Documente
Hotărîre nr.5/4 din 05.08.99 cu privire la determinarea publicaţiei periodice unde participanţii la piaţa valorilor mobiliare sînt obligaţi să publice informaţia ce urmează a fi dezvăluită public
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la determinarea publicaţiei periodice
unde participanţii la piaţa valorilor mobiliare sînt
obligaţi să publice informaţia ce urmează a fi dezvăluită public
Nr.5/4 din 05.08.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.103-105/170 din 23.09.1999
* * *
Abrogat: 28.05.2004
Hotărîrea CNVM nr.20/1 din 12.05.2004
În scopul sistematizării informaţiei, ce urmează a fi dezvăluită
public de către participanţii la piaţa valorilor mobiliare, şi întru
asigurarea transparenţei activităţii participanţilor la piaţa valorilor
mobiliare, în baza art.8 litera (n) al Legii privind Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare nr.192-XVI din 12.11.98,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. Participanţii la piaţa valorilor mobiliare, în mod obligatoriu
publică informaţia ce urmează a fi dezvăluită public, în conformitate cu
actele legislative şi normative care reglementează activitatea pe piaţa
valorilor mobiliare, în publicaţia periodică de specialitate a CNVM
ziarul "Capital Market" Î.S.
[Pct.1 modificat prin Hot.CNVM nr.27/5 din 06.11.03, în vigoare 21.11.03]
2. Organele de conducere ale emitenţilor şi participanţilor
profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, abilitate să convoace
adunările generale ale acţionarilor (adunările asociaţilor), care se vor
desfăşura după intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, vor include în
ordinea de zi chestiunea ce ţine de completarea documentelor de
constituire întru executarea pct.1 al prezentei hotărîri.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
Preşedintele
Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare Gheorghe CĂLCÎI
Chişinău, 5 august 1999.
Nr. 5/4.