Hotărîre nr.38 din 12.08.2011 privind Raportul auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Î R E
privind Raportul auditului bugetului municipal
Bălţi pe anii 2009 şi 2010
nr. 38 din 12.08.2011
(în vigoare 07.10.2011)
Monitorul Oficial nr.166-169 art.41 din 07.10.2011
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa primarului municipiului Bălţi dl Vasilii Panciuc, viceprimarului mun.Bălţi dna Marina Covali, şefului-adjunct al Direcţiei generale finanţe dna Vera Rusu şi şefului-adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Bălţi dna Lidia Ardeleanu, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010.
________________
1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.
Misiunea de audit s-a realizat în temeiul prevederilor art.28 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2011, avînd drept obiectiv de a determina dacă autorităţile administraţiei publice locale din mun.Bălţi: au respectat prevederile regulamentare la executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului municipal; au impus în modul corespunzător şi echitabil impozitele şi taxele locale în conformitate cu normele în vigoare; au executat cheltuielile din bugetul local în conformitate cu legislaţia în vigoare şi au asigurat un control eficient asupra plenitudinii şi autenticităţii cheltuielilor efectuate; au raportat în modul stabilit, precum şi au întreţinut şi protejat adecvat mijloacele fixe şi patrimoniul public.
Auditul a fost planificat şi s-a efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2. Probele de audit au fost obţinute în urma aplicării procedurilor analitice şi efectuării testelor de fond, cu folosirea diferitor tehnici şi metode, cum ar fi: examinarea rapoartelor financiare, registrelor contabile, documentelor primare; analiza comparativă a datelor şi informaţiilor financiare; observaţiile directe.
________________
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Misiunea de audit a constatat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind identificate încălcări şi lacune, care au afectat procesul bugetar în ansamblu, precum şi buna gestiune a patrimoniului public. Astfel, primăria mun.Bălţi nu şi-a asumat întocmai responsabilităţile şi nu a contribuit pe deplin la încasarea veniturilor de către organele abilitate cu acest drept, conform prevederilor legale; nu a asigurat realizarea unor proceduri şi instrumente eficiente în vederea încasării integrale a veniturilor proprii în bugetul municipal. Fiind fondatoare a 20 de întreprinderi municipale, primăria mun.Bălţi nu a elaborat un mecanism care să prevadă defalcările în buget de la profitul net al acestora. Totodată, nu a asigurat respectarea legislaţiei în vigoare la: amplasarea obiectelor de publicitate exterioară; desfăşurarea activităţii comerciale de către agenţii economici; efectuarea corectă a calculelor plăţilor pentru chirie/locaţiune. Ca rezultat al celor menţionate, bugetul municipal a ratat venituri în sumă de 3056,0 mii lei.
Urmare managementului financiar necorespunzător, s-au constatat încălcări grave în materie de disciplină financiară la efectuarea cheltuielilor din bugetul municipal, care au rezultat în: nerespectarea limitelor de cheltuieli maxime aprobate; efectuarea de cheltuieli neregulamentare, iraţionale şi contrar destinaţiei; utilizarea neregulamentară a mijloacelor fondului de rezervă; denaturarea datelor registrelor contabile şi dărilor de seamă; încălcarea procedurilor la achiziţiile de mărfuri şi servicii. Această situaţie a cauzat: depăşirea cheltuielior efective ale bugetului municipiului faţă de planul rectificat cu suma totală de 12429,9 mii lei; cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 1552,8 mii lei; cheltuieli contrar destinaţiei din bugetul local în sumă totală de 183,3 mii lei; cheltuieli cu un risc sporit de iraţionalitate şi neefectivitate în sumă totală de 466,3 mii lei; cheltuieli din fondul de rezervă ce nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil în sumă totală de 1435,8 mii lei.
Managementul gestionării patrimoniului municipiului Bălţi nu a fost conformat prevederilor legale, fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe conforme a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate etc. Ca rezultat, mijloace fixe în valoare de miliarde lei şi-au pierdut identitatea la momentul transferării către întreprinderile municipale şi instituţiile medico-sanitare publice, iar denaturarea indicilor bilanţului executării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice constituie 24545,5 mii lei.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010, anexat la prezenta hotărîre.
2. Hotărîrea şi Raportul de audit se remit:
2.1. Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal Bălţi, pentru implementarea recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi cu stabilirea termenelor şi a persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor;
2.2. Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Bălţi, pentru examinarea încălcărilor constatate la calcularea şi achitarea taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului, taxei pentru plasarea publicităţii, taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, precum şi pentru adoptarea deciziilor, cu aplicarea sancţiunilor în conformitate cu art.228 şi art.261 alin.(4) din Codul fiscal3;
________________
3 Legea nr.1163-XIII din 24.04.1997 “Codul fiscal”.
2.3. Inspecţiei de Stat în Construcţii, pentru examinarea cazurilor privind instalarea şi construcţia neautorizată a panourilor de publicitate, cu aplicarea sancţiunilor conform art.179 din Codul contravenţional al Republicii Moldova4;
________________
4 Legea nr.218-XVI din 24.10.2008 “Codul contravenţional al Republicii Moldova al Republicii Moldova”.
2.4. Ministerului Finanţelor, pentru:
2.4.1. asigurarea, în comun cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a încasării şi raportării conforme a defalcărilor din profitul net al întreprinderilor municipale în bugetele locale;
2.4.2. elaborarea Normelor metodologice privind evidenţa proprietăţii publice a unităţilor administrative-teritoriale, reieşind din prevederile art.13 din Legea nr.523-XIV din 16.07.19995.
________________
5 Legea nr.523-XIV din 16.07.1999 “Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale”.
3. Materialele auditului referitor la cheltuielile neîntemeiate pentru retribuirea muncii la Direcţia învăţămînt, tineret şi sport a Consiliului municipal Bălţi se remit Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, pentru examinare după competenţă.
4. Se informează Procuratura Generală despre rezultatele auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010, pentru luare de atitudine.
5. Se informează Guvernul Republicii Moldova despre rezultatele auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010 şi se recomandă examinarea oportunităţii efectuării unor modificări în Regulamentul-tip privind constituirea fondurilor de rezervă ale autorităţilor administraţiei publice locale şi utilizarea mijloacelor acestora, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1427 din 22.12.20046, în scopul înlăturării contradicţiilor referitor la cheltuielile ce nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil.
________________
6 Regulamentul-tip privind constituirea fondurilor de rezervă ale autorităţilor administraţiei publice locale şi utilizarea mijloacelor acestora, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1427 din 22.12.2004.
6. Se ia act că:
6.1. în urma acţiunilor întreprinse de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Bălţi, precum şi a corectării în mod de sine stătător a dărilor de seamă fiscale de către unii agenţi economici, suplimentar la bugetul municipal s-a calculat taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului în sumă de 378,5 mii lei;
6.2. pentru încălcările admise la calcularea şi achitarea taxelor locale pentru prestarea serviciilor de transport auto pe teritoriul municipiului, în conformitate cu art.228 şi art.261(4) din Codul fiscal, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Bălţi a calculat penalităţi şi a aplicat sancţiuni în sumă totală de 97,2 mii lei;
6.3. prin Decizia Consiliului municipal Bălţi nr.14/11 din 10.12.2010, la Direcţia învăţămînt, tineret şi sport au fost reduse 4 unităţi de contabil;
6.4. prin Ordinul Direcţiei învăţămînt, tineret şi sport nr.396 din 24.06.2010, începînd cu data de 01.06.2010, tuturor angajaţilor li s-au anulat: sporul pentru intensitatea muncii, sporul pentru nocevitate, iar contabilului-şef – sporul în mărime de 100% pentru cumularea funcţiei;
6.5. prin Ordinul Direcţiei învăţămînt, tineret şi sport nr.235 din 28.03.2011, toţi directorii instituţiilor preşcolare au fost atenţionaţi asupra neregulilor admise la recepţionarea şi păstrarea produselor alimentare, iar prin Ordinul Direcţiei învăţămînt, tineret şi sport nr.311 din 03.05.2011, a fost interzisă conservarea legumelor şi fructelor în condiţii casnice;
6.6. la situaţia din 01.05.2011, au fost efectuate corectări în evidenţa contabilă a primăriei mun.Bălţi privind datoria creditoare la compensaţia pentru energia termică în sumă de 947,9 mii lei;
6.7. la situaţia din 01.04.2011, primăria mun.Bălţi a efectuat corectările respective referitor la denaturările situaţiilor patrimoniale cu suma valorii exagerate de 24545,5 mii lei;
6.8. prin Decizia CMB nr.4/42 din 31.03.2011, din 8 clădiri neutilizate în proces tehnologic, una a fost transmisă în gestiune economică Centrului Medicilor de Familie Bălţi.
7. Despre măsurile întreprinse pentru executarea pct.2 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.
8. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Serafim URECHEAN |
Chişinău, 12 august 2011. |
|
| Nr.38. |
Aprobat:
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.38 din 12 august 2011
RAPORTUL
auditului bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010
REZUMAT EXECUTIV
Curtea de Conturi a Republicii Moldova a iniţiat misiunea de audit în temeiul Programelor activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anii 2010-2011, în scopul determinării dacă AAPL ale mun.Bălţi: au respectat prevederile regulamentare la executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului municipal; au impus în mod corespunzător şi echitabil impozitele şi taxele locale în conformitate cu normele în vigoare; au executat cheltuielile din bugetul local în conformitate cu legislaţia în vigoare şi au asigurat un control eficient asupra plenitudinii şi autenticităţii cheltuielilor efectuate; au raportat în mod corespunzător, precum şi au întreţinut şi protejat adecvat mijloacele fixe şi patrimoniul public.
Misiunea de audit efectuată la nivelul municipiului Bălţi a constatat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind identificate încălcări şi lacune, care au afectat procesul de planificare şi de executare a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi buna gestiune a patrimoniului local în perioada anilor 2009-2010.
Raportul auditului formării şi utilizării bugetului municipiului Bălţi pe anii 2009-2010 a relevat existenţa multiplelor iregularităţi şi neconformităţi admise la formarea şi utilizarea resurselor bugetului municipiului Bălţi şi la gestionarea patrimoniului public, care se exprimă prin următoarele:
√ La administrarea impozitelor şi taxelor locale:
Auditul a constatat că Primăria mun.Bălţi nu şi-a asumat întocmai responsabilităţile şi nu a contribuit pe deplin la încasarea veniturilor de către organele abilitate cu acest drept, conform prevederilor legale; nu a asigurat realizarea unor proceduri şi instrumente eficiente în vederea încasării integrale a veniturilor proprii în bugetul municipal. Fiind fondatoare a 20 de întreprinderi municipale, Primăria mun.Bălţi nu a elaborat un mecanism care să prevadă defalcările în buget de la profitul net al acestora. Totodată, nu a asigurat respectarea legislaţiei în vigoare la: amplasarea obiectelor de publicitate exterioară; desfăşurarea activităţii comerciale de către agenţii economici; efectuarea corectă a calculelor plăţilor pentru chirie/locaţiune. Ca rezultat al celor menţionate, bugetul municipal a ratat venituri în sumă de 3056,0 mii lei.
√ La efectuarea cheltuielilor din contul mijloacelor bugetare:
Urmare evaluării managementului financiar al executării cheltuielilor bugetului municipal Bălţi pe perioada auditată, ţinîndu-se cont de reglementările menţionate, s-a constatat că acesta a fost afectat de nereguli şi abateri de la normele legale, neavînd tendinţe de îmbunătăţire. Totodată, lipsa controlului intern şi a unui management eficient între structurile primăriei, nerespectarea actelor normative în vigoare, precum şi a regulamentelor interne, au condiţionat încălcări grave ale disciplinei financiare la efectuarea cheltuielilor din bugetul municipal, care au rezultat în: nerespectarea limitelor de cheltuieli maxime aprobate; efectuarea de cheltuieli neregulamentare, iraţionale şi contrar destinaţiei; utilizarea neregulamentară a mijloacelor fondului de rezervă; denaturarea datelor registrelor contabile şi dărilor de seamă; încălcarea procedurilor la achiziţiile de mărfuri şi servicii. Această situaţie a cauzat: depăşirea cheltuielilor efective ale bugetului municipiului faţă de planul rectificat cu suma totală de 12429,9 mii lei; cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 1552,8 mii lei; cheltuieli contrar destinaţiei din bugetul local în sumă totală de 183,3 mii lei; cheltuieli cu un risc sporit de iraţionalitate şi neefectivitate în sumă totală de 466,3 mii lei; cheltuieli din fondul de rezervă ce nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil în sumă totală de 1435,8 mii lei.
√ La efectuarea achiziţiilor de mărfuri şi servicii:
AAPL din subordinea CMB nu au asigurat pe deplin respectarea prevederilor legale, fiind admise multiple încălcări şi neajunsuri legate de achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, care au afectat buna gestiune a mijloacelor publice locale şi au cauzat (în perioada anilor 2009-2010) cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 143,6 mii lei, fiind create condiţii de fraudă la efectuarea cheltuielilor în sumă totală de 363,5 mii lei.
