Hotărâri
Hotărîre nr.49 din 06.03.2002 cu privire la aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului pentru
furnizarea şi utilizarea gazelor naturale
Nr.49 din 06.03.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-48/116 din 04.04.2002
* * *
Abrogat: 29.08.2008
Hotărîrea ANRE nr.304 din 07.08.2008
În scopul reglementării relaţiilor dintre unităţile de distribuţie,
furnizori şi consumatori privind racordarea la reţeaua de gaze,
contractarea, furnizarea şi plata gazelor naturale, precum şi prestarea
altor servicii consumatorilor de către unitatea de distribuţie şi
furnizor, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru
Reglementare în Energetică HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor
naturale (se anexează).
2. Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale va
fi înregistrat la Ministerul Justiţiei şi va intra în vigoare din
momentul publicării în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
DIRECTORUL GENERAL
AL AGENŢIEI NAŢIONALE
PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ Nicolae TRIBOI
Director Marin PROFIR
Director Vasile CARAFIZI
Chişinău, 6 martie 2002.
Nr. 49.
Aprobat Înregistrat:
Hotărîrea Consiliului de
administraţie al ANRE Ministerul Justiţiei
nr. 49 din 6 martie 2002 nr. 261 din 6 martie 2002
Nicolae Triboi Ion Morei
REGULAMENTUL
pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale
1. Scopul
Prezentul Regulament pentru furnizarea şi utilizarea gazelor
naturale, numit în continuare Regulamentul, este elaborat în
conformitate cu actele legislative şi normative, actele şi documentele
normativ-tehnice şi normativ-economice, standardele Republicii Moldova
şi stabileşte relaţiile dintre unitatea de distribuţie, furnizor şi
consumator privind racordarea la reţeaua de gaze, contractarea,
furnizarea şi plata gazelor naturale, precum şi utilizarea gazelor
naturale de către consumatori.
2. Definiţii
2.1. ANRE: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a
Republicii Moldova - autoritate a administraţiei publice permanentă cu
statut de persoană juridică ce reglementează activităţile economice şi
comerciale desfăşurate în sistemul de gaze.
2.2. Aparat de utilizare: sistem mecanic complex destinat să consume
în condiţii igienice, economice şi de siguranţă gaze naturale
combustibile, într-un focar sau într-o incintă, prin intermediul
arzătoarelor.
2.3. Arzător: construcţie mecanică destinată să ardă gaze naturale
combustibile, în condiţii igienice, economice şi de siguranţă.
2.4. Aviz de racordare: aviz scris, eliberat de către unitatea de
distribuţie solicitantului privind condiţiile, obligatorii de îndeplinit
de către solicitant, pentru racordarea instalaţiei lui de utilizare la
reţeaua de gaze.
2.5. Aviz de sistare a furnizării gazelor naturale: aviz scris,
expediat consumatorului de către furnizor, prin care consumatorul este
prevenit de posibila sistare a furnizării gazelor naturale.
2.6. Branşament: conductă de legătură, prin care gazele naturale
sînt transportate de la o conductă care aparţine sistemului de
distribuţie pînă la ieşirea din robinetul de branşament, staţia sau
postul de reglare.
2.7. Consum fraudulos: sustragere de gaze naturale din reţeaua de
gaze prin deteriorarea echipamentului de măsurare, modificarea
neautorizată a schemei de conectare a echipamentului de măsurare,
ruperea sigiliilor acestuia, intervenţia în funcţionarea normală a
echipamentului de măsurare, prin diferite metode fără deteriorarea
acestuia, conectarea la reţeaua de gaze fără evidenţa consumului,
utilizarea de gaze naturale în lipsa contractului încheiat cu furnizorul.
2.8. Consumator: persoană fizică sau juridică, parte a unui contract
de furnizare a gazelor naturale, care utilizează gazele naturale, în
calitate de combustibil sau de materie primă şi ale cărei instalaţii de
utilizare sînt racordate la reţeaua de alimentare cu gaze naturale.
2.9. Consumator casnic: persoană fizică care utilizează gazele
naturale în locuinţă, pentru necesităţi casnice şi nu pentru practicarea
unor activităţi în scopul obţinerii de profit.
2.10. Consumator industrial: consumatorul care utilizează gazele
naturale pentru fabricarea producţiei industriale, extragerea materiei
prime, prelucrarea materiei prime şi producţiei, efectuarea altor
lucrări şi prestări de servicii de acest gen. De asemenea, se consideră
consumatori industriali şantierele de construcţie, întreprinderile de
producere, transport şi distribuţie a energiei de toate formele,
staţiile de pompare, unităţile de transport feroviar, rutier, naval,
aerian etc.
2.11. Consumator agricol: consumatorul care utilizează gazele
naturale în scopul cultivării plantelor şi creşterii animalelor. De
asemenea, se consideră consumatori agricoli staţiile de irigare,
gospodăriile silvice, piscicole, laboratoarele veterinare, staţiile de
protecţie a plantelor şi animalelor etc.
2.12. Consumator comercial: consumatorul care utilizează gazele
naturale în scopul realizării mărfurilor, producţiei agricole,
industriale şi prestării de servicii populaţiei şi agenţilor economici.
2.13. Consumator bugetar: consumatorul clasificat ca organizaţie/
instituţie bugetară (şcoală, grădiniţă de copii, unitate militară,
instituţie penitenciară etc.), finanţată din bugetul de stat sau bugetul
unităţilor administrativ-teritoriale, ce utilizează gazele naturale
pentru diferite necesităţi.
2.14. Consumatori terţiari: consumatorii care utilizează gazele
naturale, dar nu sînt incluşi în categoria consumatorilor casnici,
industriali, agricoli, comerciali şi bugetari.
2.15. Debit de gaze: volumul de gaze la stare normală (t=0 grade C,
P=101320 Pa), care trece printr-un aparat (contor, regulator, aparat de
utilizare, arzător etc.), într-o unitate de timp.
2.16. Debit avizat: volumul maxim de gaze la stare normală (t=0
grade C, P=101320 Pa), indicat în avizul de racordare, pentru care se
dimensionează instalaţia de utilizare a gazelor naturale.
2.17. Debit contractat: volumul maxim de gaze la starea standard (t=
+20 de grade C şi P=101320 Pa), care poate fi utilizat de consumator
într-o unitate de timp, convenit de a fi furnizat consumatorului şi
înscris în contractul de furnizare.
2.18. Debit instalat: suma debitelor de gaze nominale ale aparatelor
de utilizare existente într-o instalaţie de utilizare.
2.19. Echipament de măsurare: ansamblul aparatelor sau sistemelor
care servesc la măsurarea volumului şi/sau a debitului de gaze naturale
furnizate consumatorului în vederea facturării.
2.20. Furnizor: persoana juridică, deţinătoare de licenţă pentru
furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate.
2.21. Forţă majoră: evenimentele imprevizibile şi insurmontabile în
interpretarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.
2.22. Gaze naturale: în sensul Regulamentului prin astfel de gaze se
vor înţelege gazele definite în standardul în vigoare (GOST 5542-87)
(vezi standardul).
2.23. Instalaţie de utilizare: ansamblu de instalaţii şi reţele ale
consumatorului (solicitantului), destinate utilizării gazelor naturale
şi situate în aval de punctul de delimitare.
2.24. Înlocuirea echipamentului de măsurare: procedeu de demontare,
reparare şi remontare a echipamentului de măsurare defectat sau care nu
corespunde condiţiilor tehnice de consum, sau procurarea unui echipament
nou şi remontarea lui în locul celui defectat sau celui care nu
corespunde condiţiilor tehnice de consum.
2.25. Întrerupere: suspendarea temporară a furnizării gazelor
naturale consumatorilor, fără deconectarea lor de la reţeaua de gaze. cu
avizarea prealabilă a consumatorilor.
2.26. Întrerupere programată: suspendare temporară a furnizării
gazelor naturale consumatorilor, fără deconectarea lor de la reţeaua de
gaze, cauzată de necesitatea efectuării unor lucrări de exploatare
şi/sau reparaţii planificate de către unitatea de distribuţie şi
anunţată din timp consumatorilor.
2.27. Întrerupere neprogramată: suspendare temporară a furnizării
gazelor naturale consumatorilor, fără deconectarea lor de la reţeaua de
gaze, cauzată de accidente în reţeaua de gaze.
2.28. Loc de consum: amplasament al instalaţiei de utilizare a
consumatorului prin care se consumă gazele naturale recepţionate prin
unul sau mai multe puncte de delimitare.
2.29. Metodologie de Calculare a Costurilor pentru Servicii
adiţionale: proceduri de calculare a cheltuielilor, care nu au fost
incluse în tariful pentru gazele naturale, suportate de către unitatea
de distribuţie pentru racordarea consumatorilor la reţelele sale de
aprovizionare cu gaze sau la acordarea altor servicii consumatorilor şi
furnizorilor, legate de furnizarea gazelor naturale.
2.30. Norme: acte legislative şi normative, acte şi documente
normativ-tehnice şi normativ-economice, regulamente, standarde ale
Republicii Moldova.
2.31. Conductă de ocolire (by-pass): tronson de reţea, prevăzut cu
robinete de închidere, care face legătură între conducta de intrare şi
cea de ieşire a unui contor sau echipament de măsurare, a unei staţii
(post) de reglare-măsurare.
2.32. Petiţie: expunere în scris, adresată furnizorului, de către un
consumator sau un grup de consumatori, în care se formulează o cerere, o
plîngere, o revendicare referitoare la activitatea furnizorului,
încălcarea de către furnizor a condiţiilor contractuale, violarea
drepturilor consumatorului(lor) etc.
2.33. Plata pentru reconectare: plata pentru lucrările necesare
reconectării instalaţiei de utilizare a consumatorului la reţeaua de
gaze a unităţii de distribuţie.
2.34. Post de reglare-măsurare: ansamblul de aparate, armaturi şi
accesorii, amplasat într-o cabină, sau direct pe agregatele tehnologice,
prin care se efectuează măsurarea, reducerea şi reglarea presiunii
gazelor.
2.35. Punct de delimitare: locul în care instalaţia de utilizare se
racordează la reţeaua de distribuţie a gazelor şi în care imobilul
consumatorului şi imobilul unităţii de distribuţie sau al furnizorului
se delimitează după dreptul de proprietate.
2.36. Regim de avarie: regim tehnologic caracterizat prin
înrăutăţirea sub nivelul reglementat a parametrilor de funcţionare a
reţelei de transport şi/sau distribuţie a gazelor naturale.
2.37. Regim de limitare a consumului: situaţie în care este necesară
reducerea la anumite limite a consumului de gaze de către consumator,
asigurînd totodată funcţionarea aparatelor de utilizare la parametrii
normali în scopul evitării situaţiilor de avarie.
2.38. Reţea de distribuţie: sistem format din conducte de gaze de
presiune înaltă, medie şi joasă, accesorii, staţii şi instalaţii de
reglare, aflate în aval de punctul de racordare la reţeaua de transport
a gazelor şi în amonte de punctul de delimitare, care servesc în
ansamblu la distribuţia şi furnizarea gazelor naturale pînă la punctul
de delimitare. Noţiunile de amonte şi aval corespund sensului de curgere
a gazelor naturale în instalaţii dinspre unitatea de distribuţie spre
consumator.
2.39. Reţea da transport: sistem format din conducte de gaze de
presiune înaltă, cu staţii de compresoare, de distribuţie şi de
măsurare, care servesc în ansamblu la transportul de gaze.
2.40. Robinet de branşament: robinetul, montat la capătul
branşamentului, de la care se poate opri, în întregime furnizarea
gazelor naturale consumatorilor.
2.41. Robinet de incendiu: robinetul, montat, la intrarea
instalaţiilor de utilizare în clădiri, de la care se poate opri,
integral, furnizarea gazelor într-un corp de clădire, hală industrială
etc.
2.42. Robinet de siguranţă: robinetul, montat pe instalaţia de
utilizare, de la care se poate opri furnizarea gazelor naturale la
aparatul respectiv de utilizare.
2.43. Sesizare: înştiinţarea verbală a unităţii de distribuţie sau
furnizorului de către consumator (prin telefon sau în persoană) despre
întreruperea accidentală sau alte deranjamente din reţeaua de gaze a
unităţii de distribuţie care periclitează calitatea gazelor naturale
furnizate consumatorului sau funcţionarea normală a sistemului de gaze.
