BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.398 din 23.12.2005 privind Politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2005

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

H O T Ă R Î R E

privind Politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei

pentru anul 2006

nr. 398  din  23.12.2005

 (în vigoare 02.01.2006) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9-12 art.38 din 20.01.2006

* * *

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006 (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri îl exercită Departamentul politică monetară şi cercetări.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 02 ianuarie 2006 şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei

pentru anul 2006

Strategia şi obiectivele politicii monetare şi valutare a BNM

În temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 Banca Naţională a Moldovei prin conlucrare cu Guvernul Republicii Moldova stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară ca parte componentă a politicii economice unice a statului. Începînd cu anul 1993, de la introducerea monedei naţionale, BNM a promovat o politică monetară şi valutară orientată spre îndeplinirea obiectivului fundamental.

Politica monetară şi valutară promovată de BNM presupune stabilirea unor ţinte cantitative ale ofertei de bani în economie. Strategia acestei politici a BNM este fundamentată pe utilizarea bazei monetare ca obiectiv operaţional şi utilizarea masei monetare ca obiectiv intermediar.

În anul 2006 Banca Naţională a Moldovei va promova în continuare o politică monetară şi valutară adecvată situaţiei economice, orientată spre atingerea obiectivului său fundamental - asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

[Compartimentul modificat prin Hot.BNM nr.330 din 07.12.2006, în vigoare 22.12.2006]

I. Tendinţe macroeconomice, sistemul bancar şi evaluarea

politicii monetare pe anul 2005

Situaţia macroeconomică

Produsul intern brut (PIB) pentru nouă luni ale anului 2005 a însumat 28712.2 mil.lei în preţuri curente, fiind în creştere cu 8.4 la sută în termeni reali faţă de perioada similară a anului precedent. Creşterea PIB a fost determinată de majorarea valorii adăugate brute cu 7.7 la sută, inclusiv a celei formate la servicii cu 8.1 la sută, în sectorul agricol cu 9.9 la sută şi în industrie cu 4.5 la sută faţă de perioada respectivă din anul precedent.

Structura PIB a urmat tendinţa din anii precedenţi: cota dominantă de 54.9 la sută revine sectorului serviciilor, industria deţine 14.8 la sută din PIB, agricultura 17.4 la sută, impozitele nete pe produs şi import 14.8 la sută şi serviciile intermediarilor financiari indirect măsurate minus 1.9 la sută.

Consumul final a constituit 106.2 la sută din PIB, inclusiv formarea brută de capital 27.5 la sută şi exportul net minus 33.7 la sută.

În nouă luni ale anului 2005 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un sold negativ în valoare de 98.3 mil.dolari SUA. Deficitul din comerţul exterior cu bunuri şi servicii s-a majorat faţă de perioada analogică a anului 2004 cu 51.1 la sută, însumînd 769.2 mil.dolari SUA. Exportul de mărfuri şi servicii a sporit faţă de perioada ianuarie-septembrie 2004 cu 9.7 la sută, iar importul - cu 29.3 la sută.

În perioada ianuarie-noiembrie 2005 inflaţia cumulativă a constituit 8.5 la sută, inclusiv preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 6.3 la sută, la mărfurile nealimentare cu 13.7 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 6.2 la sută.

În ianuarie-octombrie 2005 în bugetul de stat au fost acumulate venituri în sumă de 7268.7 mil.lei, ceea ce reprezintă 103.8 la sută faţă de prevederile corespunzătoare. Cheltuielile de stat au constituit 6284.9 mil.lei şi reprezintă 83.6 la sută în raport cu prevederile pentru finele lunii octombrie 2005.

La finele trimestrului III, 2005 datoria de stat internă a constituit 3736.2 mil.lei, iar datoria externă publică directă şi garantată 783.6 mil.dolari SUA.