√ La gestionarea patrimoniului şi raportarea situaţiilor patrimoniale:
Sistemul de management al gestionării patrimoniului municipiului Bălţi nu a fost conformat prevederilor legale, fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe conforme a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate etc. Toate acestea se datorează lipsei în cadrul subdiviziunilor CMB a unei politici exhaustive de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local, fapt care, în consecinţă, lipseşte bugetul municipal de venituri pasibile încasării, necesare pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legale ale AAPL.
Sînt necesare îmbunătăţiri semnificative în ce priveşte evidenţa contabilă, întreţinerea şi protecţia corespunzătoare a mijloacelor fixe care aparţin municipiului. În municipiul Bălţi s-a pierdut urma a miliarde de lei sub formă de mijloace fixe, care au fost transferate ÎM şi IMSP. În cazul ÎM nu este ţinută evidenţa mijloacelor fixe transmise acestora în gestiune economică. Totodată, în cazul IMSP a fost înregistrată transmiterea iniţială, dar ulterior aceste înregistrări nu au mai fost actualizate. Ca rezultat, datele municipiului nu corespund cu datele IMSP. Această situaţie a cauzat denaturarea indicilor bilanţului executării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice cu suma totală de 24545,5 mii lei.
Nu s-au întreprins măsuri eficiente pentru soluţionarea situaţiilor referitor la patrimoniul public neutilizat în procesul de activitate a municipiului, acesta continuînd să degradeze rapid.
În opinia echipei de audit, neregularităţile şi devierile existente în toate domeniile supuse verificării se datorează:
√ lipsei unor proceduri formalizate de control intern atît la etapa de planificare, cît şi la etapa de executare a veniturilor şi cheltuielilor;
√ necunoaşterii prevederilor legale în domeniul financiar-contabil sau interpretării eronate a unor prevederi regulamentare;
√ iresponsabilităţii unor factori de decizie la exercitarea atribuţiilor funcţionale.
Raportul de audit conţine o serie de recomandări referitor la îmbunătăţirea executării veniturilor şi cheltuielilor bugetului municipal Bălţi, utilizarea conformă a finanţelor publice locale, precum şi privind asigurarea unei evidenţe şi raportări conforme ale situaţiilor patrimoniale ale AAPL subordonate CMB.
INTRODUCERE
Oraşul Bălţi este al doilea oraş industrial şi centrul cultural din nordul Republicii Moldova, cu o populaţie de circa 127000 de locuitori. Prima sursă de informaţii despre mun.Bălţi datează din secolul XV. În anul 1818, localităţii Bălţi i-a fost atribuit titlul de oraş, iar din anul 1887 or.Bălţi devine centru judeţean, moment din care a început şi dezvoltarea economică a acestuia. În anul 1994 oraşul a primit statut de municipiu.
Suprafaţa totală a teritoriului municipiului Bălţi constituie 7800 ha, inclusiv: mun.Bălţi – 4143 ha; s.Elizaveta – 2667 ha; s.Sadovoe – 980 ha. Municipiul Bălţi dispune de 370 de străzi cu lungimea de 220 km, 11 poduri, 16 bazine acvatice. Fondul de locuinţe constituie 2511,0 mii m2 .
Municipiul Bălţi este persoană juridică de drept public şi dispune, în condiţiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al statului şi al altor unităţi administrativ-teritoriale.
Ca autoritate a administraţiei publice locale de nivelul întîi, mun.Bălţi beneficiază de defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale stabilite pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea. Totodată, în conformitate cu prevederile legale, beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară şi are dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat. Autoritatea administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală este consiliul local, ca autoritate deliberativă, şi primarul, ca autoritate executivă.
În condiţiile art.30 din Legea privind finanţele publice locale1, primarul mun.Bălţi exercită funcţia de executor (ordonator) principal de buget.
________________
1 Legea nr.397-XV din 16.10.2003 “Privind finanţele publice locale” (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea privind finanţele publice locale).
În perioada supusă auditului, din bugetul mun.Bălţi au fost finanţate în total 125 de instituţii, inclusiv: 35 – instituţii preşcolare; 6 – şcoli medii de cultură generală; 5 – gimnazii; 13 – licee; o şcoală internat cu regim special; 11 – instituţii extraşcolare; 11 – biblioteci; 2 – muzee şi expoziţii; 8 – palate şi case de cultură; 15 – instituţii de asistenţă şi susţinere socială.
La finele anului 2010, numărul angajaţilor în domeniile finanţate de la bugetul mun.Bălţi a constituit 4023 de unităţi, inclusiv: 112 – autoritatea executivă; 9 – apărarea naţională; 268 – menţinerea ordinii publice; 1033 – instituţii preşcolare; 251 – şcoli medii de cultură generală; 184 – gimnazii; 1033 – licee; 49 – şcoli internat cu regim special; 389 – instituţii extraşcolare; 71 – biblioteci; 17 – muzee şi expoziţii; 153 – palate şi case de cultură; 3 – ocrotirea sănătăţii; 257– asistenţă şi susţinere socială; 31 – alt personal.
În scopul asigurării activităţilor în domeniul construcţiei şi reparaţiei clădirilor, prestării serviciilor comerciale, distribuţiei combustibilului gazos, captării, epurării şi distribuţiei apei, au activat 20 de întreprinderi municipale.
La situaţia din 31.12.2010, proprietatea municipală a constituit 1765,1 mil.lei, din care: 307,6 mil.lei – la instituţiile publice; 126,1 mil.lei – la instituţiile medico-sanitare publice; 1331,4 mil.lei – la întreprinderile municipale.
Contextul general privind executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului mun.Bălţi
Bugetul municipiului Bălţi este constituit din bugetul municipal şi 2 bugete locale – bugetele satelor Elizaveta şi Sadovoe, reprezentînd totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare pentru exercitarea funcţiilor din competenţa municipiului, conform legislaţiei în vigoare, precum şi a atribuţiilor suplimentare delegate de Guvern.
În perioada anilor 2009-2010, executarea bugetului municipiului a fost orientată spre soluţionarea problemelor esenţiale prevăzute de Programul dezvoltării social-economice a mun.Bălţi pe anii 2005-2015 şi de Strategia Naţională de Dezvoltare pe anii 2008-2011.
Potrivit Rapoartelor, întocmite şi prezentate MF de către DGFE, privind executarea bugetului mun.Bălţi pe anii 2009-20102, veniturile efective încasate în perioada menţionată au constituit 230,5 mil.lei şi, respectiv, 251,8 mil.lei, fiind realizate la nivel de 100,7% şi, respectiv, de 101,0% faţă de prevederile bugetului rectificat. Analiza părţii de venituri a bugetelor pe anii 2009-2010 denotă că sursele de bază ale formării veniturilor sînt: veniturile proprii, a căror pondere a fost de 47,5% – în anul 2009 şi de 47,4% – în anul 2010, precum şi transferurile de la bugetul de stat cu ponderea de 41,0% – în anul 2009 şi, respectiv, de 43,6% – în anul 2010. În pofida faptului că în anul 2010 veniturile proprii au înregistrat o creştere faţă de anul 2009 cu 9,9 mil.lei, ponderea acestora în veniturile totale ale bugetului mun.Bălţi a rămas la acelaşi nivel. Totodată, în anul 2010, transferurile de la bugetul de stat au înregistrat o creştere faţă de anul precedent cu 15,2 mil.lei, majorîndu-se şi ponderea acestora cu 2,6 puncte. Mijloacele speciale, ca componentă a părţii de venituri, au constituit 3,8% – în anul 2009 şi 3,6% – în anul 2010.
________________
2 Raportul privind executarea bugetului mun.Bălţi pe venituri şi cheltuieli, pe toate componentele, la 01.01.2010 şi Raportul privind executarea bugetului mun.Bălţi pe venituri şi cheltuieli, pe toate componentele, la 01.01.2011.
În anul 2009, cheltuielile de casă au constituit 244,4 mil.lei, fiind executate la nivel de 99,4% faţă de cheltuielile precizate. Comparativ cu prevederile bugetului rectificat, în anul 2010, cheltuielile de casă s-au executat cu 1,0 mil.lei mai puţin decît prevederile definitive (265,0 mil.lei). Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor de casă, prin prisma clasificaţiei funcţionale, revine cheltuielilor cu caracter social-cultural (72,0% – în anul 2009 şi 74,8% – în anul 2010) şi, din acestea, respectiv, cheltuielilor pentru învăţămînt. La componenta respectivă de cheltuieli s-au înregistrat şi cele mai mari sume nevalorificate.
Reieşind din analiza cheltuielilor de casă pe anii 2009-2010, prin prisma clasificaţiei economice, cea mai mare pondere în acestea revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii şi plăţilor aferente acestora, care în anul 2009 au constituit 47,4%, iar în anul 2010 – 48,3%, urmate de cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor –23,5% şi, respectiv, 24,6% şi transferurile curente – 20,6% şi, respectiv, 22,5%. Totodată, în anul 2010, ponderea cheltuielilor capitale în structura totală a cheltuielilor bugetare a scăzut aproximativ de 2 ori, constituind numai 4,5%, faţă de 8,4%, în anul 2009. Analiza în dinamică a cheltuielilor de casă denotă lipsa unei tendinţe de creştere sau scădere bruscă a cheltuielilor pe grupele de bază, menţinîndu-se o situaţie stabilă. În Anexele nr.1, nr.2, nr.3 şi nr.4 sînt prezentate datele-cheie care caracterizează executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului mun.Bălţi pe anii 2009-2010.
În perioada anilor 2009-2010, mai mult de 94,0% din cheltuielile bugetului municipiului Bălţi au fost îndreptate pentru cheltuielile curente şi aproximativ 6,0% – pentru dezvoltarea municipiului.
Deficitul bugetului municipiului Bălţi, care în anul 2009 a constituit 13,9 mil.lei, iar în anul 2010 – 12,2 mil.lei a fost acoperit cu veniturile obţinute de la vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică. Executarea bugetului municipiului Bălţi pe anul 2010 s-a finalizat cu un sold de mijloace bugetare în sumă de 6575,4 mii lei, ceea ce e cu 2138,5 mii lei mai mult decît soldul format la finele anului 2009 (4436,9 mii lei). La sfîrşitul anului 2009, datoria debitoare a constituit 39,5 mii lei, iar la finele anului 2010 – 83,3 mii lei, avînd un caracter curent. În pofida faptului că în anul 2010 datoria creditoare a bugetului municipiului s-a micşorat de 2 ori, aceasta continuă a fi mare şi la situaţia din 31.12.2010, constituind 18074,0 mii lei, din care: 3502,0 mii lei – cu termenul de achitare expirat, inclusiv compensaţii nominative pentru populaţie în sumă de 3440,5 mii lei.
Bugetul municipiului Bălţi pe anul 2009 şi pe anul 2010 a fost aprobat cu respectarea termenelor stabilite şi cu publicarea în mass-media, conform prevederilor art.20 alin.(4), art.21 alin.(6) şi art.22 din Legea privind finanţele publice locale. Cu toate acestea, examinarea şi aprobarea de către Consiliul municipal Bălţi a Rapoartelor anuale privind execuţia bugetului municipal Bălţi pe anii 2009 şi 2010 s-au efectuat cu depăşirea termenului stabilit – cu 9 şi, respectiv, cu 8 zile, astfel nerespectîndu-se prevederile art.29 alin.(4) din legea menţionată.
SFERA ŞI ABORDAREA AUDITULUI
Auditul bugetului mun.Bălţi a fost realizat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi3, acţiunile de audit desfăşurate fiind bazate pe o abordare orientată spre evaluarea conformităţii execuţiei bugetare, cu aplicarea unor proceduri caracteristice atît auditului regularităţii, cît şi auditului performanţei.
________________
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.
Pentru a ghida activitatea de audit şi a cuprinde toate aspectele ce ţin de execuţia bugetului mun.Bălţi referitor la planificarea, executarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului, precum şi aspectele ce ţin de evidenţa şi raportarea situaţiilor patrimoniale ale municipiului, au fost elaborate următoarele obiective de audit:
• Obiectivul I – Primăria municipiului Bălţi a asigurat în măsură deplină colectarea impozitelor şi taxelor locale conform prevederilor legislaţiei în vigoare?
• Obiectivul II – UAT (a) a executat cheltuielile din bugetul local în conformitate cu legislaţia în vigoare şi (b) a asigurat un control eficient asupra plenitudinii şi autenticităţii cheltuielilor efectuate?
• Obiectivul III – UAT a raportat în modul corespunzător situaţiile patrimoniale, precum şi a protejat adecvat mijloacele fixe şi patrimoniul care îi aparţine cu drept de proprietate?
Potrivit pragului de semnificaţie şi riscurilor determinate la etapa de planificare a auditului, acţiunile de audit au fost efectuate la următoarele entităţi: primăria municipiului; Direcţia generală financiar-economică; Direcţia învăţămînt, tineret şi sport; Secţia arhitectură şi construcţii; Secţia achiziţii publice şi relaţii economice externe; Secţia comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii populaţiei; Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei; Secţia cultură.
Întru realizarea obiectivelor auditului şi colectarea probelor de audit, s-au efectuat următoarele proceduri de audit:
• Au fost analizate deciziile organelor deliberative şi executive ale municipiului (Consiliul municipal, Primăria mun.Bălţi), în vederea stabilirii nivelului de executare a acestora.
