Hotărîre nr.4165 din 29.09.2015 cu privire la delegarea reprezentanţilor Comisiei Electorale Centrale la Bucureşti, România
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la delegarea reprezentanţilor Comisiei
Electorale Centrale la Bucureşti, România
nr. 4165 din 29.09.2015
(în vigoare 29.09.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 332-339 art. 2487 din 11.12.2015
* * *
În conformitate cu art.18 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.10 din 5 ianuarie 2012 şi acceptînd invitaţia Autorităţii Electorale Permanente a României de a participa în cadrul seminarului "Codificarea Dreptului Electoral", care va avea loc în perioada 19-20 octombrie 2015 la Bucureşti, România, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se deleagă, pentru perioada 18-21 octombrie 2015, domnul Ştefan Urîtu, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale şi domnul Stanislav Bondari, consultant al Direcţiei juridice din cadrul Aparatului Comisiei, în vederea participării la seminarul "Codificarea Dreptului Electoral", care va avea loc în perioada 19-20 octombrie 2015 la Bucureşti, România.
2. Delegaţia se va deplasa la Bucureşti cu automobilul personal al vicepreşedintelui CEC pe traseul Chişinău-Bucureşti-Chişinău.
3. Direcţia financiar-economică va achita cheltuielile de combustibil, Cartea Verde şi diurna conform legislaţiei în vigoare.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Ştefan URÎTU |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4165. Chişinău, 29 septembrie 2015. | |