2.44. Sistarea furnizării gazelor naturale: încetarea furnizării de
gaze naturale la locul de consum, pe parcursul perioadei de suspendare a
acţiunii contractului sau încetarea definitivă a furnizării de gaze
naturale, prin deconectarea instalaţiei de utilizare de la reţeaua de
gaze, efectuată din propria iniţiativă a furnizorului deoarece
consumatorul nu respectă obligaţiile contractuale.
2.45. Sistem pauşal: modul de stabilire, prin calcul, a consumului
de gaze, în funcţie de debitul instalat şi de numărul orelor de
utilizare, pe tipuri de aparate de utilizare.
2.46. Situaţie de avarie: situaţie în care, din cauza deteriorării
unor instalaţii, conducte, armături, accesorii din sistemul de
distribuţie şi transport a gazelor, nu se mai pot menţine în limitele
necesare parametrii tehnologici principali.
2.47. Stare normală: starea termodinamică a gazelor naturale
caracterizată prin temperatura de 273,15K (0 grade C) şi presiunea de
101320 Pa (760 mm Hg).
2.48. Stare standard: starea termodinamică a gazelor naturale
caracterizată prin temperatura de 293,15K (20 de grade C) şi presiunea
de 101320 Pa (760 mm Hg).
2.49. Staţie de predare: ansamblul instalaţiilor de reducere şi
reglare a presiunii, măsurare şi odorizare, prin care gazele din
reţelele de transport sînt furnizate unităţii de distribuţie, sau, în
unele cazuri, direct consumatorului.
2.50. Staţie de reglare-măsurare: ansamblul de aparate, armaturi şi
accesorii, amplasat într-o clădire separată, prin care se face reducerea
şi reglarea presiunii precum şi măsurarea debitelor de gaze.
2.51. Suspendarea acţiunii contractului: încetarea temporară a
acţiunii contractului de furnizare a gazelor naturale la cererea, în
scris, a consumatorului sau din iniţiativa furnizorului.
2.52. Verificare: totalitatea operaţiilor efectuate de laboratoarele
autorizate în scopul determinării erorii echipamentului de măsurare şi
confirmării corespunderii lui cerinţelor tehnice în vigoare.
2.53. Volum minim de avarie: volumul minim de gaze, strict necesar
consumatorului, pentru menţinerea în funcţiune a aparatelor utilizatoare
care condiţionează securitatea instalaţiilor şi a personalului,
convenită ca valoare şi durată pe baza datelor de proiect.
2.54. Volumul contractat: volumul de gaze naturale stipulat în
contract pe care furnizorul se obligă al furniza consumatorului, iar
consumatorul al plăti după ce a fost utilizat.
2.55. Unitatea de distribuţie: persoană juridică, deţinătoare de
licenţă pentru distribuţia de gaze naturale. Unitatea de distribuţie
poate fi şi furnizor de gaze naturale la tarife reglementate.
3. Dispoziţii generale
3.1. Prevederile Regulamentului se aplică la contractarea,
furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, la proiectarea, executarea,
recepţionarea, exploatarea şi întreţinerea reţelelor şi instalaţiilor
sistemului de alimentare cu gaze naturale.
3.2. Consumatorul de gaze poate avea unul sau mai multe locuri de
consum. Prevederile Regulamentului se aplică consumatorului în raport cu
fiecare loc de consum luat separat.
3.3. Consumatorii, cu excepţia celor casnici, trebuie să dispună de
permis de utilizare a gazelor naturale eliberat, în modul stabilit
conform Normelor.
3.4. Consumatorii de gaze după apartenenţa ramurală se împart în
următoarele categorii:
a) consumatori agricoli;
b) consumatori bugetari;
c) consumatori casnici;
d) consumatori comerciali;
e) consumatori industriali;
f) consumatori terţiari.
3.5. Proiectarea instalaţiilor de distribuţie şi de utilizare a
gazelor naturale se va efectua numai după obţinerea tuturor avizelor şi
acordurilor cerute în conformitate cu Normele.
3.6. Lucrările de executare şi recepţionare a instalaţiei de
utilizare a gazelor naturale a solicitantului (consumatorului) se vor
efectua numai după avizarea proiectelor de către unitatea de
distribuţie. Lucrările respective se plătesc integral de către
solicitant (consumator).
3.7. Consumatorul este responsabil de exploatarea şi întreţinerea
instalaţiei de utilizare ce îi aparţine, precum şi de respectarea
regulilor tehnicii de securitate în instalaţia sa de utilizare. În acest
scop consumatorul este obligat să posede cunoştinţele necesare privind
normele de utilizare a gazelor naturale şi tehnica securităţii.
3.8. Distribuţia gazelor naturale se efectuează de către unităţile
specializate deţinătoare de licenţă pentru distribuţia gazelor naturale.
3.9. Furnizorul este obligat să furnizeze gaze naturale
consumatorilor la parametri de calitate conform standardului în vigoare.
3.10. Verificarea calităţii gazelor naturale se efectuează de
laboratoarele autorizate de organul abilitat.
3.11. Gradul de odorizare a gazelor naturale furnizate de către
furnizor trebuie să corespundă prevederilor standardelor în vigoare.
Furnizorul este obligat să furnizeze gaze naturale odorizate conform
Normelor.
3.12. Unitatea de distribuţie primeşte de la unitatea
transportatoare volumele de gaze naturale măsurate prin intermediul
staţiilor de predare. Volumul gazelor naturale livrate se readuce la
starea standard.
3.13. Unitatea de distribuţie are dreptul să ceară verificarea
echipamentului de măsurare al unităţii transportatoare, în prezenţa
delegatului acestuia.
3.14. Prin staţiile de predare gazele se vor furniza la presiunea
pentru care au fost dimensionate sistemele respective de distribuţie, la
valorile prevăzute de normele de proiectare şi executare ale
instalaţiilor de gaze. Aceste valori vor fi specificate în contractul
dintre unitatea transportatoare şi unitatea de distribuţie.
4. Contractarea gazelor naturale
4.1. Furnizarea gazelor naturale se efectuează numai în bază de
contract de furnizare a gazelor naturale încheiat între consumator şi
furnizor.
4.2. Consumul de gaze naturale fără contract de furnizare a gazelor
naturale, încheiat între furnizor şi consumator, este considerat consum
fraudulos, constituie infracţiune şi se sancţionează conform Normelor.
4.3. Contractul de furnizare a gazelor naturale reglementează
raporturile dintre furnizor şi consumator. În contractul de furnizare a
gazelor naturale se stipulează obligatoriu:
- obiectul contractului;
- volumul şi debitul contractat;
- regimul de consum;
- parametrii normativi de calitate a gazelor naturale conform
standardului în vigoare;
- drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor
contractante;
- cauzele şi mecanismul de limitare şi sistare a furnizării gazelor
naturale;
- termenul de valabilitate a contractului;
- condiţiile şi termenii de modificare, suspendare şi reziliere a
contractului etc;
- alte condiţii.
4.4. Contractul de furnizare a gazelor naturale consumatorilor
casnici se încheie pentru fiecare loc de consum luat separat.
4.5. În cazul blocurilor de locuit cu multe apartamente, fiecare
apartament este considerat un loc de consum separat.
4.6. Furnizorul va încheia cu consumatorul agricol, bugetar,
comercial, industrial şi terţiar un singur contract pentru mai multe
locuri de consum, indicînd specificul fiecărui loc de consum într-o
anexă la contract. Furnizorul va indica în factura de plată, transmisă
consumatorului, suma necesară a fi plătită, calculată conform actului de
primire-predare a gazelor naturale.
4.7. Pentru a încheia contract de furnizare a gazelor naturale,
consumatorul casnic este obligat să prezinte furnizorului următoarele
documente:
- cererea (formularul acesteia este pus la dispoziţie de către
furnizor). În cerere se va indica în mod obligatoriu şi adresa
domiciliului precedent;
- titlul de proprietate sau alt document de obţinere pe cale legală
a spaţiului locativ;
- documentul ce confirmă numărul locatarilor.
4.8. Contractul de furnizare a gazelor naturale se întocmeşte în 2
exemplare, cîte unul pentru fiecare parte contractantă. Contractul poate
fi diferit pentru diferite categorii de consumatori.
Cu consumatorii agricoli, bugetari, comerciali, industriali şi
terţiari furnizorul va semna contracte, modelul cărora va fi elaborat de
furnizor şi aprobat de ANRE.
Cu consumatorii casnici furnizorul va încheia contracte numai în
baza contractului-cadru (Anexa 1).
4.9. Prevederile contractului-cadru încheiat între furnizor şi
consumatorul casnic sînt obligatorii pentru ambele părţi şi nu pot fi
excluse sau modificate, dar pot fi completate cu acordul în scris a
ambelor părţi şi în corespundere cu Normele.
4.10. Orice persoană fizică sau juridică, instalaţia de utilizare a
căreia este racordată la reţeaua de gaze a unităţii de distribuţie sau
care a îndeplinit condiţiile stipulate în avizul de racordare, are
dreptul să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a
gazelor naturale. Furnizorul nu va discrimina în nici un mod pe nici
unul din solicitanţi şi este obligat să încheie contract de furnizare a
gazelor naturale cu solicitantul.
4.11. Termenul pentru încheierea contractului de furnizare a gazelor
naturale este de cel mult 5 zile lucrătoare. Solicitarea va fi
îndeplinită în termenele menţionate numai dacă la data depunerii
acesteia consumatorul a îndeplinit condiţiile stipulate în pct. 5.8.
4.12. Furnizorul are dreptul să refuze, în conformitate cu Normele,
încheierea contractului cu solicitantul, argumentînd refuzul său în
scris. În cazul cînd solicitantul a înlăturat cauzele refuzului,
furnizorul este obligat să încheie contractul de furnizare a gazelor
naturale.
4.13. Solicitantul are dreptul să apeleze la ANRE în privinţa
refuzului. Decizia ANRE este obligatorie pentru ambele părţi şi poate fi
contestată numai în judecată.
4.14. Consumatorul, parte a unui contract de furnizare a gazelor
naturale, este în drept să ceară suspendarea acţiunii contractului şi
sistarea furnizării gazelor naturale pentru o perioadă de timp de cel
puţin o lună sau rezilierea contractului, cînd el nu mai are nevoie de
gaze naturale. Furnizorul este obligat să accepte solicitările
consumatorului, iar consumatorul este obligat să achite integral plata
pentru gazele naturale consumate pînă la data sistării.
Dacă furnizorul are datorii faţă de consumator, el este obligat să
restituie aceste datorii pînă la data rezilierii contractului.
4.15. Consumatorul, parte a unui contract de furnizare a gazelor
naturale, care a vîndut sau a înstrăinat imobilul, este obligat să
achite integral plata pentru gazele naturale consumate, să înmîneze
ultima factură achitată succesorului şi să solicite furnizorului
rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale pentru acest loc
de consum. Furnizorul în acest caz va rezilia contractul de furnizare a
gazelor şi va întrerupe furnizarea gazelor la locul dat de consum
sigilînd robinetul şi întocmind actul de întrerupere a furnizării
gazelor naturale în 3 exemplare. Un exemplar al acestui act va fi
înmînat consumatorului care a vîndut ori înstrăinat imobilul pentru a fi
prezentat succesorului.
În caz dacă succesorul (noul consumator) solicită încheierea
contractului de furnizare a gazelor atunci furnizorul nu va întrerupe
furnizarea gazelor naturale şi sigila robinetul la acest loc de consum
dar va încheia cu el contractul de furnizare a gazelor.
4.16. Persoana fizică sau juridică, care în mod legal a obţinut un
spaţiu locativ sau de altă menire, cu excepţia cazului stipulat în
articolul 4.17., ce nu a fost deconectat de la reţeaua de gaze a
unităţii de distribuţie, este obligată să solicite furnizorului
încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale. Dacă această
prevedere nu este respectată, furnizorul va deconecta locul de consum
dat.
4.17. În cazul decesului consumatorului casnic, pe parcursul
perioadei de stabilire a moştenitorului(ilor) imobilului consumatorului
casnic decedat, furnizorul va cere de la pretendentul(ţii) la moştenire
ca el (unul din ei) să achite plata pentru consumul lunar de gaze
naturale. Dacă pretendentul(ţii) la moştenire nu îndeplineşte(esc)
această cerinţă a furnizorului, atunci, ultimul este în drept să sisteze
furnizarea gazelor naturale locului de consum respectiv.