• S-a verificat dacă veniturile pasibile încasării în bugetul mun.Bălţi au fost planificate şi încasate regulamentar, precum şi dacă s-a efectuat recalcularea la unele categorii de venituri.
• Au fost revizuite procesul şi procedurile de achiziţie publică, pentru verificarea conformităţii acestora cu normele regulamentare.
• În baza eşantionării, s-a verificat dacă unele cheltuieli bugetare semnificative ce ţin de retribuirea muncii, procurarea mărfurilor şi serviciilor, reparaţii şi investiţii capitale sînt legale şi conforme.
• Au fost verificate situaţiile financiare semnificative din Raportul privind executarea bugetului municipiului, precum şi situaţiile patrimoniale raportate de către unele subdiviziuni ale Consiliului municipal, acestea fiind confruntate cu documentele contabile şi înregistrările financiare respective.
• S-au aplicat diferite proceduri analitice, precum şi s-au efectuat alte teste de fond, totodată fiind solicitată şi confruntată informaţia de la diferite entităţi.
• Au fost realizate interviuri cu angajaţii autorităţilor administraţiei publice locale privind funcţionarea controalelor interne asupra anumitor aspecte de activitate.
Pentru o prezentare mai detaliată a abordărilor şi proceselor de audit în parte, la efectuarea auditului, echipa de audit s-a condus de Standardele de audit ale Curţii de Conturi, Manualul de audit al regularităţii şi Manualul de audit al performanţei. Auditul a fost executat în scopul obţinerii probelor suficiente şi relevante spre a furniza o bază rezonabilă pentru constatările şi concluziile determinate de obiectivele auditului. Deşi bugetul municipiului Bălţi este constituit din bugetul municipal Bălţi şi bugetele satelor Elizaveta şi Sadovoe, reieşind din resursele disponibile, auditul s-a axat pe bugetul municipal Bălţi.
CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Obiectivul I – Primăria municipiului Bălţi a asigurat în măsură deplină colectarea impozitelor şi taxelor locale conform prevederilor legislaţiei în vigoare?
Cu toate că, în perioada auditată, în ansamblu, veniturile bugetului mun.Bălţi au fost executate la nivelul programat, veniturile proprii avînd o tendinţă de majorare în anul 2010, faţă de anii precedenţi, auditul a constatat că există unele deficienţe în administrarea impozitelor, taxelor şi a altor venituri cuvenite bugetelor locale.
Reieşind din prevederile legislaţiei în vigoare, precum şi din atribuţiile stabilite conform Regulamentului DGFE, această Direcţie organizează elaborarea proiectului bugetului municipiului, precum şi asigură evaluarea veridică şi argumentată din punct de vedere economic a veniturilor bugetare, inclusiv prin analiza surselor de venituri în general pe municipiu. Auditul a constatat că Primăria mun.Bălţi nu şi-a asumat întocmai responsabilităţile şi nu a contribuit pe deplin la încasarea veniturilor de către organele abilitate cu acest drept, conform prevederilor art.32 alin.(2) din Legea privind finanţele publice locale. Nu a asigurat realizarea unor proceduri şi instrumente eficiente în vederea încasării integrale a veniturilor proprii în bugetul municipal. Fiind fondatoare a 20 de întreprinderi municipale, Primăria mun.Bălţi nu a elaborat un mecanism care ar prevedea defalcările în buget de la profitul net al acestora. Totodată, nu a asigurat respectarea legislaţiei în vigoare la: amplasarea obiectelor de publicitate exterioară; desfăşurarea activităţii comerciale de către agenţii economici; efectuarea calculelor plăţilor pentru chirie/locaţiune. Ca rezultat al celor menţionate, bugetul municipal a ratat venituri în sumă de 3056,0 mii lei. Deficienţele respective influenţează nivelul execuţiei bugetare, fiind un impediment în evaluarea corectă a performanţelor obţinute de municipiu la administrarea veniturilor, precum şi generează incorectitudini la alocarea de la bugetul de stat a transferurilor de susţinere financiară a teritoriului. Această situaţie denotă că atît la Primăria mun.Bălţi, cît şi la DGFE este necesară îmbunătăţirea procesului de planificare bugetară la elaborarea bugetului.
Autoritatea executivă a municipiului nu a întreprins măsurile de rigoare în vederea executării integrale a veniturilor cuvenite atît bugetului local, cît şi bugetului de stat. O influenţă negativă asupra executării părţii de venituri a bugetului municipiului Bălţi a avut-o creşterea datoriilor agenţilor economici faţă de bugetul local şi bugetul de stat la 11 tipuri de impozite, care în ultimii 2 ani s-au majorat mai mult de 1,6 ori, la situaţia din 31.12.2010 constituind 29380,5 mii lei, faţă de suma de 18172,2 mii lei – înregistrată la finele anului 2009. Din suma totală a datoriilor înregistrate la finele anului 2010, datoriile în sumă totală de 24284,0 mii lei, sau 82,6%, sînt datorii faţă de bugetul de stat, iar 5096,5 mii lei (17,4%) – faţă de bugetul local.
Deficienţele constatate în procesul de programare şi administrare a veniturilor proprii ale municipiului au fost generate de: lipsa unor reglementări privind procesul de elaborare a bugetului mun.Bălţi (avînd în vedere că Notele metodologice, elaborate de MF, poartă un caracter recomandabil); neelaborarea şi neimplementarea unor proceduri ale controlului intern la componentele respective, care ar responsabiliza părţile implicate în aceste procese.
• Nu este elaborat un mecanism privind defalcările în bugetul local din profitul net al întreprinderilor municipale
La elaborarea statutelor a 20 de întreprinderi municipale, Primăria mun.Bălţi, ca fondator al acestora, nu a asigurat includerea în statutul întreprinderilor a aspectelor privind cota-parte şi metoda de repartizare a profitului net în bugetul local, prin ce nu au fost respectate prevederile pct.10 alin.5) din Regulamentul-model aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.19944. În rezultatul analizei rapoartelor financiare ale întreprinderilor municipale, s-a constatat că, în anul 2008, opt întreprinderi au obţinut profit în sumă totală de 5665,9 mii lei, iar în anul 2009 – patru întreprinderi, în sumă totală de 13833,4 mii lei. Pentru a beneficia de venituri suplimentare, care ar contribui la dezvoltarea municipiului şi a societăţii în general, Primăria mun.Bălţi nu a procedat conform prevederilor regulamentare şi nu a înaintat către Consiliul municipal, pentru adoptare, decizia privind repartizarea în bugetul local a cel puţin 30% din profitul net al întreprinderilor menţionate, ţinînd cont de acoperirea pierderilor acestora din anii precedenţi. Ca urmare, bugetul mun.Bălţi a ratat venituri în sumă totală de 1934,5 mii lei, din care: 753,6 mii lei – în anul 2009 şi 1180,9 mii lei – în anul 2010.
________________
4 Regulamentul-model al întreprinderii municipale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.1994 (cu modificările şi completările ulterioare).
De menţionat că, în procesul de efectuare a auditului, Primăria mun.Bălţi a iniţiat procedura de reînregistrare a statutelor întreprinderilor municipale, cu includerea la capitolul “Activitatea de întreprinzător a întreprinderii” a utilizării profitului, însă, la aprobarea statutelor, CMB nu a determinat cota-parte a defalcărilor în bugetul municipal, ceea ce creează riscuri majore de neîncasare a veniturilor în bugetul local din această sursă de venit atît în anul 2011, cît şi pe viitor.
• Măsurile întreprinse de către primărie pentru conformarea ratei impozitelor şi taxelor locale de la prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului s-au dovedit a fi neeficiente
Probele acumulate la acest compartiment denotă că autorităţile executive din cadrul CMB nu au întreprins măsuri eficiente în vederea acumulării integrale a veniturilor programate de la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului. Ca rezultat, în anul 2010, veniturile programate de la taxa menţionată au fost executate la nivel de 88,9%, sau în sumă totală de 2489,7 mii lei, faţă de suma de 2800,0 mii lei – precizată.
Mai mult decît atît, DGFE a efectuat o estimare incorectă a veniturilor din sursa menţionată. Astfel, deşi autoritatea executivă a municipiului a întreprins măsuri în vederea conformării cotelor impozitelor şi taxelor locale la cele aprobate prin Decizia CMB nr.11/1 din 10.12.20095, precum şi în pofida nenumăratelor adresări pe parcursul anului la IFS pe mun.Bălţi în vederea întreprinderii măsurilor necesare privind plenitudinea încasării în bugetul local a taxei pentru prestarea serviciilor de transport, în anul 2010, toţi agenţii economici care au prestat servicii de transport auto de călători, cu autoturisme cu capacitatea de pînă la 8 locuri (taxi), au ignorat decizia respectivă. Ca urmare, calcularea bazei impozabile, indicată în dările de seamă fiscale, s-a efectuat la un tarif redus, reieşind din 100,00 lei pentru o unitate de transport, faţă de 400,00 lei – tarif aprobat de către Consiliul municipal. Astfel, în anul 2010, bugetul municipal a fost lipsit de venituri estimate la suma de 581,1 mii lei.
________________
5 Decizia Consiliului municipal Bălţi nr.11/1 din 10.12.2009 “Privind aprobarea bugetului pentru anul 2010”, Anexa nr.10.
• Necesită îmbunătăţire mecanismul de monitorizare a amplasării obiectelor de publicitate
Ca rezultat al nerespectării normelor regulamentare şi lipsei unor proceduri bine determinate privind controlul intern, Primăria mun.Bălţi nu a organizat o monitorizare conformă a legalităţii amplasării obiectelor de publicitate exterioară, iar DGFE nu a estimat corect veniturile de la taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei), ceea ce a generat diminuarea nejustificată a resurselor financiare ale bugetului municipal, influenţînd negativ asupra relaţiilor interbugetare de susţinere financiară a teritoriului. Astfel, veniturile bugetului municipal la taxa menţionată au fost executate la nivel de 93% faţă de prevederile programate pe an (1570,0 mii lei). Mai mult decît atît, în urma testării legalităţii amplasării obiectelor de publicitate exterioară, efectuată în comun cu responsabilul respectiv de la primărie (cu ieşirea la faţa locului), s-a constatat că, în contradicţie cu Decizia CMB nr.376 din 31.03.2010, Legea cu privire la publicitate6 şi cu Codul funciar7, din 200 de obiecte de publicitate amplasate pe 8 străzi ale mun.Bălţi, 41 (sau 21%) au fost instalate în lipsa autorizării corespunzătoare, nefiind înregistrate la primărie, precum şi nefiind încasată taxa respectivă pentru acestea. Totodată, 33 de obiecte de publicitate neautorizate nu dispun de certificatul de urbanism şi contractele de arendă a terenului pe care sînt amplasate acestea. Ca rezultat, numai în cazurile menţionate bugetul municipal a ratat venituri în sumă totală de 196,1 mii lei.
________________
6 Legea cu privire la publicitate nr.1227-XIII din 27.06.1997 (cu modificările şi completările ulterioare).
7 Legea nr.828-XII din 25.12.1991 “Codul funciar” (cu modificările şi completările ulterioare).
Cele expuse sînt o consecinţă a faptului că autorităţile publice locale responsabile nu au respectat prevederile legale, precum şi nu au efectuat o supraveghere conformă asupra înregistrării panourilor publicitare. Totodată, Primăria mun.Bălţi, necontribuind în deplină măsură la încasarea veniturilor de la amplasarea publicităţii exterioare, nu şi-a exercitat drepturile şi nu şi-a onorat responsabilităţile conform prevederilor Legii privind finanţele publice locale, iar lipsa unui control intern eficient asupra legalităţii plasării publicităţii exterioare din partea persoanelor responsabile de la primărie a dus la neînregistrarea ca obiect al impunerii fiscale a suprafeţei publicitare în mărime de 468,9 m2, ceea ce a afectat executarea bugetului cu suma menţionată de 196,1 mii lei (inclusiv: S.R.L. “Bi Complex” – 55,1 mii lei; S.R.L. “Maximontereiprim” – 47,2 mii lei; S.R.L. “Stroylux” – 22,0 mii lei).
De menţionat că CMB şi Secţia arhitectură şi construcţii afirmă efectuarea de către persoana responsabilă a controalelor privind legalitatea plasării obiectelor de publicitate, fără ca rezultatele acestora să fie documentate şi raportate, deşi situaţiile constatate de audit confirmă contrariul. Chiar dacă s-au efectuat unele proceduri de control şi de verificare din partea autorităţilor executive, acestea au fost ineficiente.
