Hotărâri
Hotărîre nr.4/2 din 31.01.2002 cu privire la rezultatele controlului tematic al FINN "York-Invest"
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la rezultatele controlului
tematic al FINN "York-Invest"
Nr.4/2 din 31.01.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/58 din 14.02.2002
* * *
În baza ordinului Preşedintelui nr.50 din 17.07.2001, grupul de
control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a efectuat controlul
unor tranzacţii de înstrăinare a activelor FINN "York-Invest" (în
continuare - fondul) şi al legitimităţii calculării remunerării
managerului fondului pentru anii 1994-1996 şi a constatat următoarele.
În luna decembrie 2000, în detrimentul acţionarilor săi, fondul a
înstrăinat cotele de 80% în SRL Frizerie "Prilej", SRL Cafeneaua
"Santal" şi SRL Fotografia "Naiada" la preţuri subestimate, care sînt
considerabil mai mici decît cele reale.
Decizia de înstrăinare a acestor obiecte aparţine consiliului
fondului, însă preţul de vînzare a fost stabilit unilateral de compania
managerială "Omega-Prim" SRL în persoana dlui Grigore Condurache, care
poartă răspundere prevăzută de legislaţie în conformitate cu art. 74
alin.(2) al Legii privind societăţile pe acţiuni şi art. 19 alin.(1) şi
alin.(3) al Legii cu privire la fondurile de investiţii.
În luna august 2000 judecătoria sect. Centru a emis Decizia de
încasare de la fond a sumei de 1883707 lei în favoarea dlui Petru Rusu,
pentru activitatea ultimului în calitate de manager al fondului în
perioada martie 1994 - martie 1996. Decizia în cauză este nelegitimă şi
atentează la drepturile acţionarilor fondului din următoarele motive:
1. În procesul judiciar, din partea fondului au participat doi
reprezentanţi împuterniciţi de membrul consiliului dl Valentin Margine,
care, însă, nu avea dreptul să elibereze procuri de reprezentare a
fondului în instanţa de judecată.
2. Perioada pentru care s-a calculat pretinsa remunerare a fost
stabilită incorect şi, respectiv, limita maximală a remunerării
constituie 1,65 mln lei, dar care nu indică la obligativitatea plăţii
integrale.
3. Reieşind din prevederile contractului din 24.03.1994 dintre dl
Petru Rusu şi FINN "York-Invest", mărimea fixă a recompensei urmează a
fi stabilită de către adunarea generală a acţionarilor fondului, în
dependenţă de creşterea activelor nete şi luînd în consideraţie
cheltuielile reale suportate de fond. Totodată, nu a fost stabilită vreo
decizie legitimă a adunării generale a acţionarilor fondului care ar
prevedea expres remunerarea managerului-persoană fizică într-un cuantum
concret. Decizia adunării generale a fondatorilor fondului din 15.07.96
nu are putere juridică, deoarece o asemenea decizie putea fi luată numai
cu participarea acţionarilor din a doua emisie, iar decizia adunării
generale din 25.10.1996 stipulează doar aprobarea contractului cu
managerul şi nu confirmă achitarea remunerării managerului în mărime de
1883707 lei.
Totodată, pentru a-şi revendica recompensa dl Petru Rusu urmează să
se adreseze adunării generale a acţionarilor FINN "York-Invest".
Reieşind din cele expuse,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. A remite Procuraturii Generale a Republicii Moldova materialele
privind calificarea activităţii conducerii FINN "York-Invest" în
persoana dlui Grigorii Condurache, ca fiind în detrimentul acţionarilor
fondului, în rezultatul căreia acestora le-a fost adus prejudiciu.
2. Direcţia juridică a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare va
înainta cererea de anulare a Deciziei judecătoriei sectorului Centru din
10 august 2000.
3. Controlul asupra executării pct. 1 al prezentei hotărîri se pune
în sarcina Departamentului supraveghere, control şi anchetă, iar pct.2 -
în sarcina Direcţiei juridice.
PREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE
A VALORILOR MOBILIARE Gheorghe CĂLCÎI
Chişinău, 31 ianuarie 2002.
Nr. 4/2.