilor legale, avînd în vedere faptul că, la momentul desfăşurării licitaţiei, Aparatului Parlamentului i-au fost alocate pentru reparaţiile capitale ale acestui obiectiv mijloace în sumă de 1600,00 mii lei şi lipsea documentaţia de proiect şi autorizaţia de construire.

Întru executarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.321 din 23.04.2009, conform hotărîrii grupului de lucru, Ministerul, la 06.05.2009, a încheiat cu SC “Consfirmgrup” S.R.L. un contract de antrepriză privind efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, cu valoarea lucrărilor de 250574,4 mii lei şi durata de execuţie de 7 luni de la data semnării contractului.

La încheierea contractului de antrepriză n-au fost stipulate raporturile şi justificate cheltuielile între părţile implicate: beneficiar, antreprenorul general şi subantreprenori.

3.1.2. Licitaţia publică la achiziţia serviciilor de supraveghere tehnică

Pînă la licitaţia din 26.05.2009 privind achiziţionarea serviciilor de supraveghere tehnică, această funcţie, precum şi verificarea, controlul şi monitorizarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii Parlamentului urmau a fi efectuate de către un grup de lucru instituit prin Ordinul nr.66 din 08.05.2009 al ministrului construcţiilor şi dezvoltării teritoriului, din componenţa căruia făceau parte reprezentanţi ai Ministerului, Inspecţiei de Stat în Construcţii, INCP “Urbanproiect”, Î.S. “Serviciul de stat pentru verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor” şi ai Î.S. “SABOS”.

În rezultatul licitaţiei din 26.05.2009, grupul de lucru a desemnat cîştigătoare oferta Î.S. “SABOS” în valoare de 1503,4 mii lei, cu care, în aceeaşi zi, Ministerul a încheiat contractul privind achiziţionarea serviciilor de supraveghere tehnică, în valoare de 1503,4 mii lei, şi durata de execuţie pînă la finalizarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii, prin care antreprenorul se obliga să monitorizeze şi să coordoneze lucrările de reparaţii capitale ale clădirii Parlamentului; să identifice şi să soluţioneze problemele tehnice cu privire la asigurarea şi controlul calităţii; să verifice lucrările finalizate şi prezentate spre plată de către antreprenorul general.

3.1.3. Achiziţia publică de lucrări de proiectare

Auditul a constatat că lucrările de proiectare au fost efectuate concomitent cu executarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105, situaţie neregulamentară permisă de către Minister la solicitarea Aparatului Parlamentului.

Conform procesului-verbal din 02.06.2009, grupul de lucru, în scopul achiziţionării dintr-o singură sursă a serviciilor pentru executarea lucrărilor de elaborare a documentaţiei tehnice, cu executarea lucrărilor de cercetare privind reconstrucţia clădirii Parlamentului, a decis încheierea contractului între Minister şi INCP “Urbanproiect” în valoare de 5896,9 mii lei, cu durata de execuţie de 4,5 luni. Obiectul contractului a constituit elaborarea documentaţiei tehnice şi executarea lucrărilor de cercetare al căror rezultat urma să fie “Reconstrucţia clădirii Parlamentului Republicii Moldova mun.Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 105”.

Se denotă faptul că pentru serviciile de proiectare a unui compartiment din clădirea Parlamentului, după cum a stabilit auditul, încă în anul 2005 au fost achiziţionate servicii de proiectare la obiectivul “Reconstrucţia sălii de şedinţe a Parlamentului”, semnat contractul (din 18.11.2005) în valoare de 1396,5 mii lei şi achitată suma de 1387,8 mii lei. Auditului nu i s-au prezentat documente ce ar justifica că la contractarea serviciilor de proiectare în anul 2009 s-a ţinut cont de proiectul anului 2005.

Concluzie:

Contractul de antrepriză a fost încheiat şi înregistrat de către Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi la Trezoreria teritorială Chişinău în lipsa suportului financiar deplin şi a documentaţiei de proiect, aprobată şi verificată în modul stabilit.

Achiziţionarea serviciilor de proiectare a derulat în paralel cu lucrările de reparaţie desfăşurate la obiectivul nominalizat, ceea ce este neregulamentar şi poate influenţa calitatea, volumul şi costul lucrărilor executate. Existenţa proiectului achitat în anii 2005-2007 pentru unul din compartimentele clădirii Parlamentului determină riscul unor cheltuieli nejustificate (1387,8 mii lei).

3.2. Cu privire la primirea-predarea clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105

Clădirea Parlamentului a fost transmisă cu titlu gratuit în gestiunea Ministerului pentru perioada efectuării reparaţiilor capitale. Concomitent, Direcţia pentru administrarea clădirilor Parlamentului transmite cu titlu gratuit în gestiunea Ministerului şi cazangeria din str.A.Coropceanu nr.10, deşi Hotărîrea Guvernului nr.321 din 23.04.2009 nu prevedea transmiterea acesteia.

Conform actului de predare-primire din 28.04.2009, au fost transmise:

• Clădirea Parlamentului, cu valoarea de bilanţ calculată, la situaţia din 31.12.2008, de 36661,9 mii lei şi uzura de 11403,0 mii lei, fără geamuri, uşi, acoperiri de podea, tavanuri suspendate şi panouri de perete;

• cazangeria din str.A.Coropceanu nr.10, cu valoarea de bilanţ de 3670,8 mii lei şi uzura de 2899,1 mii lei.

La data de 15.10.2009, conform actului de predare-primire, s-a efectuat transmiterea cu titlu gratuit a cazangeriei din str.A.Coropceanu nr.10 de la balanţa Ministerului la balanţa Direcţiei pentru administrarea clădirilor Parlamentului cu valoarea de bilanţ majorată cu 17,7 mii lei în urma efectuării lucrărilor de testare. Astfel, Ministerul a utilizat neîntemeiat 17,7 mii lei, micşorînd alocaţiile destinate reparaţiilor capitale ale sediului din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105.

Actul de predare-primire a clădirii Parlamentului a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor pct.23 şi pct.24 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 09.10.19957 şi ale Regulamentului privind inventarierea8, care stabilesc obligativitatea comisiei de primire-predare în efectuarea inventarierii patrimoniului transmis, cu determinarea stării reale şi valorii estimative a acestuia la schimbarea gestionarului şi în urma deteriorării bunurilor. Astfel, la transmiterea cu titlu gratuit a clădirii Parlamentului din 28.04.2009, de către comisie n-a fost evaluată valoarea estimativă a acesteia, nefiind ajustată datelor raportului “Privind estimarea pierderilor în urma acţiunilor din 7 aprilie 2009 la sediul Parlamentului cu recomandări de reabilitare şi modernizare a edificiilor”.

____________________

7 Hotărîrea Guvernului nr.688 din 09.10.1995 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active” (cu modificările ulterioare).

8 Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.27 din 28.04.2004.

Concluzie:

Valoarea de bilanţ a clădirii Parlamentului transmise cu titlu gratuit în gestiunea Ministerului nu corespunde realităţii şi denaturează datele raportului financiar pe anul 2009 al Ministerului, la articolul mijloace fixe. Totodată, transmiterea cazangeriei din str.A.Coropceanu nr.10 a fost efectuată neregulamentar, ceea ce a determinat utilizarea neîntemeiată a mijloacelor financiare publice în sumă de 17,7 mii lei.

3.3. Cu privire la limita de cheltuieli pentru reparaţii capitale

Conform Legii bugetului de stat pe anul 2009, Aparatului Parlamentului i s-a alocat, pentru reparaţia capitală a obiectivului “Reparaţia capitală a clădirii din bd. Ştefan cel Mare nr.105”, suma de 1600,00 mii lei. În baza modificărilor operate prin Legea nr.82-XVIII din 03.12.20099, Ministerului i-au fost precizate mijloace publice în sumă de 75808,5 mii lei.

____________________

9 Legea nr.82-XVIII din 03.12.2009 “Pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008”.

Potrivit raportului Ministerului privind executarea bugetului instituţiei publice din contul cheltuielilor de bază la 31.12.2009, pentru efectuarea lucrărilor la obiectivul nominalizat din alocaţiile precizate au fost finanţate 75807,1 mii lei. Cheltuielile efective au constituit 74861,6 mii lei, la finele anului înregistrîndu-se creanţe ale antreprenorului general în sumă de 1178,1 mii lei şi datorii creditoare pentru supravegherea tehnică în sumă de 233,0 mii lei.

Informaţia privind utilizarea mijloacelor financiare publice de către Minister pe anul 2009 pentru reparaţii capitale este prezentată în Tabelul nr.1.

3.4. Cu privire la plăţile anticipate

Plăţile anticipate în anul 2009 au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2009, Ministerul Finanţelor fiind autorizat să efectueze, la solicitarea beneficiarului, plăţi anticipate în mărime de pînă la 10% din limita anuală stabilită pe obiectiv pentru organizarea proceselor tehnologice, pentru procurarea de materiale şi utilaj în funcţie de condiţiile prevăzute în contractele de antrepriză încheiate între beneficiari şi antreprenori, cu confirmarea ulterioară a sumelor plătite prin volumul de lucrări efectiv executate pe parcursul anului de gestiune. În cadrul auditului s-a constatat că alocarea acestora s-a efectuat cu depăşirea limitei stabilite în sumă de 36509,1 mii lei, din care:

• SC “Consfirmgrup” S.R.L. – pentru procurarea materialelor de construcţie (la 18.05.2009; 27.07.2009; 07.08.2009);

• INCP “Urbanpoiect” – pentru lucrări de proiectare (la 22.06.2009; 07.07.2009).

Concluzie:

Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, cu autorizarea Ministerului Finanţelor, a efectuat plăţi anticipate cu depăşirea limitei stabilite pe obiectiv în sumă de 36509,1 mii lei, care ulterior n-au fost monitorizate, nefiind solicitată nici confirmarea utilizării lor pentru destinaţiile alocate.