• Controlul din partea autorităţilor publice locale din mun.Bălţi asupra legalităţii desfăşurării activităţii comerciale de către agenţii economici necesită o îmbunătăţire semnificativă
Unităţile comerciale care activează pe teritoriul municipiului sau prestează servicii de deservire socială achită o anumită taxă în funcţie de tipul de activitate pe care îl desfăşoară. În urma auditării acestei componente a veniturilor, au fost scoase în evidentă unele deficienţe, care au lipsit bugetul municipal de venituri pasibile încasării. Astfel, deşi veniturile aferente taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, acumulate în anul 2010, au înregistrat o creştere, faţă de anul 2009, cu 1777,4 mii lei, totuşi veniturile programate pe acest an au fost realizate la nivel de 96,2%. Totodată, în urma testărilor a 516 obiecte comerciale (24,4% din numărul total de 2114), cu ieşirea în teren pentru colectarea probelor, ţinîndu-se cont de locul amplasării şi avantajul economic, s-a constatat că 46 de obiecte (sau 9% din obiectele testate) desfăşurau activitate comercială ilegală, avînd autorizaţiile expirate, iar 96 de obiecte activau în lipsa autorizaţiei de amplasare a obiectelor comerciale/sau de prestări servicii de deservire socială, din care 84 de obiecte (sau 87,5%) nu au calculat şi, respectiv, nu au achitat în bugetul local taxa respectivă, conform Deciziilor CMB nr.9/1 din 10.12. 20088 şi nr.11/1 din 10.12.20099, în sumă totală de 228,3 mii lei.
________________
8 Decizia Consiliului municipal Bălţi nr.9/1 din 10.12.2008 “Cu privire la aprobarea bugetului pe anul 2009”, Anexa nr.10.
9 Decizia Consiliului municipal Bălţi nr.11/1 din 10.12.2009 “Cu privire la aprobarea bugetului pe anul 2010”, Anexa nr.10.
Cele menţionate sînt o consecinţă a lipsei controlului corespunzător asupra activităţii comerciale din municipiu, care, în temeiul prevederilor art.36 alin.(1) din Legea cu privire la comerţul interior10, urma să fie exercitat de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi a neîndeplinirii de către Primăria mun.Bălţi a obligaţiunilor în această privinţă, conform prevederilor legale.
________________
10 Legea nr.749-XIII din 23.02.1996 “Cu privire la comerţul interior” (cu modificările şi completările ulterioare). Abrogată la 22.04.2011, prin Legea nr.231 din 23.09.2010.
• Nu au fost administrate adecvat veniturile de la arenda/locaţiunea patrimoniului public
În anii 2009-2010, Primăria mun.Bălţi, ignorînd prevederile actelor normative în vigoare11 şi neasigurînd un control eficient asupra corectitudinii calculelor plăţii pentru arendă/locaţiune, a condiţionat ratarea veniturilor la bugetul municipal în sumă totală de 116,0 mii lei. Astfel, în urma verificării legalităţii încheierii a 34 de contracte privind transmiterea în arendă/locaţiune a spaţiului nelocativ (selectate din totalul de 86 de contracte încheiate), s-a constatat că la 3 locatari (S.R.L. “M.A.B.-Prim”; Institutul Baltic de Ecologie; Liceul “Elitex”) a fost micşorată neîntemeiat perioada de locaţiune a încăperilor, ca rezultat nefiind încasate venituri în sumă totală de 108,3 mii lei. Totodată, la un locatar (S.R.L. “Cuptorul fermecat”) a fost admisă diminuarea coeficientului de ramură la calcularea plăţii pentru chirie, ceea ce a cauzat neîncasarea veniturilor de la locaţiune în sumă de 7,7 mii lei.
________________
11 Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr.244-XVI din 21.11.2008, Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr.133-XVIII din 23.12.2009 şi Legea nr.1107-XV din 06.06.2002 “Codul civil” (cu modificările şi completările ulterioare).
În conformitate cu prevederile art.898 din Legea nr.1107-XV din 06.06.200212, locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă. Nerespectarea de către locator a acestor obligaţii acordă locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei. Însă, în pofida celor menţionate, Primăria mun.Bălţi a acceptat trecerea în contul plăţii de locaţiune a unor cheltuieli de reparaţii capitale cu caracter decorativ în sumă de 38,8 mii lei, care au fost efectuate de către S.R.L. “Cuptorul fermecat” în încăperile din incinta localului primăriei, utilizate de către aceasta pentru cafeneaua-bar, şi care nu ţin de necesitatea stringentă. Situaţia respectivă a cauzat prelungirea nemotivată a termenului de achitări reciproce pentru locaţiune (cel puţin cu 6 luni) şi riscul de neîncasare ulterioară a veniturilor în suma menţionată.
________________
12 Legea nr.1107-XV din 06.06.2002 “Codul civil al Republicii Moldova” (cu modificările şi completările ulterioare).
Recomandări Primăriei mun.Bălţi:
1. Asigurarea unei conlucrări eficiente cu toate subdiviziunile din cadrul CMB, în vederea prognozării şi evaluării optime a veniturilor cuvenite bugetului municipal, cu elaborarea şi implementarea unor proceduri eficiente de control intern, care să elimine potenţialele nereguli la această componentă.
2. Elaborarea şi înaintarea spre aprobare CMB a unor reglementări exhaustive referitor la stabilirea cotei-părţi pentru defalcarea în bugetul municipal a veniturilor din profitul net al întreprinderilor municipale, obţinut în rezultatul financiar al anilor precedenţi.
3. Asigurarea, în comun cu instituţiile şi organele de specialitate (IFS pe mun.Bălţi; Inspectoratul Ecologic; Inspecţia de Stat în Construcţii; Comisariatul de poliţie) a unei monitorizări şi conlucrări eficiente, în vederea conformării normelor de calcul şi plată a impozitelor şi taxelor locale.
4. Conlucrarea cu Inspecţia de Stat în Construcţii (teritorială) asupra cazurilor de instalare şi construcţie neautorizată a panourilor de publicitate, în vederea aplicării sancţiunilor conform art.179 din Codul contravenţional al Republicii Moldova13, precum şi cu organele pentru protecţia mediului, pentru aplicarea sancţiunilor în conformitate cu art.116 alin.(2) din Codul contravenţional al Republicii Moldova.
_______________
13 Legea nr.218-XVI din 24.10.2008 “Codul contravenţional al Republicii Moldova al Republicii Moldova” (în continuare – Codul contravenţional al Republicii Moldova).
5. Conlucrarea cu Comisariatul de poliţie pe mun.Bălţi referitor la desfăşurarea de către entităţi a activităţii comerciale fără autorizaţie de funcţionare, pentru adoptarea deciziilor în conformitate cu art.273 alin.(9) din Codul contravenţional al Republicii Moldova.
6. Conlucrarea cu IFS pe mun.Bălţi privind încălcările constatate la calcularea şi achitarea taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiului, taxei de plasare a publicităţii, taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, în scopul adoptării deciziilor respective, cu aplicarea sancţiunilor în conformitate cu art.228 şi art.261 alin.(4) din Codul fiscal al Republicii Moldova14.
________________
14 Legea nr.1163-XIII din 24.04.1997 “Codul fiscal” (cu modificările şi completările ulterioare).
7. Reînnoirea contractelor de locaţiune conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, reieşind din perioada reală de utilizare a spaţiilor închiriate, cu asigurarea încasării regulamentare a tuturor plăţilor pentru locaţiune.
8. Asigurarea micşorării cheltuielilor de reparaţie capitală cu suma de 38,8 mii lei, trecută neregulamentar în contul plăţilor pentru locaţiune de către locatarul S.R.L. “Cuptorul fermecat”, cu înaintarea la CMB a propunerilor respective de modificare a Deciziei CMB nr.11/44 din 30.09.201015.
________________
15 Decizia CMB nr.11/44 din 30.09.2010 “Cu privire la trecerea costului lucrărilor efectuate la reparaţia capitală a încăperilor transmise în locaţiune S.R.L. “Cuptorul fermecat” în contul plăţii pentru locaţiune ”.
Obiectivul II – UAT (a) a executat cheltuielile din bugetul local în conformitate cu legislaţia în vigoare şi (b) a asigurat un control eficient asupra plenitudinii şi autenticităţii cheltuielilor efectuate?
Conform prevederilor Legii privind finanţele publice locale, cheltuielile aprobate în bugetele UAT reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite, iar contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale şi efectuarea de cheltuieli se realizează de către executorii de buget doar cu respectarea prevederilor legale şi în cadrul limitelor bugetare aprobate. Urmare evaluării managementului financiar al executării cheltuielilor bugetului municipal Bălţi pe perioada auditată, ţinîndu-se cont de reglementările menţionate, s-a constatat că acesta a fost afectat de nereguli şi abateri de la normele legale, neavînd tendinţe de îmbunătăţire.
Lipsa controlului intern şi a unui management eficient între structurile primăriei, nerespectarea actelor normative în vigoare, precum şi a regulamentelor interne au cauzat încălcări grave ale disciplinei financiare la efectuarea cheltuielilor din bugetul municipal, care au rezultat în: nerespectarea limitelor de cheltuieli maxime aprobate; cheltuieli neregulamentare, iraţionale şi contrar destinaţiei; utilizarea neregulamentară a mijloacelor fondului de rezervă; denaturarea datelor registrelor contabile şi dărilor de seamă; încălcarea procedurilor la achiziţia mărfurilor şi serviciilor. Această situaţie a cauzat cheltuieli neregulamentare (aleatorii, la unele tipuri de cheltuieli) în sumă totală de 1552,8 mii lei, cheltuieli contrar destinaţiei din bugetul local în sumă totală de 183,3 mii lei, cheltuieli cu un risc sporit de iraţionalitate şi neefectivitate în sumă totală de 466,3 mii lei, cheltuieli din fondul de rezervă ce nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil în sumă totală de 1435,8 mii lei.
• La executarea părţii de cheltuieli a bugetului municipal nu s-a reuşit menţinerea cheltuielilor efective în limitele maxime aprobate
Lipsa unor proceduri de control intern bine determinate, precum şi a controlului din partea persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei mun.Bălţi a cauzat efectuarea unor cheltuieli peste limitele alocaţiilor precizate. Astfel, contrar prevederilor art.14 alin.(4) din Legea privind administraţia publică locală16 şi art.7 alin.(2) şi alin.(3) din Legea privind finanţele publice locale, care stabilesc că cheltuielile aprobate (rectificate pe parcursul anului bugetar) reprezintă limitele maxime şi că contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale se realizează de către executorii (ordonatorii) de buget doar cu respectarea prevederilor legale, în cadrul limitelor aprobate (rectificate), în anul 2009, cheltuielile efective ale bugetului mun.Bălţi s-au efectuat cu depăşirea planului rectificat, în sumă totală de 12429,9 mii lei, din care: depăşiri cu suma de 1760,5 mii lei – la art.111 “Retribuirea muncii”; cu 308,6 mii lei – la art.112 “Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii” şi cu 6,1 mii lei – la art.116 “Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patroni”, fiind condiţionate de majorarea salariilor conform actelor normative, în lipsa alocaţiilor financiare, care urmau a fi alocate suplimentar. Totodată, depăşirile la art.113.01 “Energia electrică” cu 75,1 mii lei (în anul 2009) şi cu 264,5 mii lei (în anul 2010), precum şi la art.113.04 “Energia termică” – cu 301,9 mii lei (în anul 2009), au fost condiţionate de majorarea tarifelor conform actelor normative, fără sursă financiară de acoperire a acestora.
________________
16 Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 “Privind administraţia publică locală” (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea privind administraţia publică locală).
Un factor subiectiv care a influenţat asupra depăşirilor a fost neelaborarea de către Primăria mun.Bălţi a unui mecanism clar şi transparent de acordare a compensaţiilor păturilor socialmente vulnerabile, depăşirile la art.135.19 “Compensaţii nominative” constituind, în anii 2009-2010, cu 10191,8 mii lei şi, respectiv, cu 3440,4 mii lei mai mult faţă de alocaţiile rectificate. Această situaţie a fost condiţionată şi de adoptarea de către CMB a deciziilor privind acordarea compensaţiilor pentru energia termică, fără indicarea sursei de acoperire a costului realizării deciziilor respective, fapt care a generat depăşirea cu sumele menţionate a planului rectificat pentru achitarea compensaţiilor, datorită nerespectării prevederilor art.14 alin.(4) din Legea privind administraţia publică locală.
Recomandări Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal:
9. Contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale numai cu respectarea prevederilor legale şi în cadrul limitelor aprobate (rectificate) pe anul de gestiune.
10. Adoptarea deciziilor care implică anumite cheltuieli numai cu indicarea sursei de acoperire a costului realizării deciziilor respective, conform prevederilor legale.
• Lipsa unor politici clare, precum şi a unui control intern corespunzător asupra modului de acordare păturilor social-vulnerabile a compensaţiei la energia termică în perioada rece a anilor 2007-2010 a cauzat încălcări grave ale disciplinei financiare
La efectuarea cheltuielilor din bugetul local pentru acordarea compensaţiei nominative la energia termică păturilor social-vulnerabile ale populaţiei în perioada rece a anilor 2007-2010, autorităţile publice locale ale mun.Bălţi nu au asigurat elaborarea unei politici clare şi a unui mecanism exhaustiv de acordare a compensaţiilor, ceea ce a cauzat cheltuieli neregulamentare din contul bugetului municipal în sumă totală de 947,9 mii lei. Astfel, Primăria mun.Bălţi nu a executat pe deplin deciziile CMB şi nu a asigurat un control eficient al listelor beneficiarilor de compensaţii, la plata acestora bazîndu-se doar pe o informaţie pe suport electronic, solicitată de la Casa Naţională de Asigurări Sociale şi prelucrată de către S.R.L. “Real-Progres”. Ca rezultat, în condiţiile menţionate, au fost acordate compensaţii nominative la energia termică, pe perioada anilor 2008-2010, la 4687 (100%) de persoane din categoria păturilor socialmente vulnerabile, din care la 1069 (22,8%) de pensionari aceasta a fost acordată nelegal, deoarece venitul mediu lunar al fiecărui membru de familie la acel moment depăşea limita stabilită de către CMB – în mărime de 1500 lei, astfel cheltuielile neregulamentare din bugetul municipal constituind 947,9 mii lei. Cu toate că s-a efectuat recalcularea respectivă a întregii sume de cheltuieli neregulamentare menţionate, Primăria mun.Bălţi, continuînd neexecutarea pe deplin a deciziilor CMB, nu a elaborat un mecanism efectiv pentru determinarea legalităţii acordării compensaţiei la numărul de persoane rămase neverificate. Ca urmare, 2852 de beneficiari de compensaţie (sau 60,8% din numărul total), în legătură cu faptul că venitul lor în anul 2010 nu a fost confirmat, constituie grupa cu un risc sporit de acordare neregulamentară a compensaţiei nominative la energia termică.