Piaţa valutară

Evoluţia indicatorilor principali ai pieţei valutare interne pe parcursul a 11 luni ale anului 2005 a fost influenţată preponderent de: (I) caracterul sezonier al fluxurilor şi refluxurilor valutare aferente tranzacţiilor de comerţ internaţional, (II) temperarea ritmului de creştere a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, (III) tendinţa de apreciere a dolarului SUA faţă de euro pe piaţa valutară internaţională, (IV) extinderea depozitelor în valută străină în perioada în care s-a înregistrat cel mai mare flux net de valută, fapt ce a contribuit la diminuarea ofertei de valută pe piaţa valutară internă.

În perioada ianuarie-noiembrie 2005 cursul oficial nominal al monedei naţionale faţă de dolarul SUA s-a depreciat cu 2.9 la sută, comparativ cu aprecierea cu 5.6 la sută în perioada respectivă a anului 2004.

Cursul real efectiv al monedei naţionale (calculat comparativ cu luna decembrie 2000 luînd în consideraţie nivelul inflaţiei în ţările parteneri comerciali şi modificarea cursului de schimb mediu lunar) în luna noiembrie 2005 a constituit 95.5 la sută, înregistrînd o apreciere cu 3.0 puncte procentuale comparativ cu luna decembrie 2004 (92.5 la sută).

Pe pieţele valutare internaţionale pe parcursul perioadei ianuarie - noiembrie 2005 dolarul SUA s-a apreciat faţă de euro cu 13.2 la sută, de la 1.3607 dolari SUA pentru un euro la finele lunii decembrie 2004 pînă la 1.1816 dolari SUA pentru un euro la finele lunii noiembrie 2005.

În 11 luni ale anului 2005 ritmul de creştere a ofertei nete de valută de la persoane fizice a constituit 41.3 la sută, comparativ cu 69.5 la sută din perioada respectivă a anului 2004.

Pe fondalul deprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul SUA, în perioada ianuarie - noiembrie 2005 s-a înregistrat sporirea activelor nete de bilanţ în valută străină ale băncilor comerciale cu 80.2 mil.dolari SUA faţă de creşterea cu 69.5 mil.dolari SUA în perioada respectivă a anului 2004, ceea ce a contribuit la diminuarea ofertei de valută străină pe piaţa valutară internă.

Pe parcursul a 11 luni ale anului 2005 în scopul atenuării fluctuaţiilor excesive ale cursului oficial nominal al monedei naţionale în raport cu dolarul SUA, BNM a intervenit pe piaţa valutară internă utilizînd următoarele instrumente: operaţiuni de cumpărare/vînzare de dolari SUA în sumă netă de 149.3 mil.dolari SUA (inclusiv tranzacţii forward în sumă de 5.35 mil.dolari SUA) şi instrumente reversibile de tip swap (de vînzare) în sumă de 15.03 mil.dolari SUA.

În perioada ianuarie - noiembrie 2005 ponderile valutelor străine în rulajul operaţiunilor pe piaţa valutară internă au constituit: dolarul SUA - 71.6 la sută, euro - 24.1 la sută, rubla rusă - 3.8 la sută şi alte valute neconvertibile - 0.5 la sută. Pe parcursul perioadei ianuarie - noiembrie 2005 pe piaţa valutară internă ponderea dolarului SUA s-a micşorat cu 4.2 puncte procentuale, iar ponderea euro s-a majorat cu 3.6 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului 2004.

În perioada ianuarie - noiembrie 2005 rezervele valutare s-au majorat cu 98.0 mil.dolari SUA, de la 470.3 mil.dolari SUA la finele anului 2004 pînă la 568.31 mil.dolari SUA la finele lunii noiembrie 2005, care estimativ acoperă 2.6 luni de import.

_________________________

1 Conform metodologiei elaborate de Fondul Monetar Internaţional în cadrul Sistemului special de Distribuire a datelor (SSDD).

Sistemul de plăţi

Pe parcursul anului 2005 Banca Naţională a revizuit conceptul utilizării instrumentelor de plată fără numerar, fiind identificată necesitatea optimizării procedurilor şi mecanismelor existente şi elaborarea unui nou cadru normativ.