3.5. Cu privire la evidenţa cheltuielilor la reparaţiile capitale

3.5.1. Evidenţa cheltuielilor efectuate ţinînd cont de documentaţia de proiect

Lucrările de reparaţii capitale s-au efectuat în lipsa documentaţiei de proiect, însoţită de deviz, verificată şi expertizată în modul stabilit. Drept temei pentru executarea lucrărilor de către SC “Consfirmgrup” S.R.L. au servit devizul-ofertă în sumă de 250574,4 mii lei (anexa nr.1 la contractul de antrepriză) şi documentaţia tehnică de proiect verificată “spre neschimbare” de către Î.S. “Serviciul de stat pentru verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor”. Astfel, documentaţia de proiect privind reconstrucţia clădirii Parlamentului a fost verificată şi expertizată prin rapoartele de verificare din 08.02.2010 şi din 07.04.2010 în suma de 209376,5 mii lei, întocmindu-se acordul adiţional reieşind din valoarea proiectului.

Rezultatul testării de către auditor a documentaţiei privind executarea lucrărilor a identificat o situaţie incertă privind determinarea cheltuielilor suplimentare, deoarece responsabilii tehnici (Î.S. “SABOS”) nu au delimitat cu exactitate volumul şi costul lucrărilor deja executate, şi anume dacă acestea sînt conforme devizului general sau sînt executate suplimentar.

La verificarea proceselor-verbale de constatare a lucrărilor suplimentare s-a stabilit că Ministerul, ca beneficiar al obiectivului nominalizat, n-a aprobat procesele-verbale respective, acestea fiind semnate doar de antreprenor, subantreprenori şi responsabilul tehnic. De asemenea, de către Minister a fost acceptată achitarea proceselor-verbale de executare a lucrărilor suplimentare în sumă de 19899,9 mii lei, neprevăzute în caietul de sarcini, nestipulate în devizul-ofertă iniţial şi necontractate, prin ce nu s-au respectat prevederile art.53 alin.(4) lit.a) din Legea nr.96-XVI din 13.04.200710.

____________________

10 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.

Conform procesului-verbal din 30.04.2010 de constatare a valorificării reale a lucrărilor de reparaţii capitale la obiectivul “Reparaţia capitală a clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105”, blocul Г al clădirii nominalizate a fost supus replanificării încăperilor existente, cu extindere în dimensiuni prin ridicarea unei construcţii noi, servind ca anexă a blocului existent.

De menţionat că lucrările efectuate la blocul Г, care au determinat modificări esenţiale în proiectul tehnic ca urmare a ridicării unei construcţii noi, anexate celei existente, pot fi considerate, conform normativului în construcţii NCM A.09.02-2005, ca lucrări de investiţii capitale, şi nu de reparaţii capitale.

3.5.2. Regularitatea reflectării lucrărilor de demontare a bunurilor materiale

Clădirea Parlamentului, conform actului de predare-primire din 28.04.2009, a fost transmisă de către Direcţia pentru administrarea clădirilor Parlamentului în gestiunea Ministerului fără geamuri, uşi, acoperiri de podea, tavanuri suspendate şi panouri de perete. Totodată, în decursul anului 2009, de Minister au fost aprobate şi achitate procesele-verbale de recepţie a lucrărilor de demontare a ferestrelor de aluminiu, vitraliilor din aluminiu, tîmplărie din lemn (uşi), tavane suspendate, lambriuri la pereţi, pardoseli calde şi reci în sumă totală de 1561,5 mii lei.

Anterior, la procesele-verbale nominalizate, de către antreprenor şi reprezentantul Parlamentului au fost întocmite şi semnate acte de primire-predare a bunurilor materiale ca rezultat al lucrărilor de demontare, iar contabilitatea Ministerului nu a reflectat în evidenţa contabilă la intrări bunurile materiale de la demontare.

3.5.3. Regularitatea decontărilor cu antreprenorul general

Pentru lucrările executate în valoare de 70956,8 mii lei Ministerul a transferat pe conturile SC “Consfirmgrup” S.R.L. suma de 72134,8 mii lei, din care 1431,7 mii lei au constituit garanţia de bună execuţie. La 31.12.2009, în evidenţa contabilă a Ministerului a fost înregistrată creanţa antreprenorului în sumă de 1177,8 mii lei.

În scopul justificării utilizării mijloacelor publice alocate şi valorificate pentru reparaţii la obiectivul nominalizat şi acumulării probelor de audit pentru această misiune, a fost supusă verificării documentaţia financiară a antreprenorului general SC “Consfirmgrup” S.R.L.

Conform datelor evidenţei contabile, antreprenorul a executat lucrări în valoare de 13672,6 mii lei, iar 57284,2 mii lei au fost valorificate de către 12 subantreprenori în baza contractelor încheiate.

3.5.4. Justificarea achitării plăţilor destinate remunerării muncii, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, materialelor la reparaţii capitale ale obiectivului nominalizat

Potrivit proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate, antreprenorul general a prezentat Ministerului pînă la 31.12.2009 cheltuieli de salarizare în sumă de 13201,3 mii lei. Verificările efectuate au constatat că cheltuielile subantreprenorilor privind salarizarea au alcătuit 10602,1 mii lei, din ce reiese că antreprenorul general a prezentat beneficiarului în procesele-verbale de executare a lucrărilor cheltuieli de salarizare proprii în sumă 2599,2 mii lei (13201,3 mii lei – 10602,1 mii lei). În realitate, conform documentelor primare prezentate, aferente lucrărilor executate la clădirea Parlamentului, SC “Consfirmgrup” S.R.L. a calculat salariul începînd cu 14.04.2009 pînă la 31.12.2009 în sumă de 1958,8 mii lei. Prin urmare, antreprenorul general în procesele-verbale de executare a lucrărilor a indicat cheltuieli de salarizare cu 640,4 mii lei mai mult decît efectiv reflectate în evidenţa contabilă (2599,2 mii lei – 1958,8 mii lei).

De asemenea, SC “Consfirmgrup” S.R.L. în procesele-verbale de executare a lucrărilor a indicat cheltuieli aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu 169,7 mii lei mai mult decît real reflectate în contabilitate (688,8 mii lei – 519,1 mii lei).

Totodată, conform tabelelor de pontaj şi fişelor de lucru, s-a constatat că SC “Consfirmgrup” S.R.L., în lipsa contractului de antrepriză, a efectuat lucrări de demontare din data de 14.04.2009 pînă la 30.04.2009 în sumă de 54,8 mii lei, care ulterior au fost incluse în procesele-verbale de executare a lucrărilor şi prezentate beneficiarului.

Verificările efectuate au stabilit că, potrivit proceselor-verbale, consumurile de materiale au alcătuit suma de 29445,5 mii lei, din care valoarea materialelor subantreprenorilor a constituit 23991,8 mii lei. Astfel, materialele utilizate de antreprenor şi incluse în procesele-verbale de executare a lucrărilor constituie 5453,7 mii lei, dar conform documentelor primare contabile costul materialelor utilizate de către antreprenorul general este de 5411,5 mii lei. Astfel, SC “Consfirmgrup” S.R.L. a majorat costul materialelor incluse în procesele-verbale de executare a lucrărilor cu 42,2 mii lei (5453,7 mii lei – 5411,5 mii lei), la care au fost calculate sumele de transportare şi depozitare a acestor materiale.

La cheltuielile aferente materialelor (42,2 mii lei), remunerării muncii (640,4 mii lei), contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (169,7 mii lei) au fost calculaţi coeficienţii de transportare şi depozitare, cheltuieli de regie, beneficiu şi taxa pe valoarea adăugată. Calculul desfăşurat al acestora este prezentat în Tabelul nr.2.

Din datele Tabelului nr.2 rezultă că SC “Consfirmgrup” S.R.L. a majorat valoarea lucrărilor cu 1246,7 mii lei, care, conform explicaţiilor, au creat o economie ce a fost achitată integral de Minister. În acest context, antreprenorul, de comun cu Ministerul, urmează să ajusteze decontările în sumă de 1246,7 mii lei conform prevederilor legale.

Concluzie:

În lipsa justificării existenţei la balanţă a bunurilor materiale, Ministerul efectuează cheltuieli de demontare a geamurilor, uşilor, acoperirilor de podea, tavanelor suspendate şi panourilor de perete, nereflectînd în contabilitate valoarea lor, ceea ce contravine art.18, art.19 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007. Ministerul n-a monitorizat pe deplin justificarea costurilor incluse în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor, ceea ce a determinat achitarea neîntemeiată a mijloacelor publice în sumă de 1246,7 mii lei.

 IV. ÎNTRU REMEDIEREA NEREGULARITĂŢILOR CONSEMNATE

ÎN CADRUL AUDITULUI, SE RECOMANDĂ MINISTERULUI:

4.1. Să elaboreze şi să implementeze, prin aplicarea Standardelor Naţionale de Control Intern în sectorul public11, un sistem de management financiar şi control, adaptat la dimensiunile, complexitatea şi mediul specifice Ministerului şi organizaţiilor monitorizate de el, care să vizeze toate nivelurile de conducere şi toate activităţile, inclusiv procesul de achiziţii publice, de investiţii şi reparaţii capitale şi să asigure realizarea obiectivelor sale cu costuri rezonabile şi în limitele stabilite.

____________________

11 Standardele Naţionale de Control Intern în sectorul public, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 23.06.2009.

4.2. Ţinînd cont de problemele la gestionarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în vederea identificării problemelor şi redresării situaţiei în domeniu, conducerea Ministerului să analizeze posibilitatea iniţierii unei misiuni de audit intern al sistemului respectiv.

4.3. Să conformeze valoarea obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.105” ţinînd cont de valoarea indicată în autorizaţia de construire.

4.4. Să ajusteze, conform prevederilor legale, decontările cu SC “Consfirmgrup” S.R.L. în sumă de 1246,7 mii lei pentru majorarea neîntemeiată a cheltuielilor aferente materialelor, remunerării muncii, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi să se determine asupra valorii lucrărilor suplimentare efectuate.

4.5. Să identifice lucrările de proiectare efectuate şi achitate în perioadele anilor precedenţi de către INCP “Urbanproiect” (1387,8 mii lei) la obiectivul “Reconstrucţia sălii de şedinţe a Parlamentului”, cu confruntarea lor conform proiectului prezentat în anul 2010, cu determinarea nedublării lor.