În pofida celor expuse şi în lipsa unei dovezi rezonabile privind legalitatea achitării compensaţiilor la numărul de persoane rămase neverificate, CMB a adoptat decizia de stopare a procedurii de recalculare şi reţinere a compensaţiilor acordate neregulamentar, totodată păstrînd dreptul la compensaţia acordată pe anii 2008-2010 şi pe anul 2011. Această decizie a CMB creează riscuri majore de efectuare a cheltuielilor neregulamentare din bugetul municipiului Bălţi şi în anul 2011, precum şi pune în situaţie dificilă categoria de pensionari care au executat conştiincios prescripţiile Primăriei mun.Bălţi, prezentînd documentele respective pentru confirmarea veniturilor reale ale lor şi restituind compensaţia acordată neregulamentar.
De menţionat că Primăria mun.Bălţi nu a stabilit un mod eficient de evidenţă şi control intern asupra decontărilor privind compensaţiile nominative la energia termică, ceea ce a cauzat încălcări la ţinerea evidenţei şi la raportarea situaţiilor ce ţin de compensaţiile vizate. Astfel, conform Raportului privind executarea bugetului municipiului pe anul 2009, la art.135.19 “Compensaţii nominative” au fost reflectate cheltuieli efective în sumă totală de 15837,0 mii lei, sau cu 10191,9 mii lei mai mult decît planul rectificat pe acest an, această sumă fiind raportată, la situaţia din 31.12.2009, ca datorie creditoare, inclusiv 5306,1 mii lei – cu termenul de prescripţie expirat, care la început de an nu a fost raportată. Deşi la începutul anului 2010 datoria faţă de agentul termic la compensaţii constituia 10191,9 mii lei, în buget au fost prevăzute cheltuieli la acest articol în sumă totală de 3500,0 mii lei, cheltuielile efective în acest an însumînd 3773,1 mii lei. Ca rezultat, pe parcursul anului 2010, cheltuielile pentru compensaţiile nominative la energia termică au fost rectificate pînă la suma de 10524,5 mii lei, la sfîrşit de an înregistrîndu-se o datorie faţă de agentul termic în sumă de 3440,5 mii lei.
Recomandări Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal:
11. Revederea prevederilor Deciziei CMB nr.2/5 din 24.02.2011 “Cu privire la stoparea procedurii de recalculare a compensaţiilor categoriei de pensionari, venitul mediu lunar al cărora la acel moment depăşea 1500 lei”, cu identificarea unor soluţii optime de redresare a situaţiei privind compensaţiile pentru energia termică.
12. Asigurarea continuităţii lucrului în direcţia determinării categoriei de persoane care neregulamentar au beneficiat de compensaţii pentru energia termică, în scopul recalculării şi reţinerii celor acordate neîntemeiat.
13. Implementarea unor proceduri eficiente de evidenţă şi control intern referitor la decontările privind compensaţiile nominative la energia termică.
14. Excluderea practicii de efectuare a cheltuielilor în mărimi ce depăşesc planul rectificat.
• Cheltuielile efectuate pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale autorităţilor administraţiei publice locale ale mun.Bălţi depăşesc limitele aprobate de actele normative în vigoare şi necesită a fi optimizate
Lipsa unui control eficient privind optimizarea mijloacelor financiare ale bugetului municipal în perioada anilor 2009-2010 a condiţionat efectuarea cheltuielilor neregulamentare, pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale autorităţilor administraţiei publice locale ale mun.Bălţi, în sumă totală de 564,5 mii lei.
Conform pct.8) lit.a) din Normativele aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1362 din 22.12.200517, normativul de asigurare cu mijloace de legătură telefonică pentru colaboratorii autorităţilor administraţiei publice este de 1 număr (linie) la 2,5-4 unităţi de personal. Însă, ignorînd prevederile legale, Primăria mun.Bălţi, în perioada anilor 2009-2010, a admis depăşirea limitei cu 59 de numere de telefon (linie), pentru întreţinerea cărora, din bugetul municipal, s-au efectuat cheltuieli neîntemeiate în sumă totală 59,4 mii lei.
________________
17 Normativele vizînd numărul abonamentelor de telefoane de serviciu, faxuri, telefoane mobile pentru colaboratorii autorităţilor administraţiei publice (cu excepţia legăturii telefonice guvernamentale) , aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1362 din 22.12.2005.
Primăria mun.Bălţi nu a asigurat respectarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1404 din 30.12.200518 referitor la numărul-limită al autoturismelor de serviciu şi la parcursul-limită anual pentru un autoturism, întru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice locale. Ca rezultat, în perioada anilor 2009-2010, a fost admisă întreţinerea unui autoturism de serviciu peste limita stabilită, cheltuielile neregulamentare în legătură cu aceasta constituind 134,3 mii lei. Totodată, depăşirea cu 86,3 mii km a parcursului-limită anual al autoturismelor a cauzat cheltuieli suplimentare neregulamentare în sumă totală de 117,8 mii lei.
________________
18 Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 30.12.2005 “Privind reglementarea utilizării autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice”.
În perioada anilor 2009-2010, Primăria mun.Bălţi a efectuat cheltuieli de protocol cu nerespectarea prevederilor normelor în vigoare. Astfel, contrar prevederilor pct.4 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.550 din 13.06.199719, cheltuielile de protocol în sumă totală de 69,7 mii lei au fost efectuate în lipsa ordinului conducătorului, programului de activitate, numărului de delegaţi şi a devizului de cheltuieli perfectat regulamentar, ceea ce face imposibilă argumentarea sumei menţionate. Totodată, cheltuielile de protocol în sumă totală de 183,3 mii lei (ce constituie 72,5% din suma totală a acestora) au fost efectuate în scopuri nereglementate de Regulamentul menţionat.
________________
19 Regulamentul privind modul utilizării mijloacelor pentru primirea şi deservirea delegaţiilor oficiale străine şi a anumitor persoane, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.550 din 13.06.1997 “Privind cheltuirea mijloacelor pentru primirea şi deservirea delegaţiilor oficiale străine şi a anumitor persoane” (cu modificările şi completările ulterioare).
Recomandări Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal:
15. Conformarea la prevederile actelor normative în vigoare a numărului de telefoane (linie) şi autoturisme de serviciu.
16. Consolidarea controlului intern asupra respectării parcursului-limită anual de către autoturismele de serviciu, cu optimizarea cheltuielilor ce ţin de domeniul respectiv.
17. Respectarea prevederilor actelor normative în vigoare la efectuarea cheltuielilor de protocol.
• Este necesar de a exclude practica de utilizare a mijloacelor din fondul de rezervă al primăriei în scopuri care nu poartă caracter excepţional şi imprevizibil
AAPL ale mun.Bălţi nu au întreprins măsurile corespunzătoare în vederea conformării la prevederile legale a Regulamentului privind modul de formare şi utilizare a mijloacelor fondului de rezervă. Ca urmare, deşi Regulamentul-tip aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1427 din 22.12.200420 prevede situaţii concrete de utilizare a fondului de rezervă, Regulamentul aprobat de CMB a stabilit unele direcţii de cheltuieli care nu pot fi atribuite la cele cu caracter excepţional şi imprevizibil. Astfel, în anii 2009-2010, fondul de rezervă al municipiului Bălţi a fost rectificat, pe parcursul anilor, în sumă de 1559,0 mii lei şi, respectiv, 1416,2 mii lei, iar cheltuielile de casă şi efective au constituit 1555,6 mii lei şi, respectiv,1400,5 mii lei. Unele cheltuieli suportate din contul fondului de rezervă, în perioada auditată (2009-2010), în sumă totală de 1435,8 mii lei, nu se asimilează celor cu caracter imprevizibil, reglementate de Regulamentul-tip, din care: 1151,2 mii lei – cheltuieli pentru acordarea ajutorului material păturilor socialmente vulnerabile ale populaţiei, care, conform prevederilor Legii nr.827-XIV din 18.02.200021 şi Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1083 din 26.10.200022, sînt pasibile achitării din fondul local de susţinere socială a populaţiei; 284,6 mii lei – cheltuieli pentru ajutorul financiar ce nu ţin de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale (108,0 mii lei – burse studenţilor şi elevilor; 110,0 mii lei – cheltuieli curente pentru activitatea Consiliului veteranilor; 57,0 mii lei – compensaţia cheltuielilor pentru servicii comunale ale tinerilor specialişti; 9,6 mii lei – pentru cetăţenii de onoare ai mun.Bălţi).
________________
20 Regulamentul-tip privind constituirea fondurilor de rezervă ale autorităţilor administraţiei publice locale şi utilizarea mijloacelor acestora, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1427 din 22.12.2004 (în continuare – Regulamentul-tip).
21 Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18.02.2000 (cu modificările şi completările ulterioare).
22 Regulamentul privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei şi modul de încasare a plăţilor în aceste fonduri, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1083 din 26.10.2000 “Privind punerea în aplicare a Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei” (cu modificările şi completările ulterioare).
Recomandări Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal:
18. Reexaminarea Regulamentului privind modul de formare şi utilizare a mijloacelor fondului de rezervă, cu definirea clară a cheltuielilor care urmează a fi suportate din contul acestuia, inclusiv a unui set de criterii care definesc cheltuielile “cu caracter excepţional şi imprevizibil”.
19. Excluderea finanţării cheltuielilor ce nu se asimilează celor cu caracter imprevizibil şi nu ţin de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
20. Stabilirea unor proceduri de control intern care ar asigura utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor fondului de rezervă.
• Sînt necesare modificări esenţiale în activitatea contabilităţii centralizate a DÎTS referitor la ţinerea evidenţei şi controlul asupra regularităţii efectuării cheltuielilor din contul mijloacelor bugetare
Pe parcursul anilor 2009-2010, contabilitatea DÎTS a CMB nu a asigurat un management contabil prudent, ca rezultat fiind admisă gestionarea frauduloasă a banilor publici.
În pofida faptului că în ultimii 3 ani (2007-2010) efectivul unităţilor de personal încadrat în contabilitatea centralizată a DÎTS a variat de la 25 pînă la 30 de unităţi, iar pe parcursul acestei perioade nu s-au întreprins măsuri privind completarea unităţilor vacante, planificarea cheltuielilor pentru remunerarea muncii s-a efectuat reieşind din calculul pentru 40 de unităţi conform statelor de personal, ceea ce a dus la crearea fondurilor excesive disponibile la acest compartiment. Totodată, cheltuielile pentru retribuirea muncii s-au executat într-un mod netransparent, contabilul-şef al acestei entităţi avînd posibilitatea să schimbe, la discreţia sa, condiţiile de salarizare a angajaţilor din contabilitate, nefiind practic supravegheat. Această situaţie a cauzat achitarea sporului la salariu pentru intensitatea muncii şi a premiilor în sumă totală de 434,7 mii lei (în anul 2009), fără confirmarea corespunzătoare prin ordinele şefului DÎTS, cu nerespectarea prevederilor regulamentare. Totodată, au mai fost admise cheltuieli neregulamentare în sumă de 180,7 mii lei, cauzate de: acordarea neregulamentară a suplimentelor pentru cumularea funcţiei şi pentru sporirea volumului de lucrări executate; achitarea dublă a salariului şi indemnizaţiilor de concediu pentru aceleaşi zile lucrătoare; achitarea neîntemeiată a ajutorului material reieşind din plăţile efectuate neregulamentar.
Întru argumentarea celor expuse, ce menţionează următoarele.
√ Conform prevederilor pct.10 şi pct.13 din Condiţiile de salarizare aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.200623, sporurile pentru intensitatea muncii şi acordarea premiilor se stabilesc de către conducătorii unităţilor bugetare, cu consultarea sindicatelor, însă în anul 2009, DÎTS, ignorînd aceste prevederi, a acordat, în lipsa ordinului conducătorului, premii în sumă de 220,5 mii lei. Totodată, fiind stabilite, prin ordinul conducătorului, suplimente pentru angajaţii contabilităţii în mărime de la 10% pînă la 30%, această mărime a fost majorată neargumentat de la 30% pînă la 80%, în lipsa confirmării de către şeful Direcţiei respective. Ca rezultat, acordarea sporului pentru intensitatea muncii peste limita stabilită, prin ordinul conducătorului, a determinat efectuarea de plăţi neîntemeiate în sumă totală de 214,2 mii lei. Această situaţie se datorează lipsei unui control intern eficient asupra activităţii contabilităţii centralizate a instituţiei, precum şi nerespectării întocmai a obligaţiilor funcţionale de către angajaţii cu funcţii de răspundere ai DÎTS.