În acest sens, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a aprobat noi reglementări în domeniul sistemului de plăţi, care definesc într-un mod distinct instrumentele şi documentele de plată utilizate pentru efectuarea plăţilor fără numerar.

Sistemul bancar

În perioada ianuarie-noiembrie 2005 a continuat procesul de consolidare a sistemului bancar. În această perioadă Capitalul de gradul I pe sistem a sporit cu 382.9 mil.lei sau cu 15.7 la sută şi a atins nivelul de 2817.0 mil.lei, fapt ce s-a reflectat pozitiv asupra stabilităţii financiare a băncilor şi capacităţii acestora de a absorbi riscurile aferente operaţiunilor financiare.

În unsprezece luni ale anului 2005 activele totale ale sistemului bancar s-au majorat cu 3510.1 mil.lei sau cu 26.4 la sută şi au atins nivelul de 16805.6 mil.lei. În totalul activelor ponderea cea mai mare a revenit creditelor nete - 55.1 la sută.

Îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite în perioada analizată2, în urma dezvoltării sistemului de control intern, perfecţionării procedurilor interne privind acordarea şi supravegherea creditelor, a condus la diminuarea ponderii creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase şi compromise) cu 2.1 puncte procentuale faţă de finele anului 2004, constituind 4.8 la sută şi respectiv la diminuarea cu 1.0 puncte procentuale a reducerilor pentru pierderi la credite, care la situaţia din 30 noiembrie 2005 au reprezentat 4.9 la sută din portofoliul de credite.

________________________

2 Datele sînt trimestriale.

Dinamica indicatorilor monetari

Pe parcursul perioadei ianuarie-noiembrie 2005 baza monetară s-a majorat cu 8.4 la sută sau cu 448.8 mil.lei faţă de 31 decembrie 2004, constituind 5761.9 mil.lei. Micşorarea rezervelor bancare în perioada de raportare cu 8.8 la sută a fost condiţionată în cea mai mare parte de scăderea mijloacelor în conturile corespondente ale băncilor comerciale la Banca Naţională a Moldovei determinată şi de operaţiunile de sterilizare a lichidităţii excesive din sistemul bancar. Soldul certificatelor Băncii Naţionale a Moldovei, în circulaţie la finele lunii noiembrie, a constituit 413.8 mil.lei, iar cel al depozitelor acceptate de Banca Naţională a Moldovei - 647.5 mil.lei.

În 11 luni ale anului 2005 masa monetară M2 (bani în circulaţie + depozite în MDL + instrumentele pieţei monetare) a crescut cu 27.0 la sută sau cu 2200.0 mil.lei, constituind 10337.0 mil.lei la 30 noiembrie 2005. În structura masei monetare M2 depozitele în moneda naţională au sporit cu 36.3 la sută, iar cel al banilor în circulaţie - cu 16.0 la sută.

Masa monetară M3 s-a majorat cu 26.0 la sută, inclusiv soldul total al depozitelor - cu 30.6 la sută. De menţionat creşterea depozitelor în moneda naţională de 36.3 la sută faţă de creşterea celor în valută străină (exprimate în lei moldoveneşti) cu 23.7 la sută. Creşterea încrederii populaţiei în moneda naţională a condiţionat majorarea soldului depozitelor persoanelor fizice în monedă naţională cu 52.6 la sută.

Volumul depozitelor noi atrase a crescut cu 3367.1 mil.lei faţă de ianuarie-noiembrie 2004 şi a constituit 9309.8 mil.lei, inclusiv volumul depozitelor în lei moldoveneşti a sporit cu 62.4 la sută şi celor în valută străină cu 50.9 la sută. În această perioadă rata medie ponderată a dobînzii la depozitele în moneda naţională a constituit 13.4 la sută, iar la depozitele în valută străină 5.1 la sută, diminuîndu-se cu 1.7 şi majorîndu-se 0.2 puncte procentuale respectiv.