V. OPINIE DE AUDIT

Opinie contrară privind rapoartele financiare:

În opinia auditorului, ţinînd cont de efectele denaturărilor raportului anual, condiţionate de neestimarea regulamentară a valorii clădirii Parlamentului care a fost transmisă, precum şi de includerea eronată a sumei de 17,7 mii lei în cheltuielile efective la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr.105, mun.Chişinău”, raportul financiar nu corespunde realităţii şi nu oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Ministerului, la data de 31.12.2009.

Opinie contrară privind regularitatea:

În opinia auditorului, utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public în anul 2009 au fost efectuate de către Minister cu unele neregularităţi la achiziţia şi contractarea lucrărilor de reparaţii capitale, în lipsa mijloacelor publice şi a documentaţiei de proiect, elaborată şi expertizată; la determinarea valorii lucrărilor suplimentare de reparaţii capitale; la executarea cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 1246,7 mii lei; la identificarea lucrărilor de proiectare, cu determinarea riscului de efectuare a unor cheltuieli suplimentare (1387,8 mii lei).

Anexa nr.4

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.36 din 03.06.2010

RAPORTUL

auditului regularităţii utilizării finanţelor publice pentru investiţii

şi reparaţii capitale în anul 2009 la Cancelaria de Stat1

____________________

1 Pînă la 29.09.2009 – Aparatul Guvernului, care în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.574 din 28.09.2009 a fost reorganizat în Cancelaria de Stat.

I. INTRODUCERE

Auditul s-a efectuat în conformitate cu art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20082, în temeiul Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010.

____________________

2 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Scopul auditului constă în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale, întocmite de către Cancelaria de Stat, nu prezintă denaturări semnificative şi oferă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi a celei patrimoniale, iar utilizarea finanţelor publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale au fost efectuate regulamentar.

Cancelaria de Stat, ca beneficiar al obiectivelor menţionate în Anexa nr.11 la Legea bugetului de stat pe anul 20093, aflate în reparaţii capitale, este responsabilă de corectitudinea determinării volumelor de lucrări efectuate şi de reflectarea cheltuielilor în evidenţa contabilă, precum şi de întocmirea şi prezentarea în termen a rapoartelor financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale în conformitate cu cadrul legal de raportare financiară.

____________________

3 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.244-XVI).

Responsabilitatea auditorului constă în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit privind rapoartele financiare la articolele investiţii şi reparaţii capitale şi regularitatea utilizării finanţelor publice pentru reparaţii capitale.

Metodologia de audit. Auditul s-a desfăşurat potrivit Standardelor de audit ale Curţii de Conturi4, precum şi în conformitate cu Manualul de audit al regularităţii. La efectuarea auditului s-au aplicat proceduri de fond asupra operaţiunilor ce ţin de utilizarea finanţelor publice pentru reparaţiile capitale, fiind folosite diferite tehnici şi proceduri, cum ar fi metoda testării, examinării documentelor primare, registrelor contabile, rapoartelor financiare pe anul 2009, care includ bilanţul şi raportul privind executarea bugetului instituţiei, contracte de antrepriză încheiate, procese-verbale de recepţie a lucrărilor executate, acte de verificare a decontărilor cu antreprenorii. De asemenea, în cadrul misiunii de audit s-a solicitat asistenţa Inspecţiei de Stat în Construcţii, pentru efectuarea verificărilor de specialitate ale volumelor lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale.

____________________

4 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

II. PREZENTARE GENERALĂ

Cancelaria de Stat este autoritatea publică care asigură organizarea activităţii Guvernului Republicii Moldova în vederea realizării de către acesta a politicii interne şi externe a statului.

Potrivit Anexei nr.11 la Legea nr.244-XVI, pentru efectuarea reparaţiilor capitale, Cancelariei de Stat i-au fost precizate alocaţii bugetare în sumă de 83,1 mil.lei, din care 81,4 mil.lei de la componenta de bază şi 1,7 mil.lei – din contul mijloacelor speciale, pentru executarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău, în sumă de 74,2 mil.lei, şi ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.69, mun.Chişinău, în sumă de 8,9 mil.lei. Cancelaria de Stat este desemnată beneficiar al obiectivelor respective, iar supravegherea executării lucrărilor de reparaţii capitale urmează a fi exercitată de către Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului (în continuare – Direcţia) conform Regulamentului aprobat prin Ordinul şefului Aparatului Guvernului din 27.12.20055.

____________________

5 Ordinul şefului Aparatului Guvernului din 27.12.2005 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Ordinul din 27.12.2005).

La finalizarea perioadei de gestiune, Direcţia raportează în modul stabilit Cancelariei de Stat, care, la rîndul său, prezintă în termenele stabilite Ministerului Finanţelor raportul financiar consolidat.

Informaţia privind utilizarea mijloacelor financiare publice de către Direcţie pe anul 2009 pentru reparaţiile capitale este reflectată în Tabelul de mai jos.

Rezumat

Auditul efectuat în domeniul utilizării cheltuielilor destinate reparaţiilor capitale a scos în evidenţă un şir de deficienţe cum ar fi: achiziţionarea lucrărilor în lipsa alocaţiilor prevăzute în buget; nerespectarea limitei alocaţiilor bugetare la efectuarea de lucrări cu 6,8 mil.lei; executarea lucrărilor de reparaţii capitale în lipsa documentaţiei de proiect, elaborată şi verificată în modul stabilit; achitarea plăţilor anticipate în sumă de 25,0 mil.lei, cu depăşirea limitei de 10 la sută din suma alocaţiilor precizate în buget; neconstituirea garanţiei de bună execuţie a contractului pentru anul 2009 în sumă de 3,7 mil.lei; reflectarea eronată în evidenţa contabilă a costului lucrărilor de reparaţii capitale la majorarea valorii obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău” cu 3,2 mil.lei, precum şi întocmirea incorectă a rapoartelor financiare la capitolul reparaţii capitale.

III. CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII

3.1. Cu privire la respectarea cerinţelor stabilite în cadrul licitaţiilor publice şi contractării lucrărilor de reparaţii capitale

Achiziţionarea lucrărilor de reparaţii capitale a fost efectuată cu nerespectarea normelor legale, în lipsa documentaţiei de proiect, însoţită de deviz, aprobată şi verificată în modul stabilit, iar achiziţia serviciilor de supraveghere tehnică s-a efectuat prin intermediul unui agent economic, în lipsa mijloacelor publice aprobate la acest capitol şi a determinat utilizarea neeficientă a mijloacelor financiare publice.

3.1.1. În contextul “Raportului privind estimarea pierderilor la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova cu recomandări de reabilitare şi modernizare a edificiului”, costul acestor lucrări fiind estimat la suma orientativă de 174,6 mil.lei, la 24.04.2009 de către Direcţie a fost iniţiată neregulamentar licitaţia publică pentru lucrări de reparaţii capitale ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău, în lipsa mijloacelor publice şi documentaţiei de proiect, elaborată şi expertizată în modul stabilit. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi ai Inspecţiei de Stat în Construcţii nu s-au folosit de prescripţia pct.125 din Regulamentul cu privire la achiziţiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.20036, neaplicînd dreptul de “veto” asupra deciziilor grupului de lucru.

____________________

6 Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări” (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003).

În rezultatul examinării, evaluării şi comparării ofertelor agenţilor economici calificaţi, aplicînd criteriul “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic”, grupul de lucru, în baza Hotărîrii din 24.04.2009, a desemnat cîştigătoare oferta agentului economic Î.I. “ACAR-Cantarajiu” cu valoarea de 251,2 mil.lei, inclusiv TVA.

În aceeaşi zi de către Direcţie a fost încheiat cu Î.I. “ACAR-Cantarajiu” un contract de antrepriză pentru executarea lucrărilor de reparaţii capitale ale clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău (Reconstrucţia capitală a complexului clădirilor Preşedinţiei Republicii Moldova cu amenajarea complexă a terenului adiacent din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154).

Contractul încheiat în asemenea circumstanţe a fost înregistrat de către Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi la Trezoreria teritorială Chişinău.

În contractul de antrepriză nominalizat n-au fost stipulate raporturile şi justificarea cheltuielilor între părţile implicate în realizarea şi raportarea lucrărilor de reparaţie: beneficiar, antreprenorul general şi subantreprenori, deşi la oferta prezentată de către antreprenor a fost anexată lista subantreprenorilor care au acceptat în scris participarea la licitaţia publică.

În condiţiile art.42 alin.(8) din Legea nr.96-XVI din 13.04.20077 şi ale prevederilor pct.149 lit.c) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003, n-a fost asigurată constituirea şi lipseşte pînă în prezent garanţia de bună execuţie a contractului.

____________________

7 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” (în continuare – Legea nr.96-XVI).

Ceea ce ţine de executarea garanţiei de bună execuţie stabilită în valoare de 5% din valoarea contractului de antrepriză din 24.04.2009, auditului i-a fost prezentat certificatul bancar din 29.03.2010 de confirmare al existenţei contului bancar al antreprenorului general deschis în una din Filialele BC “Moldindcombank” S.A. cu scopul acumulării mijloacelor băneşti ce vor fi utilizate numai cu acordul Direcţiei şi, ca urmare, începînd cu următoarea achitare a lucrărilor executate, se vor efectua reţineri de către Direcţie în sumă de 1,2 mil.lei, sau 30% din valoarea garanţiei de bună execuţie, ceea ce denotă că reţinerile din lucrările executate pînă la 10.03.2010 n-au fost realizate.

De menţionat că, conform pct.3.3 şi pct.3.4 din contractul de antrepriză din 24.04.2009, beneficiarul pînă în prezent n-a asigurat reţinerea succesivă din plata cuvenită potrivit actelor de recepţie a lucrărilor pentru constituirea asigurării garanţiei de bună execuţie (3,7 mil.lei).