________________
23 Condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 (cu modificările şi completările ulterioare).
√ Cu toate că, pe parcursul anului 2009, angajaţii contabilităţii centralizate a DÎTS au beneficiat de sporuri la salariu pentru înaltă competenţă profesională, intensitate a muncii şi îndeplinire a unor sarcini de importanţă majoră, în mărime de pînă la 50% din salariul funcţiei, ţinîndu-se cont de sporul lunar pentru vechime în muncă, precum şi cu nerespectarea cerinţelor pct.5 din Condiţiile de salarizare a personalului contabilităţilor centralizate, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.200624, la 22 de angajaţi adăugător le-au fost calculate şi achitate suplimente pentru sporirea volumului lucrărilor executate (de la 10% pînă la 55%) în sumă totală de 109,3 mii lei, deşi volumul lucrărilor respective era prevăzut în obligaţiunile funcţionale de bază. De exemplu: la 9 contabili li s-au calculat adăugător sporuri de la 10% pînă la 20% – pentru participarea la inventarierea anuală şi verificarea stocurilor de produse alimentare; la 6 contabili (de la 40% pînă la 50%) – pentru întocmirea listelor angajaţilor privind salariul, pentru prezentare la bancă, şi ca membri ai comisiei de stabilire a vechimii în muncă; la 2 economişti (de la 40% pînă la 50%) – pentru pregătirea cererilor de finanţare şi întocmirea rapoartelor statistice; la 1 contabil (50%) – pentru primirea, păstrarea şi eliberarea mijloacelor băneşti, cu întocmirea documentelor respective; la 1 contabil – pentru întocmirea Nomenclatorului documentelor predate în arhivă.
________________
24 Condiţiile de salarizare a personalului contabilităţilor centralizate de pe lîngă ministere, alte autorităţi administrative centrale, autorităţile administraţiei publice locale şi direcţiile lor autonome, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006, Anexa nr.12 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Condiţiile de salarizare a personalului contabilităţilor centralizate).
√ Începînd cu 01.01.2009, contabilului-şef al DÎTS i-a fost stabilit un supliment în mărime de 100% pentru cumularea funcţiilor, însă nu a fost prezentat nici un argument (o probă) de confirmare a executării de către acesta a unor activităţi adiţionale. Situaţia respectivă relevă achitarea neregulamentară a suplimentului indicat, fiind cauzate cheltuieli neîntemeiate în sumă totală de 17,0 mii lei.
√ În conformitate cu prescripţiile pct.2 alin.(3) din Condiţiile de salarizare a personalului contabilităţilor centralizate, conducătorul entităţii este în drept să acorde personalului ajutor material, utilizînd în acest scop mijloacele fondului de retribuire a muncii pe o lună, calculat din salariul funcţiei, ţinînd cont de sporul pentru vechime în muncă, alte sporuri şi suplimente lunare, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Dar, reieşind din faptul că au fost identificate plăţi neregulamentare şi nelegitime sub formă de salariu sau suplimente şi sporuri la acesta, respectiv, aceste plăţi au condiţionat majorarea ajutoarelor materiale acordate, ceea ce a cauzat efectuarea de plăţi neîntemeiate în sumă totală de 42,9 mii lei.
√ Contrar prevederilor art.122 alin.(3) şi alin.(5) din Codului muncii25, la sfîrşitul anului 2009, angajaţilor contabilităţii centralizate a DÎTS le-a fost acordat concediul anual, cu rechemarea acestora în ziua imediat următoare, fără acordarea zilelor de concediu nefolosite, ceea ce a condiţionat plata concediilor în paralel cu salariul calculat şi achitat pe perioada respectivă, astfel fiind suportate cheltuieli suplimentare neîntemeiate în sumă de 11,5 mii lei.
________________
25 Codului muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28.03.2003 (cu modificările şi completările ulterioare).
√ Cu nerespectarea prevederilor regulamentare26, conform cărora gradul de nocivitate (punctele) a condiţiilor de muncă la factorii zgomot, iluminare, radiaţie infraroşie, radiaţie ionizantă şi radiaţie neionizantă se evaluează doar prin măsurări instrumentale, membrii comisiei de atestare a DÎTS (inclusiv doi angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă din mun.Bălţi) au semnat fişa de apreciere a locului de muncă pentru efectuarea lucrului cu tehnica de calcul, fără efectuarea măsurărilor instrumentale, cu indicarea normei de emisie a nocivităţii, faţă de cea reală, precum şi a normei depăşite, această situaţie fiind confirmată atît de explicaţiile contabilului-şef al DÎTS, cît şi ale specialistului Inspectoratului Teritorial de Muncă din mun.Bălţi. În aceste condiţii, angajaţilor contabilităţii DÎTS le-a fost acordat sporul pentru condiţii nocive, care în anul 2009 a însumat 33,1 mii lei.
________________
26 Pct.2 din Regulamentul cu privire la evaluarea condiţiilor de muncă la locurile de muncă şi modul de aplicare a listelor ramurale de lucrări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1335 din 10.10.2002 (cu modificările şi completările ulterioare), precum şi Nota din Anexa nr.4 la această Hotărîre.
√ De menţionat că o situaţie analogică s-a menţinut şi pe parcursul anului 2010, însă după controlul preliminar al echipei de audit a Curţii de Conturi, persoanele cu funcţii de răspundere ale DÎTS s-au autosesizat şi au luat măsuri în vederea anulării unor sporuri acordate neregulamentar.
√ În cadrul auditului, prin confruntarea datelor din sistemul informaţional al IFS pe mun.Bălţi (programa “Inspector”) referitor la 1500 de persoane cu datele de la instituţiile subordonate Consiliului municipal (DÎTS şi SC), a fost verificată remunerarea muncii angajaţilor care au activat prin cumul, fiind constatate 217 persoane (sau 15% din numărul verificat) care, paralel cu funcţia de bază, activează în alte 3-4 funcţii prin cumul la alte instituţii, dislocate atît în oraş, cît şi în suburbii, ceea ce creează riscuri majore de achitare dublă a salariului pentru unele şi aceleaşi ore.
Recomandări DÎTS:
21. Examinarea oportunităţii reformei contabilităţii centralizate, cu implementarea unui sistem informaţional eficient, şi organizarea atestării specialiştilor, cu încadrarea ulterioară (după caz) a contabililor calificaţi.
22. Respectarea actelor normative ce reglementează domeniul retribuirii muncii şi implementarea unui control intern adecvat, cu înlăturarea neajunsurilor şi încălcărilor constatate.
23. Asigurarea sporirii responsabilităţilor managementului financiar-contabil, cu direcţionarea acestuia spre identificarea soluţiilor menite să prevină fenomenul fraudei şi risipa de bani publici.
24. Examinarea cazurilor de remunerare neconformă a muncii angajaţilor contabilităţii centralizate, altor categorii de angajaţi, cu întreprinderea măsurilor de conformare a plăţilor respective la prevederile actelor normative în vigoare.
25. Luarea măsurilor de rigoare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, în vederea restituirii plăţilor achitate neregulamentar.
Recomandări Primăriei mun.Bălţi şi Consiliului municipal:
26. Asigurarea unui control intern respectiv asupra legalităţii retribuirii muncii tuturor angajaţilor care activează prin cumul în DÎTS şi SC.
• Nerespectarea normelor de păstrare a produselor alimentare pentru alimentarea copiilor în instituţiile preşcolare subordonate DÎTS creează riscuri majore pentru sănătatea copiilor
Atît conducerea DÎTS, cît şi administraţiile instituţiilor preşcolare subordonate acesteia nu au asigurat un management riguros, precum şi un control intern pe măsură asupra cheltuielilor pentru alimentarea copiilor. Nu au creat condiţiile necesare de păstrare a produselor în instituţiile preşcolare, totodată folosind unele metode în această privinţă, care sînt în detrimentul sănătăţii copiilor. Urmare procedurilor de audit efectuate, au fost constatate cantităţi de legume şi fructe alterate, precum şi conservate în condiţii ce contravin Regulilor şi normelor sanitare “Igiena instituţiilor preşcolare” nr.06.7.3.21 din 01.11.1996, aprobate de medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova.
În urma verificărilor selective efectuate la unele instituţii preşcolare subordonate DÎTS, cu ieşirea la faţa locului, s-a constatat că în depozitele acestora se păstrau legume şi fructe alterate, a căror pondere, reieşind din stocul constatat, varia de la 11% pînă la 51% şi care urmau a fi utilizate pentru alimentarea copiilor. Astfel, la grădiniţa nr.1, în condiţii neprielnice (dislocate pe podea, în ambalaj deteriorat şi murdar), se păstrau 49 kg de cartofi, 24 kg de mere şi 62 kg de morcov, care erau alterate şi acoperite cu mucegai (Anexa nr.5, Foto nr.1 şi Foto nr.2). În aceleaşi condiţii, la grădiniţa nr.23 se depozitau 151 kg de sfeclă roşie, din care aproximativ jumătate era alterată.
Întru neadmiterea alterării în continuare a legumelor, în unele grădiniţe (nr.16, nr.20, nr.30 şi nr.38) au fost iniţiate proceduri de conservare a morcovului, cepei şi lămîii, această procedură de preparare a legumelor fiind contrară prevederilor capitolului IX alin.(7) din Regulile şi normele sanitare “Igiena instituţiilor preşcolare”, menţionate. Se relevă şi faptul că borcanele cu producţia preparată în condiţii ce nu corespund regulilor şi normelor sanitare nu au fost închise ermetic şi sterilizate, ca urmare producţia conservată era acoperită cu mucegai, ceea ce creează riscuri majore de îmbolnăvire a copiilor (Anexă nr.6, Foto nr.3, Foto nr.4, Foto nr.5).
Din cauza lipsei unui control intern bine determinat, aproape la jumătate din instituţiile preşcolare nu este asigurată monitorizarea eficientă a utilizării produselor alimentare. Ca urmare, inventarierile efectuate în procesul auditului la 6 grădiniţe au constatat lipsuri ce constituiau 25% din stocul de produse la data inventarierii (la 18.03.2011), precum şi surplusuri de produse alimentare şi produse din carne decontate în lipsa documentelor justificative, ceea ce contravine art.19 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.200727.
________________
27 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (cu modificările şi completările ulterioare).
Recomandări DÎTS :
27. Efectuarea inopinată a inventarierii produselor alimentare.
28. Asigurarea unei planificări adecvate a necesarului de produse alimentare şi păstrarea lor în condiţii conform cerinţelor regulamentare.
29. Interzicerea conservării legumelor în instituţiile preşcolare.
• Controlul asupra respectării procedurilor de achiziţii publice de mărfuri, lucrări şi servicii necesită îmbunătăţire
Legea nr.96-XVI din 13.04.200728 prevede că autorităţile contractante au obligaţia să asigure legalitatea şi eficienţa achiziţiilor publice. Procedurile de audit efectuate la acest compartiment au relevat că AAPL din subordinea CMB nu au asigurat pe deplin respectarea prevederilor legale, fiind admise multiple încălcări şi neajunsuri legate de achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, care au afectat buna gestiune a mijloacelor publice locale. Astfel, lipsa unui control intern bine determinat din partea unor persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei mun.Bălţi, referitor la monitorizarea eficientă a executării contractelor de achiziţii publice a cauzat încălcarea prevederilor actelor normative în vigoare. Ca rezultat, în perioada anilor 2009-2010, au fost admise cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 143,6 mii lei, condiţionate de achiziţionarea altor mărfuri şi servicii decît cele specificate în contracte, precum şi au fost create condiţii de fraudă la efectuarea cheltuielilor în sumă totală de 363,5 mii lei, din care: 323,5 mii lei – fără justificarea în facturile fiscale a lucrărilor efectuate; 40,0 mii lei – trecute la cheltuieli în lipsa unor documente ce ar permite calcularea corectă a acestei sume. Întru argumentarea celor expuse, menţionăm următoarele.
________________
28 Legea privind achiziţiile publice nr.96-XVI din 13.04.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.96-XVI din 13.04.2007).
În perioada anilor 2009-2010, direcţiile şi secţiile Primăriei mun.Bălţi au încheiat 696 de contracte de achiziţii publice în valoare totală de 117057,9 mii lei, inclusiv: în anul 2009 – 331 de contracte în sumă totală de 65720,2 mii lei, iar în anul 2010 – 365 de contracte în sumă totală de 51337,7 mii lei.