4.18. În cazul în care s-a stabilit un singur moştenitor al
imobilului consumatorului casnic decedat, furnizorul va solicita
încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale. Dacă
moştenitorul refuză să încheie contractul de furnizare a gazelor
naturale, furnizorul este în drept să sisteze furnizarea gazelor
naturale locului de consum conform pct. 8.2., c).
4.19. În situaţia cînd există mai mulţi moştenitori ai imobilului
consumatorului casnic decedat, furnizorul va cere de la moştenitori ca
unul din ei să încheie contractul de furnizare a gazelor naturale. Dacă
moştenitorii nu îndeplinesc această cerinţă furnizorul este în drept să
sisteze furnizarea gazelor naturale la locul de consum respectiv.
4.20. Furnizorul are dreptul să sisteze furnizarea gazelor naturale
la locul de consum în ziua expirării sau rezilierii contractului de
furnizare a gazelor naturale pentru locul de consum respectiv, dacă
nimeni nu a solicitat prelungirea contractului sau încheierea unui nou
contract pentru acest loc de consum.
4.21. Contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat cu
consumatorul pentru o perioadă nedeterminată, se consideră valabil pînă
la solicitarea de reziliere a contractului, depusă în scris de
consumator, sau rezilierea acestuia de către furnizor în conformitate cu
clauzele contractului de furnizare a gazelor naturale.
4.22. Furnizorul este obligat să preîntîmpine consumatorul despre
expirarea termenului de valabilitate a contractului de furnizare a
gazelor naturale cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data
expirării termenului de valabilitate a contractului.
4.23. Contractul de furnizare a gazelor naturale poate fi reziliat
sau poate fi suspendată acţiunea lui, la cererea în scris a
consumatorului, depusă cu 7 zile calendaristice pînă la data rezilierii
sau suspendării acţiunii contractului, cu excepţia cînd contractul
prevede altfel.
4.24. În cazul sistării furnizării gazelor naturale la un loc de
consum, furnizorul va suspenda contractul pentru 15 zile calendaristice
din ziua deconectării. Dacă pe parcursul acestei perioade consumatorul
nu a înlăturat motivele pentru care a fost sistată furnizarea gazelor
naturale la locul de consum respectiv, atunci furnizorul este în drept
să rezilieze contractul în mod unilateral. Furnizorul va informa
consumatorul despre rezilierea unilaterală a contractului.
4.25. Încheierea, suspendarea sau prelungirea contractului de
furnizare a gazelor naturale se efectuează de către furnizor fără a
percepe o oarecare plată de la consumator.
4.26. Pentru toate categoriile de consumatori volumul contractat de
gaze naturale se va stabili ţinînd cont atît de necesarul de gaze
solicitat de consumator, cît şi de posibilităţile tehnice ale unităţii
de distribuţie. Debitul contractat nu va depăşi debitul avizat indicat
în avizul de racordare.
4.27. Modificarea volumelor de gaze naturale contractate,
trimestrial sau lunar, poate fi solicitată de consumator în scris cu cel
puţin 15 zile calendaristice înaintea începerii perioadei pentru care se
cere modificarea. Furnizorul este obligat să răspundă, în scris, la
solicitare în timp de 10 zile calendaristice din momentul primirii
solicitării respective.
4.28. În mod excepţional, pentru consumatorii la care consumul de
gaze depinde esenţial de condiţiile meteorologice, furnizorul poate
aproba operativ depăşirea volumului contractat pentru o perioadă
determinată de timp, la cererea scrisă a consumatorului, prezentată cu 5
zile calendaristice înainte de finele lunii respective şi adecvat
justificată pe baza condiţiilor meteorologice sau altor condiţii.
4.29. Este interzisă utilizarea gazelor naturale în alte scopuri
decît cele stipulate în contract.
4.30. Consumatorului i se interzice să revîndă gazele naturale care
fac obiectul contractului de furnizare a gazelor naturale.
4.31. Consumatorul casnic, care doreşte să utilizeze gaze naturale
şi în alte scopuri decît cele de menaj, prin arderea lor la aparatele
specificate în dosarul tehnic al instalaţiei de utilizare, este obligat
să solicite evidenţa separată a gazelor naturale pentru aceste scopuri.
Pentru aceasta el va depune în scris o cerere către furnizor, care este
obligat să-i dea răspuns consumatorului în termen de 10 zile
calendaristice. În cazul în care separarea nu este posibilă, ponderea
consumului de menaj se va determina aplicîndu-se sistemul pauşal.
4.32. În contractele de furnizare a gazelor naturale încheiate de
către furnizor cu consumatorii industriali, agricoli, comerciali,
bugetari şi terţiari se vor specifica obligatoriu următoarele:
a) volumele de gaze naturale contractate şi repartizarea lor
trimestrială, lunară după caz;
b) condiţiile realizării tehnice a clauzelor contractului;
c) limitele devierii lunare a furnizării şi utilizării gazelor
naturale;
d) condiţiile şi modul de compensare a despăgubirilor survenite din
cauza nerespectării de către consumator sau furnizor a regimului de
consum contractat;
e) condiţiile în care furnizorul este scutit de plata daunelor
pentru reducerea sau întreruperea furnizării gazelor naturale;
f) tipul, numărul şi puterea termică proiectată a agregatelor
tehnologice instalate, utilizatoare de gaze naturale.
4.33. La contractele de furnizare a gazelor naturale încheiate de
către furnizor cu consumatorii industriali, agricoli, comerciali,
bugetari şi terţiari se vor anexa obligatoriu următoarele:
a) copia actului ce stabileşte punctul de delimitare a instalaţiilor;
b) lista persoanelor autorizate de a negocia în problema regimului
de consum a gazelor naturale şi numerele lor de telefon;
c) copia procesului-verbal de atestare a personalului responsabil de
exploatarea în siguranţă a instalaţiilor de gaze;
d) schema reţelelor şi instalaţiilor de gaze;
e) copia permisului ce atestă dreptul de utilizare a gazelor pentru
lucrările de demarare-ajustare a utilajului.
5. Racordarea instalaţiei de utilizare a solicitantului
(consumatorului) la reţeaua de gaze a unităţii
de distribuţie
5.1. Orice persoană juridică sau fizică are dreptul să solicite
racordarea instalaţiei sale de utilizare la reţeaua de gaze a unităţii
de distribuţie, care deserveşte teritoriul respectiv.
5.2. Pentru obţinerea avizului de racordare solicitantul trebuie să
depună o cerere în scris, la oficiul unităţii de distribuţie.
În cerere solicitantul este obligat să indice următoarele:
a) numele şi prenumele său, adresa locului de consum;
b) scopul utilizării gazelor naturale;
c) debitul instalat al instalaţiei sale de utilizare (excepţie sînt
consumatorii casnici);
d) titlul de proprietate asupra imobilului sau alt document de
obţinere pe cale legală a spaţiului locativ;
e) alte informaţii necesare unităţii de distribuţie pentru
eliberarea avizului de racordare.
5.3. Unitatea de distribuţie este obligată să prezinte
solicitantului în termen de cel mult 15 zile calendaristice avizul de
racordare, în care se indică în mod obligatoriu condiţiile optime şi
devizul de cheltuieli la plata pentru racordare. Plata pentru racordare
va fi calculată în conformitate cu Metodologia de Calculare a Costurilor
pentru Servicii Adiţionale, elaborată de către unitatea de distribuţie,
aprobată de ANRE şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5.4. Avizul de racordare este eliberat gratis de către unitatea de
distribuţie.
5.5. Înainte de racordare la reţeaua de gaze solicitantul trebuie să
asigure efectuarea tuturor lucrărilor legate de montarea instalaţiei
sale de utilizare şi îndeplinirea condiţiilor indicate în avizul de
racordare.
5.6. Montarea instalaţiei de utilizare a solicitantului
(consumatorului) şi lucrările necesare a fi efectuate pentru
îndeplinirea condiţiilor indicate în avizul de racordare pot fi
executate atît de unitatea de distribuţie, cît şi de alte persoane
autorizate, la alegerea solicitantului.
5.7. În cazul în care solicitantul (consumatorul) a ales unitatea de
distribuţie să monteze instalaţia lui de utilizare şi lucrările necesare
a fi efectuate pentru îndeplinirea condiţiilor indicate în avizul de
racordare, unitatea de distribuţie este obligată ca înainte de începerea
acestor lucrări să prezinte solicitantului devizul de cheltuieli.
5.8. Racordarea instalaţiei de utilizare a solicitantului la reţeaua
de gaze a unităţii de distribuţie se va efectua numai de către unitatea
de distribuţie, care poartă toată responsabilitatea pentru executarea
acestor lucrări conform Normelor, numai după ce solicitantul a
îndeplinit condiţiile indicate în avizul de racordare, instalaţia de
utilizare a fost recepţionată conform Normelor, solicitantul a efectuat
plata pentru racordare şi numai în prezenţa solicitantului.
5.9. Se interzice racordarea la reţeaua de gaze a instalaţiei de
utilizare a solicitantului care nu corespunde proiectului şi Normelor.
5.10. Racordarea instalaţiei de utilizare a solicitantului la
reţeaua de gaze a unităţii de distribuţie se va efectua în termen de cel
mult 5 zile lucrătoare, din ziua semnării de către solicitant a
contractului de furnizare a gazelor naturale şi efectuării plăţii pentru
racordare.
5.11. În caz că unitatea de distribuţie nu eliberează avizul de
racordare sau nu racordează instalaţia de utilizare a solicitantului la
reţeaua de gaze în conformitate cu prevederile Regulamentului,
solicitantul are dreptul să reclame la ANRE acţiunile unităţii de
distribuţie.
6. Apartenenţa şi delimitarea instalaţiilor de gaze naturale
ale unităţii de distribuţie şi consumatorului
6.1. Punctul de delimitare se stabileşte la un element fizic care
permite realizarea efectivă a separării instalaţiilor proprietate a
unităţii de distribuţie de cele ale consumatorului.
6.2. Punctul de delimitare se consemnează într-un act, care este
parte integrantă a contractului de furnizare a gazelor naturale.
6.3. Reţelele de gaze naturale existente din amonte de punctul de
delimitare, sînt în responsabilitatea unităţii de distribuţie care
asigură întreţinerea şi exploatarea lor.
6.4. Reţelele şi instalaţiile de gaze naturale existente şi nou
construite cu contribuţia bănească a populaţiei sau a unor persoane
juridice private, ce nu sînt transmise la balanţa unităţii de
distribuţie, constituie mijloace fixe ale beneficiarului de investiţii.
Exploatarea şi întreţinerea acestor reţele şi instalaţii se efectuează
de către beneficiarul de investiţii - titular de licenţă pentru
distribuţia de gaze naturale, sau alţi titulari de licenţă pentru
distribuţia de gaze naturale.
6.5. Consumatorul este responsabil de instalaţiile de gaze naturale
situate în aval de punctul de delimitare. Exploatarea şi întreţinerea
acestor instalaţii, în conformitate cu exigenţele regulilor de
exploatare şi securitate se va efectua de către consumator sau de către
unitatea de distribuţie în bază de contract încheiat cu consumatorul.
6.6. Exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de gaze la
consumatorii casnici este efectuată de către întreprinderea de
distribuţie pînă la robinetul de contor sau la robinetul de siguranţă în
lipsa primului.
6.7. Armaturile de separare şi accesoriile din punctul de
delimitare, inclusiv elementele de îmbinare cu conductele adiacente,
sînt exploatate de unitatea de distribuţie, delimitarea făcîndu-se la
perechea de flanşe din aval de armatura de separare.
7. Prevederi tehnice şi organizatorice cu privire la
funcţionarea instalaţiilor de gaze naturale
7.1. Unitatea de distribuţie şi consumatorii de gaze naturale poartă
răspundere pentru:
- starea tehnică, respectarea tehnicii securităţii, exploatarea şi
întreţinerea instalaţiilor de gaze ce le aparţin şi eliminarea
scurgerilor de gaze prin neetanşeităţi;
- asigurarea consumului eficient de gaze naturale;
- respectarea regimurilor de consum;
- realizarea volumelor contractate;
- respectarea disciplinei operative, în conformitate cu Normele;
- executarea în termenele stabilite a prescripţiilor organelor
abilitate să execute supravegherea tehnică gaze;
- menţinerea parametrilor de calitate conform standardului în
vigoare;
- menţinerea dispozitivelor de reglaj automat în stare de
funcţionare normală;
- reglarea corectă a parametrilor tehnologici de exploatare.