Urmare verificării proceselor-verbale de predare-primire a lucrărilor de proiectare pentru obiectivul “Reconstrucţia complexului clădirilor Preşedinţiei Republicii Moldova cu amenajarea complexă a terenului adiacent”, s-a constatat că deşi acestea au fost executate de către subantreprenorul – Institutul de Stat de Proiectare “Ruralproiect” în luna iulie 2009, pînă la momentul de faţă proiectul n-a fost verificat şi expertizat în modul stabilit, ceea ce determină riscul realizării neadecvate a lucrărilor. Contractul privind verificarea documentaţiei de proiect a fost încheiat la 17.02.2010 şi înregistrat la Agenţia Achiziţii Publice la 16.03.2010 (în continuare – Agenţia).

3.1.2. La 06.08.2009, în rezultatul licitaţiei publice din 05.08.2009, de către Direcţie a fost încheiat contractul privind achiziţionarea serviciilor de supraveghere tehnică dintr-o singură sursă cu Î.S. “Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” (în continuare – Î.S. “SABOS”), înregistrat la Agenţie la 25.08.2009, cu costul serviciilor de 726,8 mii lei, inclusiv TVA.

De fapt, cu obligaţiunea de supraveghere tehnică în procesul de reconstrucţie şi renovare capitală şi de organizare a controlului calităţii îndeplinirii lucrărilor de construcţii şi reparaţii conform Regulamentului aprobat prin Ordinul din 27.12.2005 este abilitată Direcţia, avînd în structura sa o persoană tehnico-profesional atestată în domeniul construcţiilor. Astfel, Direcţia, neasigurîndu-se cu personal atestat întru exercitarea acestor activităţi, a achiziţionat servicii de supraveghere tehnică, prin ce au fost formate angajamente faţă de entităţile contractante (datorii în sumă de 365,3 mii lei) şi, ulterior, pentru achitarea acestor servicii există riscul de utilizare neeficientă a mijloacelor publice.

Întru exercitarea prevederilor Contractului din 06.08.2009, Î.S. “SABOS” urma să presteze servicii de supraveghere tehnică, conform documentaţiei de proiect şi deviz, a lucrărilor de reparaţie la acest obiectiv. Totodată, la solicitarea auditului, Î.S. “SABOS” a informat că şi-a exercitat obligaţiile contractuale în baza devizului-ofertă, din ce rezultă că prestarea serviciilor nu este justificată prin documentele prevăzute în ofertă şi în contract, ceea ce determină riscul neasigurării veridicităţii datelor din procesul-verbal de recepţie a serviciilor de asistenţă tehnică pe perioada august-decembrie 2009, în sumă de 365,3 mii lei, înaintate către plată beneficiarului.

3.2. Cu privire la efectuarea plăţilor anticipate

Plăţile anticipate s-au efectuat cu nerespectarea normelor legale, iar finanţarea lor s-a realizat cu depăşirea limitei stabilite prin lege, anticipînd legiferarea sursei de acoperire a acestor cheltuieli.

Conform prevederilor art.15 lit.a) din Legea nr.244-XVI, Ministerul Finanţelor a fost autorizat să efectueze, la solicitarea beneficiarului, plăţi anticipate în mărime de pînă la 10% din limita anuală stabilită pe obiectiv pentru organizarea proceselor tehnologice, pentru procurarea de materiale şi utilaj în funcţie de condiţiile prevăzute în contractele de antrepriză încheiate între beneficiari şi antreprenori, cu confirmarea ulterioară a sumelor plătite prin volumul de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune.

În contextul celor expuse, urmare verificării documentelor justificative, s-au constatat următoarele neregularităţi:

• La contractarea lucrărilor la obiectivul nominalizat, Direcţia stabilind limita plăţilor anticipate în mărime de 10% din valoarea contractului n-a ţinut cont de prevederile legale privind restricţia stabilită pentru alocaţiile aprobate şi destinaţia utilizării acestora;

• În temeiul unor Hotărîri ale Guvernului referitor la alocarea mijloacelor financiare (iniţial cu grif “secret”, ulterior desecretizate), Direcţia a beneficiat de plăţi anticipate în sumă de 25,0 mil.lei, ceea ce contravenea la moment Legii nr.244-XVI şi Legii nr.847-XIII din 24.05.19968, unele din care antreprenorul le-a direcţionat pentru plata datoriilor faţă de subantreprenorii de la alte obiective (1,0 mil.lei) şi pentru achitarea cheltuielilor sale curente (0,5 mil.lei).

____________________

8 Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” (în continuare – Legea nr.847-XIII).

3.3. Cu privire la reflectarea în evidenţă a cheltuielilor privind reparaţiile capitale

Evidenţa cheltuielilor destinate şi utilizate pentru reparaţii capitale s-a efectuat cu nerespectarea cerinţelor stabilite, determinată de lipsa monitorizării şi a controlului Direcţiei asupra utilizării regulamentare, justificate şi la destinaţie a mijloacelor publice.

Conform raportului privind executarea bugetului Direcţiei (Forma nr.2) la 31.12.2009, cheltuielile efective la obiectivul “Reparaţia capitală a clădirii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154” au fost reflectate în sumă de 81,0 mil.lei, înregistrîndu-se datorii creditoare în sumă de 6,8 mil.lei. Totodată, în anul 2009, Direcţia a acceptat lucrări suplimentare (21,8 mil.lei) celor stipulate în devizul-ofertă iniţial, necontractate, prin ce nu s-au respectat prevederile art.53 alin.4) lit.a) din Legea nr.96-XVI. Astfel, au fost recepţionate procese-verbale de executare a lucrărilor suplimentare pe compartimentele: amenajarea teritoriului, lucrări interioare, reţele electrice, lucrări de demontare, demolări, lucrări neprevăzute în caietul de sarcini.

În scopul justificării utilizării mijloacelor publice alocate şi valorificate pentru reparaţii la obiectivul nominalizat şi acumulării probelor de audit pentru această misiune, a fost supusă verificării documentaţia financiară a antreprenorului general Î.I. “ACAR-Cantarajiu”.

Pe parcursul anului 2009, antreprenorul general a înaintat Direcţiei lucrări de reparaţii capitale executate în valoare de 80,7 mil.lei, din care de către Direcţie au fost achitate 74,2 mil.lei, la 31.12.2009, înregistrîndu-se o creanţă în sumă de 6,5 mil.lei, pe cînd datoria creditoare faţă de subantreprenori la aceeaşi situaţie constituia 8,1 mil.lei, prin ce se confirmă achitarea neconformă a lucrărilor efectuate de subantreprenori la acest obiectiv. Totodată, unor subantreprenori le-au fost transferate de către antreprenor sume în avans în valoare de 540,0 mii lei pentru care n-au fost executate lucrări pînă la 31.12.2009, ceea ce determină dezafectarea de la buget a mijloacelor publice.

Pentru realizarea lucrărilor de reparaţii Î.I. “ACAR-Cantarajiu” în anul 2009 a încheiat 24 de contracte cu subantreprenori. Astfel, s-a constatat că la încheierea a 9 contracte antreprenorul general nu a indicat corect obiectivul (“Clădirea din str. Sfatul Ţării 49 şi amplasarea unui gard din partea de sud-vest, cu amenajarea terenului adiacent”) pentru care s-au contractat lucrările. În procesele-verbale nu este stipulat la care obiectiv au fost executate lucrările, însă conform informaţiei prezentate de către antreprenor s-au stabilit volume de lucrări executate la clădirea din str. Sfatul Ţării 49 şi amplasarea unui gard din partea de sud-vest, cu amenajarea terenului adiacent, ceea ce nu a fost posibil de determinat în procesul de verificare a documentaţiei prezentate auditului de către Direcţie.

În urma verificării a 2 contracte de subantrepriză, s-a constatat că valoarea lucrărilor ce fac obiectul contractelor nu a fost inclusă. Pe parcursul auditului, în textul unui contract examinat de auditor a fost introdusă valoarea lucrărilor, iar pentru altul a fost încheiat acordul adiţional din 12.05.2010 de modificare a duratei de execuţie a lucrărilor, cu indicarea valorii contractului.

Î.I “ACAR-Cantarajiu” a raportat (prin procese-verbale) lucrări executate de aceasta la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154” în valoare de 15,9 mil.lei, însă în realitate, conform informaţiei prezentate de aceasta, cu trimitere la procesele-verbale de executare a lucrărilor, lucrările la obiectivul respectiv au constituit 13,6 mil.lei, iar la obiectivul “Clădirea din str. Sfatul Ţării 49” – 2,3 mil.lei, ceea ce denotă că înregistrarea lucrărilor recepţionate de Direcţie referitor la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154” în valoare de 2,3 mil.lei este eronată.

Potrivit informaţiei prezentate de către Î.I “ACAR-Cantarajiu”, volumul lucrărilor executate în realitate de subantreprenori pe parcursul anului 2009 a fost în valoare de 65,5 mil.lei, inclusiv la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154” – 64,6 mil.lei şi la obiectivul “Sediul din str. Sfatul Ţării 49” – 0,9 mil.lei, sau cu 0,7 mil.lei mai mult decît cele confirmate prin facturi fiscale, ceea ce determină raportarea neadecvată a situaţiei reale.

În rezultatul controlului intermediar al Inspecţiei de Stat în Construcţii privind verificarea normelor de utilizare a materialelor de construcţie şi resurselor la obiectivul “Reconstrucţia capitală a clădirii administrative din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154, mun.Chişinău” s-au constatat supraconsumuri faţă de normele de utilizare ale materialelor de construcţie şi resurselor în valoare de 1,7 mil.lei, care au fost excluse prin corectări din procesele-verbale de executare a lucrărilor.

Î.I. “ACAR-Cantarajiu” pe parcursul anului 2009, în lipsa facturilor fiscale de la subantreprenori, a înaintat spre plată beneficiarului lucrări executate de ultimii în valoare de 2,0 mil.lei, care ulterior au fost achitate de către Direcţie, ceea ce determină riscul nerealizării lucrărilor care au fost înaintate spre plată. La solicitarea auditului, pentru confirmarea lucrărilor respective, în lunile aprilie-mai 2010, subantreprenorii au eliberat facturi fiscale, prezentate auditului la data de 18.05.2010.