Urmare revizuirii unui eşantion de 68 de contracte selectate29 (sau 10% din totalul contractelor), s-a constatat că, deşi Secţia achiziţii publice şi relaţii economice externe a Primăriei mun.Bălţi execută procedurile de achiziţii corespunzătoare (asigură respectarea legislaţiei în vigoare, publicitatea şi transparenţa procedurilor de achiziţii publice) la desfăşurarea licitaţiilor şi evaluarea rezultatelor prezentării ofertelor, totuşi mai există unele deficienţe la monitorizarea executării contractelor, care trebuie înlăturate. Astfel, din cele 68 de contracte revizuite, în cazul a 17 contracte, de către autorităţile contractante nu a fost asigurată monitorizarea adecvată a performanţei contractanţilor. Drept exemplu poate servi lipsa controlului intern respectiv din partea DÎTS a CMB asupra procesului de achiziţii publice, care, în cazul a 3 contracte (încheiate cu ÎM “Gospodăria specializată auto din mun.Bălţi”, în sumă totală de 128,5 mii lei, şi cu S.R.L. “Casa Moldova” – de 15,1 mii lei), a condiţionat livrarea de mărfuri şi servicii care nu corespund specificaţiei din contractele încheiate şi ofertele cîştigătoare, prin ce nu au fost respectate prevederile art.69 din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, astfel fiind admise cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 143,6 mii lei.
________________
29 Au fost alese contractele de achiziţii în domenii cu risc înalt, şi au fost excluse contractele de achiziţii de reparaţii şi investiţii capitale din cauza că Serviciul Control Financiar şi Revizie a efectuat controlul acestor contracte în decembrie 2010.
În cazul a 10 contracte de achiziţii pentru prestarea serviciilor de deservire a tehnicii de calcul, precum şi a 4 contracte pentru serviciile de deservire a măsurilor culturale (servicii de alimentare), lipsa controlului intern corespunzător din partea Primăriei mun.Bălţi, DGFE, DÎTS, SASPF şi SC a cauzat achiziţia serviciilor, conform contractelor încheiate, în baza facturilor fiscale, fără indicarea în facturile fiscale a elementelor obligatorii ca etaloane cantitative şi valorice ale faptelor economice, fapt ce contravine pct.4 din Instrucţiunea aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17.03.199830. În aceste condiţii, au fost admise, pentru contabilizare şi achitare din bugetul local, achiziţii de servicii în sumă totală de 323,5 mii lei, ceea ce condiţionează riscuri de fraudă şi de efectuare a cheltuielilor neîntemeiate în suma indicată, din motiv că nu poate fi evaluat volumul real de servicii prestate. În acest context, exemplificăm următoarele.
________________
30 Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17.03.1998 “Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23.12.1997” (Anexa nr.2), (cu modificările şi completările ulterioare).
În perioada anilor 2009-2010, S.R.L. “Real-Progres” a prezentat autorităţilor contractante menţionate facturile fiscale, cu indicarea serviciilor acordate doar cu inscripţia “Deservirea tehnicii de calcul”, dar nu şi a volumului lucrărilor executate (numărul calculatoarelor deservite, tipul lucrărilor efectuate). De menţionat că, în anul 2010, în perioada efectuării studiului preliminar, timp de 10 zile s-a efectuat monitorizarea serviciilor executate de către angajatul S.R.L. “Real -Progres” la DÎTS, ca urmare constatîndu-se faptul că în perioada respectivă a fost deservit doar un singur calculator.
În anii 2009-2010, Secţia cultură a admis efectuarea cheltuielilor pentru servicii de alimentare a participanţilor la măsurile culturale în baza facturilor fiscale în sumă totală de 40,0 mii lei, fără confirmarea meniurilor şi a numărului de persoane deservite, ceea ce, de asemenea, creează riscuri de fraudă şi de efectuare a cheltuielilor neîntemeiate.
Recomandări AAPL menţionate în acest compartiment:
30. Respectarea procedurilor de achiziţii publice, cu stabilirea responsabilităţilor clare pentru fiecare membru al grupului de lucru pentru achiziţii, elaborarea unor politici şi proceduri scrise de evaluare adecvată a ofertelor, precum şi de monitorizare a executării contractelor.
Obiectivul III – UAT a raportat în modul corespunzător situaţiile patrimoniale, precum şi a protejat adecvat mijloacele fixe şi patrimoniul care îi aparţine cu drept de proprietate?
Misiunea de audit denotă că sistemul de management al gestionării patrimoniului municipiului Bălţi nu a fost conformat prevederilor legale, astfel fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe corespunzătoare a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate etc. Toate acestea se datorează lipsei în cadrul subdiviziunilor CMB a unei politici exhaustive de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local, care, în consecinţă, lipseşte bugetul municipal de venituri pasibile încasării, necesare pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legale ale AAPL.
Totodată, evidenţa patrimoniului public transmis în gestiune economică întreprinderilor municipale şi instituţiilor medico-sanitare publice nu este veridică şi necesită restabilire.
Întru argumentarea celor expuse, menţionăm următoarele.
√ Conform informaţiei prezentate de către Secţia proprietate municipală şi relaţii funciare a primăriei, la situaţia din 01.01.2011, erau înregistrate 20 de întreprinderi municipale. În urma verificării patrimoniului public transmis în gestiune economică, s-a constatat că secţia respectivă ţine evidenţa privind valoarea totală a mijloacelor fixe ce aparţin ÎM, fără divizarea celor transmise de către fondator în gestiune economică. În perioada efectuării auditului, echipei de audit nu i-au fost prezentate actele de primire-predare a patrimoniului transmis de fondator (CMB) întreprinderilor municipale şi nici contractele de comodat care ar reglementa valoarea şi modul de gestionare a patrimoniului transmis. Nu a fost posibil de a stabili valoarea patrimoniului transmis în gestiunea ÎM, astfel de informaţie existînd doar pentru 4 ÎM (din 20 înregistrate), valoarea patrimoniului cărora constituie 59041,7 mii lei (confirmat prin statutele ÎM). Totodată, nerespectarea de către fondator (CMB) a prevederilor pct.30 din Regulamentul-model aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.199431, precum şi a Instrucţiunilor aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.199632 şi Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.201033, referitor la controlul asupra activităţii economico-financiare al ÎM şi evidenţa patrimoniului public (fondurilor fixe), a cauzat neînregistrarea conformă în evidenţa contabilă şi în rapoartele financiare ale fondatorului a mijloacelor fixe transmise în gestiunea economică a ÎM, care valorează sume enorme, acestea, din motivele menţionate, nefiind posibil de a fi evaluate în procesul de efectuare a auditului. În pofida faptului că normele ce reglementează politica de contabilitate stabilesc clar modul de ţinere a evidenţei mijloacelor fixe transmise cu drept de administrare economică şi a investiţiilor pe termen lung în întreprinderi, la Primăria mun.Bălţi, în registrele şi fişele respective, astfel de evidenţă lipseşte.
________________
31 Regulamentul-model al întreprinderii municipale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.1994 (cu modificările şi completările ulterioare).
32 Instrucţiunea “Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.1996 ( cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.1996 ). Abrogată, la 03.08.2010, prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010.
33 Instrucţiunea “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010).
Atît CMB, cît şi Primăria mun.Bălţi nu au asigurat o evidenţă conformă a bunurilor proprietate publică transmise în gestiunea instituţiilor medico-sanitare publice din municipiu. Totodată, IMSP gestionează bunurile primite de la fondator în lipsa contractelor de comodat.
Ca rezultat al inexistenţei Normelor metodologice privind evidenţa proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale (care urmau a fi elaborate de Ministerul Finanţelor şi aprobate de Guvern, reieşind din prevederile art.13 din Legea nr.523-XIV din 16.07.199934), al nerespectării prevederilor actelor normative în vigoare, neaplicării adecvate a prescripţiilor Ministerului Finanţelor îndreptate în adresa primăriei la solicitările acesteia (referitor la reflectarea în evidenţa contabilă a bunurilor proprietate publică a UAT, ţinînd cont de reparaţiile capitale, transmise în gestiune economică ÎM), precum şi al conlucrării ineficiente între subdiviziunile CMB şi ale Primăriei mun.Bălţi, au fost denaturate semnificativ rapoartele financiare ale municipiului, prin reflectarea neveridică a situaţiilor economice în debitul contului 135 “Investiţii pe termen lung în părţi nelegate” şi creditul contului 265 “Fondul investiţional”, fiind majorată în bilanţ (la situaţia din 01.01.2011) valoarea activelor transmise în gestiune economică IMSP cu suma de 24545,5 mii lei şi admisă nereflectarea în evidenţa contabilă (cel puţin din anul 1998) a valorii fondurilor fixe transmise în gestiunea întreprinderilor municipale.
________________
34 Legea nr.523-XIV din 16.07. 1999 “Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale” (cu modificările şi completările ulterioare).
√ Monitorizarea ineficientă de către administraţia publică locală a unor edificii proprietate publică, care nu sînt utilizate în proces tehnologic, creează riscuri majore de deteriorare pe viitor.
În pofida măsurilor întreprinse de către Primăria mun.Bălţi, nu s-a reuşit asigurarea bunei gestionări a patrimoniului public al oraşului (neutilizat în procesul tehnologic), întreprinderea măsurilor eficace de transmitere în folosinţă, dare în arendă, precum şi de vînzare a unor obiecte social-culturale cu valoarea de bilanţ de 5667,3 mii lei (valoarea reziduală de 503,1 mii lei), pentru utilizarea în scopuri de instruire, educaţie şi iluminare culturală, ceea ce a dus la înrăutăţirea caracteristicilor tehnice ale clădirilor şi la distrugerea parţială sau totală a unora dintre ele. Astfel, în urma testării (prin intermediul a 83 de chestionare) instituţiilor publice subordonate DÎTS şi SC, în scopul obţinerii probelor de audit cu privire la condiţiile de planificare şi efectuare a cheltuielilor pentru întreţinerea mijloacelor fixe (clădirilor), s-a constatat că majoritatea clădirilor (79) necesită reparaţii capitale (integral – 27 (34%); acoperiş, uşi şi ferestre – 38 (48%); faţada – 14 (18%)). Totodată, cheltuielile pentru reparaţiile capitale efectuate în anii 2009-2010 nu au acoperit cerinţele de întreţinere a clădirilor, pentru a le aduce într-o stare tehnică satisfăcătoare. Ca urmare, starea tehnică a clădirilor din sfera învăţămîntului şi culturii este nesatisfăcătoare, necesită reparaţii curente şi capitale. Lucrările de reparaţii se efectuează în volum mic, ceea ce creează riscul degradării tehnice avansate a clădirilor.
În afară de cele menţionate, din 8 bunuri imobile care nu s-au exploatat timp de la 1 pînă la 7 ani, trei clădiri sînt în stare de distrugere avansată (local sînt distruse fundaţiile clădirii; sînt deteriorate uşile şi ferestrele; lipseşte tencuiala; pereţii sînt acoperiţi cu mucegai), iar 5 clădiri se află în stare deplorabilă şi condiţii începătoare de distrugere (Anexa nr.7, Foto nr.6, Foto nr.7, Foto nr.8).
Ca urmare a lipsei unui control adecvat din partea persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei mun.Bălţi, în perioada toamnă-iarnă a anilor 2009-2010, pentru încălzirea clădirilor Şcolii-internat şi Şcolii serale nr.23, care nu au fost gestionate în activitatea de bază (de la 1 pînă la 2 ani), s-au admis cheltuieli iraţionale din bugetul local în sumă totală de 188,5 mii lei.
Recomandări Consiliului municipal (inclusiv Primăriei mun.Bălţi):
31. Efectuarea inventarierii integrale a patrimoniului orăşenesc transmis în administrarea întreprinderilor fondate, în scopul restabilirii evidenţei contabile privind componenţa şi valoarea fondurilor pe tipuri de entităţi, întocmirii actelor de predare-primire a patrimoniului în gestiune, asigurării reflectării corecte a tuturor modificărilor în bilanţurile contabile ale ÎM, precum şi în documentele de fondare ale acestora, înregistrării conforme a dreptului de proprietate.
32. Stabilirea unor proceduri clare în politica de contabilitate, care să asigure conformitatea formării cotei de participare a fondatorului în instituţiile medico-sanitare publice.
33. Întreprinderea măsurilor de rigoare referitor la patrimoniul public neutilizat în procesul de activitate a municipiului, ţinînd cont de restricţiile normative expuse în art.62 alin.(5) din Legea nr.547-XIII din 21.07.199535 şi art.27 alin.(5) din Legea nr.413-XIV din 27.05.199936.
________________
35 Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21.07.1995 (cu modificările şi completările ulterioare).
36 Legea culturii nr.413-XIV din 27.05.1999 (cu modificările şi completările ulterioare).
34. Optimizarea cheltuielilor privind încălzirea clădirilor neutilizate în proces tehnologic.
35. Elaborarea unui plan strategic cu privire la reparaţia capitală a clădirilor.
ALTE ASPECTE ALE AUDITULUI
În perioada supusă auditului de către echipa de audit a Curţii de Conturi, au fost efectuate un şir de controale din partea altor organe de control şi de drept. În context, exemplificăm următoarele:
√ În perioada noiembrie-decembrie 2010, Serviciul Control Financiar şi Revizie a efectuat la Primăria mun.Bălţi inspecţia financiară tematică pe anii 2008-2010, obiectivele căreia au fost: verificarea corectitudinii încheierii contractelor de achiziţii pentru investiţiile capitale şi lucrările de reparaţie, precum şi a vînzării-cumpărării terenurilor proprietate publică a UAT; aprecierea eficienţei gestionării patrimoniului public administrat de către conducerea Primăriei mun.Bălţi.
