Hotărîre nr.43 din 02.04.99 cu privire la completarea Regulamentului privind modul de efectuare a operaţiunilor de reasigurare, aprobat prin Hotărîrea Serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor nr.21 din 22 februarie 1999
MINISTERUL DE FINANŢE
Serviciul de Stat pentru supravegherea asigurărilor
H O T Ă R Î R E
cu privire la completarea Regulamentului privind modul de efectuare a
operaţiunilor de reasigurare, aprobat prin Hotărîrea Serviciului de stat
pentru supravegherea asigurărilor nr.21 din 22 februarie 1999
nr. 43 din 02.04.99
(în vigoare 08.04.1999)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.33-34 art.69 din 08.04.1999
* * *
Abrogat: 03.12.2004
Hotărîrea ISSAFNP nr.109 din 16.11.2004
În conformitate cu art.54 al Legii "Cu privire la asigurări" nr.1508-XII din 15 iunie 1993 şi p.2.1.8 al Regulamentului Serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.77 din 8 februarie 1996, Serviciul de stat pentru supravegherea asigurărilor
HOTĂRĂŞTE:
1. În Regulamentul privind modul de efectuare a operaţiunilor de reasigurare, aprobat prin Hotărîrea Serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor "Despre aprobarea Regulamentului privind modul de efectuare a operaţiunilor de reasigurare" nr.21 din 22 februarie 1999 (Monitorul Oficial nr.22-23 din 4 martie 1999, art.52) se introduc următoarele completări:
1) La p.1.7. se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"Cota-parte a riscurilor transmise în reasigurare reasigurătorilor străini nu poate depăşi 90% din suma de asigurare pe fiecare contract de asigurare în parte".
2) La p.2.6. se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:
"Mărimea comisionului în cazul transmiterii în reasigurare a riscurilor la reasigurătorii străini nu poate fi mai mică de 15% din prima de asigurare, calculată pentru transmitere în reasigurare".
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.
| ŞEFUL SERVICIULUI DE STAT | |
| PENTRU SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR | Ion POPESCU |
Chişinău, 2 aprilie 1999. |
|
| Nr.43. |