7.2. Unitatea de distribuţie va elabora şi implementa măsuri
eficiente şi progresive de diminuare a pierderilor tehnice şi celor
comerciale de gaze naturale.
7.3. Consumatorului i se interzice să facă intervenţii asupra
utilajului de gaze ce aparţine unităţii de distribuţie.
7.4. Manevrele necesare limitării sau întreruperii utilizării
gazelor naturale de consumatorul cu debite mari de gaze, în vederea
executării lucrărilor planificate de întreţinere şi reparaţii la
conductele şi instalaţiile lui se vor face cu acordul unităţii de
distribuţie.
7.5. În cazul, în care sistemul de gaze funcţionează în regim de
avarie, furnizorul nu va suporta cheltuieli pentru daunele ce decurg din
reducerea sau întreruperea furnizării gazelor naturale consumatorilor,
însă, el este obligat să întreprindă operativ măsurile necesare pentru
eliminarea deficienţelor şi disfuncţionalităţilor şi să anunţe
consumatorii despre aceasta.
7.6. Pagubele suferite de consumatorii de gaze din cauza
accidentelor produse în instalaţiile lor de utilizare, ca urmare a
nerespectării normelor şi instrucţiunilor de exploatare în vigoare sînt
suportate de către aceştia.
7.7. Unitatea de distribuţie este obligată să ia măsuri neîntîrziate
pentru remedierea deteriorărilor apărute în reţelele sale şi pe care le
exploatează. În cazurile în care se va constata că deteriorările sînt
cauzate de consumator, cheltuielile vor fi suportate integral de acesta.
7.8. În cazul în care pentru efectuarea lucrărilor de revizie este
necesară oprirea staţiei sau postului de reglare, repunerea în funcţiune
a staţiei sau postului de reglare se va face după obţinerea acordului în
scris al consumatorului (cu excepţia consumatorului casnic), care
garantează că toate punctele de ardere sînt închise. După repunerea în
funcţiune, echipa de revizie va asigura supravegherea staţiei sau
postului de reglare pe o durată de cel puţin o oră după intrarea în
regim normal de funcţionare.
7.9. Este interzisă manevrarea şi folosirea conductei de ocolire din
staţiile de reglare-măsurare de către consumator sau alte persoane
neautorizate, decît cele ale unităţii de distribuţie. Robinetele de pe
conducta de ocolire vor fi sigilate în poziţie închisă. În situaţii
deosebite, cu acordul unităţii de distribuţie, fapt consemnat printr-un
proces-verbal, pentru asigurarea continuităţii furnizării gazelor,
manevrarea conductei de ocolire se poate face pentru perioade de timp
strict limitate, de către personalul autorizat al consumatorului,
instruit în acest sens. Violarea sigiliilor de la robinetele conductei
de ocolire de către consumator se va considera furt sau infracţiune,
după caz, şi se pedepseşte conform Normelor.
7.10. Verificarea şi repararea instalaţiilor de utilizare ale
consumatorilor se va face după necesităţi, de către unităţi
specializate, din contul consumatorului.
7.11. În cazul în care, în mod excepţional, este necesar ca pe
terenul pe care este amplasată reţeaua de gaze naturale să se execute o
construcţie, beneficiarul acesteia va obţine acordurile proprietarilor
sau deţinătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie
plasată noua conductă şi va suporta toate cheltuielile de modificare a
reţelei de gaze.
7.12. Furnizorul are dreptul să verifice la consumatori, încadrarea
consumului de gaze naturale consumate în prevederile contractuale.
7.13. Unitatea de distribuţie este obligată să respingă soluţiile
tehnice care nu corespund Normelor.
7.14. Furnizorul este obligat:
a) să asigure furnizarea continuă a gazelor naturale consumatorilor
la parametrii de calitate conform Normelor în vigoare;
b) să asigure furnizarea continuă a gazelor naturale în condiţii
optime şi de siguranţă, respectînd condiţiile specificate în contract;
c) să întreţină şi să înlocuiască, din cont propriu, reţelele de
gaze ce-i aparţin în caz de degradare cu excepţia cazurilor, cînd
înlocuirea sau modificarea este cauzată de interesele consumatorului sau
în situaţia deteriorării acestora de către consumatori sau alte
persoane, cazuri în care aceştia sînt obligaţi să suporte integral
cheltuielile generate;
d) să repare, în conformitate cu Normele, prejudiciile materiale şi
morale provocate consumatorului în cazul nerespectării obligaţiilor
contractuale;
e) să suporte integral costul lucrărilor de instalare, reparare şi
verificare a echipamentului de măsurare dacă acesta este proprietate a
unităţii de distribuţie;
f) să respecte condiţiile contractuale;
g) să anunţe consumatorii, cu cel puţin 3 zile înainte, despre
întreruperile programate şi limitările în furnizarea de gaze;
h) să permită accesul consumatorului la echipamentul său de măsurare
fiind anunţat în prealabil;
i) să respecte cu stricteţe prevederile Normelor.
7.15. Furnizorul este în drept:
a) să verifice şi să constate, respectarea de către consumator a
prevederilor contractuale cu privire la volumul şi debitul de gaze
consumate;
b) să recalculeze consumul de gaze naturale conform sistemului
pauşal în cazul depistării consumului fraudulos;
c) să includă suma cauzată de erori de facturare, ce sînt în
defavoarea furnizorului, în plata pentru luna viitoare;
d) să aplice consumatorului penalitate, conform Normelor, pentru
fiecare zi de întîrziere a plăţii pentru gazele naturale consumate;
e) să sisteze furnizarea gazelor naturale în conformitate cu
prevederile Regulamentului;
f) să ceară plată preventivă în conformitate cu prevederile
Regulamentului;
g) să prezinte organelor competente documente cu privire la consumul
fraudulos, deteriorarea şi sustragerea de elemente din instalaţiile
proprii, în scopul recuperării pagubelor.
7.16. Consumatorul este obligat:
a) să utilizeze raţional gazele naturale;
b) să întreţină instalaţia sa de utilizare în stare bună de
funcţionare;
c) să respecte cu stricteţe regulile de utilizare a gazelor naturale;
d) să anunţe dispeceratul unităţii de distribuţie despre scurgerile
de gaze survenite în instalaţia sa de utilizare, cît şi în instalaţiile
de distribuţie din vecinătate;
e) să nu permită şi să nu execute modificări sau racordări de noi
receptori la instalaţia existentă, fără acordul preliminar al
furnizorului;
f) să permită accesul delegatului furnizorului, conform
Regulamentului, la echipamentele de reglare-măsurare pentru verificarea
şi revizia instalaţiilor de gaze;
g) să permită accesul echipei de intervenţie a unităţii de
distribuţie, după prezentarea legitimaţiei, în scopul efectuării unor
lucrări de revizii, reparaţii, întreruperi, sistări, deconectări, precum
şi de remediere a deranjamentelor sau avariilor din instalaţiile
unităţii de distribuţie aflate pe proprietatea consumatorului;
h) să efectueze remedierea defecţiunilor din instalaţia sa de
utilizare, prin intermediul unităţilor specializate sau personalului
autorizat să efectueze astfel de lucrări;
i) să permită unităţii de distribuţie executarea lucrărilor de
racordare la branşamentul său a instalaţiilor de utilizare ale altor
consumatori, atunci cînd branşamentul se află pe proprietatea
consumatorului;
j) să suporte cheltuielile necesare pentru racordare, modificarea
branşamentelor şi instalaţiei de utilizare solicitate de el;
k) să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile
aplicate lui.
7.17. Consumatorul este în drept:
a) să solicite furnizorului compensarea prejudiciului material şi
moral adus lui în rezultatul încălcării de către furnizor a prevederilor
contractului;
b) să aibă acces la echipamentul de măsurare, care înregistrează
consumul lui, indiferent de locul amplasării;
c) să solicite unităţii de distribuţie să ia măsuri corespunzătoare
în cazul deranjamentelor în instalaţiile de distribuţie;
d) să solicite unităţii de distribuţie să ia măsuri în cazul
funcţionării necorespunzătoare a echipamentului de măsurare;
e) să solicite furnizorului reducerea plăţii pentru gazele naturale
consumate ce nu corespund Normelor;
f) să solicite furnizorului suspendarea, prelungirea sau rezilierea
contractului de furnizare a gazelor naturale;
g) să solicite furnizorului sistarea temporară a furnizării de gaze
naturale;
h) să solicite furnizorului modificarea instalaţiei de utilizare.
7.18. Petiţia consumatorului legată de parametrii de calitate a
gazelor naturale furnizate stabiliţi în Norme şi clauzele contractuale
va fi analizată de către furnizor împreună cu consumatorul pentru
stabilirea responsabilităţilor ce decurg din aceste evenimente.
7.19. Termenul pentru depunerea petiţiei de către consumator este de
cel mult 5 zile lucrătoare de la data depistării încălcării parametrilor
de calitate sau restabilirii furnizării gazelor naturale.
7.20. Furnizorul este obligat să efectueze o analiză detaliată şi să
răspundă consumatorului cu privire la petiţia menţionată în pct. 7.18 în
cel mult 10 zile calendaristice de la primirea petiţiei consumatorului.
7.21. Consumatorul va pune la dispoziţia furnizorului toate datele
legate de susţinerea petiţiei.
7.22. Furnizorul (unitatea de distribuţie) nu poartă răspundere faţă
de consumator pentru nerespectarea parametrilor de calitate a gazelor
naturale stipulaţi în Norme şi contractul de furnizare a gazelor
naturale în caz de forţă majoră.
7.23. Unitatea de distribuţie şi consumatorii au dreptul să încheie,
între ei, acorduri de exploatare şi/sau întreţinere a instalaţiilor de
utilizare ale consumatorilor.
7.24. Programul lucrărilor de reparaţie a instalaţilor ce aparţin
unităţii de distribuţie şi sînt situate pe proprietatea consumatorului,
se coordonează cu consumatorul.
7.25. Personalul unităţii de distribuţie care instalează noi
echipamente, sau efectuează reparaţia sau modifică instalaţiile
existente este obligat să readucă la starea iniţială terenul şi alte
elemente de construcţii şi instalaţii ale consumatorului afectate de
lucrările pe care le-a executat.
8. Sistarea, întreruperea şi limitarea furnizării
gazelor naturale
8.1. Furnizorul va sista imediat furnizarea gazelor naturale
consumatorului casnic în următoarele cazuri:
a) depistarea consumului fraudulos;
b) încălcarea tehnicii securităţii şi regulilor de utilizare a
gazelor (folosirea instalaţiilor neautorizate, amplasarea construcţiilor
pe reţelele de gaze etc.).
8.2. Furnizorul este în drept să sisteze furnizarea gazelor naturale
consumatorului casnic, preîntîmpinat prin avizul de deconectare, în
următoarele cazuri:
a) neachitarea în decurs de 10 zile calendaristice din data limită
indicată în factură, a plăţilor pentru gazele naturale consumate;
b) refuzul repetat şi documentat de a permite accesul
reprezentanţilor furnizorului (unităţii de distribuţie) pentru citirea
indicaţiilor şi controlul echipamentului de măsurare, reparării sau
înlocuirii utilajului ce aparţine unităţii de distribuţie, dar care se
află pe proprietatea consumatorului;
c) contractul de furnizare a gazelor naturale este pe numele altei
persoane fizice decît proprietarul legal al imobilului şi acesta din
urmă a refuzat să încheie contract de furnizare a gazelor naturale.
8.3. Furnizorul, de asemenea, va sista furnizarea gazelor naturale
consumatorului casnic, la cererea consumatorului, în timp de 7 zile
calendaristice, de la data înregistrării cererii, în scris, depuse de
către consumator.
8.4. Reprezentantul furnizorului, care a efectuat sistarea
furnizării gazelor naturale consumatorului casnic, este obligat să
întocmească actul de sistare în două exemplare (cîte unul pentru fiecare
parte), indicînd în act şi motivele sistării furnizării gazelor naturale.