Pe parcursul perioadei ianuarie-noiembrie soldul creditelor în economie a consemnat o creştere cu 2222.9 mil.lei (sau 30.0 la sută) faţă de 31 decembrie 2004, constituind 9622.2 mil.lei.

Majorarea superioară a cererii la creditele noi acordate în monedă naţională faţă de cele în valută străină a fost determinată inclusiv şi de diminuarea ratei medii ponderate a dobînzii (calculată pentru perioada ianuarie-noiembrie 2005) cu 1.8 puncte procentuale faţă de 0.3 puncte procentuale la creditele în valută străină, constituind 19.2 şi 11.1 la sută respectiv.

Utilizarea instrumentelor politicii monetare

Pe parcursul lunilor ianuarie-noiembrie 2005 Banca Naţională a Moldovei a diminuat de două ori ratele dobînzilor la instrumentele sale de reglementare monetară. Ca rezultat la finele lunii noiembrie 2005 rata REPO de cumpărare pe termen de două luni a hîrtiilor de valoare de stat a constituit 12.5 la sută anual, iar coridorul ratelor a fost cuprins între 2.0 la sută anual la depozitele overnight şi 15.0 la sută anual la creditele overnight. Banca Naţională a Moldovei pe parcursul anului 2005 a continuat stabilirea ratei de bază la creditele pe termen lung (mai mare de 5 ani) pentru deservirea creditelor pe termen lung acordate băncilor, care la sfîrşitul lunii noiembrie s-a situat la nivelul de 10.5 la sută anual.

Oferta monetară, suplimentată pe seama intervenţiilor BNM pe piaţa valutară a fost contrabalansată prin extinderea operaţiunilor de sterilizare.

În scopul sterilizării mai eficiente a lichidităţii în exces, Banca Naţională a Moldovei a implementat un instrument nou - Certificatele BNM (CBN), care împreună cu atragerea de depozite de la băncile comerciale au constituit principalele instrumente de sterilizare a lichidităţii în sistemul bancar.

Suma operaţiunilor de sterilizare, efectuate de Banca Naţională a Moldovei în perioada ianuarie-noiembrie 2005, a constituit 8153.3 mil.lei. Ratele medii lunare a dobînzii la operaţiunile de sterilizare s-au diminuat pe parcursul anului de la 6.66 la sută - în luna ianuarie la 3.77 la sută - în luna noiembrie.

Vînzările de Certificate ale BNM. Pe parcursul a unsprezece luni ale anului 2005 Banca Naţională a Moldovei a desfăşurat licitaţii de plasare a Certificatelor BNM, prin intermediul cărora au fost oferite spre vînzare CBN cu termenul de circulaţie 28 zile în volum total de 4295.0 mil.lei. Cererea participanţilor a însumat 5965.0 mil.lei, volumul efectiv cifrînd 4018.8 mil.lei. Rata medie formată pentru perioada ianuarie-noiembrie 2005 constituie 3.11 la sută anual.

Operaţiuni de depozit. Pe parcursul lunilor ianuarie-noiembrie, Banca Naţională a Moldovei a desfăşurat licitaţii de depozit la care s-a oferit un volum de 4290.0 mil.lei. Suma integrală a cererilor băncilor comerciale a constituit 6510.5 mil.lei, iar valoarea cererilor acceptate a constituit 4134.5 mil.lei. Termenul mediu ponderat la depozitele acceptate constituie 47 zile. Rata medie ponderată pentru ianuarie- noiembrie 2005 a cifrat 3.52 la sută anual.

Rezervele obligatorii. În luna aprilie 2005 a fost definitivată perioada de trecere la constituirea rezervelor obligatorii separat în lei moldoveneşti şi valută liber convertibilă, demarată de către BNM în luna iulie 2004.

