BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.53/1 din 25.10.2007 cu privire la rezultatele examinării cererii privind înregistrarea ofertei tender de achiziţionare a acţiunilor Băncii Comerciale "Moldova-Agroindbank" S.A.

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.10.2007

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele examinării cererii privind înregistrarea ofertei tender

de achiziţionare a acţiunilor Băncii Comerciale "Moldova-Agroindbank" S.A.

nr. 53/1  din  25.10.2007

 (în vigoare 02.11.2007) 

Monitorul Oficial nr.171-174 art.639 din 02.11.2007

* * *

Examinînd materialele prezentate de Banca Comercială "Moldova-Agroindbank" S.A. privind înregistrarea ofertei tender de achiziţionare a acţiunilor sale plasate, în scopul regularizării cursului lor, s-a constatat că preţul acţiunilor, indicat în oferta tender, nu constituie preţul mediu ponderat înregistrat la bursa de valori în ultimele şase luni, astfel nefiind respectate prevederile art.76 alin.(5), art.78 alin.(2), alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni".

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1), art.8 lit.k), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare", art.1 alin.(1) şi art.22 alin.(1) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" şi pct.4.6 din Instrucţiunea "Cu privire la oferta tender a valorilor mobiliare", aprobată prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.2/6 din 18.01.2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.100-101/255 din 18.08.2001), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge înregistrarea ofertei tender înaintată de Banca Comercială "Moldova-Agroindbank" S.A. (codul fiscal – 1002600003778), obiectul căreia îl constituie achiziţionarea acţiunilor sale plasate.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.