8.5. Nu vor servi drept motive pentru sistarea furnizării gazelor
naturale consumatorului casnic următoarele cauze:
a) neachitarea plăţii pentru gazele naturale consumate la un alt loc
de consum;
b) în cazul cînd consumatorul aşteaptă decizia furnizorului, ANRE
sau a instanţei de judecată privind petiţia lui asupra plăţii pentru
gazele naturale consumate sau alte litigii nesoluţionate cu furnizorul
cu privire la furnizarea gazelor naturale. Consumatorul este obligat să
înştiinţeze, imediat şi în scris, furnizorul în cazul în care el a depus
o petiţie la ANRE sau a apelat în judecată. Pînă la momentul luării
deciziei instanţei de judecată, consumatorul este obligat să achite
facturile înmînate lui de către furnizor.
8.6. Furnizorul este în drept să sisteze furnizarea gazelor naturale
consumatorului casnic numai conform prevederilor pct. 8.1, 8.2, 8.3 ale
Regulamentului.
8.7. Furnizorul este obligat să ducă evidenţa tuturor consumatorilor
cărora li s-a sistat furnizarea gazelor naturale.
8.8. În ziua preconizată pentru sistarea furnizării gazelor naturale
reprezentanţii furnizorului trebuie să prezinte consumatorului casnic
împuternicirile sale de a sista furnizarea gazelor naturale, semnate de
persoana responsabilă a furnizorului. Dacă consumatorul casnic
demonstrează că a înlăturat toate motivele care ar duce la sistare,
reprezentanţii furnizorului nu sînt în drept să sisteze furnizarea
gazelor naturale consumatorului casnic. În cazul în care consumatorul
casnic nu poate demonstra reprezentanţilor furnizorului că a înlăturat
toate motivele care ar duce la sistare, ei vor sista furnizarea gazelor
naturale consumatorului.
8.9. În caz că în ziua preconizată pentru sistarea furnizării
gazelor naturale, consumatorul casnic sau reprezentantul său nu este
prezent la locul de consum, reprezentanţii furnizorului vor sista
furnizarea gazelor naturale consumatorului casnic lăsîndu-i acestuia
actul despre sistarea efectuată, în care vor fi indicate numele
persoanei responsabile de sistare, adresa şi telefonul de contact al
furnizorului. Suplimentar, actul va fi expediat consumatorului prin
poştă cu aviz.
8.10. După înlăturarea de către consumatorul casnic a tuturor
motivelor care au dus la sistarea furnizării gazelor naturale, el are
dreptul să solicite de la furnizor reînceperea furnizării gazelor
naturale. Furnizorul va reîncepe furnizarea gazelor naturale
consumatorului casnic în termen cît mai scurt posibil, dar nu mai tîrziu
de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reconectare şi
achitarea plăţii pentru reconectare.
8.11. În scopul restabilirii furnizării gazelor naturale furnizorul
va percepe plata pentru reconectarea instalaţiei de utilizare a
consumatorului casnic calculată conform Metodologiei Calculării
Costurilor pentru Servicii Adiţionale.
8.12. Plata pentru reconectare va fi achitată de consumatorul casnic
numai în cazul cînd deconectarea a avut loc conform pct. 8.1, 8.2, 8.3.
Furnizorul nu are dreptul să perceapă plata pentru reconectare în cazul
în care deconectarea instalaţiei de utilizare a consumatorului a avut
loc din vina furnizorului.
8.13. Furnizorul este în drept să sisteze furnizarea de gaze
naturale consumatorilor industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi
terţiari în următoarele cazuri:
a) depistarea consumului fraudulos;
b) neachitarea în decurs de 15 zile calendaristice din data limită
indicată în factură, a plaţilor pentru gazele naturale consumate;
c) dacă consumatorul utilizează echipamentul său într-un mod ce
afectează echipamentul unităţii de distribuţie sau calitatea gazelor
naturale furnizate altor consumatori;
d) refuz repetat şi documentat de a permite accesul reprezentantului
furnizorului (unităţii de distribuţie) la echipamentul de măsurare şi la
instalaţiile unităţii de distribuţie ce se află pe proprietatea
consumatorului;
e) neîndeplinirii de către consumator a prescripţiilor unităţii de
distribuţie şi/sau ale furnizorului;
f) conform prescripţiilor eliberate de organul supraveghere tehnică
gaz;
g) consumatorul modifică reglajele instalaţiilor de reglare-măsurare;
h) la cererea consumatorului, în decurs de 7 zile calendaristice, de
la data depunerii cererii, în scris, de către consumator.
8.14. Sistarea furnizării gazelor naturale consumatorilor
industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi terţiari va fi efectuată
în conformitate cu prevederile contractului de furnizare a gazelor
naturale în care vor fi stipulate acţiunile furnizorului în toate
cazurile indicate în pct. 8.13.
8.15. Reprezentantul furnizorului, care a efectuat sistarea
furnizării gazelor naturale consumatorului industrial, agricol,
comercial, bugetar şi terţiar, este obligat să întocmească actul de
deconectare în 2 exemplare (cîte unul pentru fiecare parte), indicînd în
act şi motivele deconectării.
8.16. Furnizorul nu este în drept să sisteze furnizarea gazelor
naturale consumatorilor industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi
terţiari consumatori în cazul neachitării plăţii pentru bunurile
procurate de la furnizor sau pentru serviciile prestate de furnizor ce
nu ţin de furnizarea şi distribuţia gazelor naturale.
8.17. La depistarea repetată a consumului fraudulos de gaze naturale
furnizorul este în drept să se adreseze organelor competente pentru
aplicarea sancţiunilor penale.
8.18. În cazul întreruperilor neprogramate unitatea de distribuţie
trebuie să restabilească, în cel mai scurt timp posibil, furnizarea
gazelor naturale consumatorilor afectaţi de aceste întreruperi.
8.19. Unitatea de distribuţie va asigura existenţa non-stop a unor
echipe de intervenţie şi a unor centre de preluare a sesizărilor prin
telefon şi de legătură cu consumatorii.
8.20. În cazul unor întreruperi neprogramate locale (stradă,
cartier), care afectează un număr mic de consumatori, fiecare sesizare
se va înregistra în conformitate cu Normele.
Furnizorul va informa consumatorii despre durata aproximativă pînă
la restabilirea furnizării gazelor naturale şi despre mersul lucrărilor
de remediere.
8.21. Orice întrerupere programată va fi anunţată de către unitatea
de distribuţie consumatorilor cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte,
indicîndu-se intervalul posibil de întrerupere. Anunţarea se va face
prin telefon, afişare la imobile, mass-media, în funcţie de mărimea
zonei afectate.
8.22. În regim de restricţii sau avarie a sistemului naţional de
gaze naturale, furnizorul aplică la consumatori tranşele de reducere a
consumului de gaze naturale prevăzute în contracte.
Tranşa de reducere care trebuie aplicată şi durata de aplicare se
comunică fiecărui consumator afectat în scris (prin telex, fax, notă
telefonică sau mass-media), cu 24 ore înainte de aplicare.
8.23. În situaţii de forţă majoră, furnizorul va proceda operativ la
întreruperea furnizării gazelor naturale unor consumatori din zona
afectată, pentru a preveni efectele mai grave din sistemul naţional de
gaze.
8.24. Furnizorul nu poartă răspundere pentru întreruperile
furnizării gazelor naturale cauzate de consumator.
8.25. Consumatorul are dreptul să consume, cu acordul furnizorului,
pe parcursul anului, volumul de gaze naturale neconsumat în perioada
limitărilor cauzate de furnizor, prin depăşirea consumului zilnic
contractat, fără să depăşească debitul contractat pentru orele de vîrf
de consum în sistemul naţional de gaze.
9. Evidenţa gazelor naturale
9.1. Pentru evidenţa consumului de gaze naturale şi decontările
între părţile contractante se utilizează numai echipamente de măsurare
ce servesc în acest scop şi care corespund Normelor.
9.2. Fiecare loc de consum trebuie să fie echipat în mod obligatoriu
cu echipament de măsurare, pentru evidenţa volumului de gaze naturale
furnizate, care este specificat în avizul de racordare sau în contractul
de furnizare a gazelor naturale.
9.3. Echipamentul de măsurare se instalează, de regulă, în punctul
de delimitare.
9.4. Lucrările de instalare, exploatare, reparare, verificare
reglementară şi înlocuire a echipamentului de măsurare la consumatorii
industriali, agricoli, comerciali, bugetari şi alţi consumatori se
efectuează în conformitate cu clauzele contractului încheiat între
consumator şi unitatea de distribuţie.
Pentru consumatorii casnici aceste servicii le acordă furnizorul pe
contul său cu excepţia cazurilor prevăzute în punctele 9.26., 9.27.
9.5. Unitatea de distribuţie este obligată să indice solicitantului
(consumatorului) în avizul de racordare parametrii tehnici ai
echipamentului de măsurare ce trebuie instalat la el şi să-l informeze
despre tipurile de echipamente de măsurare certificate pe teritoriul
Republicii Moldova.
9.6. Consumatorul are dreptul să refuze procurarea echipamentului de
măsurare propus de către unitatea de distribuţie. În acest caz
consumatorul îşi asumă responsabilitatea procurării unui echipament de
măsurare nou, care va corespunde Normelor şi va avea posibilitatea
conectării la sistemul informaţional al sistemului de gaze.
9.7. Unitatea de distribuţie este obligată să instaleze şi să
recepţioneze numai echipamente de măsurare certificate în Republica
Moldova şi testate metrologic. Unitatea de distribuţie va refuza
instalarea echipamentului de măsurare procurat de către solicitant
(consumator), dacă el nu corespunde Normelor şi/sau s-a demonstrat că el
a fost furat.
9.8. Tipul echipamentelor de măsurare este stabilit de către
furnizor (unitatea de distribuţie), de comun acord cu consumatorul,
pentru fiecare loc de consum, în funcţie de debitul instalat de gaze şi
categoria consumatorului.
9.9. Instalarea echipamentelor de măsurare se va face în locuri
accesibile pentru citire, cu respectarea obligatorie a Normelor.
9.10. Echipamentul de măsurare se sigilează de către reprezentanţii
unităţii de distribuţie, în prezenţa obligatorie a consumatorului sau a
reprezentantului lui, cu întocmirea unui act, în două exemplare, cîte
unul pentru fiecare parte. În acest act se va indica: data instalării,
tipul şi numărul echipamentului de măsurare, locul instalării lui,
numele consumatorului, numele furnizorului, indicaţiile iniţiale ale
echipamentului de măsurare, numărul sigiliilor etc.
Actul respectiv va fi semnat de ambele părţi.
9.11. Verificarea echipamentului de măsurare se efectuează numai de
către laboratoare metrologice autorizate, în conformitate cu Normele.
9.12. Furnizorul va preîntîmpina consumatorul despre necesitatea
efectuării verificării reglementare în termenul indicat în Norme.
9.13. Părţile contractante pot iniţia verificarea neplanificată a
echipamentului de măsurare în cazul în care una dintre părţi are
reclamaţii. Dacă reclamaţia se confirmă, se fac recalculări în
conformitate cu pct. 10.14. Consumatorul va suporta cheltuielile pentru
verificare în caz dacă reclamaţia lui nu se confirmă.
9.14. Consumatorul şi furnizorul sau reprezentanţii acestora au
dreptul să fie prezenţi la verificarea echipamentului de măsurare.
Rezultatele testării vor fi puse la dispoziţia furnizorului şi
consumatorului în termen de 10 zile calendaristice.
9.15. Verificarea echipamentului de măsurare la solicitarea
consumatorului se va efectua în decurs de cel mult 10 zile
calendaristice după ce consumatorul a solicitat aceasta. Furnizorul este
obligat să informeze apriori consumatorul că în cazul în care în urma
verificării se va stabili că echipamentul de măsurare funcţionează
normal, atunci consumatorul va trebui să suporte costurile pentru
verificare.
9.16. Pe parcursul perioadei verificării echipamentului de măsurare,
consumatorul casnic va achita consumul de gaze conform Normelor, iar
celelalte categorii de consumatori conform clauzelor contractului de
furnizare a gazelor naturale.
9.17. În cazul în care deteriorarea echipamentului de măsurare s-a
petrecut din vina furnizorului (unităţii de distribuţie), acesta va
suporta integral costul echipamentului de măsurare şi a lucrărilor de
demontare, verificare şi montare.
9.18. Atunci cînd reprezentantul furnizorului (unităţii de
distribuţie) cere acces în scopul controlului şi citirii indicaţiilor
echipamentului de măsurare şi la alte instalaţii ale sistemului de gaze
ce sînt instalate pe proprietatea consumatorului, el este obligat să
prezinte consumatorului legitimaţia de serviciu şi să comunice scopul
vizitei sale, iar consumatorul este obligat să permită accesul
reprezentantului furnizorului (unităţii de distribuţie) la echipamentul
şi instalaţiile respective.
