BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.49/15 din 09.10.2014 cu privire la înregistrarea prospectului ofertei publice de preluare obligatorie a acţiunilor emise de Societatea pe acţiuni "MAGISTRALA"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.10.2014

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la înregistrarea prospectului ofertei publice de preluare obligatorie

a acţiunilor emise de Societatea pe acţiuni "MAGISTRALA"

nr. 49/15  din  09.10.2014

 (în vigoare 17.10.2014) 

Monitorul Oficial nr.313-318 art.1475 din 17.10.2014

* * *

Examinînd materialele prezentate de ofertantul Societatea cu răspundere limitată "PROFIT INVEST", în temeiul art.8 lit.k) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.21 alin.(8) şi art.22 din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.183-185, art.655), art.84 alin.(5) din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art.147 alin.(13) şi alin.(14) din Legea nr.171 din 11.07.2012 "Privind piaţa de capital" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197, art.665) şi Instrucţiunii cu privire la oferta publică a valorilor mobiliare pe piaţa secundară, aprobată prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.64/4 din 31.12.2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.53-54, art.215), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează prospectul ofertei publice de preluare obligatorie pe piaţa secundară a valorilor mobiliare, iniţiată de ofertantul Societatea cu răspundere limitată "PROFIT INVEST", obiectul căreia îl constituie procurarea a 1245433 acţiuni ordinare nominative, emise de Societatea pe acţiuni "MAGISTRALA" (str. 31 August 20/B, mun. Bălţi, IDNO1002602003473), la preţul de 0,9 lei per acţiune, cu termen de acţiune de 30 de zile din data anunţării.

2. Prevederile art.30 şi art.31 din Legea nr.171 din 11.07.2012 "Privind piaţa de capital" nu se aplică după derularea prezentei oferte.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.