Hotărîre nr.496 din 26.07.2011 pentru modificarea hotărîrii Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Şoldăneşti nr.06 din 26 aprilie 2011 "Cu privire la constituirea consiliilor electorale de nivelul întîi pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011"
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
pentru modificarea hotărîrii Consiliului electoral al circumscripţiei
electorale raionale Şoldăneşti nr.06 din 26 aprilie 2011 "Cu privire
la constituirea consiliilor electorale de nivelul întîi pentru
alegerile locale generale din 5 iunie 2011"
nr. 496 din 26.07.2011
(în vigoare 26.07.2011)
Monitorul Oficial nr.148-151 art.1239 din 09.09.2011
* * *
Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 7 iulie 2011 a infirmat legalitatea turului al doilea de scrutin din 19 iunie pentru alegerea primarului comunei Climăuţii de Jos, raionul Şoldăneşti, constatînd încălcarea prevederilor Codului electoral de către consiliul electoral şi birourile electorale ale secţiilor de votare în circumscripţia electorală comunală Climăuţii de Jos nr.4, raionul Şoldăneşti, fapt ce a influenţat rezultatele alegerilor, din această cauză impunîndu-se înlocuirea componenţei lor. Întrucît Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Şoldăneşti nr.31 a fost dizolvat, hotărîrile acestuia se modifică de către Comisia Electorală Centrală.
În temeiul art.26 alin.(1) lit.j), 27, 120 şi 138 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărîrea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Şoldăneşti nr.06 din 26 aprilie 2011 "Cu privire la constituirea consiliilor electorale de nivelul întîi pentru alegerile locale generale din 5 iunie 2011", cu modificările ulterioare, se modifică, după cum urmează:
La punctul 1, subpunctul 4 va avea următorul cuprins:
"Consiliul electoral al circumscripţiei electorale comunale Climăuţii de Jos nr.4
1) Boldescu Ludmila – economist, contabil-şef, Primăria com. Climăuţii de Jos, din partea Partidului Liberal;
2) Cazac Taisia – asistentă medicală, OMF Climăuţii de Jos, din Registrul funcţionarilor electorali ţinut de Comisia Electorală Centrală;
3) Cazac Vera – contabil, temporar neangajată în cîmpul muncii, din partea Partidului Democrat din Moldova;
4) Măciucă Tamara – pedagog, director, gimnaziul com. Climăuţii de Jos, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova;
5) Melnic Galina – pedagog, secretarul Consiliului comunal Climăuţii de Jos, din partea Consiliului comunal Climăuţii de Jos;
6) Pîslari Ilia – inginer, temporar neangajat în cîmpul muncii, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova;
7) Rabovol Zinaida – pedagog, conducător artistic, Căminul cultural Climăuţii de Jos, din partea Consiliului comunal Climăuţii de Jos."
2. Consiliul electoral al circumscripţiei electorale comunale Climăuţii de Jos nr.4, raionul Şoldăneşti va constitui birourile electorale ale secţiilor de votare.
3. Consiliul electoral vizat va transmite documentele şi materialele electorale Comisiei Electorale Centrale, instanţei de judecată şi primăriei, conform prevederilor Codului electoral.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 26 iulie 2011. |
|
| Nr.496. |