În urma acestei inspecţii, s-a constatat:
- încheierea neregulamentară a 2 acorduri adiţionale la contractele de achiziţie deja executate şi neîntocmirea proceselor-verbale de recepţie finală, ceea ce contravine prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţionat efectuarea cheltuielilor nelegitime suplimentare în sumă de 1220,0 mii lei;
- la 2 obiecte care au fost supuse reconstrucţiilor, deşi operatorul economic era înregistrat ca subiect al impunerii TVA, în procesele-verbale de executare a lucrărilor nu s-a inclus cota TVA (20%) în sumă de 1524,3 mii lei, în consecinţă nefiind calculată şi virată la buget suma respectivă;
- tranzacţia de vînzare-cumpărare a unui teren, în legătură cu schimbarea neîntemeiată a destinaţiei acestuia, s-a realizat diminuîndu-se preţul normativ cu suma de 158,2 mii lei;
- în 2 cazuri a fost admisă neîncasarea plăţii pentru chirie în sumă de 5,8 mii lei;
- la vînzarea încăperilor transmise în locaţiune, nu s-a ţinut cont de restanţa la plata pentru locaţiune, care constituia 39,2 mii lei;
- unii executori de buget (aparatul primăriei, conducerea DÎTS şi a SC) nu au întreprins măsurile de rigoare privind achitarea integrală a datoriilor debitoare de la transmiterea în arendă a încăperilor nelocuibile, care, la situaţia din 01.10.2010, constituiau 693,2 mii lei.
De menţionat că actul inspecţiei financiare tematice a fost semnat de către Primăria mun.Bălţi, cu contestarea încălcărilor depistate. Materialele privind inspectarea financiară tematică efectuată la Primăria mun.Bălţi, prin scrisoarea de sesizare (nr.27-04-04/25 din 17.01.2011), au fost remise de către Serviciul Control Financiar şi Revizie Procuraturii mun.Bălţi, spre examinare, iar copiile lor – Procuraturii Generale.
√ În anul 2010, Secţia urmărire penală a Comisariatului de poliţie pe mun.Bălţi a efectuat controale tematice la Fondul municipal de susţinere socială a populaţiei (în continuare – FMSSP) Bălţi. În urma acestor controale, au fost deschise trei dosare penale privind legalitatea acordării ajutorului material pensionarilor pedagogi în etate, cadourilor organizaţiei de pionieri “Ion Soltîs” – în sumă de 10040,00 lei şi a ajutorului material dnei G.Ceban – 300 lei, care ulterior au fost disjungate.
√ În perioada martie-aprilie 2011, Direcţia generală teritorială Nord a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a efectuat revizia economico-financiară tematică la FMSSP Bălţi pe perioada anului 2009, în urma căreia s-a constatat efectuarea cheltuielilor nelegitime pentru convorbirile telefonice în interes personal în sumă de 1,7 mii lei, precum şi semnarea de către conducătorul entităţii a foilor de parcurs în perioada aflării acestuia în concediul legal şi în concediul medical.
Notă: Întocmirea materialelor de audit a fost efectuată cu asistenţa consultantului de la Compania Internaţional Business & Technical Consultants, Inc. şi consultantului de la Deloite, în cadrul Proiectului de suport prin asistenţă tehnică pentru dezvoltarea strategică a Curţii de Conturi.
| Responsabil de desfăşurarea misiunii de audit: | |
| Directorul Departamentului de audit III | V.Potlog |
| Echipa de audit: | |
| Controlorii superiori de stat, auditori publici: | I.Burlacu A.Rusu I.Lungu A.Răileanu |
|
Lista abrevierilor |
|
| Termenul abreviat | Detaliere |
| AAPL | autoritate a administraţiei publice locale |
| CMB | Consiliul municipal Bălţi |
| UAT | unitate administrativ-teritorială |
| DGFE | Direcţia generală financiar-economică |
| DÎTS | Direcţia învăţămînt, tineret şi sport |
| SC | Secţia cultură |
| SAC | Secţia arhitectură şi construcţii |
| SAPREE | Secţia achiziţii publice şi relaţii economice externe |
| SCAPPSP | Secţia comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii populaţiei |
| SASPF | Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei |
| MF | Ministerul Finanţelor |
| IFS | Inspectoratul Fiscal de Stat |
| ITM | Inspectoratul Teritorial de Muncă |
| ÎM | Întreprindere municipală |
| IMSP | Instituţie medico-sanitară publică |
| S.R.L. | Societate cu răspundere limitată |
| ÎI | Întreprindere individuală |
|
Anexa nr.1 Informaţie cu privire la executarea bugetului mun.Bălţi Tabelul nr.1 |
||||||||||
| Indici | Planul aprobat (mii lei) |
Planul rectificat (mii lei) |
Executat (mii lei) |
Abateri (+), (-) (mii lei) |
Nivelul executării (%) |
|||||
| 2009 | 2010 | 2009 | 2010 | 2009 | 2010 | 2009 | 2010 | 2009 | 2010 | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| Venituri | 207063,1 | 239200,8 | 228875,3 | 249352,0 | 230455,3 | 251780,6 | 1580,0 | 2428,6 | 100,7 | 101,0 |
| Cheltuieli | 220503,1 | 242500,8 | 245953,5 | 264977,3 | 244376,9 | 263960,3 | -1576,6 | -1017,0 | 99,4 | 99,6 |
| Deficit/ Excedent | -13440,0 | -3300,0 | -17078,2 | -15625,3 | -13921,6 | -12179,7 | 3156,6 | 3445,6 | 81,5 | 77,9 |
| Sursa de finanţare: Mijloacele din vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică | 3200,0 | 3300,0 | 12946,2 | 12353,9 | 13096,9 | 14318,2 | 150,7 | 1964,3 | 101,2 | 115,9 |
| Soldul la 01.01.2010 | 4436,9 | |||||||||
| Soldul la 01.01.2011 | 6575,4 | |||||||||
|
Sursă: Raportul privind executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale (Forma nr.524102 şi Forma nr.524003) pe venituri şi cheltuieli la toate componentele pe anii 2009 şi 2010 |
||||||||||
|
Anexa nr.2 Structura executării bugetului municipal Bălţi la partea de venituri în anii 2009 şi 2010 Tabelul nr.2 |
||||||||||
| Specificaţie | 2009 | 2010 | ||||||||
| Planul rectificat pentru perioada de gestiune | Executat (realizat) | Depăşiri (+), Nerealizări (-) (mii lei) |
Planul rectificat pentru perioada de gestiune | Executat (realizat) | Depăşiri (+), Nerealizări (-) (mii lei) |
|||||
| Suma (mii lei) |
Suma (mii lei) |
Ponderea, % | Suma (mii lei) |
Suma (mii lei) |
Ponderea, % | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | ||
| Venituri, total, din care: | 228875,3 | 230455,3 | 100 | 1580,0 | 249352,0 | 251780,6 | 100 | 2428,6 | ||
| Venituri, total (fără transferuri din bugetul de stat) | 134374,5 | 135960,6 | 59,0 | 1586,1 | 139278,1 | 141706,8 | 56,3 | 2428,7 | ||
| Venituri proprii | 106593,5 | 109492,8 | 47,5 | 2899,3 | 117678,8 | 119424,6 | 47,4 | 1745,8 | ||
| Mijloace speciale ale instituţiilor publice | 9048,2 | 8776,5 | 3,8 | -271,7 | 8680,9 | 9002,8 | 3,6 | 321,9 | ||
| Venituri ale fondurilor speciale | 430,0 | 600,9 | 0,3 | 170,9 | 500,0 | 508,2 | 0,2 | 8,2 | ||
| Defalcările din veniturile generale de stat | 18302,8 | 17090,4 | 7,4 | -1212,4 | 12418,4 | 12771,2 | 5,1 | 352,8 | ||
| Transferuri | 94500,8 | 94494,7 | 41,0 | -6,1 | 109726,0 | 109725,9 | 43,6 | -0,1 | ||
| Transferuri curente de la bugetul de stat | 78401,9 | 78401,9 | 34,0 | 103030,0 | 103030,0 | 40,9 | ||||
| Mijloace încasate prin decontări reciproce pentru cheltuieli curente | 1743,9 | 1743,9 | 0,8 | 2286,3 | 2286,3 | 0,9 | ||||
| Mijloace încasate prin decontări reciproce pentru cheltuieli capitale | 11117,0 | 11110,9 | 4,8 | -6,1 | 1000,0 | 1000,0 | 0,4 | |||
| Transferuri între componentele bugetului | 3238,0 | 3238,0 | 1,4 | 3409,7 | 3409,6 | 1,4 | -0,1 | |||
| Granturi | 347,9 | 347,9 | 0,1 | |||||||
| Sursa de acoperire a deficitului | ||||||||||
| Mijloace din vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică | 12946,2 | 13096,9 | 150,7 | 12353,9 | 14318,2 | 1964,3 | ||||
|
Sursă: Raportul Trezoreriei teritoriale Bălţi privind executarea bugetului municipiului, la toate componentele, pe anii 2009 şi 2010 |
||||||||||
|
Anexa nr.3 Executarea părţii de cheltuieli în funcţie de planul precizat, conform clasificaţiei funcţionale Tabelul nr.3 |
|||||||||
| Grupa | Specificaţie | 2009 | 2010 | ||||||
| Planul rectificat (mii lei) |
Executate cheltuieli de casă | Executate cheltuieli de casă | |||||||
| Suma (mii lei) |
Executat (%) |
Ponderea (%) |
Planul rectificat (mii lei) | Suma (mii lei) |
Nivelul executării (%) |
Ponderea (%) |
|||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| Cheltuieli, în total, din care: | 245953,5 | 244376,9 | 99,4 | 100,0 | 264977,3 | 263960,3 | 99,6 | 100,0 | |
| Cheltuielile în domeniul social-cultural, din care: | 176532,6 | 175928,3 | 99,6 | 72,0 | 198253,8 | 197557,0 | 99,6 | 74,8 | |
| 06 | Învăţămîntul | 138226,7 | 137829,6 | 99,7 | 56,4 | 154345,3 | 153905,2 | 99,7 | 58,3 |
| 08 | Cultura, arta, sportul şi activităţile pentru tineret | 10453,3 | 10293,1 | 98,5 | 4,2 | 10587,2 | 10464,6 | 98,8 | 4,0 |
| 09 | Ocrotirea sănătăţii | 4111,9 | 4111,4 | 100,0 | 1,7 | 3962,1 | 3959,8 | 100,0 | 1,5 |
| 10 | Asigurarea şi asistenţa socială | 23740,7 | 23694,2 | 99,8 | 9,7 | 29359,2 | 29227,4 | 99,6 | 11,0 |
| Cheltuielile în domeniul economic, în total, din care: | 43509,3 | 43020,7 | 98,8 | 17,6 | 41381,7 | 41251,6 | 99,7 | 15,6 | |
| 14 | Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicaţiile şi informatica | 5250,0 | 4810,9 | 91,6 | 2,0 | 5446,7 | 5424,9 | 99,6 | 2,0 |
| 15 | Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 37547,3 | 37497,8 | 99,9 | 15,3 | 35633,5 | 35525,2 | 99,7 | 13,5 |
| 16 | Complexul pentru combustibil şi energie | 712,0 | 712,0 | 100,0 | 0,3 | 301,5 | 301,5 | 100,0 | 0,1 |
| Alte ramuri | 25917,6 | 25427,9 | 98,1 | 10,4 | 25341,8 | 25151,7 | 99,2 | 9,6 | |
| 01 | Serviciile de stat cu destinaţie generală | 8830,4 | 8386,0 | 95,0 | 3,4 | 8456,9 | 8359,8 | 98,9 | 3,2 |
| 03 | Apărarea naţională | 378,9 | 378,1 | 99,8 | 0,15 | 400,0 | 398,4 | 99,6 | 0,15 |
| 05 | Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională | 13900,7 | 13875,9 | 99,8 | 5,5 | 14009,5 | 13985,6 | 99,8 | 5,3 |
| 20 | Activităţile ş i serviciile neatribuite la alte grupe principale | 2801,6 | 2787,9 | 98,8 | 1,1 | 2475,4 | 2407,9 | 97,3 | 0,9 |
|
Sursă: Raportul privind executarea bugetului municipal Bălţi pe anul 2009 şi anul 2010 (Forma nr.524004) |
|||||||||
|
Anexa nr.4 Dinamica ponderii cheltuielilor conform clasificaţiei economice de cheltuieli bugetare pe anii 2009 şi 2010 Diagrama nr.1 |
|
Anexa nr.5 Foto nr.1: Grădiniţa nr.1, subordonată DÎTS a CMB (morcov alterat) |
|
Foto nr.2: Grădiniţa nr.1, subordonată DÎTS a CMB (mere alterate) |
|
Anexa nr.6 Foto nr.3: Grădiniţa nr.30, subordonată DÎTS a CMB (morcov conservat) |
|
Foto nr.4: Grădiniţa nr.30, subordonată DÎTS a CMB (morcov conservat, cu mucegai) |
|
Foto nr.5: Grădiniţa nr.16, subordonată DÎTS a CMB (morcov şi ceapă conservate) |
|
Anexa nr.7 Foto nr.6: Clubul Moldova |
|
Foto nr.7: Muzeul de istorie şi etnografie |
|
Foto nr.8: Grădiniţa nr.25 |