Acte judiciare
Hotărîre nr.4 din 01.03.2004 privind alegerea Preşedintelui Curţii Constituţionale şi a unui judecător care va exercita funcţiile Preşedintelui Curţii în timpul absenţei acestuia
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
privind alegerea Preşedintelui Curţii Constituţionale şi
a unui judecător care va exercita funcţiile Preşedintelui
Curţii în timpul absenţei acestuia
Nr.4 din 01.03.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-41/11 din 05.03.2004
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa judecătorilor:
Constantin LOZOVANU, Dumitru PULBERE, Victor PUŞCAŞ, Elena SAFALERU
şi Ion VASILATI, examinînd procesul-verbal nr.1 din 1 martie 2004 al
comisiei de numărare a voturilor pentru alegerea Preşedintelui Curţii
Constituţionale, în baza art.7 din Legea cu privire la Curtea
Constituţională şi art.5 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale
şi conducîndu-se după prevederile art.140 din Constituţie, art.26
alin.(1) şi (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.66
din Codul jurisdicţiei constituţionale,
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă procesul-verbal nr.1 din 1 martie 2004 al comisiei de
numărare a voturilor pentru alegerea Preşedintelui Curţii
Constituţionale.
2. În funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un
termen de 3 ani, prin vot secret, se alege unanim domnul Victor Puşcaş.
3. Pentru exercitarea funcţiilor Preşedintelui Curţii
Constituţionale în timpul absenţei acestuia se alege unanim judecătorul
Constantin Lozovanu.
4. Prezenta Hotărîre este definitivă şi se publică în "Monitorul
Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
JUDECĂTORUL
CURŢII CONSTITUŢIONALE Constantin LOZOVANU
Chişinău, 1 martie 2004.
Nr.4.