9.19. Reprezentanţii furnizorului (unităţii de distribuţie) pot să
convină cu consumatorul timpul pentru efectuarea operaţiilor stipulate
în articolul 9.18.
9.20. Citirea indicaţiilor echipamentului de măsurare, de către
reprezentanţii furnizorului, în scopul facturării gazelor naturale
furnizate consumatorilor casnici se va efectua lunar, iar pentru
celelalte categorii de consumatori conform stipulărilor contractelor,
dar nu mai puţin de o dată în lună.
9.21. Controlul echipamentului de măsurare şi a sigiliilor se va
efectua, după necesitate, de către furnizor (unitatea de distribuţie) şi
numai în prezenţa consumatorului sau reprezentantului acestuia.
9.22. Reprezentanţii furnizorului (unităţii de distribuţie) nu au
dreptul să controleze echipamentul de măsurare în lipsa consumatorului
sau a reprezentantului acestuia. Ei pot executa această operaţie numai
dacă consumatorul a refuzat să participe la control.
9.23. În procesul controlului reprezentantul furnizorului va examina
integritatea echipamentului de măsurare şi a sigiliilor, fără a le
deteriora. În caz dacă se depistează că este deteriorat echipamentul de
măsurare sau violate sigiliile etc., reprezentantul furnizorului va
indica acest fapt consumatorului şi va întocmi un proces-verbal în două
exemplare, cîte unul pentru fiecare parte. Procesul verbal se va semna
atît de reprezentantul furnizorului cît şi de consumator. În cazul cînd
consumatorul refuză să semneze procesul-verbal respectiv, reprezentantul
furnizorului va înregistra acest fapt în procesul-verbal precum şi
motivele refuzului.
9.24. Ruperea sau deteriorarea sigiliilor aplicate echipamentului de
măsurare, precum şi afectarea integrităţii echipamentului de măsurare în
orice mod, cînd acesta se află pe proprietatea consumatorului,
constituie infracţiune sau consum fraudulos şi se sancţionează conform
Normelor.
9.25. Responsabilitatea pentru integritatea echipamentului de
măsurare şi a sigiliilor aplicate lui o poartă consumatorul.
9.26. În cazul în care consumatorul depistează că este deteriorat
echipamentul de măsurare, violat sigiliul, el este obligat să sesizeze
furnizorul în cel mai scurt timp.
9.27. În cazul în care echipamentul de măsurare a fost deteriorat
din neglijenţa consumatorului, cheltuielile pentru reparaţie sau
înlocuire vor fi suportate integral de consumator.
9.28. Dacă consumatorul a sesizat furnizorul conform pct.9.26, acest
caz nu se va califica ca consum fraudulos, după cercetarea cazului de
către furnizor.
9.29. Furnizorul (unitatea de distribuţie) are obligaţia să
efectueze înlocuirea, în termen de 10 zile calendaristice de la data
înregistrării sesizării scrise a consumatorului casnic, echipamentul de
măsurare reclamat ca fiind defect (ieşit din funcţiune sau la care
eroarea echipamentului de măsurare nu ce încadrează în limitele
admisibile).
9.30. În cazul în care se presupune că echipamentul de măsurare este
deteriorat, sau sînt rupte sigiliile, reprezentantul furnizorului va
demonta echipamentul de măsurare pentru a fi verificat. În acest caz se
întocmeşte procesul-verbal respectiv, în două exemplare, cîte unul
pentru fiecare parte,indicîndu-se numărul echipamentului de măsurare şi
a sigiliilor, indicaţiile echipamentului de măsurare, precum şi cauzele
demontării. Echipamentul de măsurare demontat va fi împachetat şi
sigilat de furnizor pentru a fi transmis de către consumator spre
verificare la un laborator metrologic autorizat.
9.31. Unitatea de distribuţie va păstra informaţia de ultimă oră
privind echipamentul de măsurare, care va include următoarele date:
- tipul şi numărul echipamentului de măsurare;
- locul instalării;
- numele şi prenumele consumatorului sau denumirea persoanei
juridice;
- echipamentul auxiliar;
- data ultimei verificări;
- cauza verificării;
- indicaţiile echipamentului de măsurare înainte şi după verificare;
- eroarea echipamentului de măsurare pînă şi după ajustare;
- reparaţia efectuată;
- laboratorul care a efectuat verificarea;
- numărul sigiliului instalat la echipamentul de măsurare de către
unitatea de distribuţie.
10. Plata gazelor naturale
10.1. Plata gazelor naturale consumate de consumatorii casnici se va
efectua în baza facturii emise lunar de către furnizor şi expediată
consumatorului. Plata pentru consumul de gaze naturale de către
celelalte categorii de consumatori se va face în modul şi termenele
stabilite în contract.
10.2. Drept bază pentru emiterea facturii vor servi tarifele pentru
gazele naturale, indicaţiile echipamentului de măsurare şi corelarea
parametrilor efectivi (volum, presiune, temperatură) cu starea standard,
convenite prin contract.
10.3. Consumatorul, care are încheiat contract cu furnizorul de gaze
la tarife reglementate, va plăti pentru gazele naturale consumate
conform tarifelor aprobate de către ANRE şi publicate în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. La solicitarea consumatorului furnizorul
de gaze la tarife reglementate este obligat să pună la dispoziţie
consumatorului o copie a tarifelor în vigoare.
10.4. Consumatorul, care are încheiat contract cu furnizorul de gaze
la tarife nereglementate, va plăti pentru gazele naturale consumate
conform tarifului negociat cu furnizorul şi inclus în contract drept
clauză contractuală.
10.5. Tariful la gazele naturale se exprimă în lei/1000 metri cubi,
calculat la starea standard.
10.6. Factura prezentată de furnizor consumatorului trebuie să
conţină obligatoriu următoarea informaţie:
a) numele şi prenumele consumatorului sau denumirea întreprinderii;
b) adresa locului de consum şi numărul contractului;
c) indicaţiile actuale şi cele precedente ale echipamentului de
măsurare şi perioada pentru care este emisă factura;
d) volumul de gaze naturale consumat în perioada de facturare;
e) tariful aplicat;
f) plata pentru gazele naturale consumate;
g) data limită de plată a facturii;
h) soldul plăţilor anterioare;
i) taxe şi impozite;
j) suma totală spre achitare;
k) adresa şi numărul de telefon la care poate fi contactat
furnizorul de către consumator.
Factura poate include şi următoarea notaţie:
"În cazul neachitării facturii pînă la data limită de plată,
furnizorul va fi nevoit să sisteze furnizarea gazelor naturale, după 10
zile calendaristice de la data limită de plată a facturii."
"Copia tarifelor reglementate poate fi obţinută de la furnizor."
"Activitatea furnizorului este reglementată de Agenţia Naţională
pentru Reglementare în Energetică."
10.7. Furnizorul nu este în drept să includă în factură, alte plăţi
decît cele pentru gazele naturale consumate.
10.8. Furnizorul este obligat să prezinte factura consumatorului cu
cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data limită de plată a
facturii.
10.9. Consumatorul va achita integral plata pentru gazele naturale
consumate în termenul indicat în factură.
10.10. Furnizorul este în drept să aplice consumatorilor, conform
Normelor, o penalitate pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii pentru
gazele naturale consumate, începînd cu prima zi după data limită de
plată a facturii.
10.11. Consumatorul este în drept să corecteze indicii facturii în
cazul în care el a depistat erori de facturare.
10.12. În cazul constatării de către consumator a erorii de
facturare în defavoarea sa sau această eroare este depistată de
furnizor, atunci furnizorul este obligat să includă în factura pentru
luna viitoare suma cauzată de eroarea de facturare.
Furnizorul este în drept să nu restituie sau să nu considere drept
plată pentru viitoarele decontări sumele încasate suplimentar, care au
fost depistate după o perioadă mai mare decît termenul de prescripţie,
conform Normelor, sau în cazul în care consumatorul nu poate demonstra
faptul şi momentul (anul, luna) comiterii erorii de facturare.
10.13. În cazul în care se depistează erori de facturare în
defavoarea furnizorului, acesta va include suma cauzată de eroarea de
facturare în factura pentru luna viitoare.
Furnizorul nu este în drept să ceară plata cauzată de eroare cînd
aceasta a fost depistată după o perioadă mai mare decît termenul de
prescripţie, conform Normelor, sau în cazul în care nu poate demonstra
faptul şi momentul (anul, luna) comiterii erorii de facturare.
10.14. În cazul în care se stabileşte că eroarea echipamentului de
măsurare nu se încadrează în limitele admisibile, părţile contractante
sînt în drept să ceară recalcularea volumului de gaze naturale consumate
pe parcursul ultimelor 3 luni.
10.15. Dacă eroarea echipamentului de măsurare se încadrează în
limitele admisibile, consumatorul care a solicitat verificarea va
suporta plata integrală a cheltuielilor pentru efectuarea acestor
lucrări. În celelalte situaţii cheltuielile pentru verificare vor fi
suportate de furnizor.
10.16. În cazul în care echipamentul de măsurare s-a defectat nu din
vina consumatorului, determinarea consumului de gaze naturale se va
efectua conform consumului mediu zilnic înregistrat pe parcursul
perioadei similare de facturare. Perioada calculării consumului de gaze
naturale conform consumului mediu zilnic nu poate depăşi o lună, pe
parcursul căreia va fi restabilită evidenţa consumului de gaze naturale.
10.17. În cazul în care se depistează consum fraudulos de gaze
naturale, de către consumator, furnizorul va calcula consumul de gaze
naturale conform sistemului pauşal. În cazul deteriorării vizibile a
echipamentului de măsurare şi violarea sigiliilor acestuia din vina
consumatorului, perioada de timp pentru calcularea consumului de gaze
naturale, conform sistemului pauşal, se va lua în consideraţie de la
data ultimei citiri a indicaţiilor echipamentului de măsurare, dar nu
mai mare de trei luni. În celelalte cazuri ale consumului fraudulos
perioada de recalculare nu poate fi mai mare de 1 an.
10.18. Furnizorul este în drept să ceară plată preventivă de la
consumatorii reconectaţi, dacă ei au fost deconectaţi de la reţeaua de
gaze pentru:
- consum fraudulos;
- neachitarea facturii;
- refuzul repetat şi documentat de a permite accesul
reprezentantului furnizorului (unităţii de distribuţie) la echipamentul
de măsurare şi la alte instalaţii ale furnizorului (unităţii de
distribuţie) aflate pe proprietatea consumatorilor.
10.19. Plata preventivă va fi efectuată de către consumatorul
reconectat înainte de reînceperea furnizării gazelor naturale.
10.20. Suma plăţii preventive este stabilită de către furnizor, dar
nu va depăşi contravaloarea consumului mediu lunar de gaze naturale.
Această valoare se indică în contractul de furnizare a gazelor naturale.
10.21. Dacă consumatorul şi-a îndeplinit toate obligaţiile pe
parcursul unui an, furnizorul va elibera consumatorul de obligaţia de a
plăti preventiv.
10.22. În caz de reziliere a contractului de furnizare a gazelor
naturale, furnizorul va utiliza plata preventivă pentru achitarea
definitivă a volumului de gaze naturale furnizat consumatorului, iar
restul va fi restituit consumatorului în termen de 10 zile
calendaristice.
10.23. Furnizorul va duce evidenţa plăţilor preventive primite de la
consumatori. Datele privind plăţile preventive vor include:
a) numele, prenumele consumatorului şi numărul contractului încheiat
cu el;
b) adresa consumatorului şi a locului de consum, dacă diferă;
c) suma plăţii preventive.
10.24. În cazul în care la consumatorii industriali, agricoli,
comerciali, bugetari şi alţi consumatori echipamentul de măsurare nu
este instalat în punctul de delimitare, volumul de gaze naturale
consumat de consumator se va corecta luîndu-se în consideraţie
pierderile tehnice de gaze naturale în conducte, armaturi, accesorii şi
instalaţii de reglare situate între punctul de delimitare şi
echipamentul de măsurare, calculate conform metodologiei de calculare a
pierderilor tehnice de gaze naturale în reţelele de distribuţie.
10.25. În cazul în care consumatorul sau oricare furnizor
independent va importa direct gaze naturale, unitatea de transport şi
unitatea de distribuţie sînt obligate, în conformitate cu Normele, să
transporte şi să distribuie aceste gaze naturale în baza contractelor de
transport şi distribuţie.
