BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.5 din 16.01.2002 privind utilizarea creditului BIRD (10,0 mil.dol. SUA) pentru susţinerea sectorului energetic în perioada anilor 1996-2000

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.01.2002
CURTEA DE CONTURI Hotărîre privind utilizarea creditului BIRD (10,0 mil.dol. SUA) pentru susţinerea sectorului energetic în perioada anilor 1996-2000 Nr.5 din 16.01.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.29-31/5 din 28.02.2002 * * * Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa viceministrului finanţelor Z.Greceanîi, şefului de direcţie la Ministerul Finanţelor dna L.Ciurea, şefului de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat dl Iu.Lichii, directorului executiv al Unităţii consolidate pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în sectorul energetic dl V.Stavinski, inginerului-şef al S.A."Chişinău CET-2" dl M.Sorbală, contabilului-şef al S.R.L. "Chişinău-Gaz" dna T.Vidova, a examinat rezultatele controlului asupra utilizării creditului BIRD pentru susţinerea sectorului energetic în perioada anilor 1996-2000 şi a constatat: Conform Acordului de credit nr. 4020-MD (Proiectul Energetic) din 23.07.96, încheiat între Republica Moldova (dl N.Ţîu) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi ratificat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1016-XIII din 03.12.96, Republica Moldova a beneficiat de un împrumut în valoare de 10,0 mil. dolari pe un termen de 20 de ani (1997-2016), cu o perioadă de graţie de 4 ani şi cu rata dobînzii Libor plus 0,5%, comisionul de administrare şi angajament - de 0,75%. Scopul Proiectului Energetic şi al acordării creditului este îmbunătăţirea siguranţei şi eficienţei producerii energiei electrice şi termice, reconstrucţia Centralei Termoelectrice Chişinău nr.2, intensificarea controlului asupra consumului de gaze naturale, precum şi îmbunătăţirea evidenţei gazului utilizat pentru micşorarea cheltuielilor şi pierderilor acestuia prin contorizarea majorităţii consumatorilor. În baza Acordurilor de proiect nr. 4020-MD din 23.07.96, încheiate de BIRD cu Compania de Stat "Moldenergo" şi cu S.A. Concernul "Moldovagaz", în calitate de beneficiari ai mijloacelor creditare, au fost desemnate S.A. "Centrala electrică cu termoficare nr.2 din Chişinău" (CET-2) şi S.A. Concernul "Moldovagaz", acestea încheind cu Ministerul Finanţelor Acordurile de recreditare nr.01BM (în sumă de 3,2 mil.dolari) şi nr. 02BM (în sumă de 9,0 mil.dolari) din 17.01.97, cu condiţii similare cu cele ale Acordului de credit, ambele obligîndu-se să efectueze plata semianuală în fondul de risc al ministerului în mărime totală de 0,75% din suma creditului. Comisia de tender (preşedinte M.Cebotari - director general al Departamentului Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil), instituită prin HGRM nr. 568 din 23.06.97, a organizat în cadrul proiectului 6 tendere (în sumă de 7,1 mil.dolari) şi 13 shopping-uri internaţionale (în sumă de 1,7 mil.dolari) şi 2 contractări directe (în sumă de 162 mii dolari). Astfel, prin concursuri, pentru CET-2 au fost procurate substanţe chimice pentru tratarea apei, captoare de apă, sisteme de control al procesului tehnologic, cabluri şi bare colectoare, piese de schimb pentru turbogeneratoare, tehnică de calcul etc. Cu învingătorii concursurilor au fost încheiate contracte de livrări (cu firma "ABB Industrie", Elveţia - în valoare de 569 mii dolari; cu firma "Brotep-Eco", Ucraina - de 161 mii dolari; cu firma "Revel Computers", Moldova - de 107 mii dolari şi 20,4 mii dolari; cu S.A. "Moldovahidromaş" - de 265 mii dolari; cu firma "Mettler Toledo GmbH", Elveţia - de 260,1 mii dolari; cu firma "Noton B.V.", Olanda - de 196,2 mii dolari; cu firma "Zaporojtransformator", Ucraina - de 31,6 mii dolari, cu ÎM "Moldavkabeli" - de 16,6 mii dolari). În mod excepţional, învingătoare (după parametrii tehnici propuşi) a shopping-ului la procurarea chimicalelor pentru tratarea apei a devenit firma "Atai-Moldova" cu preţul propus de 74,6 mii dolari, mai mare decît oferta de 58,0 mii dolari a firmei "Azot", Ucraina. Fără efectuarea procedurilor de tender, cu consimţămîntul BIRD, între CET-2 şi "Electrosila Corporation", Sanct-Petersburg, a fost încheiat contractul de furnizare a pieselor de schimb pentru turbogeneratorul TVF-120-2U4 în sumă de 100 mii dolari. Toate contractele au fost realizate pe deplin şi fără încălcarea termenelor, beneficiarul CET-2 primind echipament şi piese de schimb în valoare de 1808 mii dolari. Suma totală a creditului BIRD, reflectată în evidenţa contabilă a CET-2, constituie 1845,5 mii dolari. Procurările tehnicii de calcul în sumă totală de 133,6 mii dolari au fost prevăzute pentru implementarea subprogramului "Îmbunătăţirea sistemului de evidenţă şi a extraselor din conturi, managementului financiar" prin instalarea unui sistem computerizat modern, asistenţa tehnică şi reciclarea în domeniul managerial. Pînă în prezent n-au fost utilizate tehnică de calcul şi componente în sumă de 25,9 mii dolari, care sînt deja uzate din punct de vedere moral şi fizic. La situaţia din 01.12.2001, CET-2 a achitat Ministerului Finanţelor 247 mii dolari, inclusiv: dobîndă şi comision de angajament - 221,2 mii dolari, fondul de risc - 25,8 mii dolari. Datoria totală a CET-2 a alcătuit 1845 mii dolari, dar datoria curentă - 125,4 mii dolari. Pentru ramura aprovizionării cu gaze, în urma evaluării tehnice şi financiare, au fost încheiate contracte de livrări (contoare gaze pentru populaţie, contoare tip turbină - cu firma "Elster Handel GmbH" în sumă de 3618,2 mii dolari; regulatoare şi contoare gaze pentru punctele de distribuire a gazului, linie de calibrare a contoarelor - cu firma "Schlumberger Rombach GmbH", Germania în sumă de 3102,7 mii dolari; calculatoare electronice pentru contoare gaze - cu firma "Flow Automation" Ldt., Marea Britanie în sumă de 235,4 mii dolari). Astfel, la 01.02.2001, creditul BIRD, reflectat în evidenţa contabilă de către "Chişinău-Gaz" S.R.L. (care şi-a asumat obligaţiunile pentru achitarea creditului), a constituit suma de 7120002,94 dolari, care urmează a fi rambursată, conform condiţiilor contractuale, Ministerului Finanţelor din sursele proprii ale "Chişinău-Gaz" S.R.L. Pentru realizarea Proiectului Energetic, Concernul "Moldovagaz" ("Chişinău-Gaz" S.R.L.) a încheiat contracte de antrepriză (fără aplicarea TVA) pentru instalarea contoarelor de gaze cu 8 agenţi economici. La situaţia din 01.10.2001, "Chişinău-Gaz" S.R.L. a realizat consumatorilor contoare de gaze în sumă totală de 43,4 mil.lei (32,7 mil. lei - fără aplicarea TVA, 10,7 mil.lei - cu aplicarea TVA). Soldul mărfurilor în stoc a constituit 34880 contoare de gaze în valoare de 23,5 mil.lei, inclusiv rebut - 43 de unităţi în sumă de 43,9 mii lei. Concernul "Moldovagaz" a realizat contoarele procurate din contul creditului fără TVA, folosindu-se de prevederile legilor bugetare anuale pe anii 1997, 1998, 1999, precum şi ale HGRM nr. 699 din 25.07.97, nr. 217 din 26.02.98, nr. 272 din 08.04.99. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS) în actul de control din 24.03.99 şi în decizia din 24.02.2000 a considerat această comercializare de contoare ca încălcare a legislaţiei, prin micşorarea TVA cu 971,6 mii lei în urma diminuării volumului de realizări ale contoarelor de gaze în sumă de 4857,9 mii lei. Poziţia Ministerului Finanţelor în această chestiune în diferite perioade a fost contradictorie. Astfel, nedispunînd de bază juridică, Ministerul Finanţelor a emis scrisoarea nr.05/1-2206/132 din 01.04.99 (dna V.Badrajan), care nu stipula includerea TVA şi care a fost declarată nulă prin scrisoarea nr.05/1-2-02/271/9296 din 01.03.2000 (dl M.Manoli), care prevedea aplicarea TVA. Abia la 10.03.2000 S.R.L."Chişinău-Gaz", prin ordinul nr.53, s-a conformat indicaţiilor IFPS, aplicînd TVA la realizarea contoarelor. Decizia IFPS din 24.02.2000, care prevede încasarea în buget a 971,6 mii lei şi penalităţii în aceeaşi sumă, a fost atacată de S.R.L."Chişinău-Gaz" în toate instanţele judecătoreşti, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia din 27.12.2000, lăsînd-o fără schimbări. La situaţia din 01.12.2001, S.R.L. "Chişinău-Gaz" a achitat Ministerului Finanţelor 1299,6 mii dolari (principalul - 161,6 mii dolari, dobînda şi comisionul de angajament - 1020,3 mii dolari, fondul de risc - 117,7 mii dolari). Datoria totală a S.R.L. "Chişinău-Gaz" a alcătuit 6958 mii dolari, datoria curentă faţă de Ministerul Finanţelor - 247 mii dolari. Pentru coordonarea şi monitorizarea activităţii de implementare a Proiectului Energetic, după mai mult de un an de lucrări, Guvernul, prin Hotărîrea nr. 108 din 02.02.98, a creat Direcţia de Implementare a Proiectului Energetic (dl M.Cebotari), finanţată din contul creditului BIRD în sumă ce nu depăşeşte 200 mii dolari. Mai tîrziu, prin HGRM nr. 1276 din 21.12.2000, aceasta a fost înlocuită cu Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (dl I.Leşanu). Devizul de cheltuieli pe anul 1998 a fost aprobat în sumă de 380,7 mii lei, de fapt fiind cheltuiţi 164,5 mii lei; pe anul 1999, respectiv, în mărime de 74 mii dolari şi 38,6 mii dolari; pe anul 2000 - de 71 mii dolari şi 42,4 mii dolari. De la începutul realizării Proiectului Energetic pînă la 01.12.2001, în conformitate cu Acordul de credit şi Acordurile de recreditare, cheltuielile de întreţinere a Unităţii consolidate pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UIP) au alcătuit 108,9 mii dolari, consultanţilor proiectului - 62,2 mii dolari şi pentru efectuarea auditului pe anii 1998-2000 - 141,1 mii dolari, acestea incluzîndu-se în limitele devizului de cheltuieli. S.R.L. "Chişinău-Gaz" a finalizat instalarea regulatoarelor de presiune a gazelor şi a calculatoarelor fluxului de gaze. Instalarea contoarelor de gaze, la situaţia din 01.11.2001, a alcătuit în sectorul industrial 100%, în gospodăriile individuale - 92%, în apartamente în blocuri - 95%, în sectorul social - 99%. Din echipamentul procurat din contul mijloacelor creditare la CET-2 neinstalat a rămas utilaj în sumă de 405 mii dolari, utilizarea căruia se preconizează în perioada anilor 2002-2003. În baza Acordului de credit, DIPE (M. Cebotari) şi firma de consulting "Management Strategies Inc.", SUA (desemnată de BIRD) au încheiat contractul de consulting privind sistemul de management financiar al proiectului în sumă ce nu depăşeşte 60,2 mii dolari. Costul lucrărilor prestate DIPE (UIP) de către firma de consulting a alcătuit suma de 22,3 mii dolari (servicii de consulting - 16,3 mii dolari, instalarea programului software - 6,0 mii dolari), celelalte cheltuieli - de 37,8 mii dolari constituind-o cheltuielile auxiliare (4 călătorii tur-retur pentru fiecare din cei trei consultanţi, în total - 10 mii dolari; diurne - 8,0 mii dolari; cheltuieli de regie - 19,7 mii dolari; telefoane, vize - 1,0 mii dolari). În calitate de firmă de audit a proiectului, la 18.08.99, Comisia de evaluare a numit firma KPMG, învingătoare în concursul dintre 3 oferte (firma KPMG, firma Price Water House & Coopers şi firma Ernst & Young), cu cea mai ieftină ofertă de 47,8 mii dolari anual (acceptată de BIRD pentru efectuarea auditului Proiectului), care este costisitoare pentru beneficiarii creditului. Pentru exercitarea auditului pe anii de gestiune 1998-2000, din