Hotărîre nr.490/30 din 15.10.2010 privind anunţarea concursurilor pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte şi desfăşurarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de judecător şi judecător de instrucţie în unele instanţe judecătoreşti
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
H O T Ă R Î R E
privind anunţarea concursurilor pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte/
vicepreşedinte şi desfăşurarea concursului pentru suplinirea funcţiilor
de judecător şi judecător de instrucţie în unele instanţe judecătoreşti
nr. 490/30 din 15.10.2010
(în vigoare 12.11.2010)
Monitorul Oficial nr.226 art.829 din 12.11.2010
* * *
Examinînd chestiunea privind anunţarea concursurilor pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte şi desfăşurarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de judecător şi judecător de instrucţie în unele instanţe judecătoreşti, audiind informaţia domnului Dumitru Visternicean, Consiliul Superior al Magistraturii, conform prevederilor pct.20 şi 26 din Regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea posturilor vacante de judecător, de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţelor judecătoreşti, de promovare în instanţele ierarhic superioare (cu modificările ulterioare), art.20 alin.(1) din Legea cu privire la statutul judecătorului, art.4, 19 alin.(2) şi 24 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii,
HOTĂRĂŞTE:
1. A anunţa concursuri:
• pentru suplinirea funcţiei de preşedinte la Judecătoriile Briceni, Floreşti, Ocniţa, Rezina, Soroca şi Ştefan Vodă;
• pentru suplinirea funcţiei de vicepreşedinte la Judecătoriile Nisporeni şi Ungheni;
• pentru suplinirea funcţiei de judecător la Judecătoriile Centru, mun.Chişinău, Ungheni şi Făleşti;
• pentru suplinirea funcţiei de judecător de instrucţie la Judecătoriile Ceadîr-Lunga, Taraclia şi Vulcăneşti.
2. Judecătorii vor depune cereri de promovare în funcţia de preşedinte/vicepreşedinte cu prezentarea caracteristicii, notei informative privind activitatea pe ultimii 3 ani, anexelor completate conform Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr.271-XVI din 18 decembrie 2008 şi a două fotografii color 4×5 cm.
3. Judecătorii care solicită transferul dintr-o instanţă în alta de acelaşi nivel vor concura doar între ei, în baza cererilor depuse, în condiţiile legii.
4. Candidaţii la funcţia de judecător şi judecător de instrucţie vor fi admişi la desfăşurarea concursului dacă sînt consideraţi compatibili pentru suplinirea funcţiilor date prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii.
5. Cererile se depun pînă la 19 noiembrie 2010 la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.
6. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii (mun.Chişinău, str.M.Kogălniceanu 70, tel.: 22-30-79, 22-30-76).
7. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm.md).
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| SUPERIOR AL MAGISTRATURII | Dumitru VISTERNICEAN |
Chişinău, 15 octombrie 2010. |
|
| Nr.490/30. |