10.26. Plata pentru serviciile de transport şi distribuţie se
efectuează conform tarifelor pentru transport şi distribuţie de gaze
care sînt aprobate de ANRE şi sînt publicate în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.
11. Reglementări privind persoanele autorizate
11.1. În scopul respectării prevederilor normativelor şi
instrucţiunilor tehnice în vigoare, toate instalaţiile de utilizare,
care se racordează la sistemul naţional de transport şi distribuţie a
gazelor naturale, vor fi proiectate şi executate de persoane autorizate
de către organele abilitate, conform condiţiilor tehnice eliberate de
către furnizor (unitatea de distribuiţi).
11.2. Calificarea de proiectant şi instalator autorizat se obţine în
baza unui examen prin care se atestă nivelul de corespundere şi
calificare, de cunoaştere a exigenţelor regulilor de securitate,
standardelor în vigoare şi altor prevederi tehnice în vigoare.
11.3. Candidatului, care a susţinut examenul, i se eliberează
legitimaţia (carnet), în care se specifică domeniul pentru care este
autorizat şi durata de valabilitate a legitimaţiei.
Pentru personalul admis la proiectarea şi executarea reţelelor şi
instalaţiilor de gaze naturale se va specifica pentru care regim de
presiune a gazelor se admite activitatea de proiectare.
Legitimaţia (carnetul) eliberată este nominală, semnată de
preşedintele comisiei de examinare şi reprezentantul inspectoratului
zonal de supraveghere tehnică, netransmisibilă şi valabilă pe întreg
teritoriul ţării.
11.4. Titularul legitimaţiei poate activa numai ca angajat al unei
persoane juridice, titulară de licenţă respectivă.
11.5. Persoanele autorizate sînt obligate să cunoască exigenţele
normativelor tehnice şi modificările intervenite pe parcurs cu ocazia
revizuirii atît a normativului de proiectare-execuţie, cît şi a
prescripţiilor de exploatare.
11.6. Persoanele autorizate sînt obligate să anunţe unitatea de
distribuţie despre existenţa instalaţiilor de gaze care nu au aprobări
legale.
11.7. Persoanelor autorizate, care nu fac parte din personalul
unităţii de distribuţie, li se interzice:
a) să execute lucrări în sistemul de gaze fără obţinerea aprobărilor
legale şi fără avizul documentaţiei de către unitatea de distribuţie;
b) să pună în funcţiune instalaţii de gaze care nu au fost avizate,
recepţionate şi deschise de unitatea de distribuţie;
c) să racordeze noi aparate de utilizare la instalaţiile existente
şi să le pună în funcţiune, fără avizul unităţii de distribuţie;
d) să semneze dosare preliminare sau definitive pentru lucrări pe
care nu le execută sau le supraveghează direct;
e) să rupă sigiliile aplicate de unitatea de distribuţie;
f) să execute lucrări pentru care nu sînt autorizaţi;
g) să intervină sub orice formă la instalaţiile furnizorului
(unităţii de distribuţie).
11.8. Persoanele autorizate, care au proiectat, supravegheat în
execuţie sau executat instalaţia de gaze naturale, sînt obligate să
participe la punerea în funcţiune a instalaţiei respective, la data
stabilită de furnizor, de comun acord cu beneficiarul.
11.9. Persoanele autorizate au obligaţia ca, în activitatea ce o
prestează, să respecte întocmai prevederile Regulamentului şi ale
celorlalte acte normative privind proiectarea, executarea şi verificarea
instalaţiilor de gaze naturale.
De asemenea, au obligaţia de a avea un comportament corect, etic şi
profesional în relaţiile cu beneficiarii şi cu furnizorii de gaze
naturale.
11.10. Nerespectarea prevederilor Regulamentului şi a Normelor de
către persoanele autorizate, în funcţie de gravitatea abaterii, atrage
sancţionarea acestora de către organele abilitate, după cum urmează:
- avertisment;
- ridicarea autorizaţiei pe timp limitat;
- ridicarea autorizaţiei cu drept de prezentare la o nouă examinare;
- ridicarea definitivă a autorizaţiei, fără drept de prezentare la o
nouă examinare.
12. Petiţiile consumatorilor şi procedurile
de soluţionare a diferendelor
12.1. Furnizorul este obligat să dispună de centre de relaţii cu
consumatorii şi trebuie să desemneze persoane responsabile pentru
examinarea petiţiilor şi soluţionarea problemelor consumatorilor, legate
de furnizarea gazelor naturale, la care au acces toţi consumatorii pe
parcursul programului de lucru.
12.2. Furnizorul este obligat să aducă la cunoştinţa consumatorilor
şi să prezinte ANRE următoarea informaţie:
a) adresele sediilor, adresele poştale, numerele de telefon şi
adresele poştei electronice (dacă sînt disponibile) unde consumatorii
pot adresa petiţiile;
b) programul de lucru în timpul căruia consumatorul va putea adresa
petiţia, care nu trebuie să fie mai mic de 8 ore pe zi şi 5 zile pe
săptămînă.
12.3. Furnizorul trebuie să asigure ca persoanele responsabile de
examinarea petiţiilor consumatorilor să aibă aptitudini şi împuterniciri
pentru:
a) a investiga petiţiile şi soluţiona conflictele direct, de comun
acord cu consumatorul şi pe cale amiabilă;
b) a îndrepta petiţia persoanei competente a furnizorului, care va
investiga şi soluţiona problema redată în petiţie;
c) a informa consumatorul privind drepturile lui în legătură cu
procedura de soluţionare a diferendelor etc.
12.4. Furnizorul va duce evidenţa petiţiilor. Informaţia despre
petiţii trebuie să specifice cel puţin:
- data depunerii petiţiei;
- numele persoanei care a primit petiţia;
- acţiunile întreprinse de furnizor pentru a soluţiona diferendul;
- decizia luată de furnizor.
12.5. Furnizorul este obligat să prezinte ANRE orice informaţie
solicitată privind petiţiile, copii ale tuturor înregistrărilor,
deciziilor sau alte documente necesare.
12.6. Furnizorul trebuie să depună eforturi suficiente pentru a
soluţiona conflictele cu consumatorii pe cale amiabilăîntr-un mod
raţional şi într-un termen cît mai scurt.
12.7. În cazul cînd consumatorul şi furnizorul nu pot soluţiona
diferendul pe cale amiabilă, furnizorul este obligat să răspundă în
scris consumatorului, în termen de 15 zile calendaristice, cu privire la
soluţionarea diferendului.
12.8. Dacă consumatorul nu a primit nici un răspuns de la furnizor
în termenul indicat în pct. 12.7 sau dacă consumatorul nu este
satisfăcut de măsurile întreprinse de furnizor, atunci el este în drept
să prezinte o petiţie ANRE.
12.9. În caz că consumatorul nu este de acord cu decizia ANRE el
este în drept să conteste această decizie în instanţa de judecată.
12.10. În cazul cînd furnizorul şi consumatorul soluţionează
conflictul după ce petiţia a fost depusă la ANRE sau în instanţa
judecătorească, consumatorul va renunţa la pretenţiile lui, fapt
consemnat în decizia instanţei respective.
13. Dispoziţii finale şi tranzitorii
13.1. Furnizorii de gaze naturale sînt obligaţi să elaboreze, în
termen de 3 luni de la data publicării Regulamentului în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova şi să prezinte ANRE spre aprobare toate
instrucţiunile, modelele contractelor, modelele de acte,
procesele-verbale, avizele şi cererile, prevăzute în Regulament.
13.2. SA "Moldova-Gaz" este împuternicită să elaboreze normative şi
reglementări tehnice ce decurg din Regulament, coordonîndu-le în
prealabil cu Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică,
Departamentul Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova.
13.3. După intrarea în vigoare a Regulamentului furnizorul va
încheia, în termen de 1 an, contracte, conform contractului - cadru
indicat în Anexa nr. 1 cu toţi consumatorii casnici. În perioada
menţionată consumul de gaze naturale de către consumatorii casnici
existenţi, fără contract, nu se consideră consum fraudulos. Pe parcursul
acestei perioade furnizorul nu va refuza consumatorilor casnici
încheierea contractelor, dacă ei solicită aceasta, pe motivul că ei nu
se încadrează în graficul elaborat de furnizor.
13.4. Regulamentul poate fi modificat prin decizia ANRE în
conformitate cu procedura stabilită în Norme.
13.5. Consumatorii, furnizorii şi unităţile de distribuţie pot
înainta propuneri întru modificarea Regulamentului. Propunerile se
prezintă în scris către ANRE.
13.6. Cazurile ce nu sînt reflectate în prezentul Regulament se
reglementează conform Normelor.
13.7. După intrarea în vigoare a Regulamentului, se abrogă actul
normativ aprobat de Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi
Combustibil al Republicii Moldova "Pravila polizovania gazom v narodnom
hozeaistve", aprobate prin Ordinul Mingazprom SSSR N 219 din 19.09.1985.
Anexa 1
CONTRACT-CADRU
de furnizare a gazelor naturale consumatorului casnic
nr. _________ din "____"____________ 200__
Părţile contractante
Vînzătorul __________________________________ reprezentat legal prin
________________________________________________________________________
(numele, prenumele, funcţia)
cu sediul în _________________, str.________________, telefon__________,
denumit in continuare "Furnizor" şi cumpărătorul ______________________,
(numele, prenumele, patronimicul)
avînd buletinul de identitate (paşaport) seria__________, nr._________,
eliberat la data de __________________________, de către ______________,
domiciliat in ____________________________, str.______________________,
(localitatea)
bl___, sc_____, ap_____, telefon _________, judeţul _________________
denumit in continuare "Consumator", au încheiat prezentul contract.
Date generale
Locul de consum ____________________________________________________
(localitatea, strada, numărul, blocul, scara,
________________________________________________________________________
etajul, apartamentul, nr.telefon.)
avînd actul de proprietate nr.________________, contractul de închiriere
nr ______, (alte acte prevăzute de lege) _______________________________
________________________________________________________________________
Aviz de racordare nr.____, din ____________, emis de _______________
Dosar tehnic nr. __________
Tipul aparatelor utilizatoare de gaze naturale:
maşină de gătit tip _______, cu ___ ochiuri, ______ unităţi;
cazan de încălzire tip _________, ___ unităţi;
încălzitor de apă volumetric tip ____________, ______ unităţi;
soba de încălzit cu gaze naturale ______________, _____unităţi;
încălzitor de apă instantaneu _________________, _____unităţi etc.
Suprafaţa de încălzire _________________________m2.
Numărul de locatari ____, inclusiv posedă înlesniri ______.
Echipamentul de măsurare a consumului de gaze naturale tip_________,
nr. __________ proprietate a ____________________, unităţi _____, datele
iniţiale ale echipamentului de măsurare _____________________.
Data ultimei verificări metrologice ________________________,
termenul valabilităţii ______________________.
Obiectul şi durata contractului
Art. 1. Obiectul contractului este furnizarea gazelor naturale la
locul de consum şi reglementarea relaţiilor dintre furnizor şi
consumator privind condiţiile de furnizare şi consum, facturarea şi
plata pentru volumele de gaze naturale consumate.
Art. 2. Utilizarea gazelor naturale se va face în scopuri menajere,
cu utilizarea aparatelor specificate în prezentul contract.
Art.3. Contractul de furnizare a gazelor naturale este încheiat
pentru o durată de timp _____________________ (nedeterminată sau
determinată la solicitarea Consumatorului), este întocmit în două
exemplare, cîte unul pentru fiecare parte şi intră în vigoare la
momentul semnării lui de către ambele părţi.
Obligaţiile şi drepturile furnizorului
Art. 4. Furnizorul are următoarele obligaţii şi drepturi:
a) să înceapă furnizarea gazelor naturale în termen de cinci zile
lucratoare de la data semnării prezentului contract şi să furnizeze
consumatorului gaze naturale la calitatea corespunzătoare standardului
GOST (STAS) - 5542-87;
b) să asigure furnizarea gazelor naturale pînă la robinetul de
siguranţă, în mod continuu şi la presiunea stabilită de normele tehnice
în vigoare;
c) să emită lunar consumatorului factura de plată pentru gazele
naturale consumate, indicînd în factură data limită de plată a acesteia.