Datoria Guvernului faţă de Banca Naţională a Moldovei. În structura datoriei interne de stat, cota majoritară este reprezentată de datoria către BNM, care la finele lunii noiembrie 2005 totalizează 2611.0 mil.lei, fiind constituită din datoria la împrumuturi - 2211.0 mil.lei şi datoria reprezentată prin hîrtii de valoare de stat în portofoliul Băncii Naţionale - 400.0 mil.lei.

În anul 2005 Banca Naţională a Moldovei nu a acordat împrumuturi noi Guvernului. Datoria statului faţă de BNM la situaţia din 30 noiembrie 2005 comparativ cu 31 decembrie 2004 s-a diminuat cu 127.0 mil.lei.

II. Politica monetară şi valutară pentru anul 2006

Politica monetară şi valutară, inclusiv direcţiile principale de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006 sînt elaborate în temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei. La elaborarea Politicii monetare şi valutare a BNM pentru anul 2006 au fost consultate: 1) Scenariile dezvoltării economiei Republicii Moldova prezentate în Cadrul de cheltuieli pe termen mediu pe anii 2006-2008, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) ce prevăd o creştere a PIB cu 4.0 la sută în anul 2006; 2) Legea bugetului de stat pe anul 2006; 3) Strategia Guvernului Republicii Moldova şi Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-2010.

Politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2006 se bazează pe următoarele considerente:

- menţinerea obiectivului de inflaţie 12.0 la sută anual;

- tendinţele de economisire şi consum ale populaţiei se vor păstra similare celor înregistrate în anul 2005;

- oferta netă de valută străină pe piaţa valutară internă va păstra tendinţele anului 2005;

- onorarea datoriei externe de către stat conform Legii bugetului de stat pe anul 2006 şi deservirea creditelor Fondului Monetar Internaţional de către BNM (25.7 mil.dolari SUA).

Pronosticul indicatorilor monetari al BNM pentru anul 2006 prevede următoarele:

a) creşterea bazei monetare va fi cuprinsă în limita de sus de 20.0 la sută;

b) creşterea masei monetare M2 va fi cuprinsă în limita de sus de cca 10.0 la sută;

c) gradul monetizării M2 (raportul masei monetare M2 către PIB) la nivelul de circa 30.0 la sută la sfîrşitul anului;

d) nivelul rezervelor obligatorii se va conforma evoluţiei situaţiei macroeconomice a ţării.

Datoria Guvernului Republicii Moldova către BNM va fi în limita de 2492.2 mil.lei. la finele anului 2006.

[Compartimentul modificat prin Hot.BNM nr.330 din 07.12.2006, în vigoare 22.12.2006]

Politica monetară

Întru realizarea Politicii monetare pentru anul 2006 Banca Naţională a Moldovei va utiliza totalitatea instrumentelor de dirijare a lichidităţii băncilor, inclusiv în calitate de instrumente pentru sterilizarea excesului de lichiditate din sistemul bancar: Certificatele Băncii Naţionale, depozitele plasate la Banca Naţională a Moldovei, vînzările din portofoliul BNM a HVS şi operaţiunile REPO de vînzare a HVS, precum şi în scopul menţinerii lichidităţii băncilor, pe lîngă operaţiunile REPO de cumpărare a HVS, creditele/depozitele overnight se va implementa mecanismul creditului "intraday".

Banca Naţională a Moldovei va continua să promoveze o politică a ratelor prin utilizarea metodei coridorului, cea mai înaltă rată va fi aplicată la creditele overnight, iar cea mai joasă rată la depozite overnight. Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei va fi considerată rata REPO de cumpărare pe termen de două luni a hîrtiilor de valoare de stat, care va servi drept reper pentru determinarea ratelor la celelalte instrumente din coridor. Banca Naţională a Moldovei va continua în scopul dezvoltării pieţei monetare interbancare din Republica Moldova publicarea ratelor de referinţă CHIBOR (Chisinau Interbank Offered Rate) şi CHIBID (Chisinau Interbank Bid Rate) pe pagina oficială Web a BNM.