Ca urmare a testărilor selective efectuate la antreprenorul general, s-a constatat că procesele-verbale de executare a lucrărilor înaintate către beneficiar, conţin unele erori, cum ar fi: includerea consumurilor de materiale ce nu se regăsesc în stocul antreprenorului general, ceea ce cauzează apariţia riscului de includere în procese-verbale a materialelor care în realitate n-au fost utilizate; costul materialelor returnate beneficiarului în valoare de 103,3 mii lei, incluse în unele procese-verbale de executare a lucrărilor, nu a fost justificat prin documentele respective. Astfel, beneficiarul, în lipsa responsabilităţii, nu a format o comisie de evaluare a costului materialelor, cu întocmirea actului de evaluare şi transmitere a acestora antreprenorului general. Direcţia n-a verificat corectitudinea reflectării în procesele-verbale a acestor materiale ce urmau regulamentar9 să fie excluse din suma cheltuielilor directe la calculul beneficiului de deviz, a cheltuielilor de regie, de transportare şi de depozitare, prin ce a fost majorată neîntemeiat valoarea lucrărilor executate în sumă de 22,6 mii lei, acestea fiind achitate din contul mijloacelor publice. Conform informaţiei din 19.05.2010, cheltuielile beneficiarului au fost diminuate cu suma respectivă prin întocmirea proceselor-verbale de corectare, confirmate prin factură fiscală.

____________________

9 Instrucţiuni privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcţii-montaj prin metoda de resurse, aprobate prin Ordinul ministrului ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului nr.69 din 07.09.2001 (pct.13 din Anexa A la CPL.01.01-2001).

Totodată, cheltuielile de regie în proporţie de 14,5% din cheltuielile directe, conform devizului-ofertă, constituie 4,6 mil.lei. Informaţia de justificare a cuantumului cheltuielilor de regie n-a fost solicitată de către beneficiar la depunerea ofertei. Potrivit CPL.01.01-2001, calculul cheltuielilor de regie se efectuează în baza datelor din evidenţa contabilă şi rapoartelor statistice. La solicitarea auditului antreprenorul a prezentat informaţia privind determinarea cotei cheltuielilor de regie în mai multe variante, motivîndu-se că a fost comisă o eroare de calcul. De aceea, auditul nu se poate expune asupra argumentării cheltuielilor respective. În acest context, auditul remarcă existenţa problemei de recepţie a valorii lucrărilor în cazurile contractelor de subantrepriză, nemonitorizate de beneficiar, care determină riscul unei suportări duble a costurilor incluse în procesele-verbale ale subantreprenorului, prezentate spre consolidare antreprenorului general, care de asemenea, dispune de posibilitatea includerii unor coeficienţi din totalul lucrărilor efectuate şi de subantreprenori.

IV. ÎNTRU REMEDIEREA NEREGULARITĂŢILOR CONSEMNATE

ÎN CADRUL AUDITULUI, SE RECOMANDĂ CANCELARIEI DE STAT:

4.1. Să elaboreze şi să implementeze, prin aplicarea Standardelor Naţionale de Control Intern în sectorul public10, un sistem de management financiar şi control, adaptat la dimensiunile, complexitatea şi mediul specifice Cancelariei de Stat şi organizaţiilor monitorizate de aceasta, care să vizeze toate nivelurile de conducere şi toate activităţile, inclusiv procesul de achiziţii publice şi cel de investiţii şi reparaţii capitale şi să asigure realizarea obiectivelor sale cu costuri rezonabile şi în limitele stabilite.

____________________

10 Standarde Naţionale de Control Intern în sectorul public, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 23.06.2009.

4.2. Ţinînd cont de admiterea erorilor la gestionarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în vederea identificării problemelor şi redresării situaţiei în domeniu, conducerea Cancelariei de Stat să analizeze posibilitatea iniţierii unei misiuni de audit intern a sistemului respectiv.

4.3. Să examineze oportunitatea optimizării structurilor responsabile de calitatea lucrărilor de construcţii, implicate în conceperea, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor, şi dotarea acestora cu specialişti atestaţi care deţin licenţă pentru activităţile respective.

4.4. În vederea asigurării utilizării conforme a plăţilor anticipate, să solicite de la antreprenori confirmarea utilizării la destinaţie a acestora.

4.5. Să asigure depunerea garanţiei de bună execuţie în sumă de 3,7 mil.lei.

4.6. Să asigure ajustarea valorii obiectivului “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.154”, ţinînd cont de valoarea lucrărilor executate nemijlocit la acest obiectiv, cu diminuarea costului lucrărilor (3,2 mil.lei) realizate pentru obiectivul “Clădirea din str. Sfatul Ţării 49”.

V. OPINIE DE AUDIT

Opinie cu rezerve privind raportul financiar:

În opinia auditorului, cu excepţia efectelor denaturărilor condiţionate de includerea eronată a sumei de 3,2 mil. lei în cheltuielile efective la obiectivul “Clădirea din bd. Ştefan cel Mare nr.154, mun.Chişinău”, efectuate real la obiectivul “Clădirea din str. Sfatul Ţării 49”, raportul financiar oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale Cancelariei de Stat, la data de 31.12.2009.

Opinie cu rezerve privind regularitatea:

În opinia auditorului, utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public în anul 2009, sub toate aspectele semnificative, au fost efectuate de către Cancelaria de Stat legal şi regulamentar, cu excepţia efectelor denaturărilor condiţionate de iniţierea achiziţiilor publice şi contractarea lucrărilor de reparaţii capitale în lipsa mijloacelor publice şi a documentaţiei de proiect, elaborată şi expertizată; nerespectarea clauzelor contractuale privind executarea garanţiei de bună execuţie; executarea lucrărilor de reparaţii capitale la obiectivul nominalizat cu depăşirea limitelor stabilite.

Anexa nr.5

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.36 din 03.06.2010

RAPORTUL

auditului utilizării finanţelor publice pentru investiţii

şi reparaţii capitale în anul 2009 la Întreprinderea de stat

“Administraţia de Stat a Drumurilor”

I. INTRODUCERE

Auditul s-a efectuat în conformitate cu art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi1 şi în temeiul Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2010.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Scopul auditului a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că rapoartele financiare privind investiţiile şi reparaţiile capitale, întocmite de către Întreprinderea de stat “Administraţia de Stat a Drumurilor”, nu conţin denaturări semnificative şi prezintă o imagine reală şi fidelă asupra situaţiei financiare şi celei patrimoniale ale entităţii, iar mijloacele financiare publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale au fost utilizate regulamentar.

Responsabilitatea Întreprinderii de stat “Administraţia de Stat a Drumurilor” (în continuare – Î.S. “ASD”, sau întreprinderea, după caz), ca beneficiar în construcţia şi reconstrucţia, reparaţia şi întreţinerea drumurilor şi obiectivelor gospodăriei drumurilor, precum şi de distribuitor al tuturor mijloacelor alocate în aceste scopuri din bugetul de stat, fondul rutier şi investiţiile străine, este de a asigura corectitudinea determinării volumelor de lucrări efectuate şi reflectarea cheltuielilor în evidenţa contabilă, întocmirea şi prezentarea în termen a rapoartelor financiare în conformitate cu cadrul legal de raportare financiară.

Responsabilitatea auditorului a constat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea concluziilor şi opiniilor de audit privind investiţiile şi reparaţiile capitale şi regularitatea utilizării finanţelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale.

Auditorul nu este responsabil de exprimarea concluziilor asupra volumelor şi calităţii lucrărilor efectuate şi raportate, acestea fiind solicitate de la specialiştii Inspecţiei de Stat în Construcţii.

Metodologia de audit. Auditul s-a efectuat în corespundere cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2 şi cu Manualul de audit al regularităţii, cu aplicarea procedurilor de fond asupra operaţiunilor ce ţin de utilizarea finanţelor publice pentru investiţiile şi reparaţiile capitale, fiind folosite diferite tehnici şi metode, cum ar fi: testarea, examinarea documentelor primare, registrelor contabile, rapoartelor financiare pe anul 2009, care includ bilanţul şi raportul privind executarea bugetului instituţiei, a contractelor de antrepriză încheiate, proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate, actelor de verificare a decontărilor cu antreprenorii.

____________________

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

II. PREZENTARE GENERALĂ

2.1. Scopul fondării şi sistemul instituţional al întreprinderii

Î.S. “ASD” a fost fondată în vederea gestionării, întreţinerii, reparării, modernizării, dezvoltării şi exploatării drumurilor publice pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei, de fluenţă şi continuitate; asigurării utilizării eficiente şi econome a resurselor financiare şi materiale alocate pentru dezvoltarea şi întreţinerea gospodăriei rutiere a Republicii Moldova.

Activitatea întreprinderii este reglementată de Legea cu privire la întreprinderea de stat3, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi4, precum şi de Statutul întreprinderii, aprobat de către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor (actualmente Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor; în continuare – MTID, sau ministerul), care este fondatorul întreprinderii. Potrivit Statutului, fondatorul îşi exercită dreptul de gestionar al întreprinderii prin intermediul Consiliului de administraţie şi administratorului întreprinderii, care reprezintă organul executiv.

____________________

3 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 “Cu privire la întreprinderea de stat” (cu modificările ulterioare).

4 Legea nr.845-XII din 03.01.1992 “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” (cu modificările ulterioare).

Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.971 din 11.08.20085, ministerul avea atribuite funcţiile de asigurare a promovării şi implementării politicii statului în domeniul construcţiei, reparaţiei, întreţinerii şi gestionării drumurilor; de aprobare a normelor şi normativelor tehnice pentru construcţia, reparaţia şi întreţinerea drumurilor şi de asigurare a respectării acestora; de generalizare şi susţinere a alocărilor bugetare anuale pentru domeniile sale de activitate, acesta realizîndu-şi şi funcţiile de investitor (beneficiar) al obiectivelor proprii de construcţie.

____________________

5 Hotărîrea Guvernului nr.971 din 11.08.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului”. Abrogată la 31.11.2009 prin Hotărîrea Guvernului nr.662 din 10.11.2009.