Volumul de gaze naturale facturat este stabilit prin citirea lunară a
indicaţiilor echipamentului de măsurare de către reprezentantul
furnizorului (unităţii de distribuţie) sau conform normelor în vigoare
în lipsa echipamentului de măsurare la consumator;
d) să prevină consumatorul, cu cel puţin trei zile lucratoare
înainte, despre întreruperile programate pentru efectuarea lucrărilor
planificate de profilaxie şi reparaţie în reţeaua de distribuţie a
gazelor naturale, indicînd intervalul posibil de întrerupere;
e) să efectueze recalcularea plaţii pentru gazele naturale consumate
în cazurile documentar confirmate de consumator şi prevăzute de
legislaţie;
f) după sistarea furnizării gazelor naturale, cerută de consumator,
să reia furnizarea în termen de cinci zile lucratoare după primirea, în
scris, a solicitării;
g) să aibă acces la echipamentul de măsurare, indiferent de locul
amplasării lui;
h) să sisteze imediat furnizarea gazelor naturale consumatorului: la
depistarea consumului fraudulos, încălcarea tehnicii securităţii şi
regulilor de utilizare a gazelor (folosirea instalaţiilor neautorizate,
amplasarea construcţiilor pe reţelele de gaze etc.). În acest caz
reprezentantul furnizorului, care a efectuat sistarea este obligat să
întocmească actul de sistare a furnizării gazelor în două exemplare
(cîte unul pentru fiecare parte), indicîndu-se în act şi motivele
sistării;
i) să sisteze furnizarea gazelor naturale consumatorului,
preîntîmpinat prin avizul de deconectare, în cazul:
- neachitării în decurs de 10 zile calendaristice din data limită
indicată în factură, a plaţilor pentru gazele naturale consumate;
- refuzului repetat şi documentat de a permite accesul
reprezentanţilor furnizorului (unităţii de distribuţie) pentru citirea
indicaţiilor şi controlul echipamentului de măsurare, reparării sau
înlocuirii utilajului ce aparţine unităţii de distribuţie, dar care se
află pe proprietatea consumatorului;
- cînd contractul de furnizare a gazelor naturale este pe numele
altei persoane fizice decît proprietarul legal al imobilului şi acesta
din urmă a refuzat să încheie contract de furnizare a gazelor naturale;
j) să aplice prevederile legislaţiei şi să recalculeze volumul de
gaze naturale consumate în cazurile în care se constată consum fraudulos
din partea consumatorului;
-------------------------
Notă: Consum fraudulos se consideră sustragerea de gaze naturale din
reţeaua de gaze prin deteriorarea echipamentului de măsurare,
modificarea neautorizată a schemei de conectare a echipamentului de
măsurare, ruperea sigiliilor acestuia, intervenţia în funcţionarea
normală a echipamentului de măsurare, prin diferite metode fără
deteriorarea acestuia, conectarea la reţeaua de gaze fără evidenţa
consumului, utilizarea de gaze naturale în lipsa contractului încheiat
cu furnizorul;
h) să recalculeze consumul de gaze naturale, aplicînd sistemul
pauşal, în conformitate cu Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea
gazelor naturale;
i) să restituie datoriile avute faţă de consumator, pînă la data
rezilierii contractului.
Drepturile şi obligaţiile consumatorului
Art. 5. Consumatorul are următoarele drepturi şi obligaţii:
a) să consume gaze naturale în conformitate cu prevederile
prezentului contract;
b) să solicite furnizorului compensarea prejudiciilor (materiale şi
morale) aduse în rezultatul încălcării prevederilor prezentului contract
sau ale legislaţiei;
c) să achite integral plata pentru gazele naturale consumate pînă la
data limită indicată în factură;
d) să nu modifice instalaţiile de utilizare şi încăperile unde ele
sînt amplasate fără acordul furnizorului (unităţii de distribuţie);
e) să nu racordeze la instalaţia sa de utilizare instalaţiile altor
consumatori;
f) să permită accesul liber delegatului furnizorului (unităţii de
distribuţie), la prezentarea legitimaţiei de serviciu şi comunicarea
scopului vizitei sale, pentru controlul şi citirea indicaţiilor
echipamentului de măsurare şi la alte instalaţii ale sistemului de gaze
ce sînt instalate pe proprietatea consumatorului, precum şi verificarea
respectării prevederilor contractuale.
Rezultatele verificării efectuate delegatul furnizorului (unităţii
de distribuţie) le va specifica în fişa de control, anexă la contract;
g) să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile
aplicate acestuia;
h) să solicite rezilierea contractului în caz de înstrăinare a
imobilului său;
j) să sesizeze în cel mai scurt timp furnizorul în cazul în care
depistează că este deteriorat echipamentul de măsurare sau violat
sigiliul;
k) în cazul lipsei echipamentului de măsurare, să informeze în scris
furnizorul (unitatea de distribuţie), în termen de trei zile lucratoare,
despre modificarea suprafeţei de încălzire, schimbarea numărului de
locatari, obţinerea/pierderea dreptului la înlesniri şi alte
circumstanţe care influenţează la consumul de gaze naturale şi plata
lor. Recalcularea plăţii pentru gazele consumate se va efectua din
momentul survenirii modificărilor menţionate.
Răspunderea contractuală
Art. 6. Furnizorul poarta răspundere pentru neonorarea
obligaţiunilor asumate faţă de consumator conform prevederilor
prezentului contract şi legislaţiei.
Art. 7. Consumatorul poartă răspunderea prevăzută de prezentul
contract şi a legislaţiei în cazurile în care:
a) nu achită la timp plata pentru volumul de gaze naturale consumat;
b) provoacă, în procesul de consum, perturbaţii ale parametrilor de
calitate şi siguranţă, care conduc la întreruperea furnizării gazelor
sau periclitează continuitatea alimentarii;
c) se constată consum fraudulos.
Prevederi specifice
Art. 8. În cazul în care consumatorul doreşte sa utilizeze gaze
naturale şi în alte scopuri decît cele de menaj, prin arderea lor la
aparatele specificate în contract , el va solicita evidenţa separată a
gazelor naturale pentru aceste scopuri şi va depune o cerere către
furnizor, care este obligat să-i răspundă în termen de zece zile
calendaristice.
Art. 9. În cazul modificării de către consumator a datelor generale
indicate în contract (în lipsa echipamentului de măsurare la
consumator), plata se calculează de la data înştiinţării în scris a
furnizorului sau în caz de neînştiinţare de la data ultimului control,
dar nu mai mult de un an.
Art. 10. Furnizorul (unitatea de distribuţie) este responsabil de
instalarea, exploatarea, repararea, verificarea reglementară şi
înlocuirea echipamentului de măsurare la consumator. Cheltuielile pentru
aceste servicii sînt suportate de către furnizor.
Art. 11. Pe parcursul perioadei verificării echipamentului de
măsurare, consumatorul va achita consumul de gaze conform tarifelor şi
normelor de consum în vigoare. Perioada de verificare a echipamentului
de măsurare nu va depăşi 10 zile calendaristice.
Art. 12. Furnizorul va sista furnizarea gazelor naturale
consumatorului din motivele stipulate în art. 4, litera h) şi i).
Art. 13. În cazul deconectării instalaţiei de utilizare a
consumatorului din motivele stipulate în art.4, litera h) şi i),
reconectarea ei la reţeaua de gaze se va efectua numai după ce
consumatorul va înlătura încălcările depistate, va achita toate
datoriile şi plata pentru reconectare.
Art. 14. Furnizorul şi consumatorul nu poarta răspundere pentru
obligaţiunile asumate dacă acest fapt este rezultatul unor circumstanţe
de forţă majora.
Modificarea contractului
Art. 15. Prevederile prezentului contract cadru sînt obligatorii
pentru părţile contractante şi nu pot fi excluse sau modificate, dar pot
fi completate cu acordul în scris al ambelor părţi şi în corespundere cu
legislaţia.
Suspendarea acţiunii contractului şi rezilierea lui
Art. 16. Acţiunea prezentului contract de furnizare a gazelor
naturale va fi suspendată pe o perioadă de timp, dar nu mai mică de o
lună, la cererea în scris a consumatorului depusă furnizorului cu cel
puţin 7 zile calendaristice înainte de data suspendării. În acest caz
consumatorul este obligat să achite integral plata pentru volumul de
gaze naturale consumat. Acţiunea prezentului contract de asemenea, va fi
suspendată de către furnizor pentru 15 zile calendaristice în cazul
deconectării de la reţeaua de gaze a instalaţiei de utilizare a
consumatorului.
Art. 17. Prezentul contract va fi reziliat:
a) la cererea în scris a consumatorului, depusă furnizorului cu cel
puţin 7 zile calendaristice înainte de data rezilierii contractului de
furnizare a gazelor naturale;
b) după ce a fost suspendată acţiunea contractului de furnizare a
gazelor naturale pe o perioadă de 15 zile, drept rezultat al sistării
furnizării gazelor naturale consumatorului şi el nu a înlăturat cauzele
ce au dus la sistare.
În cazul depunerii cererii de reziliere a contractului de furnizare
a gazelor naturale consumatorul este obligat să achite integral plata
pentru gazele naturale consumate de el pînă la data rezilierii.
Art. 18. Rezilierea prezentului contract are drept consecinţă
sistarea alimentarii cu gaze naturale, prin cel mai apropiat robinet de
la punctul de delimitare, pînă la încheierea unui nou contract.
Soluţionarea litigiilor
Art. 19. Părţile vor soluţiona litigiile apărute prin negocieri. În
cazul în care litigiile nu pot fi soluţionate prin negocieri, părţile se
pot adresa la ANRE sau în instanţa de judecată.
Alte clauze
Art. 20. Consumatorului i se interzice ca, pe traseele reţelelor de
gaze naturale ale furnizorului să ridice construcţii, să depoziteze
materiale, precum şi să execute lucrări subterane care pot crea
obstacole, pune în pericol viaţa sau împiedica furnizorul să efectueze
operaţiile de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor ce-i aparţin.
Art. 21. Încheierea, prelungirea sau suspendarea acţiunii
contractului de furnizare a gazelor naturale se efectuează de către
furnizor fără a percepe o oarecare plată de la consumator.
Art. 22. În situaţiile care nu sînt prevăzute în prezentul contract,
părţile se supun prevederilor Regulamentului pentru furnizarea şi
utilizarea gazelor naturale şi legislaţiei în vigoare.
Art. 2. Părţile de comun acord convin la următoarele prevederi:
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
Furnizor___________________________ Consumator__________________
Anexa
la Contractul de furnizare a gazelor naturale
la consumatorii casnici
FIŞA DE CONTROL
Consumatorul __________________________ cod ____________
Adresa ________________________________ tel.____________
Tipul contorului ______________________ nr. ____________
-----------+----+-----------+------+---------------+---------+----------
Denumirea |Data|Indicaţiile|Obser-|Numele şi func-|Semnătura|Semnătura
operaţiunii| |contorului |vaţii |ţia controlo- |controlo-|consumato-
| | | |rului |rului |rului
-----------+----+-----------+------+---------------+---------+----------
-----------+----+-----------+------+---------------+---------+----------
-----------+----+-----------+------+---------------+---------+----------
-----------+----+-----------+------+---------------+---------+----------
Anexa 2
Numărul orelor de utilizare pentru determinarea consumului
de gaze după sistemul pauşal
a) pentru consumatorii casnici
---+----------------------------------------------+-----------------------
Nr.| Aparatele de utilizare |Numărul diurn al orelor
d/o| | de utilizare
| |------------+----------
| |în perioada |în perioa-
| |de încălzire|da de vară
---+----------------------------------------------+------------+----------
1 Maşină de gătit (în lipsa apei calde de consum) 8 6
2 Maşină de gătit (la alimentare cu apă caldă de 7 5
consum)
3 Încălzitor de apă instantaneu (pentru prepara- 6 4
rea locală a apei calde menajere)
4 Centrală termică de apartament 12 6
5 Cazan de încălzire cu boiler 12 6
6 Cazan de încîlzire în lipsa boilerului 10 -
7 Încălzitor de apă volumetric (utilizat pentru 10 -
încălzire)
8 Încălzitor de apă volumetric (utilizat pentru 8 6
prepararea apei calde menajere);
9 Subă de încălzire cu gaze 8 -
--------------------------------------------------------------------------
b) Pentru celelalte categorii de consumatori numărul de ore pentru
determinarea consumului de gaze după sistemul pauşal se va stabili în
contractele bilaterale.