BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3624 din 11.10.2010 cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Republican din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.10.2010

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul

Republicii Moldova din partea Partidului Republican din Moldova,

a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept

de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală

nr. 3624  din  11.10.2010

 (în vigoare 11.10.2010) 

Monitorul Oficial nr.206-209 art.731 din 22.10.2010

* * *

La 4 octombrie 2010 Partidul Republican din Moldova, conform art.15, 41, 44, 48 alin.(4), 75, 77, 79 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, a depus la Comisia Electorală Centrală procesul-verbal al şedinţei Consiliului Coordonator din 3 octombrie 2010 al partidului cu privire la desemnarea a 101 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, datele biografice ale candidaţilor, declaraţiile privind consimţămîntul lor de a candida la funcţia de deputat, conţinînd şi declaraţiile pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida, şi declaraţiile privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii. În lista candidaţilor nu au fost incluse persoane fără apartenenţă politică.

Partidul Republican din Moldova a înaintat Comisiei simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot – o făclie aprinsă pe fonul hărţii Republicii Moldova, înconjurată de denumirea "Partidul Republican din Moldova".

În aceeaşi şedinţă a fost desemnat în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ al partidului în Comisia Electorală Centrală dl Brănişteru Constantin.

Materialele prezentate au fost verificate şi s-a constatat că ele corespund prevederilor Codului electoral.

În conformitate cu art.15, 18, 26, 41, 44, 48 alin.(4), 75, 77, 79 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează 101 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Republican din Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.

2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 – o făclie aprinsă pe fonul hărţii Republicii Moldova, înconjurată de denumirea "Partidul Republican din Moldova".

3. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada electorală dl Brănişteru Constantin.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.