Urmare reorganizărilor Guvernului conform Legii nr.21-XVIII din 19.09.2009 “Pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31.05.1990” şi în temeiul Hotărîrii Guvernului nr.695 din 18.11.20096, ministerului reorganizat îi revin direct funcţiile de gestionare a mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat şi din creditele externe în domeniile de competenţă, de asigurare a organizării şi desfăşurării, în conformitate cu legislaţia, a licitaţiilor de achiziţie a lucrărilor de întreţinere, reparaţie, construcţie şi reconstrucţie a drumurilor naţionale, de asigurare a executării calitative a lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi reconstrucţie a drumurilor publice naţionale.

____________________

6 Hotărîrea Guvernului nr.695 din 18.11.2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor”.

Atît fostul, cît şi actualul minister nu şi-au exercitat funcţiile de beneficiar al lucrărilor la obiectivele atribuite conform legii bugetare anuale, acestea fiind executate de către Î.S. “ASD”, în lipsa reglementării şi transmiterii funcţiei de beneficiar. Astfel, Î.S. “ASD”, în perioada auditată, a efectuat achiziţia de lucrări, contractarea şi recepţia lucrărilor executate, iar ministerul – achitările pentru aceste lucrări, despre ce era informată întreprinderea.

Din punct de vedere organizaţional, structurile Î.S. “ASD” cărora li s-au atribuit funcţiile de gestionare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale sînt:

• Direcţia investiţii – în vederea asigurării administrării investiţiilor pentru realizarea Proiectului de susţinere a Programului în sectorul drumurilor şi altor proiecte, menţine evidenţa contabilă, elaborează rapoarte financiare trimestriale, anuale şi de alt tip, întocmeşte şi prezintă planurile de finanţare şi devizele de cheltuieli, perfectează planul de procurare pentru lucrări, participă la elaborarea documentaţiei de tender şi organizează tenderele, întocmeşte şi prezintă rapoarte privind toate lucrările executate ce ţin de realizarea Proiectului nominalizat.

• Direcţia construcţii şi reparaţii capitale; Direcţia întreţinere drumuri şi poduri – elaborează proiectele şi devizele sectoarelor de drum, efectuează controlul utilizării eficiente de către antreprenori a surselor financiare şi materiale destinate construcţiei, reparaţiei obiectelor preconizate în Programul de distribuire a mijloacelor fondului rutier şi mijloacelor alocate din bugetul de stat, participă la pregătirea şi organizarea licitaţiilor în vederea achiziţionării de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile Î.S. “ASD”, desfăşoară licitaţii publice, organizează şi participă la recepţia obiectelor finalizate, efectuează controlul şi întreprinde măsurile necesare pentru valorificarea mijloacelor financiare alocate în strictă corespundere cu Programul anual de reparaţie curentă şi întreţinere a drumurilor.

• Serviciul contabilitate şi Serviciul economico-financiar – organizează evidenţa contabilă a entităţii, întocmesc informaţia deplină referitor la activitatea întreprinderii şi la situaţia patrimonială, precum şi ţin evidenţa mijloacelor primite de la bugetul de stat, mijloacelor bugetare utilizate, precum şi a altor operaţiuni financiare.

• Serviciul tehnico-operativ şi Serviciul supraveghere – verifică tarifele unitare, cheltuielile de manoperă, calculele privind determinarea cheltuielilor de deviz, semnează şi aplică ştampila pe procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate şi pe anexele acestora, precum şi verifică cantitatea şi calitatea tuturor lucrărilor de construcţie, reparaţie şi întreţinere, executate pe drumurile publice.

Planificarea şi efectuarea lucrărilor de reabilitare şi reconstrucţie a drumurilor finanţate din contul mijloacelor publice se execută anual, neavîndu-se ca temei o strategie bazată pe costuri financiare şi indicatori de realizare a acesteia.

III. CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII

3.1. Alocarea mijloacelor publice pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 a fost în descreştere.

În scopul asigurării funcţionalităţii drumurilor în anul 2009, potrivit Anexei nr.10 la Legea bugetului de stat pe anul 20097, ministerului i-au fost precizate alocaţii bugetare destinate investiţiilor capitale în sumă de 243,0 mil.lei, inclusiv: 106,7 mil.lei – de la componenta de bază, şi 136,2 mil.lei – din contul granturilor şi creditelor externe direcţionate spre realizarea Proiectului de susţinere a Programului în sectorul drumurilor, pentru care de la componenta de bază a bugetului de stat s-a prevăzut 0,1 mil.lei.

____________________

7 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008 (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.244-XVI).

Pentru reparaţia drumurilor şi construcţiilor inginereşti, conform Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pe anul 20098, ministerului i s-au precizat mijloace financiare în sumă de 31,1 mil.lei.

____________________

8 Hotărîrea Guvernului nr.109 din 09.02.2009 “Pentru aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pe anul 2009” (cu modificările ulterioare; în continuare – Programul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.109 din 09.02.2009).

Se observă o tendinţă de micşorare a alocaţiilor din bugetul de stat cu 176,8 mil.lei, comparativ cu anul 2008, şi cu 168,0 mil.lei, comparativ cu anul 2007, destinate atît investiţiilor, cît şi reparaţiilor capitale, a căror sinteză se expune în Figura nr.1.

Sursă: Rapoartele Î.S. “ASD”

De asemenea, în dinamică, s-a micşorat şi numărul obiectivelor finanţate pentru lucrările de construcţie, reconstrucţie şi reparaţii capitale ale drumurilor – de la 46 de obiective în anul 2008 pînă la 15 obiective în anul 2009.

La grupa “Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică”, în anul 2009, pentru 6 obiective au fost precizate şi alocate mijloace publice în sumă de 106,7 mil.lei. În perioada dată, din aceste mijloace, în scopul achitării datoriilor creditoare faţă de antreprenori, formate la 31.12.2008, pentru lucrările contractate şi finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat, destinate investiţiilor capitale (art.241), au fost utilizate 60,2 mil.lei, inclusiv 10,3 mil.lei – achitate din contul mijloacelor prevăzute la articolul 243 “Reparaţii capitale”, acestea, în rezultat, fiind raportate incorect la lucrări de reparaţie capitală.

Situaţia privind achitarea datoriilor nominalizate este reflectată în Tabelul nr.1.

Pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor publice (10 obiective) au fost preconizate din fondul rutier mijloace financiare în sumă de 31,1 mil.lei. Finanţarea acestor obiective la art.243 “Reparaţia capitală a altor obiecte” a fost efectuată în sumă de 31,1 mil.lei, cheltuielile efective constituind suma de 20,8 mil.lei, sau cu 10,3 mil.lei mai puţin. Această situaţie a fost condiţionată de achitarea datoriilor formate la capitolul investiţii capitale, la data din 01.01.2009.

3.2. Pentru activităţile din cadrul Proiectului de susţinere a Programului din sectorul drumurilor, în anul 2009, s-au preconizat mijloace financiare în sumă de 136,3 mil.lei, din care 0,1 mil.lei – din contul mijloacelor bugetului de stat, şi 136,2 mil.lei – din contul surselor externe de finanţare, şi anume:

- Creditul acordat de Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (în continuare – AID), care reprezintă un acord de finanţare din anul 2007 dintre Republica Moldova şi AID, în valoare de 3717,5 mii XDR (drepturi speciale de trageri), cu rambursarea pînă în anul 2046). Pentru finanţarea activităţilor de acordare a serviciilor de consultanţă şi procurarea bunurilor din contul acestor mijloace s-au preconizat 5,8 mil.lei, fiind utilizate 5,5 mil.lei, care, conform informaţiilor prezentate, au fost direcţionate pentru servicii de audit financiar al Î.S. “ASD”, servicii de audit tehnic şi servicii de proiectare şi implementare a sistemului de control al sarcinii pe osie, achitarea serviciilor consultanţilor locali în procurări, management financiar şi de mediu, servicii de asistenţă la pregătirea declaraţiilor financiare ale Î.S. “Administraţia de Stat a Drumurilor”, bazate pe Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

- Creditul acordat de Banca Europeană de Investiţii (în continuare – BEI), reprezentat prin acordul de finanţare din 28 iunie 2007 între Republica Moldova şi BEI, suma acordului constituind 30000,0 mii euro, cu rambursarea pînă în anul 2024. Aceste mijloace (130,4 mil.lei) au fost preconizate pentru finanţarea activităţilor de executare a lucrărilor de reabilitare, supravegherea lucrărilor de reabilitare în cadrul proiectului şi acordarea serviciilor de consultanţă, fiind utilizate la 31.12.2009 mijloace în valoare de 96,02 mil.lei. Nivelul scăzut de executare (73,6%), conform explicaţiilor responsabililor întreprinderii, se datorează ritmului lent de executare a lucrărilor de către antreprenor, fapt care a determinat reducerea volumului de lucrări iniţial planificate.

Auditul nu a verificat şi nu se expune asupra veridicităţii utilizării şi raportării acestor mijloace, deoarece Î.S. “ASD” a contractat efectuarea serviciilor de audit cu o companie străină (Baker Titlly Klitou and Partners S.R.L.) şi în lunile aprilie-iunie 2010 aceasta efectuează serviciile de audit.

3.3. Pe parcursul anului 2009 real s-au efectuat lucrări din contul mijloacelor bugetului de stat destinate investiţiilor capitale în sumă de 56,7 mil.lei, precum şi lucrări de reparaţie capitală din contul fondului rutier în sumă de 20,8 mil.lei, cu respectarea limitelor stabilite.

Precizarea şi utilizarea mijloacelor publice destinate investiţiilor capitale se reflectă în Tabelul nr.2.

Datele din Tabelul nr.2 denotă că s-au prognozat alocaţii pentru 6 obiective, dar în realitate au fost efectuate lucrări la 5 obiective.

Precizarea şi utilizarea mijloacelor publice destinate reparaţiilor capitale se reflectă în Tabelul nr.3.

