Hotărîre nr.382 din 11.10.2016 cu privire la contestaţia nr.CEC-10/8 din 6 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moţarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţia nr.CEC-10/8 din 6 octombrie 2016 depusă
de dl Vadim Moţarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ
în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcţia
de Preşedinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu
nr. 382 din 11.10.2016
(în vigoare 11.10.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 459-471 art. 2196 din 23.12.2016
* * *
Dl Vadim Moţarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu, a depus la Comisie o contestaţie, înregistrată sub nr.CEC-10/8 din 6 octombrie 2016, prin care solicită constatarea încălcării de către concurentul electoral, dl Igor Dodon, a prevederilor art.47 alin.(61) din Codul electoral şi aplicarea sancţiunii ce se impune conform Codului electoral.
În motivarea contestaţiei, se arată că dl Igor Dodon, candidatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a desfăşurat la 5 octombrie 2016 în Piaţa Marii Adunări Naţionale în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, cu utilizarea drapelului Republicii Moldova şi a drapelelor cu simbolica Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova", o conferinţă de presă unde şi-a promovat programul său electoral. În calitate de probe, contestatarul a ataşat o fotografie (screenshot) cu acest eveniment, de asemenea a făcut referire la materialul video plasat pe paginile web: privesc.eu şi socialistii.md.
Autorul contestaţiei consideră că dl Igor Dodon, prin acţiunile sale, a încălcat prevederile art.47 alin.(61) din Codul electoral, potrivit cărora este interzisă utilizarea în scop de publicitate electorală a materialelor în care apar personalităţi istorice ale Republicii Moldova şi simboluri naţionale ale Republicii Moldova ori ale altui stat.
Dl Vadim Filipov, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral, Igor Dodon, a depus la Comisie o referinţă, înregistrată sub nr.CEC-10/8R din 7 octombrie 2016, prin care solicită respingerea contestaţiei. În argumentarea poziţiei, se susţine că la 5 octombrie dl Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă, respectiv evenimentul nu poate fi încadrat în categoria "publicitate electorală" în sensul conferit de Codul electoral. Totodată, în referinţă se menţionează că evenimentul nu a fost reflectat la solicitarea concurentului electoral, iar sursele media, la care face trimitere contestatarul, nu sînt gestionate şi/sau administrate de concurentul electoral, respectiv acesta nu poate purta răspundere pentru acţiunile acelor media care au publicat materialele.
Urmare a examinării contestaţiei, a probelor anexate la aceasta, precum şi a referinţei, audiind poziţia părţilor, Comisia constată următoarele.
Potrivit contestaţiei, se reclamă faptul desfăşurării agitaţiei electorale de către concurentul electoral, Igor Dodon, precum şi utilizarea în scop de publicitate electorală a personalităţii istorice –Ştefan cel Mare şi Sfînt şi a simbolului naţional al Republicii Moldova – drapelul de stat.
Cu referire la desfăşurarea agitaţiei electorale, menţionăm că, potrivit prevederilor art.47 al Codului electoral, candidaţii în alegeri au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale, calităţile politice, profesionale şi personale, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă ş.a. Astfel, analizînd prin prisma art.47 din Codul electoral conţinutul contestaţiei, fotografiei (screenshot) şi spotului video prezentate în calitate de probe, Comisia constată că acţiunile concurentul electoral, Igor Dodon, la conferinţa organizată în ziua de 5 octombrie 2016 nu pot intra sub incidenţa prohibiţiilor statuate la articolul sus-menţionat ce vizează desfăşurarea agitaţiei electorale. Totodată, în cadrul şedinţei CEC la care s-a examinat contestaţia, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral, Igor Dodon, a confirmat că reflectarea evenimentului din 5 octombrie 2016 de către portalul privesc.eu nu s-a făcut la solicitarea concurentului electoral, iar în ceea ce priveşte portalul socialiştii.md acesta este gestionat de structurile interne ale Partidului Politic "Partidul Socialiştilor din Republica Moldova" şi nicidecum de către concurentul electoral. Prin urmare, se constată lipsa legăturii cauzale între acţiunile concurentului respectiv şi mediatizarea evenimentului, prin prisma art.47 alin.(61) din Codul electoral invocat de contestatar.
În ceea ce priveşte cerinţa de a constata încălcarea de către concurentul electoral, Igor Dodon, a art.47 alin.(61) din Codul electoral, Comisia atrage atenţia că, potrivit prevederilor acestui articol, este interzisă utilizarea materialelor în scop de publicitate electorală, în care apar personalităţi istorice ale Republicii Moldova şi/sau simboluri naţionale. Conform definiţiei date de Regulamentul privind modalitatea plasării publicităţii electorale şi de promovare politică pe panourile publicitare, aprobat prin hotărîrea Comisiei nr.3328 din 28 aprilie 2015, termenul de publicitate electorală înseamnă "acţiuni de pregătire şi răspîndire prin amplasarea informaţiilor sub formă de afişe electorale în perioada electorală". În context, prin noţiunea de afişe electorale se înţeleg acele apeluri, declaraţii, fotografii imprimate sau în format electronic, utilizate de concurenţii electorali care conţin mesaje ce îndeamnă alegătorii în mod expres să voteze un candidat ori altul.
Astfel, avînd în vedere prevederile legale citate mai sus, Comisia conchide că din probele prezentate la contestaţie nu rezultă existenţa şi distribuirea unui material publicitar al concurentului electoral, Igor Dodon, ce ar confirma pretinsele încălcări, or fotografia (screenshot) unde apare concurentul electoral lîngă monumentul lui Şefan cel Mare şi Sfînt nu poate fi considerată ca material publicitar în sensul prevederilor invocate.
În contextul considerentelor expuse, în temeiul art.18 alin.(2), art.47, art.65-67 din Codul electoral şi în conformitate cu Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr.3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge ca neîntemeiată contestaţia nr.CEC-10/8 din 6 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moţarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.382. Chişinău, 11 octombrie 2016. |