credit au fost cheltuiţi 141,1 mii dolari (în cadrul "Chişinău-Gaz" S.R.L. - 70,7 mii dolari, în cadrul CET-2 - 42,2 mii dolari şi la DIPE - 28,2 mii dolari). Pentru efectuarea auditului Proiectului pe anul 2001, vor fi utilizaţi 6,2 mii dolari. La 01.12.2001, din sursele creditului BIRD, pentru susţinerea sectorului energetic a fost utilizată suma de 9165,5 mii dolari (mărfuri destinate CET-2 - 1808 mii dolari; S.R.L. "Chişinău-Gaz" - 6956,2 mii dolari; instruirea personalului şi efectuarea auditului - 203,3 mii dolari; cheltuieli operaţionale ale DIPE - 108,9 mii dolari; surse alocate la contul special al DIPE - 89 mii dolari). Din cauza tărăgănărilor de peste doi ani, admise la implementarea proiectului şi valorificarea creditului, întreprinderile au achitat suplimentar comisionul de angajament în sumă de circa 29 mii dolari (CET-2 - 9,4 mii dolari, S.R.L. "Chişinău-Gaz" - 19,6 mii dolari). Ministerul Finanţelor, prin scrisoarea nr. 03/4-2/7-846 din 27.09.2001 adresată BIRD, a solicitat anularea sumei neutilizate de 834,5 mii dolari, care a fost satisfăcută de Bancă. La situaţia din 01.12.2001, Ministerul Finanţelor a achitat pentru deservirea creditului BIRD 1767,1 mii dolari (inclusiv principalul - de 215 mii dolari). Datoria externă pe credit la 01.12.2001 a constituit 8950,5 mii dolari. Formarea cu întîrziere de către Guvern a DIPE şi neefectuarea cuvenită din această cauză a monitoringului implementării proiectului, coordonarea necorespunzătoare a acestui proces de către Ministerul Finanţelor şi ministerul de ramură, precum şi schimbarea ulterioară a condiţiilor de realizare a componentelor procurate din credit în urma deciziei IFPS, au dus la tărăgănarea realizării Proiectului Energetic cu peste doi ani faţă de data preconizată iniţial (31.12.99) în Acordul de credit, care împreună cu abaterile de la cerinţele stabilite şi utilizarea incompletă a utilajului procurat din contul creditului de către agenţii economici au cauzat pierderi beneficiarilor împrumutului. Curtea de Conturi, ţinînd cont de neajunsurile stabilite de control, în baza prevederilor art.25 din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.94, hotărăşte: 1. Se menţionează unele abateri de la cerinţele stabilite în valorificarea pe parcursul anilor 1996-2001 a creditului BIRD pentru susţinerea sectorului energetic. 2. Se informează Guvernul Republicii Moldova (în calitate de beneficiar general) despre tărăgănările admise la realizarea Proiectului Energetic, ceea ce a cauzat beneficiarilor cheltuieli suplimentare în sumă de 29 mii dolari la plata comisionului de angajament pentru credit. 3. Se atenţionează Ministerul Finanţelor (ca coordonator financiar) şi Ministerul Energeticii (ca coordonator tehnic) la coordonarea necorespunzătoare a implementării Proiectului Energetic, ceea ce a dus la neîndeplinirea de către Guvern a pct.3.01 (i) din Acordul de credit din 23.07.96, la crearea unei situaţii tensionate şi a provocat pierderi beneficiarilor de credite şi se cere ţinerea la control a utilizării de către aceştia a utilajului aflat în stocuri. 4. Se cere de la CET-2 şi S.R.L."Chişinău-Gaz" să întreprindă măsurile necesare pentru utilizarea completă a utilajului procurat din credit şi aflat în stocuri (folosit ineficient) şi să nu admită pierderi pe viitor. 5. Se ia act că pe chestiunea privind impozitarea realizării contoarelor procurate din contul creditului pentru finanţarea Proiectului Energetic a fost adoptată hotărîrea definitivă a Curţii Supreme de Justiţie. 6. Despre executarea cerinţelor pct. 3, 4 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de o lună. 7. Prezenta hotărîre este obligatorie pentru executare. VICEPREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI Ion NAGAILÎC Chişinău, 16 ianuarie 2002. Nr. 5.