Reieşind din datele tabelului, auditul relevă că în realitate au fost efectuate lucrări în valoare de 20,8 mil.lei, suma de 10,3 mil.lei fiind transferată pentru achitarea datoriilor din anii precedenţi (2007-2008) la capitolul investiţii capitale.

Toate cheltuielile efective ale Î.S. “ASD” (procesele-verbale de executare a lucrărilor destinate reparaţiilor şi investiţiilor capitale) sînt reflectate în evidenţa contabilă şi în Formularul nr.2 “Raportul privind executarea bugetului”. Pe perioada anului 2009, Î.S. “ASD” n-a admis depăşirea limitei alocaţiilor bugetare.

Clasificarea şi definirea lucrărilor de reconstrucţie, reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice ale Republicii Moldova sînt reglementate prin Ordinul nr.01-266 din 18.08.1999 al Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, în care nu se prevăd definiţii expres şi caracteristica delimitării lucrărilor de reabilitare a drumurilor, fapt ce permite interpretarea la propria latitudine a aspectului acestor lucrări, existînd riscul de determinare subiectivă a lor. Astfel, contracte de antrepriză ce ţin de reabilitarea drumurilor au fost încheiate de Î.S. “ASD” cu S.R.L. “Construm”, contractul cu care a constituit 69,3 mil.lei, avînd ca obiectiv executarea lucrărilor de reabilitare a drumului Comrat-Cimişlia (M3 Chişinău-Cimişlia-Vulcăneşti-Giurgiuleşti-frontieră cu România, km 62-93, sectorul km 79-93), precum şi cu S.R.L. “Rutador” – respectiv, valoarea contractului de 33,1 mil.lei, obiectivul – reabilitarea drumului R30 “Anenii Noi-Căuşeni-Ştefan Vodă, frontiera cu Ucraina”, km 47-73 (sect.66,64-71,7), din ce reiese că auditul nu poate delimita modul de atribuire/determinare a caracterului acestor lucrări – construcţie, reconstrucţie sau reparaţie.

3.4. Organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice la achiziţia lucrărilor s-a efectuat neregulamentar.

Î.S. “ASD”, în vederea pregătirii invitaţiilor de participare la licitaţiile publice şi de efectuare a preselecţiilor, elaborării documentelor de licitaţie, examinării, evaluării şi comparării ofertelor antreprenorilor, întocmirii dărilor de seamă privind procedurile de achiziţii, a instituit Grupul de lucru (comisia de licitaţie) pentru achiziţii de lucrări şi servicii de executare a lucrărilor de proiectare a investiţiilor publice, prin metoda licitaţiilor publice.

În anul 2009, pentru executarea lucrărilor de construcţie, reabilitare şi reparaţie capitală a drumurilor, au fost încheiate 9 contracte de antrepriză în valoare de 113,3 mil.lei, dintre care 4 contracte în valoare de 98,5 mil.lei – din contul investiţiilor capitale şi 5 contracte în valoare de 14,8 mil.lei – din contul reparaţiilor capitale (fondul rutier).

Testarea existenţei şi conformităţii documentaţiei de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice, a dărilor de seamă ale Grupului de lucru, încheierii contractelor de achiziţii a relevat neregularităţi şi abateri de la prevederile legale ce reglementează achiziţiile publice9. Astfel, la momentul încheierii contractului nu sînt respectate termenele de prezentare a garanţiei de execuţie, aceasta fiind prezentată ulterior, iar în unele cazuri nu este prezentată. În acest context, au prezentat cu întîrziere (de la 6 pînă la 70 de zile) garanţiile de execuţie 4 agenţi economici, iar în cazul a 3 agenţi economici garanţia de execuţie nu a fost prezentată.

____________________

9 Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice” (în continuare – Legea nr.96-XVI); Hotărîrea Guvernului nr.1123 din 15.09.2003 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de lucrări”; Ordinul comun al Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi Ministerului Economiei “Cu privire la aprobarea Documentaţiei-standard privind elaborarea şi prezentarea ofertelor pentru achiziţiile publice de lucrări” nr.5/20 din 29.03.2004 şi 31.03.2004 (în continuare – Ordinul nr.5/20 din 29.03.2004 şi 31.03.2004).

Totodată, nerespectîndu-se art.16 alin.(1) lit.d) din Legea nr.96-XVI, la momentul desfăşurării licitaţiilor, certificatele ofertanţilor “privind lipsa/prezenţa datoriilor faţă de bugetul public naţional”, în unele cazuri, nu erau actualizate, iar în alte cazuri, agenţii economici ofertanţi la momentul participării la licitaţie, înregistrau datorii faţă de bugetul public naţional. Astfel, în cazul licitaţiei publice din 06.05.2009, conform certificatului privind lipsa/prezenţa datoriilor, la situaţia din 5 mai 2009, antreprenorul “Transcon-M” S.R.L., desemnat ca cîştigător la obiectivul “Lucrări de reparaţie a îmbrăcămintei rutiere pe drumul L 433 M1 Şiscani-Marinici, km 0-4 (selectiv)”, înregistra datorii faţă de bugetul public naţional în sumă de 190,5 mii lei. În cazul prezentării certificatului de către ofertantul cîştigător S.C. “Poduri-Prim” S.R.L., conform situaţiei din 13 mai 2009, pentru licitaţia publică din 29.05.2009, acesta era deja expirat de 15 zile. În această situaţie, Grupul de lucru al Î.S. “ASD” nu s-a folosit de dreptul prevăzut prin Ordinul comun nr.5/20 din 29.03.2004 şi 31.03.2004, nu a determinat antreprenorul ca non-eligibil şi nu l-a exclus din procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări în valoare de 15,7 mil.lei. De asemenea, Î.M. “Badprim” S.R.L., la licitaţia publică din 15.07.2009, a prezentat certificatul cu data de 1 iulie 2009, acesta fiind cu termenul expirat de 12 zile.

3.5. Plăţile anticipate s-au efectuat regulamentar.

Plăţile anticipate s-au efectuat de către minister în limita stabilită de 10% din limita anuală pe obiectiv, cu informarea ulterioară a întreprinderii, antreprenorii confirmînd volumele de lucrări executate efectiv, în conformitate cu procesele-verbale şi facturile fiscale prezentate entităţii.

3.6. Recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia finală

În anul 2009, comisiile desemnate de către Î.S “ASD” sau minister au întocmit procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor pentru 8 obiective şi procese-verbale de recepţie finală pentru 11 obiective, care se reprezintă în Tabelul nr.4.

La obiectivul “Lucrări de reparaţie a îmbrăcămintei rutiere pe drumul M2 Chişinău – Soroca – frontieră cu Ucraina, km 118-155 (selectiv)”, pentru valoarea lucrărilor contractate şi executate de antreprenor în perioada anului 2009, în sumă de 5731,7 mii lei, şi la obiectivul “L573 M1 – Obileni – Nemţeni, km 6-9 (selectiv)”, pentru valoarea lucrărilor executate de antreprenor în perioada anului 2009, în sumă de 2603,1 mii lei, Î.S. “A.S.D.” nu a întocmit procese-verbale la terminarea lucrărilor, precum şi de recepţie finală. Această situaţie contravine prevederilor pct.1 şi pct.3 din Regulamentul de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23 mai 199610, şi ale art.22 alin.(1) lit.f) din Legea privind calitatea în construcţii11, în conformitate cu care investitorul are obligaţia de a asigura recepţia lucrărilor de construcţie la terminarea lor şi (sau) la expirarea perioadei de garanţie.

____________________

10 Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23.05.1996 “Cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente” (cu modificările ulterioare).

11 Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 “Privind calitatea în construcţii” (cu modificările ulterioare).

3.7. Realizarea clauzelor contractuale de către antreprenori, în unele cazuri, n-a fost respectată.

Pentru înţelegerea şi formularea concluziilor referitoare la toate procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate de construcţie şi reparaţie capitală a drumurilor, în ce priveşte executarea clauzelor contractuale la executarea lucrărilor, respectarea volumelor de lucrări şi a preţurilor stabilite în ofertele cîştigătoare, prin eşantionare, au fost selectate şi testate unele lucrări cu nivel înalt de semnificaţie. Astfel, în perioada anului 2009, antreprenorul S.R.L. “Construm” a efectuat la obiectivul “Reabilitarea drumului M-3 Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giurgiuleşti – fr. cu România, km 79-93 (Comrat – Cimişlia)” lucrări în valoare de 20,4 mil.lei. Lucrările executate de către operatorul economic au fost recepţionate în baza proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate în perioada anului 2009.

Auditul a constatat că, la executarea lucrărilor nominalizate, antreprenorul a respectat clauzele contractului, precum şi preţul stabilit în oferta prezentată la desfăşurarea achiziţiilor pentru acest obiectiv.

Totodată, este necesar de menţionat că, deşi valoarea totală a contractului constituie 69,3 mil.lei, la acest obiectiv, conform proiectului, au fost efectuate lucrări în valoare totală de 66,4 mil.lei, iar pentru diferenţa în sumă de 2,9 mil.lei, pe parcursul auditului (la data de 5 mai 2010), între părţi (antreprenor şi beneficiar) s-a întocmit un acord adiţional de micşorare a valorii contractului cu aceeaşi sumă. Astfel, lucrările fiind acceptate ca terminate, lipseşte justificarea finalizării unor lucrări prevăzute în proiectul iniţial, şi anume: volumul de lucrări din caietul de sarcini, conform căruia antreprenorul se angaja să efectueze lucrări de tratament bituminos, dublu de suprafaţă, pe îmbrăcăminte asfaltică executată cu bitum la cald şi cu criblură nebitumată înainte de aşternere. Valoarea acestei lucrări este estimată, în oferta antreprenorului, în sumă de 2,3 mil.lei, care în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor nu este reflectată. De asemenea, în oferta antreprenorului a fost inclusă şi lucrarea “parapet metalic tip A, cu lisă metalică şi stîlpi din beton armat prefabricat”, care a fost efectuată doar parţial (pentru 856 metri, din 3141 metri), valoarea lucrărilor neefectuate constituind 0,8 mil.lei (exclusiv adaosurile). Această situaţie determină riscul neasigurării calităţii lucrărilor şi a durabilităţii obiectivului.