Politica valutară

Banca Naţională a Moldovei în anul 2006 va menţine în continuare regimul valutar flotant şi va stabili cursul oficial al leului moldovenesc în raport cu dolarul SUA în baza cursurilor valutare preponderente pe piaţa valutară internă.

În acest context, Banca Naţională a Moldovei îşi rezervă dreptul de a efectua intervenţii valutare în scopul de a atenua fluctuaţiile excesive ale cursului oficial. În calitate de instrumente ale politicii valutare vor fi utilizate intervenţii directe pe piaţa valutară internă, inclusiv tranzacţii forward, precum şi operaţiuni reversibile valutare de tip swap.

În cadrul implementării Politicii valutare pentru anul 2006 Banca Naţională a Moldovei va tinde spre menţinerea rezervelor valutare internaţionale la un nivel acceptabil pentru acoperirea a circa trei luni de import şi va continua plasarea activelor sale valutare în instrumente investiţionale care corespund criteriilor de siguranţă şi lichiditate.

Sistemul de plăţi

În conformitate cu Strategia Guvernului şi Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005 - 2010, în anul 2006 va fi finalizată implementarea sistemului automatizat de plăţi interbancare de generaţie nouă.

Implementarea sistemului nominalizat are ca scop asigurarea conformării sistemului de plăţi interbancare al Republicii Moldova cu standardele şi practicile internaţionale, precum şi accelerarea şi eficientizarea efectuării plăţilor fără numerar.

Sistemul automatizat de plăţi interbancare va fi compus din sistemul de decontare pe bruto în timp real destinat plăţilor urgente şi de mare valoare, şi sistemul de compensare cu decontare pe neto destinat plăţilor de mică valoare.

Supravegherea bancară

În scopul menţinerii în continuare a stabilităţii financiare a sectorului bancar şi contribuirii astfel la creşterea posibilităţilor acestuia de intermediere a fluxurilor de capital în vederea majorării volumului de investiţii autohtone şi străine în diferite ramuri ale economiei, Banca Naţională a Moldovei va concentra eforturile pentru dezvoltarea durabilă a sectorului bancar, ţinînd cont de standardele internaţionale acceptate în acest domeniu. Întru realizarea acestui scop vor fi întreprinse în continuare măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, Strategiei Guvernului Republicii Moldova şi Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-2010, Planului de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, la elaborarea cărora s-a ţinut cont de recomandările expuse în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar.

În contextul celor expuse mai sus, activitatea BNM va fi axată în scopul:

a) promovării dezvoltării capacităţilor băncilor privind evaluarea şi gestionarea riscurilor aferente diferitelor tipuri de activităţi bancare, precum şi capacităţilor lor de a acoperi adecvat aceste riscuri cu capital propriu;

b) perfecţionării procedurilor interne de control ale băncilor, metodelor de dirijare a activelor şi pasivelor, precum şi procedurilor de verificare şi evaluare ale acestora, inclusiv politicilor şi procedurilor pentru identificarea, monitorizarea şi dirijarea riscului de ţară şi de piaţă;

c) promovării politicilor privind identificarea proprietarilor care exercită o influenţă considerabilă asupra managementului şi activităţii băncii, în vederea determinării structurii proprietarilor şi surselor mijloacelor vărsate în capitalul băncii;

d) promovării politicii privind acceptarea în calitate de acţionari a persoanelor, activitatea cărora creează premise suficiente pentru funcţionarea prudentă a băncii şi neadmiterii majorării în continuare a cotelor substanţiale deţinute de acţionarii care vor influenţa negativ asupra activităţii băncii.

 _________________________

Notă: În cazul unor modificări de ordin macroeconomic ale situaţiei economice şi financiare, ce vor influenţa politica monetară şi valutară, precum şi în cazul reluării finanţării Republicii Moldova din partea instituţiilor financiare internaţionale, Banca Naţională a Moldovei îşi rezervă dreptul de a revedea Politica monetară şi valutară pe parcursul anului 2006.