În conformitate cu procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate, în luna noiembrie 2009, la acest obiectiv s-au executat lucrări suplimentare în valoare de 2,2 mil.lei, în lipsa unui proiect elaborat şi expertizat regulamentar, care nu sînt incluse în oferta antreprenorului şi în caietul de sarcini şi nu au fost notificate prin oarecare acorduri adiţionale la contractul de bază, deşi la 28 decembrie 2009 a fost întocmit procesul-verbal de recepţie a lucrărilor terminate.

De asemenea, în conformitate cu Procesul-verbal de control nr.14 din 19 mai 2010 al Inspecţiei de Stat în Construcţii, privind verificarea volumelor şi costului lucrărilor executate la obiectivul “Reparaţia drumului R30, Anenii Noi – Căuşeni – Ştefan Vodă – frontiera cu Ucraina, km 76-95”, s-au constatat exagerări în sumă de 69,8 mii lei, acestea fiind prezentate spre reţinere (excludere), cu aplicarea sancţiunilor economice pentru agentul economic S.R.L. “Badprim”.

3.8. Verificarea justificării utilizării mijloacelor publice destinate obiectivelor din domeniul drumurilor a stabilit tranzacţii frauduloase la unii antreprenori, fapt ce afectează bugetul public naţional.

Întru justificarea utilizării mijloacelor publice alocate şi valorificate pentru obiectivul “Drumul R3 Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giurgiuleşti – frontiera cu România, sectorul Cimişlia – Comrat (km 79-93)”, în cadrul colectării probelor la S.R.L. “Construm”, au fost verificate procesele-verbale de execuţie a lucrărilor şi contrapuse cu caietul de sarcini şi oferta antreprenorului, s-au examinat facturile fiscale, extrasele bancare, registrele, rapoartele referitor la materiale. Totodată, în acelaşi scop, a fost analizată informaţia din baza de date a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (în continuare – IFPS). Auditul a constatat că antreprenorul, în perioada anului 2009, a efectuat tranzacţii în valoare de 3,3 mil.lei cu 3 agenţi economici, care, conform bazei de date a IFPS, n-au prezentat dări de seamă organelor de stat, n-au efectuat calcule, n-au declarat şi n-au achitat plăţi la bugetul public naţional. În acelaşi timp, S.R.L. “Construm”, din contul mijloacelor publice primite pentru obiectivul nominalizat, a efectuat transferuri de mijloace financiare în valoare de 1,0 mil.lei către un agent economic, ceea ce determină admiterea utilizării mijloacelor financiare publice pentru tranzacţii cu scopuri frauduloase.

3.9. Regularitatea ţinerii evidenţei contabile

Conform Raportului financiar pe anul 2009, a fost trecută la majorarea valorii construcţiilor speciale (drumuri) suma de 79,9 mil.lei. Politica de contabilitate a Î.S. “ASD”, precum şi alte acte normative în vigoare nu descriu modalitatea de sporire a valorii mijloacelor fixe (drumuri) cu valoarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat, ceea ce determină înregistrarea majorării valorii construcţiilor la diferite etape de execuţie a lucrărilor, potrivit datelor de valorificare a lucrărilor stabilite în contract, conform proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi de recepţie finală a lucrărilor. Astfel:

• În anul 2009, conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor finanţate din contul investiţiilor capitale, au fost trecute la capitalizare cheltuielile pentru lucrările de reabilitare a drumului Comrat – Cimişlia (M3 Chişinău – Cimişlia – Vulcăneşti – Giurgiuleşti – frontiera cu România, km 62-93, sectorul 79-93), în valoare de 20,8 mil.lei, în lipsa procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor.

• Lucrările de reparaţie finanţate din contul fondului rutier la obiectivul “L573 M1 – Obileni – Nemţeni, km 6-9 (selectiv)”, în valoare de 2,7 mil.lei, au fost capitalizate în lipsa procesului-verbal de recepţie finală.

• În conformitate cu procesul-verbal de recepţie finală a obiectivului L339.1 “Drum de acces spre s. Holercani, r-nul Dubăsari”, valoarea lucrărilor a constituit 8,5 mil.lei, iar la capitalizarea cheltuielilor pentru acest obiectiv a fost atribuită suma de 1,1 mil.lei. Cheltuielile efective în perioada de gestiune 2009 la acest obiectiv au constituit 1,1 mil.lei şi s-au finanţat în perioada menţionată din contul mijloacelor fondului rutier.

• Î.S. “ASD” a înregistrat achitarea datoriilor creditoare faţă de antreprenori, formate la 31.12.2008 (60,2 mil.lei), pentru lucrările contractate şi finanţate din mijloacele bugetului de stat destinate investiţiilor capitale (art.241), efectuate din contul mijloacelor prevăzute la articolul 243 “Reparaţii capitale” – 10,3 mil.lei, acestea, ca rezultat, fiind raportate incorect la lucrări de reparaţie capitală.

IV. EXECUTAREA CERINŢELOR ÎNAINTATE DE CURTEA DE CONTURI

Ministerul şi Î.S. “ASD” nu au executat cerinţele Curţii de Conturi, înaintate prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.21 din 20.04.2007 “Privind raportul asupra corectitudinii formării şi eficienţei utilizării fondului rutier în perioada anilor 2005-2006 (9 luni)”, referitor la efectuarea inventarierii drumurilor publice şi atributelor acestora, inclusiv a zonelor de protecţie a drumurilor, cu înregistrarea regulamentară la organele cadastrale a bunurilor imobile aflate în gestiune.

În temeiul celor constatate, auditul expune următoarele concluzii:

• Finanţarea obiectivelor Î.S. “ASD” s-a efectuat de către Ministerul Finanţelor în limita alocaţiilor stabilite.

• Volumul real al lucrărilor pentru investiţii şi reparaţii capitale în anul 2009 a fost diminuat cu suma datoriilor formate la 31.12.2008 (60,2 mil.lei).

• Testarea regularităţii achiziţionării lucrărilor de construcţie şi reparaţie capitală a drumurilor a relevat abateri de la prevederile normelor legale.

• Recepţia la terminarea şi finalizarea lucrărilor, în unele cazuri, se efectuează neregulamentar.

• Î.S. “ASD”, în unele cazuri, n-a monitorizat corespunzător realizarea integrală a prevederilor contractuale, ceea ce a determinat admiterea acceptării unor lucrări suplimentare, precum şi substituirea unor tipuri de lucrări prin altele, fără notificarea acestora prin acorduri adiţionale la contractele de bază.

• Î.S. “ASD” a înregistrat eronat la articolul 243 “Reparaţii capitale” suma de 10,3 mil.lei, cu care s-au achitat datoriile din anii precedenţi pentru investiţiile capitale.

• N-au fost executate cerinţele Curţii de Conturi, înaintate prin Hotărîrea Curţii de Conturi nominalizată, referitor la efectuarea inventarierii drumurilor publice şi atributelor acestora, inclusiv a zonelor de protecţie a drumurilor, cu înregistrarea regulamentară la organele cadastrale a bunurilor imobile aflate în gestiune, ceea ce determină riscul neasigurării integrităţii patrimoniului public.

V. RECOMANDĂRI

1. Se recomandă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor:

1.1. Să examineze rezultatele auditului în cadrul Colegiului ministerului şi să elaboreze un plan de măsuri în vederea implementării unui sistem de management financiar şi control care va determina administrarea regulamentară a mijloacelor publice destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, cu delimitarea strictă a competenţelor şi responsabilităţilor pentru toate structurile delegate cu atribuţii respective la acest capitol;

1.2. Organizarea şi desfăşurarea inventarierii drumurilor publice şi atributelor acestora, inclusiv a zonelor de protecţie a drumurilor, cu înregistrarea regulamentară la organele cadastrale a bunurilor imobile aflate în gestiune, ceea ce va permite elaborarea acţiunilor bazate pe costuri financiare şi tehnici de realizare, pentru o dezvoltare durabilă a drumurilor Republicii Moldova în perspectivă.

2. Întru remedierea neregularităţilor constatate în cadrul auditului, se recomandă Î.S. “ASD”:

2.1. Să efectueze procedurile de achiziţii publice în conformitate cu normele legale şi să asigure controlul asupra executării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale;

2.2. Să efectueze în modul stabilit recepţia la terminarea şi finalizarea lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale;

2.3. Să asigure înregistrarea conformă a lucrărilor şi datoriilor achitate ţinînd cont de criteriile de delimitare a tipurilor de lucrări, surselor de finanţare şi clasificaţiei bugetare;

2.4. În politica de contabilitate să stabilească modul de înregistrare a sporirii valorii mijloacelor fixe (drumuri) cu valoarea investiţiilor şi reparaţii capitale finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat.

VI. OPINIE DE AUDIT

Opinie cu rezerve privind rapoartele financiare:

În opinia auditului, rapoartele financiare oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi celei patrimoniale ale Î.S. “ASD” la data de 31.12.2009, cu excepţia efectelor denaturărilor condiţionate de înregistrarea eronată la articolul 243 “Reparaţii capitale” a datoriilor formate în anii precedenţi şi achitate pentru investiţii capitale în sumă de 10,3 mil.lei, precum şi de imposibilitatea confirmării veridicităţii soldului de mijloace fixe (drumuri) în lipsa unei metodologii adecvate pentru determinarea valorii şi a momentului capitalizării valorii acestora.

Opinie cu rezerve privind regularitatea:

În opinia auditului, utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public, sub toate aspectele semnificative, s-au efectuat regulamentar, cu excepţia efectelor denaturărilor condiţionate de neînregistrarea regulamentară a dreptului asupra proprietăţii publice (drumurilor şi atributelor acestora, inclusiv a zonelor de protecţie a drumurilor), existenţa neregularităţilor la recepţia terminării şi finalizării lucrărilor, efectuarea achiziţiilor de lucrări pentru construcţii şi reparaţii capitale cu abateri de la prevederile legale, precum şi de abaterile la executarea condiţiilor contractuale.